agreetoreceiveemail

Cam tot ce trebuia spus despre filmul asta vad ca s-a spus. Ce mi-a mai ramas mie e sa remarc ca e greu de descifrat ironia dintr-o replica oarecum anosta pentru cei care nu au crescut si nu au cunoscut perioada aia. Tatal fetei ii spune tanarului venit sa cunoasca si sa fie cunoscut de familia iubitei: "Disciplina! Trebuie si putina disciplina! fara disciplina nu facem nimic. Aici, acasa, ma simt eu in largul meu. Aici nu-mi dicteaza nimeni: "Fa aia! Fa aia! Fa ailalta!" Nimeni! [...] Mie-mi place sa fac ce vreau ei acasa la mine. Am si eu o meserie, o profesie. Nu?! Vreau sa stau in izmene? Stau in izmene! [...] Au fost vremuri cand am muncit mult, am suferit. Eram tanar, ca si voi, si munceam, munceam douasprezece ore pe santier. O intreaga echipa. Noaptea ne odihneam si in zori iar de la-nceput. Munceam! Am fost evidentiati, am fost dati si la gazeta. Am primit si steagul de fruntas pe ramura. Entuziasmul tineretii...! Acuma, cand oi iesi la pensie, sa stiu si eu ca n-am trait degeaba, ca mi-am facut si eu datoria fata de societate, ca am fost util societatii." Ironie fina dublata de gust amar si de semintele revoltei care sta sa se nasca in tanarul care acum (doar) asculta politicos. Iar asta nu este nici pe departe o scena foarte importanta din film.

E ciudat cum u SF mai poate sa ma impresioneze cat de cat, dupa ce mi-am propus sa nu comentez decat filme a caror intrigi "realistice" daca nu reale. Filmul surprinde prin inexistenta dihotomiei om-extraterestru, nu numai anatomic (caci asta am vazut-o intr-o sumedenie de filme), cat mai ales in privinta valorilor morale ale personajelor ce apartin celor doua specii. Trasformarea pesonajului principal nu este numai una anatomica. Wikus devine altceva in primul rand din punct de vedere axiologic. Un punct suplimentar pentru imagine. Din aceasta privinta, filmul pare rupt din documentarele din Darfur nu doar ca scenografie. Evident, nu puteau lipsi scenele de lupta, dar cum sa reusesti sa-ti scoti banii investiti in film, daca nu aduci in sala si admiratori ai armelor extraterestre?

E mai mult decat un film. E o lectie despre verticalitate, despre cum oameni aparent obsuri devin "roze in desert". In oceanul de faradelegi care ne inconjoara, filmul asta si interpretarea lui Marlon Brando ne aduc aminte ca inca mai exista speranta. E un film din genul celor pe care neaparat trebuie sa le vada si Iulia (fata mea).

Cu ce sa incep...? Scenariul este o combinatie intre ceea ce oamenii isi doresc (eliberare, zbor, "paranteze existentiale") si cu ceea ce se confrunta in realitate. Intrucatva, filmul asta ar putea sa faca parte din mapa pe care personajul principal o ofera spre consultare "clientilor". Muzica e stupid de dulce... o voce care isi plange de mila, dublata de chitara rece... Si versurile... OH, da! Versuri "proactive": Ït's up to you..."! Numai din micile drame individuale nu facusera bani maharii de la Hollywood!