Gailard Sartain s-a născut pe data de 18 septembrie 1946 în Tulsa, Oklahoma, fiul unui pompier local. A urmat Școala Preparatorie Cascia Hall, iar în 1963 a absolvit Liceul Will Rogers din Tulsa. Mai târziu a fost un membru din Frăția Kappa Sigma a Universității din Tulsa, pe care a absolvit-o cu o diplomă în Arte Dramatice. În 1968 Gailard s-a mutat în New York City, unde prima oară a fost asistentul lui Paul Davis. Cariera propriu-zisă a lui Sartain a început în Tulsa, unde inițial a fost cameraman la o televiziune locală. Notorietatea a venit după ce acesta a lucrat la un show de noapte intitulat "The Uncanny Film Festival and Camp Meeting", deși a fost catalogat drept o producție de categorie B. Descoperit de niște agenți, Gailard a fost angajat în 1972 pentru serialul "Hee Haw", ce s-a întins pe aproape 20 de sezoane. De asemenea acesta a mai participat în seriale ca "Cher", "Shields and Yamell", "Walker, Texas Rang...