S-a născut în 23 februarie 1970 în Bacău. Crescut într-o casă de copii, Costel Cașcaval a devenit actor la Bulandra și a avut rolul principal în filmul cu care Lucian Pintilie a obținut Marele Premiu Special al Juriului de la Veneția, în 1998. Are o soră, Gabi, mai mare cu patru ani. Mama acestora a murit la un an după nașterea lui Costel, iar tatăl când viitorul actor avea 7 ani. După decesul tatălui, cei doi copii au ajuns la două orfelinate separate (Costel la Orfelinatul Târgu Ocna în 3 martie 1977, locul unde fusese instituționalizat și Dan Verona), din cauza unchiului dinspre mamă care a devenit tutore care i-a alungat. Alte rude nu s-au înțeles între ele, preferând să scape de responsabilitate, în opinia actorului. A urmat școala generală în afara instituției.
A fost nevoit să mintă că are părinți pentru a nu fi abuzat de grupurile din orfelinat. La vârsta de 12 ani o familie din Galați a vrut să-l adopte, întrucât copilul de înainte, de aceeași vârstă, murise. Astfel a plecat...