colinx1723

Debutul serialului este uluitor! Scenografia si imaginea filmului sunt pe masura asteptarilor, coloana sonora de altfel! Am citit prima carte a seriei- Urzeala Tronurilor- si am ramas cu impresia ca unele personaje sunt mediocre comparativ cu portretizarile lor din carte. Mi se pare, totodata, ca exista prea putin erotism si senzualitate (vizavi de unele personaje feminine)! Insa aceasta este doar prima impresie, a primului episod! Avem asteptari mari!

Acest film merita vazut doar pentru interpretarile celor 2 actori. Este un film tensionat la fel ca si Phone Booth. Ellen Page este o artista, nu doar o actrita, peste zeci de ani va fi o personalitate cinematografica antologica. Uita-te la Hard Candy sa vezi cum joaca un actor la varsta de 15 ani. Ea concentreaza cel mai bine comportamentul, gandurile, pasiunile si preocuparile adolescentului contemporan. Cat despre Patrick Wilson, devine un actor din ce in ce mai important pentru mine. Rolul i se potriveste manusa (tipul asta chiar poate sa se smiorcaie ca o fetita) si tot timpul l-am perceput ca un actor foarte natural.

Titlul filmului este mai mult decat nimerit. Iata cum o societate care se vrea evoluata si civilizata (aici ma refer, evident, la poporul american) este atat de viciata incat ajunge sa provoace asemenea imoralitati. Ellen Page, aici intr-un rol care releva o alta latura a talentului ei.

Aceasta realizare cinematografica este referentiala. Intr-o America uitata de Dumnezeu, destinele mai multor personaje se impletesc intr-o poveste complexa din punct de vedere etic, moral si spiritual. Cel mai profund film care pune in lumina problema homosexualitatii si 'pedepsirea' ei prin SIDA. Incercarile la care sunt supuse personajele schimba destine, conceptii si prejudecati. Interpretarile sunt exemplare. De remarcat sunt rolurile multiple pe care le joaca Meryl Streep, perfectiunea jocului marelui Al Pacino si rolurile antologice ale lui Mary-Louise Parker si Justin Kirk. Nu sunt un mare cunoscator al artei lui Mike Nichols, insa acest film releva puterea profetica a baghetei sale regizorale.

E plin de clisee ale genului. Dar are partile lui amuzante si este partial inventiv. Scenariul este copilaresc, dar de vazut daca aveti de gand sa vedeti imagini romanesti intr-un film american. Castelul Huniazilor arata de-a dreptul spectaculos.

Din doua motive m-a interesat acest film. Este despre spiritualitate si are peisaje peruane. Ei bine, nu ma voi mai uita la film dupa astefel de criterii. Un film prost din toate puctele de vedere. Spiritualitate obosita, interpretari oribile, peisaje photoshopate saturate de culoare si false. Actiunea stupida-lipsa. Intriga usurica, punctul culminant patetic. Are totusi nota asta pentru ca sunt indulgent cu filmele si pentru ca nu prea vezi filme cu peisaje peruane fie ele si prelucrate, deci trebuie sa-l dau ca referinta in acest sens. Chiar si partea dedicata spiritualitatii din Avatar este mult peste pretentiile acestui film.

Circumstantele filmului sunt deosebite, insa insuficient explorate. Cu toate astea ramane un film care nu aminteste foarte mult de Lasse Hallstrom, dar care in mod evident se detaseaza de alte filme lacrimogene ale genului drama romance. Adevarul e ca mie mi se rupe sufletul doar cand o vad pe Amanda Seyfried asa de fragila mi se pare fata. Partea filmului dedicata razboiului este inutila, mai bine conturata este drama soldatului in relatia cu tatal sau. Este primul film in care vad povestea unui autist la maturitate. Aceasta parte este foarte trista si merita mentionata. Povestea de dragoste este mai degraba realista decat fictiva. Este bine de meditat asupra deciziilor importante pe care le luam in viata si a modului cum ne influenteaza viitorul. Filmul mi-a trezit interesul pentru aceste aspecte, insa exemplul din film nu este neaparat cel mai elocvent. Astept urmatorul Hallstrom, acesta este nesatisfacator.

Mda! Foarte ciudata ideea. Imi plac scurtmetrajele de animatie astea de nisa, nu prea inteligente, dar dragute si reconfortante.

Dincolo de crima se intrevede nebunia, iar dincolo de nebunie se intuieste genialitatea care se manifesta prin arta. Cele doua fete nu sunt geniale, dar impreuna creeaza un Univers unic. Atat de bizar incat isi depasesc epoca, fiindu-le imposibil sa fie intelese de societate. Parintii par mult prea preocupati de problemele lor pentru a anticipa nevoile si dorintele celor doua tinere. Cu toate acestea modul in care Pauline isi pedepseste mama este nejustificat. Peisajele neo-zeelandeze sunt ireale, trecute de jumatate in alta dimensiune, facilitand astfel exprimarea imaginatiei celor doua fete. Jocurile actoricesti ale fetelor sunt admirabile. Kate Winslet isi justifica din nou talentul.

Genial! Fiind intr-um mega maraton Woody Allen nu am trecut cu cu vederea nici recentul Whatever Works. Cu toate ca imi plac mult filmele in care si Woody are un rol, acesta mi se pare cel mai pe gustul meu. Cel mai mult m-a marcat atmosfera boema si idilica a New York-ului contemporan, un oras al artelor, al tuturor posibilitatilor, al marilor iubiri si al marilor intrigi in dragoste. Este o incursiune spirituala asociata cu obiectivismul transant al geniului lui Boris, un om PREA inteligent si constient de neajunsurile vietii si imperfectiunea umana. Chiar daca mai superficial ca alte filme marca Allen, musteste de optimism, iar finalul se explica cam asa: WHATEVER WORKS TO MAKE YOU HAPPY! Evan Rachel Wood creste mult in ochii mei cu acest rol, dupa ce am apreciat-o in filme precum True Blood, Thirteen si The Wrestler. Chiar daca intriga este putin plauzibila, cam greu de raportat la viata reala, este unul din filmele de colectie a sufletului.

Este un film revoltator si greu de urmarit datorita ororilor. Este cel mai socant film pe care l-am vazut vreodata. As putea spune ca mi-as dori sa nu-l fi vazut. Am digerat toate filmele pe care le-am vazut pana acum, dar l-a acesta m-am autocenzurat si mi-am intors privirea de la anumite secvente. Este crud, moralizator, estetic, bolnav, dezgustator, sfideaza bunul simt, etica si umanitatea. Nu ma mir ca a fost interzis. Sunt impotriva 'vandalizarii' artei, este decizia fiecaruia daca vrea sa urmareasca sau nu un astfel de film.

Un film despre copilarie vazut in copilarie. Care imi trezeste multe nostalgii atat prin poveste cat si prin cat de mult a insemnat pentru mine filmul in vremea copilariei mele. Bobby este un copil care traieste ca un copil dar care vede viata cu mult mai multa maturitate si luciditate decat mama sa. Aparitia lui Ted este o binecuvantare pentru Bobby-o. Anthony Hopkins joaca un personaj care nu este atat dotat cu puteri miraculoase cat cu o incarcatura spirituala superioara. Anton Yelchin era pentru mine atunci micul geniu, acum este unul dintre actorii de la care astept roluri mari si filme bune. Pot spune ca am fost placut impresionat de rolurile sale in Charlie Bartlett (recomand tuturor celor carora le-a placut acest film) si Star Trek. Un mic miracol care ne umple sufletul acum cand traim intr-o lume lipsita de echilibru si nemiloasa in care timpul fuge pe langa noi.

Dezamagitor. Am anulat timp indelungat vizionarea acestui film tocmai in ideea ca este prea bun si am nevoie de o perioada de latenta mai mare inainte sa-l vad. Ma asteptam la ceva mult mai Michel Gondry deca ceea ce face acest Spike Jonze care pe mine pur si simplu nu ma prinde. NU, nu-mi plac filmele lui (Am mai vazut si Where the Wild Things Are, la fel de dezamagitor). Admit ca am fost in dubii in legatura cu identitatea actorilor din rolurile principale, dar le-am recunoscut. John Cusack face un rol interesant. Ideea filmului chiar daca este noua este inconsistenta. Nu am reusit sa-mi formez o parere concreta despre personalitatea lui Malkovich sau despre talentul sau artistic. Pur si simplu nu am inteles ce e atat de impresionant sa fii in mintea lui Malkovich. A fost mai degraba o masinarie sexuala patetica uzata de niste personaje patetice. Unele scene au fost previzibile (nu dau detalii pt a nu strica filmul pt. cei care nu l-au vazut si vor sa-l vada), iar Malkovich accepta mult prea usor ceea ce i se imtampla. Mai salveaza cate ceva scenetele cu marionete, care sunt o prezenta foarte rara in cinema. Filmul este un esec din punctul meu de vedere!!!

Dinainte sa vad filmul mi-am zis ca acesta trebuie sa fie castigatorul. Este cel mai original prin idee si prin animatie. La capitolul plot cam lasa de dorit insa. Finalul este extraordinar. Dintre nominalizati cel mai mult mi-a placut Wallace and Gromit. Poate ca merita sa castige Oscarul, dar este de prea mult timp in atentia Academiei ca sa mai impresioneze atat de usor.

Este un film simplu. Povestea este degajata, iar atmosfera acelor timpuri este superba. Euste un film plin de oameni frumosi, curajosi si cu principii. Reuseste sa fie surprinzator de emotionant pe alocuri. Un film de vazut daca iti plac filmele de epoca sau filmele istorice.

Intotdeauna este o placere sa urmaresti filme despre oameni sclipitori, curajosi, plini de umanitate si ambitiosi. In aceasta categorie se integreaza si Erin Brockovich care ne da o lectie de viata admirabila si care poate fi usor considerata un erou national al Statelor Unite ale Americii. Filmul are cateva momente extrem de emotionante privind relatia mama-copil. Umorul filmului este inteligent (chiar genial uneori), iar jocurile actoricesti ale Juliei Roberts si ale lui Albert Finney sunt perfecte. Pur si simplu iubesti aceste personaje si din pacate aceasta calitate se regaseste destul de rar in cinema. Un film pe care l-am amanat indelung, dar a carui vizionare este obligatorie candva in viata fiecarui om.

Un film care foloseste un limbaj stiintific care te depaseste din start si care nu este exploatat eficient sa inteleaga si prostimea ceva. Destinul genialului asiatic este patetic, este foarte trist ca invidia 'lucreaza' chiar si la acest nivel in care genialitatea ar trebui respectata. Consider ca gestul tanarului de la sfarsitul filmului este exagerat si ca prin geniul sau ar fi putut construi un alt viitor. M-am uitat la film pentru a o vedea pe Meryl Streep, care nu face un rol de tinut minte, dar este admirabil modul cum isi alege rolurile. Femei nonconformiste si originale, a caror activitate le rupe din monotonia cotidianului si banalului prin forta de a explora universuri noi.

Fara a tine cont de popularitatea acestui film cu mult timp inainte de lansare (survenita dupa moartea lui Heath Ledger) filmul ne invita din nou in Universul atat de intens si de original al lui Terry Gilliam filtrat prin mintea lui Doctor Parnassus. Daca nu ar fi concurat cu Avatar anul acesta ar fi meritat din plin premiul Oscar pentru scenografie, deoarece acesta este capitolul la care exceleaza acest film si motivul pentru care ARTA lui Terry Gilliam merita apreciata. Gustul sau pentru decorul clasic (handmade) combinat cu succes cu lumile create digital ofera posibilitatea spectatorului (precum personajelor seduse de imaginatia nelimitata dusa pana la limite a lui Doctor Parnassus-'scuzati-mi entuziasmul!!!') sa exploreze o lume suprarealista 'delicioasa' si halucinanta prin fluiditatea si coloritul ei. Filmul este un omagiu adus artei ambulante, artei adevarate care este pastrata vie de catre cei care isi sacrifica destinul si sufletul pentru ea. Multi spun ca este un film plictisitor si lipsit de consistenta. Ei bine nu este DELOC asa. Asta datorita anumitor tipare si prejudecati pe care le au spectatorii legate de filme. Filmul te prinde de la inceput daca esti dispus sa te lasi rapit. Daca urmaresti filmul doar ca sa-i revezi pe Johnny Depp si Heath Ledger atunci mai bine o lasi balta. Critica il subestimeaza pe Gilliam pentru ca indrazneste sa fie un papusier care se joaca cu marionetele sale in strada. Important la el este faptul ca stie cel mai bine cum sa faca acest lucru.

Este interesant de vorbit despre acest film in comparatie cu nou aparutul Tim Burton's Alice in Wonderland. Se poate spune ca pe anumite perimetre cele doua filme au o sensibilitate comuna (cum ar fi de exemplu muzica si decorurile pe alocuri). Insa per ansamblu cele 2 filme se completeaza reciproc. Sunt elemente interesante care se regasesc in productia Hallmark si care lipsesc din varianta burtoniana. Este si normal sa fie asa. Acest film Hallmark ridica anumite standarde in ceea ce priveste calitatea si sensibilitatea artistica a fantasy-ului in speta englezesc. Umorul este unul pur englezesc, greu de digerat pe alocuri, dar care da farmec acestui film ciudat intesat si el cu elite ale cinema-ului britanic. Este un film placut, frumos de redescoperit din amintirile deja prafuite ale copilariei.

Este un film nou, in sensul ca este primul film englezesc despre Anglia in care batrana natiune este prezentata in aceasta maniera. Si aici ma refer la atmosfera sumbra a Angliei din anii '83 cand Doamna de Fier era la putere, in contextul unui inutil si nedorit razboi dus intre englezi si argentinieni pentru Insulele Falkland. Tot atunci Anglia era in Epoca de Aur a muzicii rock, punk, iar stilurile vestimentare trebuiau sa reflecte nonconformismul si personalitatea individului. Totusi filmul este despre problematica imigrantilor. Tema intalnita si in filmul tot britanic (dar cu regizor mexican) Children of Men, cat si problematica rasismului si xenofobiei, reflectata mult mai complex si mai sugestiv in filmul American History X. Este bine de vazut datorita expunerii acestor aspecte in context britanic, reconfirmadu-ne faptul ca poporul englez are atitudinea unui popor mandru, cu complexe de superioritate, comod si totodata xenofob. Acest fapt rezida si din secole intregi de nationalism solid in istoria Marii Britanii. So, 'This is England' and you can't have it!!!