Andrei N.

Uite, am urmărit "Instinct matern" și sincer spus m-a lăsat pe jumătate. Cazul în sine e ciudat rău, o poveste care pare desprinsă din filmele astea de crimă care îți dau fiori, dar documentarul nu prea știe cum să o spună cum trebuie. Dimmock încercă să construiască suspans, dar ajungi rapid să pricepi ce se întâmplă și apoi te plictisești un pic. Intervievurile sunt OK, iar materialele de arhivă ale poliției sunt interesante, dar simți că lipsește ceva. Nu te agață de început până la capat, știi cum se zice. Mi-a plăcut că nu intră prea mult în dramatizări stupide, rămâne mai simplu. Dar, din păcate, nu e nici pe departe la nivelul altor documentare de crimă pe care le-am văzut. E decent dacă ai timp liber și vrei ceva ușor, dar nu te aștapta la ceva care te ține éveillé.

Okay, deci am urmărit asta ieri seară și nu știu exact ce să zic. "Citizen Vigilante" e un film care se țintește să fie serios și brutal, dar ceva nu merge bine. Ideea e interesantă, un tip care-și ia justiția în propriile mâini și ajunge să devină viral pe rețele, dar execuția e cam slabă. Scenele de violență sunt okay, nu mă înțelege greșit, dar parcă nu prea rezoneaza emotional. Conflictul cu șeful poliției putea fi ceva mai complex, iar actoria e... meh, nimic special. Boll încearcă să facă ceva grav, dar rezultatul e mai mult o acțiune mediocră decât un thriller gânditor. Nu-i rău să-l vezi dacă ai nimic mai bun de făcut, dar nici nu merg să-l zic obligatoriu. Trei din cinci mi se pare pe bună dreptate.

Uite, "Tuner" e filmul ăla care-ți promite mult, dar pe parcurs îți dai seama că nu prea ții pasul cu așteptările. Povestea despre un acordor de piane cu hiperauditivitate care se implică în niște chestii periculoase sună interesantă pe hârtie, dar executarea lasă mult de dorit. Leo Goodall face o treabă decent în rolul lui Niki, personajul e simpatic și relativ crezut. Dustin Hoffman e acolo și face ce-i cere rolul, dar simți că nici el nu e 100% investit. Chestia cu dezabilitatea lui Niki e idee bună de plot, dar filmul nu o exploatează cum ar trebui. Problema e că thriller-ul ăsta nu-și găsește ritmul. E prea lent în unele momente, prea grobolan în altele. Direcția lui Roher nu-mi dă impresia că știe exact ce vrea să facă cu materialul ăsta. Și deh, nu mai zic de cât de predictibil devine totul spre final. Nu e horror, dar nici nu te ține în scaun. E filmul ăla pe care-l uiți în două zile. Dacă-i faci cineva fan-ul de thriller-uri cu subtext, sigur că nu va fi dezamăgit rau, dar nici nu-l recomand fierbinte. Merita o încercare dacă ai timp, no cap.

Uite, am urmărit Mortal Kombat II și zic sincer, nu m-a lovit cum m-aș fi așteptat. Actiunea e pe acolo, scenele de lupta sunt destul de ok, dar pe undeva se pierde magia pe parcurs. Johnny Cage cu Karl Urban promitea mai mult, dar personajul se rataceste intre toți ceilalți. Povestea e cam tanganica, parca nu-și gaseste ritmul bun. O saț de o ora și ceva și îmi dadeam seama că lucrurile nu se leagă asa cum ar trebui. Shao Kahn suna grozav pe hartie, dar ca antagonist... ia nu știu, m-a decepționat oarecum. Scenografia e impresionanta, trebuie să recunosc asta, dar nu salvează un scenariu cam confuz. E filmul ala pe care-l urmărești și nu-ți e rău, dar nici nu mă gândesc că-i filmul anului. Daca iubești seria, probabil o să-ți placă mai mult decât mie. Eu zic trei din cinci, nici rău nici bun.

Wow, asta-i filmul pe care trebuia să-l văd de mult! "Pressure" e un thriller istoric care te ține pe muchie până în ultimul moment. Anthony Maras a reușit să transforme ceea ce putea fi o discuție plictisitoare între generali într-o tensiune greu de suportat. Povestea se petrece în 72 de ore înainte de Ziua Z, și te duce în spatele ușilor închise ale bunkerelor unde se decid soartele lumii. Eisenhower și căpitanul Stagg au de luat cea mai grea decizie, iar filmul face chestia asta palpitantă. Nu te-ai aștepta ca vremea să fie mai thrilling decât exploziile, dar cred că asta e genialul scrierii. Detailele meteorologice devin o problemă existențială și nu e plictisitor deloc. Actoria e solid, iar atmosfera din film te-a capturat complet. Singurul lucru e că în unele momente se-ntinde un pic prea mult, dar nu cred că-i o problemă mare. E filmul tipul care-ți rămâne în cap și pe care-l comentezi cu prietenii după. Dacă iți place istoria sau thrillery-urile inteligente, trebuie sa-l vezi.

Uite, "Culorile răului: Negru" e filmul ăla care te ține cu sufletul la gură și nu te mai lasă. Adrian Panek știe să construiască o atmosferă groaznică, iar aici a făcut-o și mai bine. Povestea cu băiatul dispărut și cu procurorul care descoperi chestii ciudate dintr-un caz vechi e genul de thriller care te face să nu mai dormi noaptea. Ce m-a impresionat e cum a lucrat regizorul cu tensiunea. Nu are nevoie de zgomote tare sau scene peste cap, doar pe răcoare și detalii care te dau rău. Micul orășel devine personaj în sine, plin de secrete murdar. Actoratul e bun, mai ales jocul celui care face procurorul. Singura chestie e că în câteva momente mă întreb dacă se tot lungește prea mult, dar asta nu strică din impact general. Filmul e ofertă serioasă pentru iubitorii de thriller romanești. Recomand.

Uite, am intrat în filmul ăsta cu așteptări mari, sinopsisul promitea ceva tare. Doi oameni într-o cabană izolată care se plănuiesc reciproc... suna bine pe hârtie. Dar în realitate, lucrurile nu prea se întâmplă cum zici tu. E un fel de comedie neagră care nu reușește să fie nici atât de funny, nici atât de tense cât ar trebui. Jorma Taccone a avut idee bună, dar execuția e cam moale. Perechea principală e ok în roluri, dar chimia dintre ei nu e chiar de-aia care te ține lipit de scaun. Scenele de "planning murder" sunt previzibile și nici măcar dark humor-ul nu compenzează monotonia care se-ntinde pe toată durata. Cam jumătate din timp mă gândesc ce ar fi fost dacă scrisul ar fi fost mai sharp. E watchable, da, dar nu-i nimic special. Dacă ți se pare cool conceptul, dă-i o șansă, dar nu te aștepta la ceva minunat. E doar în regulă, nimic mai mult.

Okay, deci am dat cărții asta o șansă și... e cam pe jumătate, să zic așa. "Comedie de groază" are momente care chiar te fac să râzi, mai ales dacă ești fan al filmelor de groază clasice. Parodiile la "Halloween" și alte blockbustere de-asta sunt amuzante și se vede că regizorul s-a distrat făcând asta. Problema e că nu ține constant. Mergi de la scene tare la gag-uri care cad complet plat, și uneori simți că se forțează prea tare cu referințele. Doi prieteni cărora li se întâmplă chestii demente e concept solid, dar execuția e haotică. Sunt scene bune strânse într-o poveste care prea puțin sens. Nu-i rău dacă vrei o mică comoară la weekend și nu te gândești prea mult, dar dacă aștepți ceva consistent și bine legat, o să fii dezamăgit. Recomand doar dacă ești în mood pentru zăpadă și umor absurd.

Mă, "Obsesia" e o surpriză plăcută, trebuie să recunosc. Curry Barker a făcut ceva destul de decent cu bugetul mic pe care l-a avut la dispoziție. Povestea cu Bear și Nikki e destul de întortocheată, tensiunea crește ușor-ușor și te ține cioplit pe scaun, măcar pentru o vreme. Actoria e OK, nu sunt îngrozitori și asta e deja un win. Partea cu vigilența și senzația aia ciudată de a fi urmărit funcționează bine, mai ales în secvențele de noapte. E genul de film care-ți dă fiori, dar nu te traumatizează. Însă, să fiu sincer, după jumătate nu mai are același impact. Scenariul se-ntinde un pic prea mult, iar câteva twist-uri mi se par forțate. Nu-i rău, dar nici nu-i wow. E solid pentru un independent horror, dar rămâne pe-acolo cu chestiile peste care dai de obicei. Merită privit dacă ești fan al genului, dar nu-ți schimba viața.

Mă, ce film serios! "Platforma" e unu dintre alea care te marchează și-n ziua asta mă gândesc la mesajul lui. Conceptul e brutal, sincer, o alegorie despre inegalitate care nu ți-o ascunde sub o tonă de zahăr. Pur și simplu o platformă cu mâncare care coboară, și cine-i sus mănâncă bine, cine-i jos... ghici. Violența e la maxim, nu zic nu. Uneori chiar simți că forțează nota prea mult, dar după gândesc că asta-i ideea, să te facă să simți disconfortul. Tensiunea crește constant și-ți ține mintea ocupată până la final. Regia e solida, poza și atmosfera sunt dark la punctul de ființă opresive. Actorii se descurcă bine și-ți capeți personajele, chiar dacă unii protagoniști nu sunt chiar simpatici. Doar că-i destul de greu de urmărit, nu-i un film chill de după mâncare. Dar dacă vrei ceva care să-ți dea de gândit și-să nu te mai ridici ușor de pe scaun, asta-i alegerea. Merită văzut, chiar dacă nu-i pentru toți.

Fraților, asta-i spectacolul pe care l-am așteptat toți. Infinity War e filmul care se joacă pe o pantă incredibilă, reunind jumătate de planetă de supereroi și reușind să nu fie total haos. Thanos e unul dintre cei mai buni villains ai MCU, are o prezență care te copleșește și o logică ciudată care te face să te gândești. Actiunea e de-a dreptul masivă, batăliile te-n ținuta pe scaun, iar efectele speciale sunt vraistea. Dar nu-i doar ciorba de acțiune, pentru că se-ntâmplă chestii cu adevărat importante pentru personaje. M-a marcat final-ul, serios, n-am stat nici bine pe loc. Da, poate că in a doua parte-i puțin mai greu să ții pasul cu toți eroii, dar asta e o critică super minoră. Filmul asta e ambițios în modul în care tratează scara și perspectiva. MCU a guts-o rau cu asta și a ieșit de-o parte. Perfect cinema, pur și simplu.

Bă, e un film care-ți face mari speranțe la început, cu conceptul ăsta al unui sniper care se bate cu clona lui mai tânără. Sună tare, nu-i așa? Problema e că execuția cade puțin și nu delivrează la nivelul așteptărilor. Acțiunea e competentă, coregrafia luptelor sunt solid făcute. Dar când nu prea poți vedea clar ce se întâmplă pe ecran, ceva nu e în ordine. Will Smith chiar se străduiește și ai momente în care simți tensiunea aia între doi versiuni ale aceluiași om, dar trama joasă nu te ține agățat prea mult. E clar că s-a investit mult în efecte și tehnologie, și asta se vede. Pe de altă parte, restul filmului nu știe prea bine cum să te țină în scaun după primele 20 de minute. Nu-i rău, dar nici nu e ceva pe care să-ți vorbești cu prietenii și să zici "trebuie neapărat să-l vezi". Merge pentru o seară de acasă, dar cam atât.

Eh, "Predator: Ținuturi sălbatice" e o chestie ciudată de film, să fiu sincer. Ideea cu Dek, Predatorul reject al clanului, sună tare în teorie. Dar execuția? Meh, nu m-a lovit cum aș fi vrut. Trachtenberg a încercat ceva diferit, asta trebuie să-i zic. În loc să avem pur și simplu cinegetă alien, avem o poveste de găsire a identității, cu Android Thia ca partener neașteptat. Sună bine pe hârtie, dar în practică simți că filmul nu știe bine dacă vrea să fie aventură space sau drama familială. Acțiunea e okish, nimic de zis rău, dar nici nu m-a ținut pe scaun. Mă gândesc la Prey din 2022, care era mult mai acut și fără flori. Aici se pierde din intensitate pe drumul către "să fim mai profunzi". Vizualurile sunt mișto, e clar că au băgat bani, dar la final e doar mediocritate bine finanțată. Nu e rău rău, dar nici nu e filmul pe care îl revizionez prea curând. Merită o vizionare dacă ești fan hardcore, dar nu te gândi că o să-ți schimbe viața.

Bine, am văzut "Închisoarea îngerilor" și trebuie să spun că e un film solid, dar nu chiar o capodoperă cum pretind unii. Stephen King cu Frank Darabont, se aude bine pe hârtie, nu? Povestea cu Andy și Red e clar bine construită. Legătura dintre cei doi personaje funcționează, și actorile sunt în formă. Dar sincer, mă așteptam să mă agape mai mult de pe scaun. E un film despre speranță și prietenie în condiții grele, și asta e frumos, doar că nu m-a pus pe gânduri cum sper de obicei de la dramele mai serioase. Cinematografia e ok, ritmul e decent, dar nu prea m-a marcat. Sunt momente bune, sigur, dar și momente care se-ntinde puțin. Finalul e satisfăcător, chiar frumos, dar nu m-a lăsat cu senzația aia că tocmai am văzut ceva extraordinar. E filmul ăla pe care-l revezi cu plăcere, dar nu din astea care te face să suni pe toți prietenii cu "bă, trebuie obligatoriu să-l vezi". Bun, fără îndoială, dar și cu niște limitări.

Okay, deci am urmărit "Dragul meu asasin" și sincer, a fost o mică montană rusă. Pe o parte, filmul merge bine cu toată povestea aia cu grupa sanguină rară și prizoniera care trebuie să se apere. Acțiunea e solid făcută și scenele de luptă nu-ți fac pleoapele grele, ceea ce e un plus. Problema e că balanța între acțiune și dragoste se simte puțin forțată. Relația dintre eroina și asasin are potențial, dar nici nu-i dezvoltată destul de bine, nici nu-i atât de toxică încât să fie interesantă. E cumva în mijloc, și asta te lasă cu un sentiment de incomplet. Revenirea celui vechi inamic? Meh, cam previzibil. Am simțit-o venind de departe. Partea bună e că regizorul Taweewat Wantha știe cum să filmeze o scenă, iar actorii se descurcă bine cu ceea ce au de lucru. Nu-i rău, dar nici nu-i wow. E o pelicula pe care o uiți ușor după ce termini, dar în timp ce o urmărești, nu te plictisești. Recomand dacă ai chef de ceva ușor, fără prea mult efort mental.

Mă gândesc că "Un loc unde nu poți fi burlac" e filmul ăla care îți place să privești într-o seară liniștit, dar nu-ți ia mintea prea mult. Peisajele toscane sunt frumoase, chiar, și chimica dintre Elisa și Michele are momente ok. Problema e că povestea e destul de previzibilă, mai ales dacă ai mai văzut filme de genul. Laura Chiossone încearcă să facă ceva emoționant din conflictul dintre independență și iubire, dar eu am simțit că ideea e mai puțin explorată decât ar trebui. Personajele au potențial, dar dialogurile sunt oarecum plate în unele scene. Nu-i rău, pur și simplu e o comedie romantică standard care nu iese din tipare. Dacă ești fan al genului și cauți ceva relaxant, probabil o să te descurci. Mie îmi părea să coboare trama chiar când se încălzea. Dar uite, peisajele și chemistria aia dintre protagoniști salvează filmul de la a fi chiar plicticos.

Apex e filmul ăla care te ține pe scaun, chiar dacă știi destul de bine în ce o ia. Baltasar Kormákur știe cum să construiască tensiune, asta e sigur. Peisajele australiene sunt absolut spectaculoase și ajută mult la atmosferă, dar mă-nclin să zic că sunt mai interesante decât unii dintre actorii pe care-i vedem la ecran. Povestea în sine nu e nimic original, sunt sigur că ai mai văzut variații de cazul ăsta, dar cumva funcționează. Personajele nu sunt foarte dezvoltate, dar cât de cât te faci cu ele ca să-ți pese ce se-ntâmplă. Tensiunea crește bine pe parcurs și sunt momente în care chiar te-ntristezi pentru protagonistă. Nu e filmul care te-o schimba viața sau pe care o să-ți amintești ani de zile, dar e o oră și jumătate bine petrecută dacă ești în mood pentru ceva palpitant. Daca ai așteptări mici, o să-ți surprindă in bine.

Bun, deci am văzut "Diavolul se îmbracă de la Prada 2" și sincer, m-am simțit mai degrabă dezamăgit. După 20 de ani de așteptare, filmul ăsta pare să trăiască mai mult din nostalgia pentru original decât din o poveste serioasă. Ideea cu Miranda și Andy care se unesc să o dea jos pe Emily suna promițător pe hârtie, dar în practică e cam forțată. Meryl Streep e mereu o dată bună, da' chiar și ea nu poate salva scenariul simplu și predicibil. Emily drept antagonistă? Era mai interesantă ca sidekick obedient. Mizele nu-s mari deloc, totul se resimte superficial și plin de clișee despre moda și putere în corporații. Mi-a lipsit acea sclipire, acel umor și strălucire pe care le avea primul film. Asta e doar o copie slabă care se agață de personajele pe care le-am iubit odată. Pentru fani ai seriei poate merita o vizionare, dar don't expect magic. E cumva decent pentru o după-amiază, dar nu prea mai mult.

Mă gândesc că "Schimbați" e genul ăla de film care te ia complet prin surprindere. Ideia cu schimbul de corpuri între o vietate mică și o pasăre mare e chiar distractivă, și am zis că sigur o să fie o comedie care se-nțelege la o privire. Dar nu, filmul merge mai adânc decât asta. Animația e superb facută, fiecare detaliu pare viu, iar aventura pe care o trăiesc cei doi protagoniști e plin de momente care te țin prins. Ce m-a impresionat cel mai mult e cum au reușit să fac din asta ceva cu adevărat emotional, nu doar gag-uri amuzante. Singura problemă e că pe alocuri poveștile devine puțin previzibilă, iar unele scene dragute se-ntinde prea mult. Dar overall, e un film pe care îl urmărești cu plăcere și cu care copiii și adulții se vor simți bine.

Mișto filmul, sincer. Am intrat în cinema cu așteptări moderate și am ieșit destul de mulțumit. "The Marvels" e genul de film care nu te uimește, dar nici nu te dezamăgește, știi? Dinamica între Carol, Kamala și Monica funcționează bine, chiar dacă uneori Kamala cam ți se agață de nervi cu entuziasmul ei over the top. Dar asta e exact punctul, nu? E o fată tânără în fața unor eroine mari. Chimica între ele salvează scenele care ar putea să fie aiurea pe hârtie. Actiunea-i solid, efectele speciale sunt pe-aproape, nici nu mă pot plânge. Doar că villainul nu-și lasă urmă prea puternică, să fiu sincer. Zawe Ashton face ce poate, dar scenariul nu-i dă prea multă carne pe os. E un film Marvel care-și știe locul, nu-și bate capul cu prețiuni prea mari. Perfect pentru o ieșire relaxată, dar nu e aia pe care o recomand cu foc și pară. Merită vizionat, dar nu-ți înguşti și dacă îl sari.