cristimarc

Doua ceasuri de tensiune si de adrenalina pura pompata in instalatia sagvina si doua ceasuri in care se vede cea mai sexy cuta-incruntata dintre sprancenele vreunui actor. Asadar, filmul e si pentru baieti si pentru fete….Din pacate, e stricat de un final Tampit cu „T” mare. Daca ar exista o „zmeura” a finalurilor de film, „Knowing” l-ar aconta pe 2009. Tot nu sunt lamurit, dupa o viata intreaga de fapte bune si de inchis usa in nas „martorilor” : ce trebuie sa faci pentru a te numara la final printre „Cei Alesi” ? Asa te nasti ? E o loterie ? Nu e suficient sa respecti poruncile ? Si daca sunt selectionat in runda finala…. ce-o sa fac o eternitate fara „Ma petite” si fara Steaua ?

"Apocalipse now" facut de nord-coreeni.... bai, mai fura omul ca asta-i treaba, da' fura bre sa-mi tihneasca, nu-mi da zama asta goala.....

toti marii actori au jucat in filme de felul asta pentru ca au fost bine platiti, asa ca de ce sa faca James Caviezel exceptie ? Nu rad, dar e o dovada in plus pentru mine ca omul chiar are clasa. Mie mi-a dezgropat amintiri cu Conan mai degraba decat cu Highlander. Filmul e de vazut pentru peisaje, pentru hainele de blana cu maneca scurta, pentru femeile din vremea aia care puneau mana pe sabie si stiau sa dea un pumn sanatos, pentru cel mai de neinteles joc barbatesc care l-am vazut vreodata - acuma, din partea americanilor care au fotbalul american si baseball-ul ca religie nu e chiar inexplicabil. Mi-e musai sa adaug un gand ce-mi vine de fiecare data cand il vad pe actorul asta : fatza care o are cand sufera e cu doua clase peste cea a lui Nicolas Cage.

Palpitant asa cum iti creste adreanalina cand reconditionezi culorile unei fotografii vechi si proaspat ca un bloc din anii ’60 izolat termic in 2009. Comparatiile nu sunt fortate, pentru ca asta pare a fi si intentia filmului, sa ne reaminteasca de varsta de aur a cinemascopului, de demonii care bantuiau mintile tuturor la inceputul razboiului rece, de cat de iubiti erau actorii formati in vremea cinemtografului mut care-si exprima starile prin grimase si cat de cinici si critici am devenit ( ceea ce nu e rau…) in calitate de spectatori hiperinformati. Delicios de reconfortant.

E cel mai „Halmark” film apocaliptic vazut; daca aparea la final mesajul „ o productie Sergiu Nicolaescu” nu cred ca m-as fi mirat prea mult; e inspectorul Barnaby in rolul lui Bruce Willis din „Armaghedon”. E cel mai jenant rol al lui Robert Carlyle; mi-e mie rusine de rusinea lui. Trucajele cu apa care navaleste sunt leite celor din anii 50-60, cand actorii stateau pe cal sau in masina iar peisajul curgea prin spatele lor.

Marea dezamagire nu e pentru cinefili , e pentru fanii cyberpunk al lui William Gibson ( printre care ma numar ). Inca n-a aparut filmul care sa se ridice la nivelul scrierilor lui- cu exceptia tentativei numita « Johnny Mnemonic” Asa ca atunci cand la final a aparut, hollywood-ian, figura lui Lance Henriksen din „Millennium”, fapt care indica o urmare sau un un viitor serial, am avut un « contraorgasm » ( daca exista termenul in literatura de specialitate ) Pacat de prima jumatate, ca se continua apoi cu « Walker, politist texan »

Nu stiu de unde tot le pescuiesc filmele astea asiatice ( acum, sigur….chiar nu stiu ?….J ), dar nu-mi pare rau dupa ce le vad. Au o scoala si cand nu se ocupa de productii cu ninja si alti zburatori, scot filme care iute-iute sunt copiate la Hoolywood. Interesant ca l-am vazut la cateva zile dupa „Mash”-ul lui Robert Altman, unde coreeni erau doar niste omuleti mici cu ochii oblici care spalau lenjeria doctorilor. Aici, dincolo de faptul ca toti nu sunt decat bieti prosti pusi sa lupte in numele unor ideologii care isi arogau cunoasterea adevarului suprem, sunt barbati cu respect pentru camarazi, onoare si familie. Scenele de lupta din film pot fi predate in orice academie de film, intr-atat sunt de real realizate si veridice. PS. La cate ferocitate au in film , si-n lupta, nu degeaba au ajuns in semifinale in 2002.

Doar daca esti constient de propria forta ai puterea de a te autorironiza. Filmul face asta intr-o asa maniera incat nu lasa nimic nebifat, supereroii americani, superrobotii japonezi, superluptatorii asiatici. Nu mai sunt demuuuult in copilaria cinematografica, nici macar in adolescenta, au devenit maestri ai comediei…ai naibii, coreeni, nu copiaza ca vecinii lor chinezi , acum sunt mai originali decat inventatorii comediei.

Tic-Tac-Tic-Tac….aproape batuse ceasul pentru Anul Nou si inca nu avusem un film in 2011 ca o carte, un film de rasfoit, de dat paginile inapoi, de luat o pauza si indoit o foaie pentru mai tarziu….un film in care sa comunici direct cu cel care l-a scris/regizat, care sa-ti puna intrebari si sa te faca sa pregatesti propria argumentatie pentru raspunsuri. N-au profunzime gandurile teologice si cele romanesti/ludice care vin in cap cale de-un ceas jumatate, cat faptul ca primesti un branci venit dintr-o tara obsedat catolica si care prin alegerea de a stabili ca semn de punctuatie semnul intrebarii pentru finalul filmului lamureste de ce lumea catolica are 1000 de ani avans, la propriu si la figurat, fata de cea ortodoxa. Despre Michel Piccoli…intr-o alta lume, intr-o alta viata se va vorbi cum se vorbeste despre treimea magica de la Holywood ( Nicholson, Pacino, De Niro)

Si a zis Doamne-Doamne : “vreau un western, de ala batranesc, ca cele alb-negru, ca destul m-ati plictisit cu 3D-uri si filme diavolesti cu 50Cent si alti loseri". Si bossii mari de Hollywood, urmasi de-ai drept-inchinatorilor Vechiului Testament, s-au conformat. Si-au pus pe lipia de celuloid Calaratul Singuratic, muntii si preeria, Colt-ul 45, o hoarda de urmaritori nespalati, oarece rasarituri de soare , doua-trei despartiri amoroase pline de tristete, impuscaturi care n-au existat in World War I, cateva cantari country doar din voce…si peste toate cateva fire din praful magic inventat de “Unforgiven”. Si vai, ce minunata fiertura vrajitoreasca a iesit ! Iar mi-e foame.

Din familia lui “carte de citit in tren si ce de daca am uitat-o pe bancheta”, Setup e un verisor , cu mintea la fel de usoara, din aceeasi parinti rude de gradul II. Creatiunea s-a vrut adanca si a reusit. E adanca ca o groapa.

Un thriller noir turnat in buna traditie scandinava ( asta este traducerea mea pentru filmele din peninsula, unde tensiunea se regaseste mai mult in lucrurile nespuse si in priviri, durerea e mult mai mult nevrotica decat fizica, pe bad boys ii cheama Aakeson, Böye, Hausgaard si Altecombinatiiimposibilecuochialbastrii, iar umorul nu exista…..asta-i sarmul lor). Atmosfera, actorii, montajul, muzica, toate sunt impecabile…si reci. Impecabile.

Westernul are cu filmul asta o noua tara : Noua Zeelanda. Sunt respectate toate regulile genului ( ca sa fiu rautacios chiar si aceea ca “oamenii rai” intra pe ecran din stanga ), povestea curge in peisajele din “ The Lord of the Rings”, barbatii nu-s copii cand e vorba de libertate, prietenie, onoare si iertare. Daca asta e noul val al westernului, sunt primul care vrea sa faca surf pe el.

Un Garcea coreean, cu poante slinoase, culcat pe unele dintre cele mai usor de parodiat clisee, cele din filmele cu Mafia; ar fi fost poate un ghiveci agreabil, dar glumitele tampe, de situatie, facute de un regizor coreean, pe banii producatorului coreean, pentru publicul coreean, n-au nici o treaba cu spectatorul european sau american.

Paul Giamatti este de pe alta planeta ( n-ai cum sa nu incepi sa nu inclini in fata geniului burticosului asta pe jumatate chel, urat si atat de asemanator noua ) in rolul sau de pamantean mediu inspre mediocru, dar care ”simte forta”, primeste un semn, ii rasare soarele pe ulita, se scutura de praf, s.a.m.d…si incepe sa-i placa, iar asta inseamna ca incepe sa traiasca . Dar, din pacate, jumatate din film este despre adolescenti, despre incercarea lor de a lupta cu ceea ce nu-i drept…scriu din pacate, pentru ca neintelegand “ciudata” lume a adultilor, niciodata nu castiga, nici macar in filmele americane.

Cam asa arata Mel si Jodie la 20 de ani dupa Maverick ( adica, si-au pus pirostriile si au facut masa )…buimaci, depresivi, incorsersati, nestiind ce sa faca cu mariajul si copii. Un film cu o regie si montaj impecabile sub bagheta lui Jodie Foster care nu rezista unei tentatii intelectualicesti de a diseca o depresie, la care se adauga un scenariu care incearca sa umanizeze, cat se poate, dementa si peste toate, un Mel Gibson care s-a ridicat ca Lazar si ne-a reamintit de ce-l iubim de vreo patru decenii.

O bucurie pentru sufletul care asteapta sezonul doi de la ”Games of thrones” sau orice altceva plin de barbosi care-si zboara dintii cu sabii, topoare,buzdugane. Cei sapte samurai sau dirty dozen reload ? who cares , filmul e bine facut, actorii si accentul britanic sunt deliciosi, Paul Giamatti e diabolic in rolul de “om rau”, costumele, machiajul, muzica ( gregoriana ) sunt yammy… Bonus sunt replici californiene de genul: ” - Scutierule, ai ucis vreodatã un om? Aflã cã nu e un lucru nobil. Nici mãcar atunci când o faci în numele libertãtii? Nici atunci când o faci în numele Domnului! “ sau “Nu esti mai rege decât e pãrul de pe fundul meu. …… Ce pitic enervant”

Un film din cele care apar la cativa ani ca sa ne reaminteasca de ce Doamne-Doamne a ingaduit natiunea americana, chiar daca e inca incomplet asezata: pentru dreptul de-a te ridica sa protestezi cand esti neindreptatit si pentru dreptul de-a fi judecat corect. Oricum, marea frumusete a filmului consta in a face mai usor de inghitit faptul ca nimic nu se va schimba pentru specia noastra a contribuabililor: natiune, dormi linistita, guvernul vegheaza pentru tine. Robert Redford imbatraneste frumos, aidoma lui Clint Eastwood, lasandu-ne filme manifest si exemple de cum poti evita sa te lasi devorat de proprii copii ( vsv de Sergiu Nicolaescu )

Recunosc, am plecat cu idea preconceputa ca oricat de bine dispus as fi, n-o sa vad un film care sa se ridice la valoarea celui de acum 50 de ani; pregatit sa carcotesc, mi-a fost inchisa gura de o realizare care e un exemplu de ceea ce trebuie sa insemne o ecranizare. Nu e un remake, e doar o altfel de viziune, special facuta pentru tv, cu decenta si cu religiozitate ( atat a respectului fata de slova cartii cat politically correct fata de vremurile noastre - evrei, crestini, musulmani); Aplaud priceperea si finetea regizorului care a indraznit sa intreprinda un asemenea “sacrilegiu”.

“Eu nu aduc necazuri. Sunt un om al legii.” Asta spune seriful (Royal Canadian Mounted Police, but who cares, life was like a box of chocolates, you never know what you're gonna get :) ) si asa arata filmul lui. Daca nu stii ce imbucatura iti lipseste ca sa-ti fie masa plina ( za cinefilule) , asta e westernul care n-a aparut de vreo doi ani si-l cautai.