Timothy James Curry s-a născut în data de 19 aprilie 1946 în Grapphenhall, Cheshire, Anglia. Din acest motiv și datorită zâmbetului său larg inconfundabil este poreclit "The Chesire Cat". Tim Curry este cunoscut ca actor de film, televiziune și teatru, artist vocal, compozitor, precum și pentru faptul că și-a împrumutat vocea unui număr considerabil de personaje.Deși în copilărie pasiunea sa era muzica, a decis să se concentreze asupra actoriei. Studiile universitare le-a făcut la Cambridge și Birmingham, unde a studiat teatrul și limba engleză. Primii pași în carieră i-a făcut pe scena teatrului, unde a obținut și primul succes în 1968 cu rolul din musical-ul "Hair". Așa l-a întâlnit pe Richard O'Brien, căruia îi revine meritul de a fi creat pentru Curry personajul Dr. Frank-N-Furter din "The Rocky Horror Picture Show". Excentricul om de știință travestit a oferit o serie de reprezentații pe scenă, pentru ca apoi să apară pe ...