Andrei N.

Uite, "Mesaje pentru Isabelle" e o surpriză plăcută, nu știu exact ce mă așteptam, dar m-a ținut agățat. Ideea cu mesajele vocale care ajung la persoana greșită e destul de ingenioasă și Leah McKendrick o exploatează bine, chiar dacă în momentele de dramă simți puțin forțarea. Partea romantică merge natural, nu-i din astea zaharoase care te plictisesc. Personajele sunt reale, au defecte, se comportă cum ar trebui în situații absurde. Mesajele vocale sunt hilare, sincer, mi-au scăpat câteva zâmbete involuntare. Singurul minus e că la un moment dat simți cum se forțează drama pentru a da profunzime, iar final-ul e puțin predicibil. Dar nu-i dramatic, nu-i disaster. Recomand dacă ești în vena de ceva ușor și amuzant cu o doză de emoție. Nu e Hitch o să revoluționeze viața ta, dar e un film decent care-ți face bine la suflet.

Nolan a dat lovitura cu "Odiseea", mă rog. A luat povestea aia clasică și a făcut-o să pulseze pe ecran într-un fel care nu te așteptai. Vizual e absolut nebun, cu scenele cu Polyphemus și Sirenele care-ți rămân în minte. Actoratul solid, cinematografia aia caracteristică Nolan care-ți varsă în ochi efecte grandioase fără să fie artificial. Dar zic cinstit, pe alocuri simți că filmul se-ntinde. Sunt momente în care bufonezi puțin pe scaun, și nu din emoție, ci din oboseală. Cei 172 de minute nu curg nici pe departe natural în fiecare secundă. Ce m-a agăţat e cum a tratat duel-urile astea mitologice, cu detalii care-ți dau niște satisfacție de cinefil. Reîntâlnirea cu Penelope? Tare, din punct de vedere emoțional. Nu e perfectă, dar nici nu-i flopă. "Odiseea" e ambiţioasă și asta se vede. Merită văzută la cinema, chiar dacă trebuie să ții pasul cu ritmul ăla ciudat pe care-l are.

Mă gândesc că acest reboot al Stăpânilor universului e destul de solid, chiar dacă nu e ceva ce te-ar pune pe scaun. Travis Knight a făcut o treabă ok transformând cartea de colorat în ceva coerent, cu scene de acțiune care țin bine și construiesc tensiune. Nicholas Galitzine e ok în rolul lui Adam, face tranziția de la puștiu slab la erou superputernic fără prea mult cringe. Partea cu Teela și Duncan nu e neapărat genială, dar ai senzația că trăiești cu ei și nu doar îi privești din spate. Jared Leto ca Skeletor e un pic over the top, dar în filmul ăsta de acțiune se potrivește bine. E adevărat că nu-i o istorisire de neuitat și pe alocuri simți că-i prea liniar, dar uite, mă-ntorsesem copil și filmul ăsta pe care îl iubesc din copilărie chiar vorbește cu mine. Poți s-o vezi relaxat în weekend, e distracție pe care o merită.

Mă-ntreb dacă e mai greu să faci un film despre Michael Jackson decât să cânți la nivel de superstar, dar Antoine Fuqua s-a descurcat destul de bine cu asta. Filmul ăsta te ia de la mână prin copilăria pe scenă cu Jackson Five până la momentele când MJ-ul a devenit o forță a naturii în industria muzicală. Ce mi-a plăcut e că nu se-a încurcat prea mult în controverse, ci s-a axat pe talent și ambițe. Jaafar Jackson face o treabă solid în rolul principal, chiar dacă nu e o transformare cinematografică de aia care te lasă cu gura căscată. Scenele din studio și de pe scenă sunt pline de energie și mișcări care te țin atent. Nu e filmul perfect, sincer. Uneori simți că lipsesc anumite nuanțe, iar poveștile din afara scenei putea fi aprofundate mai mult. E mai mult o celebrare a grandorii decât o explorare psihologică profundă a personajului. Dar dacă ești fan de Michael sau doar de muzică și cinematografie de calitate, merită văzut. Te duce în atmosfera aceea gloriasă din '80-'90, și asta e aproape de tot ce îți trebuie.

Uite, am revăzut Povestea jucăriilor după vreo cinci ani și trebuie să admit că e mai mișto decât îmi amintisem. Animația e încă fresh, chiar dacă se vede că e din '95, și personajele lui Woody cu Buzz sunt de-o chimie senzațională. Conflictul dintre ei la început e hilarious, sincer mi-a plăcut cum evoluează relația lor. Partea cu azione e ok, scenele în camera lui Sid sunt destul de tense și bine construite. Vocea lui Woody sună perfect pentru rol. Singurul lucru e că mi s-a părut că în a doua jumătate plouă puțin cu dialog și se-ntinde aiurea. Plus, unele momente comice nu au mai ținut la a doua vizionare. E evident de ce oamenii se-ngrijorează din cauza asta, e un film solid cu mesaj mișto despre prietenie și invidie. Merită văzut, mai ales dacă ai copii, dar nu sunt sigur că e perfect cum zic alții. E bun, dar nu extraordinar.

Băi, am văzut Enola Holmes 3 și sincer, e o film OK, nimic spectaculos. Millie Bobby Brown e în continuare mișto în rolul ăsta, nu se poate nega, dar treaba cu Malta și nunta aia care se duce dracului mi s-a părut prea forțată. Uite, primele două filme aveau ceva aparte, era energie, mișto la greu. Ăsta pare obosit, clar. Misterul cu dispariția lui Sherlock putea fi ceva interesant, dar nu știu, pur și simplu nu m-a prins cu coadă. Detectorii și trusturile din spatele crimelor nu au fost suficient de twisty ca să te ții pe marginea scaunului. E un film decent dacă vrei ceva ușor de urmărit, fără gânduri complicate. Dar dacă te aștepți să o iei de unde au lăsat-o trebuie să spun că regizorul n-a găsit magia din primele apariții. Regret un pic că am petrecut timp cu asta, dar nici nu-mi pare rău. E 3 din 5, nu e dezastru, doar mediocru.

Stiu că mulți se întrebau dacă mai avea sens un Toy Story 5, dar sincer, nu m-am dezamăgit. Povestea cu electronicele e cumva genială, pentru că chiar reflectă realitatea în care trăim acum. Woody și Buzz se ciocnesc cu lumea gadget-urilor și e distractiv să-i vezi cum se descurcă. Animația e absolut frumoasă, iar vocile personajelor sună la fel de bine ca oricând. Jessie și ceilalți jucării au momente care te fac să razi cu gura până la urechi. Chestia cu mesajul despre tehnologie se vede clar, dar nu ți-l bate în cap cu forța. Singurul lucru e că nu-i la fel de emoționant ca partea a treia. Pare puțin mai didactic, mai orientat spre copiii mici, și am simțit asta. Totuși, e mai bun decât m-am așteptat. Dacă ți-a plăcut franciza, nu o să regretezi. Nu-i perfect, dar-i solid.

Mă, ce film tare a fost asta! Îmi amintesc că am intrat în cinematograf oarecum sceptic, dar Soderbergh m-a prins cu toată tensiunea asta pe care o cultiva sistematic. E filmul ăla care te face să te gândești de două ori înainte să-ți ciorovăiești nasul în loc public, serios. Ce mi-a plăcut cel mai mult e ritmul lui calm, dar constant. Nu e plin de explozii și dramaturgii forțate, ci pur și simplu construiește o paranoia reală, măcar pentru o oră-două. Actorilor, Matt Damon, Laurence Fishburne, toți joacă solizi, și Jude Law e pe cât de creepy pe atât de convingător în rolul ăluia de conspiraț. Nu-i perfect, sigur. Sunt scene care parcă nu-și găsesc locul, iar personajele sunt oarecum schematice, nu prea dai de cine sunt cu adevărat oamenii ăia. Dar asta e detaliu comparativ cu atmosfera pe care o creează filmul. De-aia îi dau 4.5. E un film care te ține pe muchie de scaun fără să-ți trânțească în față tot răspunsurile. Recomand dacă vrei ceva solid la thriller-uri medicale.

Uite, am urmărit "Instinct matern" și sincer spus m-a lăsat pe jumătate. Cazul în sine e ciudat rău, o poveste care pare desprinsă din filmele astea de crimă care îți dau fiori, dar documentarul nu prea știe cum să o spună cum trebuie. Dimmock încercă să construiască suspans, dar ajungi rapid să pricepi ce se întâmplă și apoi te plictisești un pic. Intervievurile sunt OK, iar materialele de arhivă ale poliției sunt interesante, dar simți că lipsește ceva. Nu te agață de început până la capat, știi cum se zice. Mi-a plăcut că nu intră prea mult în dramatizări stupide, rămâne mai simplu. Dar, din păcate, nu e nici pe departe la nivelul altor documentare de crimă pe care le-am văzut. E decent dacă ai timp liber și vrei ceva ușor, dar nu te aștapta la ceva care te ține éveillé.

Okay, deci am urmărit asta ieri seară și nu știu exact ce să zic. "Citizen Vigilante" e un film care se țintește să fie serios și brutal, dar ceva nu merge bine. Ideea e interesantă, un tip care-și ia justiția în propriile mâini și ajunge să devină viral pe rețele, dar execuția e cam slabă. Scenele de violență sunt okay, nu mă înțelege greșit, dar parcă nu prea rezoneaza emotional. Conflictul cu șeful poliției putea fi ceva mai complex, iar actoria e... meh, nimic special. Boll încearcă să facă ceva grav, dar rezultatul e mai mult o acțiune mediocră decât un thriller gânditor. Nu-i rău să-l vezi dacă ai nimic mai bun de făcut, dar nici nu merg să-l zic obligatoriu. Trei din cinci mi se pare pe bună dreptate.

Uite, "Tuner" e filmul ăla care-ți promite mult, dar pe parcurs îți dai seama că nu prea ții pasul cu așteptările. Povestea despre un acordor de piane cu hiperauditivitate care se implică în niște chestii periculoase sună interesantă pe hârtie, dar executarea lasă mult de dorit. Leo Goodall face o treabă decent în rolul lui Niki, personajul e simpatic și relativ crezut. Dustin Hoffman e acolo și face ce-i cere rolul, dar simți că nici el nu e 100% investit. Chestia cu dezabilitatea lui Niki e idee bună de plot, dar filmul nu o exploatează cum ar trebui. Problema e că thriller-ul ăsta nu-și găsește ritmul. E prea lent în unele momente, prea grobolan în altele. Direcția lui Roher nu-mi dă impresia că știe exact ce vrea să facă cu materialul ăsta. Și deh, nu mai zic de cât de predictibil devine totul spre final. Nu e horror, dar nici nu te ține în scaun. E filmul ăla pe care-l uiți în două zile. Dacă-i faci cineva fan-ul de thriller-uri cu subtext, sigur că nu va fi dezamăgit rau, dar nici nu-l recomand fierbinte. Merita o încercare dacă ai timp, no cap.

Uite, am urmărit Mortal Kombat II și zic sincer, nu m-a lovit cum m-aș fi așteptat. Actiunea e pe acolo, scenele de lupta sunt destul de ok, dar pe undeva se pierde magia pe parcurs. Johnny Cage cu Karl Urban promitea mai mult, dar personajul se rataceste intre toți ceilalți. Povestea e cam tanganica, parca nu-și gaseste ritmul bun. O saț de o ora și ceva și îmi dadeam seama că lucrurile nu se leagă asa cum ar trebui. Shao Kahn suna grozav pe hartie, dar ca antagonist... ia nu știu, m-a decepționat oarecum. Scenografia e impresionanta, trebuie să recunosc asta, dar nu salvează un scenariu cam confuz. E filmul ala pe care-l urmărești și nu-ți e rău, dar nici nu mă gândesc că-i filmul anului. Daca iubești seria, probabil o să-ți placă mai mult decât mie. Eu zic trei din cinci, nici rău nici bun.

Wow, asta-i filmul pe care trebuia să-l văd de mult! "Pressure" e un thriller istoric care te ține pe muchie până în ultimul moment. Anthony Maras a reușit să transforme ceea ce putea fi o discuție plictisitoare între generali într-o tensiune greu de suportat. Povestea se petrece în 72 de ore înainte de Ziua Z, și te duce în spatele ușilor închise ale bunkerelor unde se decid soartele lumii. Eisenhower și căpitanul Stagg au de luat cea mai grea decizie, iar filmul face chestia asta palpitantă. Nu te-ai aștepta ca vremea să fie mai thrilling decât exploziile, dar cred că asta e genialul scrierii. Detailele meteorologice devin o problemă existențială și nu e plictisitor deloc. Actoria e solid, iar atmosfera din film te-a capturat complet. Singurul lucru e că în unele momente se-ntinde un pic prea mult, dar nu cred că-i o problemă mare. E filmul tipul care-ți rămâne în cap și pe care-l comentezi cu prietenii după. Dacă iți place istoria sau thrillery-urile inteligente, trebuie sa-l vezi.

Uite, "Culorile răului: Negru" e filmul ăla care te ține cu sufletul la gură și nu te mai lasă. Adrian Panek știe să construiască o atmosferă groaznică, iar aici a făcut-o și mai bine. Povestea cu băiatul dispărut și cu procurorul care descoperi chestii ciudate dintr-un caz vechi e genul de thriller care te face să nu mai dormi noaptea. Ce m-a impresionat e cum a lucrat regizorul cu tensiunea. Nu are nevoie de zgomote tare sau scene peste cap, doar pe răcoare și detalii care te dau rău. Micul orășel devine personaj în sine, plin de secrete murdar. Actoratul e bun, mai ales jocul celui care face procurorul. Singura chestie e că în câteva momente mă întreb dacă se tot lungește prea mult, dar asta nu strică din impact general. Filmul e ofertă serioasă pentru iubitorii de thriller romanești. Recomand.

Uite, am intrat în filmul ăsta cu așteptări mari, sinopsisul promitea ceva tare. Doi oameni într-o cabană izolată care se plănuiesc reciproc... suna bine pe hârtie. Dar în realitate, lucrurile nu prea se întâmplă cum zici tu. E un fel de comedie neagră care nu reușește să fie nici atât de funny, nici atât de tense cât ar trebui. Jorma Taccone a avut idee bună, dar execuția e cam moale. Perechea principală e ok în roluri, dar chimia dintre ei nu e chiar de-aia care te ține lipit de scaun. Scenele de "planning murder" sunt previzibile și nici măcar dark humor-ul nu compenzează monotonia care se-ntinde pe toată durata. Cam jumătate din timp mă gândesc ce ar fi fost dacă scrisul ar fi fost mai sharp. E watchable, da, dar nu-i nimic special. Dacă ți se pare cool conceptul, dă-i o șansă, dar nu te aștepta la ceva minunat. E doar în regulă, nimic mai mult.

Okay, deci am dat cărții asta o șansă și... e cam pe jumătate, să zic așa. "Comedie de groază" are momente care chiar te fac să râzi, mai ales dacă ești fan al filmelor de groază clasice. Parodiile la "Halloween" și alte blockbustere de-asta sunt amuzante și se vede că regizorul s-a distrat făcând asta. Problema e că nu ține constant. Mergi de la scene tare la gag-uri care cad complet plat, și uneori simți că se forțează prea tare cu referințele. Doi prieteni cărora li se întâmplă chestii demente e concept solid, dar execuția e haotică. Sunt scene bune strânse într-o poveste care prea puțin sens. Nu-i rău dacă vrei o mică comoară la weekend și nu te gândești prea mult, dar dacă aștepți ceva consistent și bine legat, o să fii dezamăgit. Recomand doar dacă ești în mood pentru zăpadă și umor absurd.

Mă, "Obsesia" e o surpriză plăcută, trebuie să recunosc. Curry Barker a făcut ceva destul de decent cu bugetul mic pe care l-a avut la dispoziție. Povestea cu Bear și Nikki e destul de întortocheată, tensiunea crește ușor-ușor și te ține cioplit pe scaun, măcar pentru o vreme. Actoria e OK, nu sunt îngrozitori și asta e deja un win. Partea cu vigilența și senzația aia ciudată de a fi urmărit funcționează bine, mai ales în secvențele de noapte. E genul de film care-ți dă fiori, dar nu te traumatizează. Însă, să fiu sincer, după jumătate nu mai are același impact. Scenariul se-ntinde un pic prea mult, iar câteva twist-uri mi se par forțate. Nu-i rău, dar nici nu-i wow. E solid pentru un independent horror, dar rămâne pe-acolo cu chestiile peste care dai de obicei. Merită privit dacă ești fan al genului, dar nu-ți schimba viața.

Mă, ce film serios! "Platforma" e unu dintre alea care te marchează și-n ziua asta mă gândesc la mesajul lui. Conceptul e brutal, sincer, o alegorie despre inegalitate care nu ți-o ascunde sub o tonă de zahăr. Pur și simplu o platformă cu mâncare care coboară, și cine-i sus mănâncă bine, cine-i jos... ghici. Violența e la maxim, nu zic nu. Uneori chiar simți că forțează nota prea mult, dar după gândesc că asta-i ideea, să te facă să simți disconfortul. Tensiunea crește constant și-ți ține mintea ocupată până la final. Regia e solida, poza și atmosfera sunt dark la punctul de ființă opresive. Actorii se descurcă bine și-ți capeți personajele, chiar dacă unii protagoniști nu sunt chiar simpatici. Doar că-i destul de greu de urmărit, nu-i un film chill de după mâncare. Dar dacă vrei ceva care să-ți dea de gândit și-să nu te mai ridici ușor de pe scaun, asta-i alegerea. Merită văzut, chiar dacă nu-i pentru toți.

Fraților, asta-i spectacolul pe care l-am așteptat toți. Infinity War e filmul care se joacă pe o pantă incredibilă, reunind jumătate de planetă de supereroi și reușind să nu fie total haos. Thanos e unul dintre cei mai buni villains ai MCU, are o prezență care te copleșește și o logică ciudată care te face să te gândești. Actiunea e de-a dreptul masivă, batăliile te-n ținuta pe scaun, iar efectele speciale sunt vraistea. Dar nu-i doar ciorba de acțiune, pentru că se-ntâmplă chestii cu adevărat importante pentru personaje. M-a marcat final-ul, serios, n-am stat nici bine pe loc. Da, poate că in a doua parte-i puțin mai greu să ții pasul cu toți eroii, dar asta e o critică super minoră. Filmul asta e ambițios în modul în care tratează scara și perspectiva. MCU a guts-o rau cu asta și a ieșit de-o parte. Perfect cinema, pur și simplu.

Bă, e un film care-ți face mari speranțe la început, cu conceptul ăsta al unui sniper care se bate cu clona lui mai tânără. Sună tare, nu-i așa? Problema e că execuția cade puțin și nu delivrează la nivelul așteptărilor. Acțiunea e competentă, coregrafia luptelor sunt solid făcute. Dar când nu prea poți vedea clar ce se întâmplă pe ecran, ceva nu e în ordine. Will Smith chiar se străduiește și ai momente în care simți tensiunea aia între doi versiuni ale aceluiași om, dar trama joasă nu te ține agățat prea mult. E clar că s-a investit mult în efecte și tehnologie, și asta se vede. Pe de altă parte, restul filmului nu știe prea bine cum să te țină în scaun după primele 20 de minute. Nu-i rău, dar nici nu e ceva pe care să-ți vorbești cu prietenii și să zici "trebuie neapărat să-l vezi". Merge pentru o seară de acasă, dar cam atât.