andrak

Upside Down reda eterna poveste de dragoste dintre doua persoane, care apartin unor lumi diferite. Fie ca vorbim de doua familii care se urasc, doua poziii sociale diferite sau chiar doua tipuri de conditii de viata (muritori/ nemuritori), filmul insumeaza cam aceeasi idee. Intr-un alt Univers, locuitorii planetei se impart in doua lumi: Lumea de Jos si Lumea de Sus. El face parte din lumea celor inferiori, saraci, o lume mizera, iar ea din lumea celor de Sus, un loc al puterii, al arogantei, si plina de ostilitate la adresa celor de Jos. Gravitatia este cuvantul cheie ce face diferenta dintre cele doua lumi. Astfel incat, pe parcursul filmului, vedem personajele aflate in situatii din ce in ce mai bizare, datorita gravitatiei. Cam asta e si intriga, de altfel, a filmului. Gravitatia. Ca si puncte forte, filmul a fost destul de bine realizat din punct de vedere artistic si abunda in simboluri. Nu pot spune ca plot-ul m-a cucerit, pentru ca am simtit ca se putea exploata mai mult povestea celor doi si dragostea lor imposibila. Conflictul s-a rezolvat destul de rapid, iar finalul a fost unul deschis. Sunt foarte mari sanse ca acest film sa devina un sequel. Per total, 7.5.

Am asteptat cu nerabdare sa merg sa vad filmul. Nici nu vad motivele pentru care filmul asta ar trebui criticat. Nu trebuie ridicate prea multe semne de intrebare, precum "De ce Norah Jones a acceptat sa joace in film?" sau "Care-i treaba cu Ryan Reynolds?". Este o comedie despre un ursulet care ia totul in ras, iar filmul isi propune sa faca acelasi lucru cu toate personajele sale. Pe mine m-a binedispus, iar cred ca asta e tot ceea ce conteaza. Hai sa nu devenim toti critici de film si sa cautam mereu cate-o bila neagra, atunci cand nu e cazul. Sa nu uitam ca vorbim de un regizor care nu a mai produs niciun film inainte, in afara de cunoscuta serie "Family Guy". Uneori nu strica putin "fooling around".

O comedie simpatica, tipica americanilor. Merita vazuta duminica, caci digerabilitatea-i permite acest lucru. Nu vreau sa ofer o conotatie negativa filmului numindu-l "digerabil", caci e nevoie si de filme de genul. Pentru categoria din care face parte, ii ofer un 8.

Un film de la care, din nu stiu ce motiv, am avut asteptari mari. Ideea plotului este buna, drama unei familii care duce spre destin tragic, copilul-problema, cat si relatia bizara mama-fiu ar fi putut construi un film exceptional ! Desi a reusit sa imi starneasca atentia si curiozitatea, am simtit pe parcursul filmului ca scenariul putea fi mult mai bine lucrat, iar regia de asemenea. Ce lipseste din acest film este acel ceva care sa faca din el un film memorabil, caci s-ar fi putut scoate ceva cu mult mai bun, avand in vedere ideea tratata.

Un film care merita vazut! Un film de pe urma caruia Spielber isi reconsolideaza statutul de mare regizor. O poveste simpla, extrasa dintr/un context de mare anvergura, si anume, Primul Razboi Mondial, dar care te emotioneza in asa maniera, incat te face sa apreciezi chiar si cele mai neinsemnate lucruri din viata.

Recunosc ca am pornit filmul cu ceva entuziasm si viziune apocaliptica, gandindu-ma cu ce ma poate surprinde Lars Von Trier de aceasta data. Si intr-adevar a facut-o, tocmai prin abordarea sa. Cadrele abunda in estetic, rafinament, bun gust, poate singurul grotesc cu care ne-a invaluit Von Trier in acest film, fiind grotescul uman cotidian ( nunta si ceremoniile pretentioase, dar care nu reusesc sa mascheze adevaratele sentimente ale invitatilor, mama protagonistei si comentariile acide, superficialul de care este inconjurata mireasa si revolta ei in fata tuturor). Un alt lucru care mi-a placut a fost abordarea naturala, fireasca, in fata catastrofei, lipsita de haosul apocaliptic cu care filmele hollywoodiene ne-a obisnuit. Este intr-adevar un film destul de lung, dar cred ca suficient cat sa obtina o anumita tensiune din partea spectatorului. Ceea ce mi-ar fi placut, in schimb, ar fi fost ceva mai mult dinamism.

Nu stiu cum de mi-a scapat acest film, dar ma bucur ca intr-un final am apucat sa il vad. Comentariile si analiza sunt de prisos, trebuie neaparat vazut. Este genul de film care iti ramane in minte, uiti notiunea timpului cand il urmaresti, genul de film care sapa adanc in sufletul si latura umana a fiecaruia dintre noi. Te face sa plangi, dar sunt niste lacrimi eliberatoare, dintr-un motiv bizar te simti un om mai pasnic, apreciezi viata mai mult si o scurta perioada de la terminarea filmului, inca te simti sensibilizat de intreaga notiune de viata.

Actiunea nu este una foarte complicata, desi intriga e destul de mare. Filmul atinge cateva subiecte destul de controversate precum societatile creeate de elita, fetisurile umane bizare, si care imbraca forme de proportii mari odata cu urcarea pe treapta sociala. Bill Harford este prins intr un cerc al sexului, lovindu se de acesta prin diferite probleme si semne de intrebare atat in casnicie, dar si in meseria sa, iar mai apoi cand o intalneste pe prostituata sau orgia intalnita la Castel. Cred ca filmul asta ridica acelasi semn de intrebare> "oare chiar totul se rezuma la sex?". Idee filmului era buna, se putea dezvolta mult mai interesant. Tom Cruise ar fi devenit un detectiv de exceptie (ca o analogie la faptul ca de foarte multe ori personajul interpretat de el isi prezenta legitimatia de medic, asemenea unui agent FBI ). Totusi, se resimte stilul lui Kubrick...acea tensiune, acea senzatie de vertij, de vis greoi.

Desi scenariul are la baza o poveste interesanta si cateva nume cunoscute ale cinematografiei, din pacate actiunea nu a reusit sa ma captiveze. Firul destul de monoton si incert, abia am rezistat pana la final.

Nici nu ma asteptam la altceva din partea lui Innaritu. O poveste exceptionala despre destinul oamenilor si felul in care povestea fiecaruia se intersecteaza cu a celuilalt si practic, se influenteaza reciproc. Paul Rivers interpretat de Sean Penn e pe moarte si are nevoie de un transplant de inima. Soarta face ca tragedia unuia sa fie norocul altuia, si astfel Paul renaste pentru a doua oara. Dorinta sa de a afla cine este persoana care i-a donat inima, povestea lui, cum a murit...il va conduce pe personaj in preajma unor diferite situatii, ce vor declansa altele la randul lor. De aici putem relua vechea idee conform careia viata noastra e influentata si de faptele si deciziile persoanelor din juru nostru. 21 de grame- ideea de suflet. Nu se refera doar la acel transplant de inima sau stadiul de muribund in care se afla personajul lui Sean Penn. Cred ca sufletul ni-l putem pierde, chiar si fara sa fim afectati fizic de vreun lucru. Putem pierde acele cateva grame chiar si aflandu-ne in viata, caci sufletul e reflectarea perfecta a ceea ce suntem, iar in momentul cand incalcam anumite conventii morale, sau luam decizii ce duc la o alta devenire a noastra, poate ca sufletul paraseste pentru moment corpul nostru, inlocuindu-se cu altul, pentru o mai buna reflectare a existentei noastre. Chiar daca la inceput pare greu de urmarit pentru ca actiunea nu este una liniara, lucrurile devin f clare pe parcurs. Mie cel putin mi-a facut pielea de gaina la unele scene.

Un film absolut exceptional, care ar fi meritat sa fie mult mai cunoscut, dar poate ca intreaga conceptie despre viata a lui Inarritu si a gasit recunostinta si aprecierea abia odata cu Babel. Totusi, parca orice productie ce se indeparteaza de sfera hollywoodiana, te atinge mai mult la suflet si te pune pe ganduri. 10.

Inceputul filmului nu parea foarte promitator, si asta din cauza ca vedeam din nou aceeasi imagine gri, saracacioasa, tipica filmelor romanesti. Tipologiile creeate, comicul din timpul emisiunii televizate m/au captivat si am urmarit intreg filmul. Ideea era buna, s ar fi putut face mai multe cu ea. Un film bun, simpatic, insa nu exceptional!

Din nou, un film in care Xavier Dolan transpune o parte din persoana lui. Actiunea nu este foarte complicata, insa compenseaza prin elementele estetice. Totul este ales cu grija, de la imbracamintea personajelor, la cestile de ceai. Mi-a placut foarte mult secventa in care Marie se chinuie pe tocurile rosii stiletto sa isi care geamantanul prin padurea mocirloasa. Un alt punct in plus este coloana sonora. Nu avem rasturnari de situatie, insa avem mult gust si clasa, care mie mi-a placut.

Recunosc ca inca de la prima parte a filmului am ghicit putin spre ce idee se va centra evolutia filmului, insa chiar si asa, jocul actorilor, suspansul, alternatiile vis-realitate realitate-vis, au reusit sa ma tina in priza si sa ma captiveze in continuare. Am regasit ideea in multe filme pe care le-am mai vizionat, insa Abre los ojos cred ca are parte de toate meritele tocmai pentru ca a aparut in 98-99, si a stat la baza productiilor ulterioare.

Ceea ce mi a placut la acest film a fost faptul ca s/a incercat, pe cat posibil, sa se reduca din esentele siropoase, prezente de obicei in filmele in care unul din protagonisti sufera de o boala incurabila. Cred ca secventa in care Maggie se afla la acel seminar despre invingerea bolii Parkinson, poate constitui o motivatie si un imbold pentru persoanele bolnave in primele faze ale acestei boli care urmaresc filmul, un imbold in a lua viata ca atare si a o trai cat mai intens. O comedie romantica, in care romantismul reiese din situatiile create de boala Parkinson, iar umorul- din momentele hilare ce se invart in jurul aparitiei produsului Viagra pe piata, in 1996. Un punct in minus ar fi faptul ca s-a facut prea rapid si brusc de la relatia rece dintre cei doi protgonisti, la inceputul filmului, la momentul cand au inceput sa isi spuna Te iubesc.

La nivel de continut nu pot sa spun ca m a socat in vreun anume fel. Insa atunci cand a aparut filmul, nu cred ca se facusera prea multe productii de acest gen, prin urmare continutul mult prea explicit a etichetat intr un fel filmul. Titul Y tu mama tambien e o replica din film, adresata lui Tenoch de catre Julio. Cei doi se tachineau din cauya ca fiecare se culcase cu prietena celuilalt, iar partea cu Y tu mama tambien (Si (cu) mama ta de asemenea) e o gluma aflata in context. Poate ca la asta face referire mesajul filmului, la sex, folosit ca fundal pentru a ilustra adevarul ascuns dintre oameni, neintelegerile ce pot proveni din urma interactiunii sexuale, dar si formarea unei persoane in urma unei experiente.

Nu m-as grabi sa declar acest film ca fiind o capodopera, e mai degraba o frantura desprinsa din realitate, si de care foarte putini oameni sunt constienti ce inseamna sexul, drogurile, si BTS urile in randul tinerilor. Stim ca sexul neprotejat a dus la multe infectari cu virusul hiv, stim ca drogurile au mare priza la pre-adolescenti si adolescenti, insa nu am stat niciodata sa ne gandim cu adevarat cum se declanseaza totul, care sunt situatiile, cum arata anturajul unor astfel de tineri. "Kids" ne ofera toate aceste lucruri in prim plan si recunosc ca am simtit dezgust si totodata tristete. Mi ar placea sa cred ca orice copil care va urmari acest film va trai aceeasi senzatie, caci filmul in sine e si o lectie de moralitate.

Mr Nobody e un film care te captiveaza, starneste curiozitatea, dar mai ales te pune pe ganduri. Cred ca ne am intrebat cu toti in diferite momente ale vietii noastre, cum ar fi aratat totul daca o singura decizie ar fi fost alta decat cea pe care am ales o. Cred ca un alt mesaj important al flmului este legat de destin. Indiferent ca alegem o alta cale, viata noastra va avea acelasi nivel de energie, situatii similare doar ca in contexte diferite, aceeasi implinire. In relatiile cu Anna, Elise si Jean, indiferent pe care dintre ele le/ar fi ales Nemo s ar fi simtit implinit (dragostea puternica fata de Anna, familia construita cu Elise, casa, piscina si lucrurile materiale pe care si le-a propus sa le detina-cu Jean), dar totodata s-ar fi luptat din greu cu un anumit lucru (Vesnica cautare a Annei, depresia Elisei, gandul de suicid pe care il avea in relatia cu Jean). Oricat ai incerca a fugi de fatalitate, ea te va urmari, va veni dupa tine, intr-o forma adaptabila situatiei pe care ai ales sa o traiesti.

Nu e doar o drama dintre un adolescent si mama sa, ci e surprinsa in acest film intreaga idee de familie ai acestei societati, efectele pe care le are asupra unui adolscent capiv in propriile nesigurante si idealuri, cu care se confrunta in fiecare zi. Cred ca am avut cu totii momente cand am fost consternati de naivitatea mamelor noastre, nemultumiti de atitudinea ei, in raport cu idealurile noastre, sentimentul ca "mama prietenilor mei e altfel decat a mea". Hubet e un tanar homosexual boem, artist, intelectual in devenire, frustrat totodata de trivialismul si banalitatea propriei sale mame. Merita urmarit filmul, cu atat mai mult cu cat Xavier Dolan- regizor, producator si actor principal al acestui film, a reusit la incredibila varsta de 21 de ani sa redea acesta poveste captivanta si plina de tensiune. J ai tue ma mere- primul film al tanarului regizor ce pare sa promita multe pe viitor, inspirat 50% din viata sa, dupa spusele acestuia.

O capodopera in care comicul de situatie e ridicat la cel mai inalt nivel, dintre toate filmele vizionate. Rasturnari de situatie, dragostea invingatoare, animalele prezente (porcul care rumega masina ruginita, gasca folosita pe post de burete, paunul-ca animal de companie, pisicile-pe post de martori)care ofera si ele un surplus de comic si ajuta cei doi indragostiti in final sa isi urmeze calea, happy end-ul...toate acestea contribuie la creearea atmosferei de basm. Un basm al unei minoritati, cu obiceiuri si tipologii inedite, un basm al tiganilor. Filmul lui Kusturica a stat la baza multorr filme tragi-comice, comedii negre, iar muzica lui Bregovic condimenteaza cadrul intreg. 10!