În capitolul biblic Exodul (Ieşirea) din Vechiul Testament care stă la baza filmului aflăm că Moise s-a născut într-o familie de evrei într-o perioadă în care Ramses a ordonat ca toţii băieţii evrei să fie înecaţi. Micul Moise a fost trimis plutind într-un coş pe apele Nilului şi a fost salvat de fiica faraonului şi crescut în familia regală ca frate al viitorului faraon. Ajuns la maturitate, Moise a mers în Egipt pentru a elibera din sclavie poporul lui Israel.
Christian Bale face un Moise destul de interesant, care incepe ca un ateu aproape, fara a crede in vreo forta supranaturala, pana cand vine vremea sa creada cu adevarat. Exodul lui Moise nu este insa 100% in conformitate cu "adevarul" biblic, dar asta nu este asa de important. Cele 7 urgii care se abat asupra Egiptului reprezinta din punctul meu de vedere cea mai interesanta parte a filmului. Mi-a placut faptul ca divinul este intruchipat intr-un mod foarte uman si mai putin misterios. Defapt pr...
E un film oarecare si atât.
Filmul nu are nici o legătură cu istoria reală a acelor timpuri,evreii din vechime ca si cei de azi de la Hollywood exagereaza in scenariile lor...de filme sau biblie.
După ce Champollion. J.F. a descifrat hieroglifele egiptene si s-au tradus papirusuri inscriptii,scrieri desenate pe pereti ,nicaieri în Egipt nu era pomenit numele de Moise sau că evreii fusesera sute de ani robi in Egipt....Povestea despre Moise e FALSA.
Această poveste arogantă a evreilor vro...
Subscriu parerilor negative legate de film.
Desi resping genul (muzical), dar ca o comparatie, filmul mi s-a parut un fel de manea.
Lasand la o parte faptul ca e o reinterpretare total aiurea a mitului (ca un exemplu: doar de dragul senzatiei l-au transformat pe Moise intr-un razboinic insetat de razbunare), am sa ma leg strict de film. Am punctat cateva idei:
- Castingul mi s-a parut complet nepotrivit pentru rolurile jucate, in special Joel Edgerton. (interpretarea potrivita pentru un mafio...
Anul trecut, in perioada sarbatoriilor pascale am ales foarte inspirat vizionarea unui realizari cinematografice nemuritoare. Alegerea a fost desigur "The Ten Commandments" iar acele momente petrecute in fata micului ecran au fost extraordinare. Si pentru a respecta intr-o mare masura traditia anului trecut, in acest an, in aceasta zi minunata, am vazut un film care m-a impresionat profund.
Exodus: Gods and Kings este o realizare cinematografica impresionanta, care din pacate este mult prea jud...
Un film de duzina in care actori cu nume, accepta din nou sa joace intr-o mare mizerie ! Are ceva efecte pe care le-am vazut in atatea filme,dar dupa parerea mea este un film pentru copii !Plictisitor si fara nici o treaba cu BIblia ,nu il recomand ! MA asteptam la o mare porcarie,dar parca prea de tot !
filmul mi se pare mediocru, pe alocuri tern; desi are o distributie remarcabila, nu a reusit sa ma impresioneze; ma asteptam ca ben kingsley sa aiba un rol mai consistent.
Ca si pur creatie cinematica este un film parerea mea de nota 8+, dar lucrul cu care eu nu sunt de acord este faptul ca daca este inspirat din Biblie, de ce sa iti bati joc de tot ceea ce inseamna religios? Dupa cum am scris mai sus, acest film este creat printr-o astfel de viziune, si ofera motive "plauzibile" pentru ca sa nu crezi Biblia. Eu i-am dat nota 1, pentru ca nu este respecata parerea si realitatea Autorului primar.
Motto:"Pentru că seria bulshiturilor hollywoodiene și pentru că biblie!
Am văzut Exodus: Gods and Kings
Recunosc, aveam așteptări mari înainte să-l văd, deoarece Ridley Scott este un regizor care s-a făcut cunoscut prin multe filme
reușite("Gladiator","Black Hawk Down","American Gangster"), plus că eu îl consider pe Christian Bale, liderul generației sale de
actori,și nu numai. AVEAM!
Chiar dacă filmul acesta nu are pretenția de a fi documentar, să "produci" atâtea inadvertențe istorice...
Ridley Scott si-a dat de aceasta data cu firma rau in crestet.....filmul este o superficialitate si un esec cinematic total precum a fost Cleopatra in 1962 cu lyz Taylor unde toti egiptenii erau de culoare alba si vopsiti cu ten de bronz sa para asa zisi autentici... la fel se intampla si in acest... nu pot sa i spun decat flick si nu film... castingul egyptean este compus din actori blonzi cu ochi albastrii si piele alba precum Sigorney Weaver carea re cam doua cuvinte de zis in film.. si Joe...
Cum mi-a plăcut Noah tocmai pentru că regizorul și-a permis să pună accentul pe om, și nu pe Dumnezeu, pe trăirile și chinul celui ales să salveze lumea, dar nu pe toată, mă așteptam ca în cazul acesta, povestea să fie la fel de grozavă la nivel de personaj principal și psihologia acestuia. Și a fost, nu spun că nu, mi-a plăcut Bale la nebunie, dar parcă filmul a durat prea mult, iar confruntarea mult așteptată dintre Ramses și Moise nici măcar nu are loc (scuze pentru spoiler, dar n-am ce-i fac...