DanielLacatus

Numit de jurnaliştii britanici "o bijuterie", filmul "Eu când vreau să fluier, fluier" n-a reuşit decât să mă dezamăgească. Dominat de scene agresive şi limbaj suburban pelicula nu face altceva decât să incite la violenţă. Pelicula "Eu când vreau să fluier, fluier" a primit distincţia "Alfred Bauer" pentru noi perspective în cinematografie, şi Ursul de Argint. În condiţiile acestea un pot decât să-i compătimesc pe cei care au acordat distincţiile. Deutsche Welle scrie că: ¨prin această peliculă, regizorul Florin Şerban vrea să atragă atenţia asupra condiţiilor în care trăiesc tinerii delincvenţi din România¨. Nu ştiu însă în ce măsură a şi reuşit. Filmul este o adaptare după piesa de teatru omonimă de Andreea Vălean, povestea unui adolescent care decide să evadeze dintr-un penitenciar pentru minori, cu două săptămâni înainte de eliberare. Mediocritatea este ridicată la rang de artă. Acţiunea se petrece într-un penitenciar pe malul Dunării. După patru ani petrecuţi în detenţie, Silviu (interpretat de George Pistereanu) a avansat în ierarhia de dormitor, devenind un fel de şef. Cu două săptămâni înainte de eliberare, primeşte o vizită neaşteptată. Acesta află că mama lui s-a întors acasă după mult timp din Italia şi vrea să îl ia pe fratele lui mai mic. La aflarea acestei veşti Silviu se face Dunăre şi-şi rade mama fără săpun. Ăsta da reper de moralitate. Silviu se îndrăgosteşte de o studentă frumoasă la Sociologie, Ana (Ada Condeescu), venită în practică la penitenciar pe care o face pastramă şi o lasă cu ochii în soare. Filmul nu e decât o flecăreală de prost gust. Nu există acţiune, emoţii....doar personaje care fac din limbajul de mahala o artă. Multe roluri sunt interpretate de foşti deţinuţi. Doi dintre aceştia s-au reîntors după gratii la scurt timp după premierea filmului pentru infracţiuni destul de grave. Finalul, foarte tâmpit, nu reuşeşte decât să te lase cu ochii bulbucaţi. Constaţi că ai vizionat un film foarte prost regizat.