anapoda

Este un film al oscilatiilor. Doar ce te-ai decis sa-i lipesti eticheta mediocritatii, cand secventa urmatoare te determina sa-i aplici pe cea a genialitatii categoriei din care face parte. Este un film al adolescentilor pentru adulti. Departe de a fi o capodopera cinematografica in sensul major si clasic al definitiei, este un film pe care, odata inceput, iti doresti sa-l vezi pana la sfarsit.Replicile si scenele sunt lipsite de pudoare. "A face" si "a declara" nu au perdea. Are toate ingredientele vietii normale, fara inflorituri siropoase: prietenie, ura, dragoste, certuri, sex, glume, ironie, despartiri si moarte. Filmul iti explica ceea ce nu te astepti sa-ti fie explicat. Detaliile importante sunt enuntate scurt si concis, in rest doar vezi. Pe de alta parte, iti va fi povestit destinul unei turme de porci, scapata dintr-o ferma, afland in amanunt cati au fost sacrificati, cati au fost bolnavi, in ce meniu si pe masa carei carciumi au ajuns, cati oameni s-au imbolnavit dupa ingurgitare. Ai spune ca sunt inutile si nu-si au rostul aceste interventii, dar se afla acolo, imediat dupa scene tensionate, pentru a relaxa, pentru a atenua socuri. Finalul este brusc, fara preaviz si in graba. Avertisment: contine scene tari, ce frizeaza cu obscenul, fara a pica a vulgar, nerecomandate minorilor, celor cu prejudecati, frustratilor, pudicilor, complexatilor sexual.

Dupa ce am vazut filmul, am simtit nevoia de a face pauza de tot si in toate. Parca nici sa mai respire nu-mi trebuia. Momente bune am ramas la granita veacului al 15 lea, deruland pe retina nedreptati, dureri si zadarnicii in alb-negru. Rubliov, prin acest film, nu mai este doar un pictor de biserici, ci pictorul unui veac. E un film biograpic sau unul istoric? O imbinare din amandoua fara sa-ti dai seama cata biografie prin istorie sau cate istorie prin biografie. O calatorie a experientelor de viata, care se transforma in acuze aprige impotriva acelor vremuri. Pictor de biserici, pictor al unui ev intunecat si tragic, pur si simplu pictor de conditie umana. Inceputul simbolic al filmului, tentativa zborului, se aseamana cu fragmentul zborului Christului lui Fellini, care sugereaza lumea anapoda din “La dolce vita”. La fel si aici, zborul cu un balon improvizat prefigureaza prin prabusirea inevitabila haoticul. Ritmul filmului este crescand, sacadat, secventele de viata, la inceput scurte, disparate, mici semne de averizare, devin pe parcurs infioratoare, impingandu-l pe Rubliov sa aleaga legamantul tacerii, refuzul de a mai picta si vorbi, ca mai apoi, cand regaseste un om cu credinta si care iubeste cu sufeltul, sa rupa acest pact simtind nevoia sa-l imbarbateze. Toate personajele ce apar, mereu altele in fiecare episod (mascariciul, mesterii orbiti, surdo-muta) si pe care ai senzatia ca nu ai sa le mai revezi, se reunesc in final, impletindu-se intr-un intreg, precum culorile ce se scurg din tablouri mici pentru a colora o panza imensa. Sfarsitul prinde culoare prin picturile artistului, care apar pentru prima data in film, precum o recastigare a increderii in fata durerii acelui copil. Este usor sa-l dezvolti pe “de ce” cand ceva nu-ti este pe plac. Este greu insa cand esti uimit, coplesit…si, atunci, nu-ti ramane decat sa spui: mut de admiratie.

Banal, static, ireal. Prea mult albastru pentru a fi decupat dintr-o bucata a realitatii. Oricat de poveste cu suflete zdrentuite ar fi, caii chiar nu alearga slobozi pe plaja. Motivul disparitiei lui Fat-Frumos e tras de par. Mai degraba ar fi inventat un apendic inflamat, operat sub cerul liber, intr-o padure ecuatoriala cu barzauni si gata septicemia. Ca doar cizmarul ramane fara pantofi, nu? Singurele scene care justifica cele 97 de minute sunt momentele mama-fiica.

l-am vazut si am ras...asta nu e prea bine, pentru ca sunt doar o biata femeie :) . Acuma, la cate o comedie cu badarani si "rednex-i" ca asta, as fi vrut sa fiu barbat, s-o vad cu prietenii, sa beau bere din cutie, sa ragai, sa ma scarpin intre picioare, sa merg la toaleta pentru treaba mica si sa revin intr-un minut ca sa nu pierd actiunea, sa spun fara nici o jena de cateva ori pe parcursul filmului " ce faza tare in ....mea " bine ca mi-am revenit repede....

Cine mai crede ca americanii sunt altceva decat o adunatura de inculti al caror IQ national este salvat de emigranti sa vada mistoul asta grosier. Nici Michael Moore n-a dat jos foile de ceapa de pe ipocrizia profesorilor de democratie ca si Sacha Baron Cohen.Cat de prost trebuie sa fi incat sa vina un strain si sa te faca de cacao in propria casa iar tu sa-l aplauzi .... sa canti pe melodia imnului SUA , parafrazez "Kazahstanul este cea mai tare tara , este exportatorul nr. 1 de cupru, are cele ai multe piscine.." e un "Austin Power" varianta documentar

Cartea este mult mai buna decat filmul, insa Polanski reda cu fidelitate ideea insurubata mai in toate romanele lui Brukner suferinta trebuie aplicata suferindului .."e la spital? sa-i facem o vizita.. :)". Daca va placut, va recomand sa cititi "Iubirea fata de APROAPELE" unde anormalul e tratat precum normalul si, de asemenea, "Palatul chelfanelii".. utopia este la ea acasa. Revenind, daca-ti place Pascal Bruckner, iti place si filmul lui Polanski.