cristimarc

Barcelona serialelor politiste din 2011, cu doua clase peste toate toate productiile americane de gen; are un “je ne sais quoi “de sorginte scandinava ( vezi seria cartilor politiste aparute cu Gazeta Sporturilor ), care te implica in psihologia adversarilor ( politisti versus “oameni rai”) la care ca ingrediente sunt adaugate o imagine sumbra, lipsa oricarei teme muzicale si personaje suparate pe viata, bieti oameni supt vremi, dupa vorba lui Miron Costin. Poate va fi si un sezon viitor, asta vis-à-vis de firul epic al lumii politice care n-a fost exploatat suficient ( desi mancatorii de hot dog au anulat “The Chicago Code”, care putea sa se transforme intr-un masterpiece politic/politist ). Inca nu pot da note, desi serialul e la episodul 10 , figureaza ca find “in productie”. Are un 8 spre 9….10 are doar “Twin Peaks”…:)

Recunosc, am plecat cu idea preconceputa ca oricat de bine dispus as fi, n-o sa vad un film care sa se ridice la valoarea celui de acum 50 de ani; pregatit sa carcotesc, mi-a fost inchisa gura de o realizare care e un exemplu de ceea ce trebuie sa insemne o ecranizare. Nu e un remake, e doar o altfel de viziune, special facuta pentru tv, cu decenta si cu religiozitate ( atat a respectului fata de slova cartii cat politically correct fata de vremurile noastre - evrei, crestini, musulmani); Aplaud priceperea si finetea regizorului care a indraznit sa intreprinda un asemenea “sacrilegiu”.

Pentru logica feminina a pricepe ce inseamna o intalnire masculina a unor prieteni din liceu ( scoala generala, armata, etc) este egal cu ceea ce inseamna mecanica cuantica pentru majoritea muritorilor de rand.Este vorba de universuri paralele, asa ca nu insist cu subiectul. In schimb, pot raspunde, didactic, la intrebarea “ de ce ai ranjit bai ca prostul la plictiseala asta de film ?” Raspuns : La plictiseala asta de film am ranjit tot timpul ca prostul pentru ca : 1. Mi-a placut. 2. Mi-a placut pentru ca asa este si-n realitate. 3. Realitatea este ca barbatii se pot revedea dupa trei ani, sa nu-si povesteasca in timp ce beau, asta insemnand, paradoxal, ca se simt bine. Uite si subtitrarea, dublajul, recenzia filmului : 1. « Pusca si curaua lata » imi spune ceva, bine ? 2. Mori daca lungesti lesa din cand in cand ? 3. Doua sticle de vin la 3 barbati nu inseamna alcoolism. 4. Dupa alea doua sticle de vin, mori daca daca-mi dai dreptate ca Steaua ’86 a fost peste Dinamo ’84 ? 5. De ce nu ai rabdare sa asculti toata argumentatia de la punctul 4 ? 6. Pentru seara asta cat o sa-mi scoti ochii, un an sau sase luni ( in caz de una purtare ) ? 7. Auzi, stii ce ? Nici maica-ta nu-i mai breaza ! « Mami »…hai ca n-am ranjit tot filmul….suntem ok ?

Marea dezamagire nu e pentru cinefili , e pentru fanii cyberpunk al lui William Gibson ( printre care ma numar ). Inca n-a aparut filmul care sa se ridice la nivelul scrierilor lui- cu exceptia tentativei numita « Johnny Mnemonic” Asa ca atunci cand la final a aparut, hollywood-ian, figura lui Lance Henriksen din „Millennium”, fapt care indica o urmare sau un un viitor serial, am avut un « contraorgasm » ( daca exista termenul in literatura de specialitate ) Pacat de prima jumatate, ca se continua apoi cu « Walker, politist texan »

Palpitant asa cum iti creste adreanalina cand reconditionezi culorile unei fotografii vechi si proaspat ca un bloc din anii ’60 izolat termic in 2009. Comparatiile nu sunt fortate, pentru ca asta pare a fi si intentia filmului, sa ne reaminteasca de varsta de aur a cinemascopului, de demonii care bantuiau mintile tuturor la inceputul razboiului rece, de cat de iubiti erau actorii formati in vremea cinemtografului mut care-si exprima starile prin grimase si cat de cinici si critici am devenit ( ceea ce nu e rau…) in calitate de spectatori hiperinformati. Delicios de reconfortant.

Fara indoiala e un Stephen King veritabil. „Pour les connaisseurs”. Asa de rar au venit in ultimul deceniu ecranizarile incat a fost un eveniment. L-am savurat cum trebuie, in intuneric, cu un coniac. Singur. Doar cu spaimele, temerile si fortele necunoscute din subconstient pe care Stephen King le rascoleste ca nimeni altul. Filmul e unul din rarele cazuri in care regizorul si scenaristul nu indraznesc sa iasa din randurile scriiturii originale si astfel izbutesc sa respecte mesajul din cartile maestrului: oamenii simpli, ajunsi in circumstante exceptionale isi descopera aptitudini exceptionale. Accepta sacrificiile inevitabile si inving raul.

Tentativa nereusita de drama. Mi-a adus aminte de Sergiu Nicolaescu incercand sa fie profund. Liniar, schematic, fara nici o coloratura, indesand de-a valma problemele emigrantilor cu o dramoleta sentimentala si cu mesajele sociale; Jachie Chan e vizibil deranjat cand abia sa stapaneste sa nu dea o lovitura mai acatarea in putinele incaiarari din film.Dezamagitor .

Film patriotic in care omuletii cu ochi oblici buni ii bat pe omuletii cu ochi oblici rai. Mana lui John Woo nu prea se vede, mai degraba mana lui Sergiu Nicolaescu din razboaiele cu turcii, cu mase uriase care se sincronizeaza pe campul de bataie. Cateva metafore confuciene, un pic de « Arta razboiului »…mesajul ca ei vor stapani lumea daca sunt uniti….termenul care-mi vine in minte e « agreabil ». Sper ca nici un cal nu a fost ranit in lupte.

Brad si Robert impreuna, seara, la mine in camera, miscandu-se pe o partitura de John Le Carre dirijata de Tony Scott…si nici macar nu era ziua mea ; amandoi dintr-un an bun pentru filme, in care Osama inca nu exista pentru stiri, spionii erau gentlemani si aveau reguli, in care Brad nu era inca D-nul Jolie iar Robert….ei bine Robert e sexy dintotdeauna. Plini de charisma si cand sunt transpirati, convingatori ca doi evanghelisti, naturali ca bronzul de munte. E ceva in neregula de mine sau e doar efectul intalnirii cu doi actori innascuti ?

N-are Larry nici o treaba cu umorul daca e lipsit de ceilalti doi de la Blue Collar. “Delta Farce” a fost cum a fost ca era trupa completa, asta e o sfortare de la un capat la altul si doar daca razi la “vanturi “ il poti suporta pana la capat.E ca si cum grasu’ de la “Trazniti in Nato “ ar vrea sa joace in trupa de la “Mondenii“.

Prin minutul 15 al filmului am revazut « Identitatea lui Bourne » ; prin min 30 « Suprematia... » ; in min.45 am revazut « Ultimatumul.. ».in min.23 si min. 58 m-am intalnit cu “The Jackal” ; la min 100 si 163 m-am bucurat de reintalnirea cu vechi prieteni din « 24 ». Astept cu nerabdare ”XIII se reintoarce ”, ”Razbunarea lui XIII ”si mai ales ”LXIX & XIII ” pentru ca as vrea sa revad “Mash”, “Rome” si “La Piovra”.

Doua ceasuri de tensiune si de adrenalina pura pompata in instalatia sagvina si doua ceasuri in care se vede cea mai sexy cuta-incruntata dintre sprancenele vreunui actor. Asadar, filmul e si pentru baieti si pentru fete….Din pacate, e stricat de un final Tampit cu „T” mare. Daca ar exista o „zmeura” a finalurilor de film, „Knowing” l-ar aconta pe 2009. Tot nu sunt lamurit, dupa o viata intreaga de fapte bune si de inchis usa in nas „martorilor” : ce trebuie sa faci pentru a te numara la final printre „Cei Alesi” ? Asa te nasti ? E o loterie ? Nu e suficient sa respecti poruncile ? Si daca sunt selectionat in runda finala…. ce-o sa fac o eternitate fara „Ma petite” si fara Steaua ?

Nu stiu de unde tot le pescuiesc filmele astea asiatice ( acum, sigur….chiar nu stiu ?….J ), dar nu-mi pare rau dupa ce le vad. Au o scoala si cand nu se ocupa de productii cu ninja si alti zburatori, scot filme care iute-iute sunt copiate la Hoolywood. Interesant ca l-am vazut la cateva zile dupa „Mash”-ul lui Robert Altman, unde coreeni erau doar niste omuleti mici cu ochii oblici care spalau lenjeria doctorilor. Aici, dincolo de faptul ca toti nu sunt decat bieti prosti pusi sa lupte in numele unor ideologii care isi arogau cunoasterea adevarului suprem, sunt barbati cu respect pentru camarazi, onoare si familie. Scenele de lupta din film pot fi predate in orice academie de film, intr-atat sunt de real realizate si veridice. PS. La cate ferocitate au in film , si-n lupta, nu degeaba au ajuns in semifinale in 2002.

Diluat ca alcoolul contrafacut, nu e nici antirazboinic, nici de actiune. Profilurile psihologice ale soldatilor sunt incepute si neterminate. Poveste simpluta, nimic despre inutilitatea razboiului din Irak, nici o idee despre cum se va sfarsi. M-am uitat la cine a regizat filmul si am ramas masca : Kimberly Peirce, tipa care a regizat “Boys Don't Cry”. Asta a reusit ea dupa 10 ani de pauza ? Dezamagitor… De la Travis Bickle incoace nu a mai existat vreun personaj adevarat, reprezentativ, al sindromului post-razboi. Am zis.

Doar daca esti constient de propria forta ai puterea de a te autorironiza. Filmul face asta intr-o asa maniera incat nu lasa nimic nebifat, supereroii americani, superrobotii japonezi, superluptatorii asiatici. Nu mai sunt demuuuult in copilaria cinematografica, nici macar in adolescenta, au devenit maestri ai comediei…ai naibii, coreeni, nu copiaza ca vecinii lor chinezi , acum sunt mai originali decat inventatorii comediei.

E cel mai „Halmark” film apocaliptic vazut; daca aparea la final mesajul „ o productie Sergiu Nicolaescu” nu cred ca m-as fi mirat prea mult; e inspectorul Barnaby in rolul lui Bruce Willis din „Armaghedon”. E cel mai jenant rol al lui Robert Carlyle; mi-e mie rusine de rusinea lui. Trucajele cu apa care navaleste sunt leite celor din anii 50-60, cand actorii stateau pe cal sau in masina iar peisajul curgea prin spatele lor.

Daca e vazut ziua, cu soarele batand in geam si pasarele ciripind, nu prea e de speriat, nici macar pentru cei slabi de inger. Ar ramane cursivitatea actiunii, frumusetile naturii ( nu de cele doua blonde e vorba care sunt moarte si ingropate ci de prerie ), sinceritatea jocului actorilor, aproape toti necunoscuti, dar bine alesi ( Doug Hutchinson in rolul capitanului e la fel de enervant ca si in rolul gardianului din The Green Mile ). Daca, in schimb, e vazut noaptea, de unul singur, umbla fiorii pe sira spinarii. Acum, loc de carcotit poate fi intotdeauna, dar daca ti-ai asumat conventia filmelor horror si anume „eu dau drumul la film, voi imi faceti Buhuhuuu !!!! pe la spate cand ma astept mai putin”, The Burrowers primeste titlul de „Cel mai bun horror al primului trimestru din 2009”.

toti marii actori au jucat in filme de felul asta pentru ca au fost bine platiti, asa ca de ce sa faca James Caviezel exceptie ? Nu rad, dar e o dovada in plus pentru mine ca omul chiar are clasa. Mie mi-a dezgropat amintiri cu Conan mai degraba decat cu Highlander. Filmul e de vazut pentru peisaje, pentru hainele de blana cu maneca scurta, pentru femeile din vremea aia care puneau mana pe sabie si stiau sa dea un pumn sanatos, pentru cel mai de neinteles joc barbatesc care l-am vazut vreodata - acuma, din partea americanilor care au fotbalul american si baseball-ul ca religie nu e chiar inexplicabil. Mi-e musai sa adaug un gand ce-mi vine de fiecare data cand il vad pe actorul asta : fatza care o are cand sufera e cu doua clase peste cea a lui Nicolas Cage.

"Apocalipse now" facut de nord-coreeni.... bai, mai fura omul ca asta-i treaba, da' fura bre sa-mi tihneasca, nu-mi da zama asta goala.....

Tic-Tac-Tic-Tac….aproape batuse ceasul pentru Anul Nou si inca nu avusem un film in 2011 ca o carte, un film de rasfoit, de dat paginile inapoi, de luat o pauza si indoit o foaie pentru mai tarziu….un film in care sa comunici direct cu cel care l-a scris/regizat, care sa-ti puna intrebari si sa te faca sa pregatesti propria argumentatie pentru raspunsuri. N-au profunzime gandurile teologice si cele romanesti/ludice care vin in cap cale de-un ceas jumatate, cat faptul ca primesti un branci venit dintr-o tara obsedat catolica si care prin alegerea de a stabili ca semn de punctuatie semnul intrebarii pentru finalul filmului lamureste de ce lumea catolica are 1000 de ani avans, la propriu si la figurat, fata de cea ortodoxa. Despre Michel Piccoli…intr-o alta lume, intr-o alta viata se va vorbi cum se vorbeste despre treimea magica de la Holywood ( Nicholson, Pacino, De Niro)