Arahnemis

Totuși persistă senzația de film neterminat. Ca de obicei e prezent sordidul, nelipsit în filmele românești de după 1990, evident pentru a contrabalansa cenzura dinainte. Umorul însă e de cea mai bună calitate.

Eu speram la o ecranizare a operei lui Mozart; filmul e de fapt un softporn tipic italian, aproape total lipsit de calități cinematografice. Faptul că regizorul e nepotul unui relativ cunoscut pictor italian nu ajută cu nimic. Bleah.

Nici un personaj nu e schițat suficient de convingător. scenariul e o frescă schematizată ce mă duce cu gândul la o bandă desenată cu pagini lipsă. Nu am înțeles sensul distribuirii Frankăi Potente în rolul Barbarei, jocul ei e cel mai puțin convingător. George nu pare deloc genul care să citeze din Bob Dylan ca pledoarie personală la proces (Manhattan Beach era chiar și în anii aceia poate cel mai puțin intelectual loc de pe planetă). O realizare cu multe lacune.

Nu am putut urmări mai mult de zece minute, umorul e forțat, dialogul uneori groaznic de banal și plin de clișee, intriga mult prea complicată, păcat de subiect și distribuția de zile mari.

Un film zguduitor, dar ca de obicei în filmele despre artiști - prea puțin despre arta lor, mai mult cancanuri...

Cu acest film, Tarsem Singh se dovedește a fi un artist total. Splendidă realizare. Iar Catinca Untaru - o revelație.