
Actorie
Andreea Doinea s-a născut la Slatina, pe 17 septembrie 1981 în zodia Fecioarei. Din copilărie s-a apucat de balet. La sala de dans cineva a văzut-o potrivită şi pentru meseria de model. Şi între 15 şi 17 ani asta a şi fost. Apoi, a ajuns să prezinte ştiri la televiziunea locală. Ulterior, a venit la Bucureşti să dea la Facultatea de drept. “Cu două săptămîni înainte de admitere, m-am răzgîndit. Apoi, am ajuns la decanul facultăţii de actorie de la Universitatea Hyperion şi acesta mi-a pus în braţe programa pentru Actorie. Am intrat a doua, spre uriaşa mea surprindere. Acum, nu regret nicio clipă pentru că mi-am schimbat opţiunile în privinţa facultăţii, practic, de pe o zi pe alta”. Prima oară, Bucureştiul i s-a părut impresionant. “Nu văzusem niciodată scări rulante”, povesteşte ea. Din anul doi de facultate, a descoperit casting-urile şi, în fiecare zi avea 3 sau 4 audiţii. “Primul meu rol a fost în f...
Mioara