Anchidin

Vizante si Niculescu au citeva momente bune dar le alterneaza cu interpretari plate, scolaresti, per total mi s-au parut inconsistenti, ca, de altfel intreaga distributie, cu exceptia lui Florin Zamfirescu, care apare vreo 5 minute si matura cu ei pe jos, efectiv le arata cum se face, e o diferenta imensa. Pe urma, limbajul mi s-a parut prea contemporan - unde sunt frantuzismele specifice epocii? - unele scene lungite nejustificat, altele inutile de-a dreptul. Prea lung, am impresia ca se putea concentra intr-un film mai scurt si ma dinamic. Totusi, n-a fost chiar rau, a avut momente bune.

I-a orbit atit de tare preocuparea de a da autenticitate filmului, incit pina la urma pe mine nu m-a convins ca ar fi autentic. Trec dincolo de actorii, in mare parte slabuti la interpretare. Au inghesuit la un loc cit mai multe elemente specifice epocii, din alea de umblau si mai umbla inca in liste pe net, cu titlul generatia Ceausescu sau noi nu am avut mobile: sifoane, butelii, cheia de git, creveti la macelarie, etc dar asta pentru mine devine chiar sufocant si imi da senzatia de prefabricat, nu de realitate. Am avut constant impresia ca frezele actorilor sunt prea moderne, la fel croiala costumelor, prea multi blugi si nici discursul personajelor nu mi s-a parut convingator. Mi-au placut mai mult filmele de pe al doilea disc - Dragostea in timpul liber - au fost mai legate, dar cel mai mult mi-a placut bonusul, scurt-metrajul cu curcanul Turkish Girl, mult mai relaxat, mult mai bine jucat, legat, solid

Povestea e simpla, dar felul in care e spusa face toti banii. O vedem prin ochii personajului cam ca in Memento sau A beautiful Mind. Confuzie totala, pe tot parcursul fimului nu intelegi nimic dar asta il face si mai interesant. Marceau e foarte buna, Bellucci m-a dezamagit un pic, desi a vorbit putin, franceza ei a fost nasoala, aproape ca nu intelegeam ce spune, dar poate o fi fost intentionat, ca sa justifice radacinile italiene ale personajului? In orice caz, efectele speciale si muzica au fost geniale, nu numai ca realizare tehnica, ci mai ales ca potentare si ca impletire intre fizicul si personalitatile celor 2 actritze. Vreau sa-l mai vad inca o data.

Primul mi s-a parut ok, chiar simpatic, desi nu ma asteptam sa-mi placa, nu e genul meu preferat de film. Dar la asta m-am plictisit dupa 20 de minute, am simtit ca ma uit la acelasi film cu ala din 2007.

Ideea mi se pare interesanta, si din ce-am vazut, cred ca Megan Fox ar fi putut sa faca bine pe gagica mortala devoratoare de gagii, dar nu intr-un film mainstream cum e asta. Ca suspans a fost ok, au fost si niste faze frumusele cum ar fi bataia de la final sau felul in care suna si se misca Jennifer in vreo doua ocazii dupa ce luase masa, pe alea trebuia insistat, mai ales zgomotele alea de tiritoare chiar mi-au zburlit parul de pe miini, nu sperieturile ieftine superabuzate (zgomote bruste, ala rau dupa colt etc). Si nici macar foarte sexi nu mi s-a parut, ma asteptam la mult mai mult de la noua senzatie a hollywoodului.

Spune o bucata de poveste care nu e dezvoltata in filmele lui Peter Jackson. E un film facut de fanii, pentru fani, de-aia nu are rost sa fie comparat cu ecranizarile lui Jackson, desi e evident ca i-a inspirat in alegerea actorilor. Am incercat sa trec cu vederea limitarile pe care le-a impus bugetul redus, desi nu e mereu usor - sunetul e defectuos, locatiile de filmare sunt limitate. Dialogurile si "actorii" sunt in general ok si credibile, cu un mare plus pentru machiajul orcilor, scenele de lupta nu dau impresia de amatorism. Nu mi s-a parut o pierdere de vreme, dar nici o realizare remarcabila.

E un film simpatic, dar am vazut altele mai bune ale fratilor Coen - Big Lebowski, Oh Brother, Miller's Crossing, astea sunt chiar geniale si meritau mai degraba oscarizate.

Cage foarte bun, de fapt toti sunt buni, poveste care pare previzibila dar de fapt nu e, pe la jumatate am crezut ca stiu cum se termina, dar a intors-o fara sa se strice si bonus - insertiile psihedelice ilustratoare ale halucinatiilor individului, nu ma asteptam, e un gen unde multi isi prind urechile si cad intre sabloane uzate, dar nu a fost cazul, beton film!

adica fata din rolul principal, care nu apare aici in distributie, e pretty hot si se misca bine, dar nu prea a avut cu ce, bani putini, poveste slaba.

N-as fi crezut ca un film de acum 40 de ani mai poate fi sexy. Jane Fonda schimba vreo 10 costume unul mai relevant ca celalalt, nici nu apuci sa-l studiezi ca lumea pe unul ca, pac, vine altul si mai tulburator. E adevarat ca sunt si niste bancuri misto din loc in loc, unele de un umor rafinat, e potrivit de vazut cu amicii la o bere, dar Barbarella e o incintare mai intii pentru ochi si abia dupa aceea, eventual, daca mai ramine loc, si pentru minte.

Se insista prea mult pe prima partea a povestii, care n-are nimic special si partea cea mai interesanta, dezlantuirea eliberatoare asteptata de toti cei care au empatizat cu victimele, razbunarea parintilor, adica, ocupa doar vreo 10 minute si e facuta superficial, cel putin tatal nu arata prea afectat, impactul psihologic e ignorat total. Plus ca in timp ce pastreaza un o neutralitate cruda fata de violenta de linga noi dintr-o societate bolnava, etc, intercalarile umoristice cu peripetiile a 2 politisti idioti care ajung la locul faptei abia la final mi se par deplasate. Dintre actori doar sefu bandei a miscat, restul cam de lemn.

Uitasem ca exista Emilio Estevez, noroc cu filmul asta. Incepe cu un june rebel care isi da demisia de la supermarket si e racolat de o echipa de insi care recuparau masini de la rau-platnici. Si o vreme ni-i prezinta pe astia, o meserie interesanta, fiecare tip are filozofia lui, toti sunt memorabili, e si o competitie intre ei si fratii Rodriguez. Dar se considera ca nu e de ajuns si se mai baga in poveste un Chevrolet Malibu cu ceva extraterestru in portbagaj urnarit de FBI si se amesteca si niste vechi prieteni de-ai rebelului, jefuitori de bacanii. Tonul e foarte des ironic si auto-ironic si intorsaturile sunt atit de multe si uneori deplasate incit pina la urma nu-ti mai pasa cum se termina. Bine, ca se si termina apoteotic.

E al doilea film al lui Jarmusch si se vede ca e inceputul unor experimente care i-au reusit mult mai bine in Dead Man sau Broken Flowers, ca sa amintesc doar doua dintre filmele lui care mi-au placut. Prima jumatate de ora se petrece intr-o garsoniera, cu trei personaje. Imagine alb negru filmate cu o singura camera. Sunetul e probabil cel captat la fata locului. Actorii improvizeaza. Si o fac prost. De fapt asta e problema principala: sunt niste amatori care nu numai ca nu m-au convins, dar m-au facut sa nu-mi pese de personajele lor. Dialoguri sunt putine si nici tacerea nu spune multe. Firul povestii avanseaza greu, cu multe scene care nu spun nimic sau spun chestii deja evidente. E impartit in multe scene, clar delimitate cu cite un ecran negru, o interventie artificiala care faulteaza pretentiile de film naturalist, despre omul de rind in mediul sau. Experiment nereusit, care are totusi meritul ca a dus la filme mai bune.

Am rezistat o ora. In care am vazut: -vreo 10 rasarituri din diverse locuri pustii, printre pietroaie; -niste insi in costume de maimuta oracaind si batind pamintul cu picioarele unii la altii; oracaind la un patratzoi inalt iesit din pamint peste noapte; dedindu-se la violenta cu niste oase in mina; -niste machete plutind printre stele pe valsuri de Strauss; plutind mult timp; si tot plutind; -niste insi in costume si interioare din anii 60 filmati din ungiuri ciudate, incropind o idee de fir narativ prin dialoguri banale; -iar strauss, iar patrataoiul si niste coruri care mi s-ar fi parut amuzante daca nu ar fi fost in crescendo si nu ar fi fost urmate de un piuit. Acceptind ca "valsul spatial" a fost la vremea lui ceva inovator si si-ar fi justificat intinderea pe atitea minute, poate chiar zeci de minute (desi nu efectele speciale nu-s garantia unei realizari cinematografice de exceptie si desi nu mi s-a parut ca muzica aleasa s-ar fi potrivit vreun pic) chiar nu pot sa gasesc vreu motiv pentru care celelalte scene (mai ales cele de la inceput cu "maimutele") au durat atit de mult. Se misca atit de greu, inutil, ca imi vine sa ma duc peste el si sa il imping de la spate. Intr-o ora de film nu am vazut nimic care sa nu se fi facut mai bine de mai multe ori de-atunci... si mai scurt, la naiba! asa ca, pentru mine ca spectator modern, obisnuit cu filmele facute dupa ce m-am nascut eu, este nu numai plicticos dar si depasit. In general, filmele sunt ancorate in contextul vremurilor lor, se adreseaza unei generatii; foarte putine reusesc sa isi pastreze relevanta dupa niste ani. Nu mi se pare ca e in nici un caz cazul aici.

Plin de clisee, lungit prea mult (deh, femeie regizor), protagonist cu fundu mare si cu carisma mica, exagerat pe ici pe colo, dar nu a fost chiar de nevazut, a avut si citeva momente bune. Prea putine pentru mine. Fiecare generatie are nevoie de filmul ei cu vampiri, asa e al pustanilor de azi, asa cum al meu a fost Interviu' lui Jordan.

Singurul merit pe care i-l pot gasi e ca e din 74 si ca in momentul ala poate o fi fost revolutionar si socant. Acum nu mi s-a parut sa fie, cu exceptia scenei cind il spinzura pe unul la final, si oricit de cool poate parea ideea unei gagici chioare cu un ochj bandajat si cu pusca-n mina, razbunatoare si nemiloasa, pina la urma filmul e monoton, neconvingator si plin de stingaciile si imperfectiunile specifice vremii, evidente pentru privitorul modern. Nimic deosebit la nici un capitol: violenta, suspans sau sex.

Si atit. Cel mai bun actor e primarul, un rol secundar. Gagica din rolul principal vorbeste ca intr-o reclama la Colgate si mai are si un rol enervant rau. Iar parteneru-su zici ca e de lemn. Povestea e greu de inghitit, dar ar fi mers, daca oamenii ar fi fost convingatori. Un cuplu american vine pe insula Lesbos in luna de miere. El e pictor (naspa) si ea e un spirit liber. La un moment dat ea isi da seama ca vrea sa fie baiat si incepe sa se tavaleasca pe plaja printre cochilii cu o rusoaica. Fiind spiritul ei chiar mai liber decit atit, il impinge si pe tinarul ei sot inspre rusoaica si se face un triunghi. Totul, presarat cu peisaje grecesti superbe de neuitat, cu citeva scene subtirele de soft porn si cu incursiuni in mitologie care par cam pretentioase si iesite din context. Mi-au placut peisajele.

porneste foarte misto, ca o privire amuzata asupra unor existente banale, te face sa rizi de niste chestii, care, daca te gindesti mai bine la ele, ar trebui sa te intristeze, de fapt. Din punctul asta de vedere e bine, e ceva ce nu vezi in fiecare zi, dar ce nu mi-a placut mie e ca forteaza unele glume si ingroasa prea mult niste personaje (cel al lui Philippe Nahon, macelarul din Carne si Seul contre tous), isi pierde naturaletea si incepe sa vrea sa se incarce de treburi profunde, isi da seama ca are si un mesaj de transmis si devine prea serios spre final. totusi, un film ok si plin de surprize, mai ales cind a coborit alain delon de la volanul rulotei era sa cad de pe scaun.

L-am vazut pentru cultura mea generala (ca fan Jennifer Connelly si semi-fan Dario Argento), pentru ca se zice ca e un clasic pentru genul horror; si a ramas doar un reper pentru cultura generala. E ok, dar nu m-a impresionat, desi trebuie sa reunosc ca nu e un horror de duzina, are ambitii. Pe Jennifer o trimite taxu in Elvetia la o scoala de fete si, intimplator prin zona umbla un criminal in serie, care prefera fetele tinere. Dar Jennifer nu e orice fata, ci e somnabula si are niste viziuni in timp ce umbla pe noaptea pe acopris. Pe linga asta, are o legatura speciala cu gindacii, astfel incit ii provoaca, fara intentie sa se dedea la ritualuri de imperechere, dar asta e secundar, important este ca un mos care stia orice musca misca pe un cadavru ii da o astfel de musca intr-o cutie cu capac transparent si cu ajutorul mustei Jennifer urmareste criminalul care o omorise pe colega ei de camera, singura din tot internatul care nu ridea de ea. Stiu ca poate parea amuzant si poate chiar este, nu imi dau seama, dar filmul are si citeva faze misto, o decapitare si un monstrulet oribil. Jennifer e ok, daca stai sa te gindesti ca avea doar 15 ani, poate parea o interpretare extraordinara, daca nu, nu. Destul previzibil in majoritatea fazelor, pe final are o rasturnare. Muzica mi-a cam deranjat tot confortul, astia erau innebuniti dupa sintetizatoare in anii 80 si numai de-alea au bagat, de zici ca vor sa-ti testeze rabdarea.

adica e in vestul salbatic si e cu pistoale si gagici, dar atit. E vorba despre shamanism si halucinatii provocate de peyote, parca, si din ce spun cei care au avut experiente din astea, felul in care sunt ilustrate halucinatiile e destul de aproape de adevar. Este si un fir de poveste in legatura cu o comoara si o fugareala dupa ea, dar asta e secundar. E adevarat ca e cam lung, totusi, de vazut cind esti odihnit.