El_KaPpa

Un fel de "Scent of a Woman" in varianta frantuzeasca, mai subtire din toate punctele de vedere, dar cu un plus la capitolul umor. Genul de film "de suflet", asa cum imi place mie sa numesc productiile astea pline de umanitate si de emotie. Avem in centrul atentiei o relatie interumana ce curge frumos pe ecran, dar este greu sa o ancorezi in realitate (chiar daca are la baza fapte reale). Astfel, la final te simti ca dupa un basm, fericit pentru ce ai vazut si totusi trist pentru lipsa de realism. Una peste alta, chiar daca are minusurile sale si nu merita nota imensa de pe imdb (8,4) si un loc in top 250, pentru ca mi-a facut ziua mai frumoasa si pentru ca nu m-a plictisit deloc, eu zic ca isi merita banii si il recomand cu placere mai departe. Enjoy it!

O "placinta" pe care am mai mancat-o de 3 ori, cu acelasi gust delicios pe moment, dar care dispare imediat cum ai iesit din sala. Scena finala este singurul moment din film pe care ti-l vei aminti si in urmatoarele zile . Daca ti-au placut precedentele (ma refer strict la primele 3 si nu la "continuarile" alea stupide lansate direct pe DVD), este imposibil sa nu iti placa si asta. Povestea este exact ceea ce anunta si titlul, adica o reuniune dupa 10 ani de la terminarea liceului, singura chestie noua fiind diferenta dintre generatii, cea din ziua de azi castigand detasat la capitolul teribilism. Ma bucur ca au reusit sa reuneasca toate personajele, chiar daca unele apar doar pentru scurt timp. Stifler si Jim's Dad ofera cele mai bune reprezentatii, in timp ce Ali Cobrin in rolul lui Kara nu va fi uitata usor de partea masculina . Glumele si fazele amuzante sunt exact asa cum te-ai astepta de la un astfel de film, doar ca sunt temperate pe ici pe colo de gandirea matura pe care au capatat-o personajele in acest timp (exceptie Stifler) si de cateva momente ce vor sa puna un strop de emotie. Una peste alta, este un deja vu placut ce merita incercat o data, macar pentru nostalgia de a vedea din nou in actiune vechea gasca american pie. Enjoy it!

După ce își face introducerea cu unul dintre cele mai prost mimate orgasme văzute pe ecran, în culpă fiind domnița Cruz, și după ce se pierde mai bine de 20-25 de minute într-o cantitate considerabilă de dialog inutil care nu pare capabil să contureze ceva, brusc apare și intriga, urmată de multă metaforă, de un dialog filozofo-intelectualo-sadic, ca să-i spun așa, de o atmosferă sumbră care îți dă senzația de pericol iminent, de o violență considerabilă atât la nivel vizual cât și la nivel sugestiv, de câteva scene inedite (una are o decapitare spectaculos de crudă, alta se poate descrie printr-un car fuck de-a dreptul orgastic într-o marcă înregistrată Cameron Diaz, iar a treia care mi-a atras atenția, scoaterea ultra-violentă din scenă a personajului interpretat de Brad Pitt), de o doză de ironie impregnată în destinul personajelor, și de un deznodământ pe măsură, care îi va indispune însă pe fanii finalizărilor juste. Altfel spus, The Counselor este neconvențional până în “măduva oaselor” și, chiar dacă pare doar un alt neo noir îndrăzneț, eu zic că își asumă o identitate aparte, reinventând parcă un nou gen de filme, lucru care mă încântă prea mult pentru a-i taxa aspru neajunsurile, regăsite cu ușurință în introducerea greoaie, lipsită de un punct de sprijin, în anumite replici care întind prea mult coarda cu pilde și subînțelesuri (ce-i prea mult strică și dă senzația de falsitate), dar și în ignorare supărătoare a potențialului unor actori precum Fassbender, Cruz și Bardem. În schimb, Cameron Diaz oferă cel mai bun și credibil rol al său de foarte multă vreme încoace (dacă nu chiar cel mai bun), iar Brad Pitt este suficient de matur încât să atragă atenția în puținele momente în care este folosit. Nu-i un Ridley Scott tipic în care fanii să-și regăsească regizorul favorit și nu-i nici un alt thriller cu aspect Hollywoodian, din toate punctele de vedere fiind amprenta lui Cormac McCarthy, propunându-ne o nouă incursiune atipică într-o lume violentă, imorală și viscerală, care, văzută cu ochii potriviți, te poate bântui o perioadă.

După superbul debut cu Blue Valentine (2010) în care a colaborat tot cu Ryan Gosling, Derek Cianfrance revine cu un alt film asemănător din mai multe puncte de vedere, curajos, zguduitor și aproape la fel de bun. Da, ăsta nu este doar un film bun, este un film foarte bun și foarte complex care nu prea lasă loc de critici negative atâta timp cât ai răbdarea necesară să privești un film lent și capacitatea să-l înțelegi. Spun "nu prea" pentru că povestea are vreo două exagerări evidente, iar la trecerea peste ani lipsește un machiaj corespunzător. În rest, totul este așa cum trebuie. Scenariul este format din trei părți diferite ca acțiune, personaje principale și idei, dar care se leagă perfect între ele încât la final totul să aibă sens. Practic, vedem niște personaje construite excelent, fiecare cu o caracteristică definitorie, aruncate într-un joc al destinului cu situații de viață dificile și cât se poate de credibile pe modelul "shit happens". Ritmul este într-adevăr lent, iar lungimea filmului este suficient de mare încât să-i facă pe mulți să renunțe pe parcus, dar cine înțelege complexitatea temelor abordate și cine prinde intensiatatea și chiar ironia multor situații prezentate, nu va simți cum trec cele 140 de minute. În plus, dacă ești norocos (așa cum am fost eu) și nu ai dat de spoilerele prezente în foarte multe recenzii, ți se va părea un film imprevizibil pe care ai impresia de mai multe ori că îl poți anticipa, dar mereu se va duce încet și sigur într-o altă direcție. Toți actorii se mulează perfect pe roluri și transmit o credibilitate de 100%, chiar și cei care apar doar în anumite momente. Credeam că cel mai mult îmi va plăcea Ryan Gosling, dar fără regrete spun că Bradley Cooper și Dane DeHaan (puștiul din Chronicle) mi-au furat toate privirile. Derek Cianfrance dovedește încă o dată că se pricepe excelent să-și pună actorii în evidență și știe cum și când să scoată în relief gesturile și mimica personajelor încât să le simți toate trăirile interioare și să nu rămâi indiferent. O dramă foarte bună, ambițioasă, complexă, susținută excelent de actori și regie, în care nici măcar un element nu este pus la voia întâmplării. Enjoy it!

Funeralii fericite, a doua colaborare regizor-scenarist dintre Horațiu Mălăele și Adrian Lustig, se face plăcut, are stil, are farmec, dar nu suficient încât să se ridice la același nivel calitativ impus de Nunta mută. Motivul este cât se poate de simplu și ne face să arătăm cu degetul spre scenariul dezordonat și ciuruit pe alocuri. Momente inserate fără rost (de ex: trei mafioţi vin fără motiv să ceară taxă de protecţie şi tot fără motiv dispar de tot din peisaj), momente extrem de previzibile (modul în care Igor este scos din scenă, dar şi finalul care are "chef de joacă"), momente forţate din lipsă de imaginaţie (ceea ce se întâmplă cu personajul Kiril) şi o împletire neprofesionistă a realului cu irealul. Nu pot să nu apreciez totuși satira foarte bună adusă societății contemporane și modul original și sincer în care își transmite mesajul. Regia lui Mălăele vine cu un mare progres față de primul său film și pe lângă coerență, cursivitate și creativitate, ne oferă în câteva cadre și un adevărat deliciu vizual. Omul ăsta dovedește încă o dată că este un geniu care, din păcate, nu s-a născut unde trebuia pentru a putea fi recunoscut și la nivel mondial. Din punct de vedere al actingului, pe lângă rolul foarte bun al lui Mălăele, merită mențiuni speciale atât rolurile bune făcute de Crina Semciuc și de Igor Caraș Romanov, cât și aparițiile foarte scurte, dar de efect, ale unor actori ca Gheorghe Ifrim, Valentin Popescu, Dorina Lazăr sau Bogdan Cotleț. În încheiere, mai simt nevoia să laud coloana sonoră a lui Vladimir Cosma care accentuează foarte bine emoția în anumite momente cheie, dar și sonorizarea, un element de care ne-am tot plâns la majoritatea producțiilor românești. Da dom'le, de data asta nu a trebuit să-mi ciulesc urechile 90% din film pentru a putea înțelege ce bălmăjesc actorii. Chiar dacă are minusuri supărătoare la nivel de scenariu, pentru o porție de umor, pentru un strop de emoție, pentru mesaj și nu în ultimul rând pentru viziunea regizorală, merită clar o vizită la cinema.

E o parodie ieftina care m-a dezamagit total! La asa distributie ma asteptam la ceva foarte amuzant si placut nu la aceasta ciorba stricata! Nota 5,5 doar pentru Ben Stiller care pana acum mi-a placut foarte mult.

Un film frumos, un scenariu original si bine construit, o regie de mare clasa cum de altfel ne-a obisnuit David Fincher asa ca nu poti sa spui ca nu ti-a placut filmul asta decat daca nu le ai cu cinematografia. In primul rand datorita povestii filmul asta isi merita toate premiile si toate laudele iar Brad Pitt face un rol foarte bun insa raman la parerea ca nu este cel mai bun facut de el. Un film ce il recomand cu caldura si desi tine mult eu unul nu m-am plictisit. Recunosc ca nici nu imi doresc sa il revad. Un 10/10 bine meritat si unul din cele mai bune filme ale anului 2008. ps: filmul este foarte bun dar nu il consider o capodopera

După ce vezi așa ceva este foarte greu să mai spui vreodată despre un film că este absurd, tras de păr și ilogic, pentru că viața bate cu mult filmul și la fel ca și în Compliance (2012), vedem că prostia omenească nu are deloc limite. Dacă în Compliance evenimentele sunt redate în mare parte așa cum s-au petrecut, în Pain & Gain s-a umblat vizibil la unele situații pentru a forța ridicolul și pentru a ambala totul sub forma unei comedii negre care să-i facă pe cei trei să pară în ochii spectatorului doar niște victime ale prostiei și nimic mai mult , dar nu cred că asta surprinde pe cineva care știe cât de veridice sunt filmele de la Hollywood. Regizorul știe acest lucru și simte nevoia la un moment dat să reamintească spectatorului că se bazează în continuare pe fapte reale. Din păcate, vanitățile criticilor aruncă într-un con de umbră unul dintre cele mai bune filme americane ale anului doar pentru că este regizat de Michael Bay, iar publicul cinefil pare atât de hipnotizat în momentul de față de universul Marvel și de Robert Downey Jr. încât nu mai au laude și pentru altceva. Un scenariu imprevizibil de la un capăt la celălalt, o regie pe care Bay își pune amprenta specifică doar pe alocuri, un montaj bun, personaje pe cât de ridicole pe atât de captivante și greu de uitat, multe replici delicioase servite rapid și fără perdea, multe glume subtile cu referiri la cultura americanilor, umor vulgar în stare pură, suficientă violență încât să fie interzis celor sub 15 ani (chiar sub 18 aș zice eu), niște actori care intră perfect în roluri (inclusiv cei secundari) și o coloană sonoră inspirată. Pentru că respectă în mare parte cursul poveștii reale scapă de criticile celor care l-ar fi acuzat că este tras de păr și lungit fără rost. Dacă nu vă deranjează umorul vulgar, dacă nu vă deranjează violența și dacă nu aveți prejudecăți legate de Michael Bay, mergeți să-l vedeți, merită fiecare minut! Enjoy it!

Daca Chan-wook Park ne-a incantat cu a lui trilogie a razbunarii, a venit randul lui Ji-woon Kim (cel care a facut si "Janghwa, Hongryeon" in 2003, o drama psihologica foarte buna) sa ne arate inca o data cat de geniale sunt astfel de productii coreene. Poti sa spui despre asiatici ca sunt bolnavi, sadici si exagerati, dar nu poti sa spui ca nu se pricep la genul asta de filme. Singurul lucru pe care i-l poti reprosa ar fi lipsa de originalitate in tema abordata. In schimb, realizarea face toti banii. Intr-o maniera dura si plina de violenta, asistam la un joc psihologic de-a soarecele si pisica la intensitate maxima, in care oricand se pot inversa rolurile. Tensiunea si suspansul cu care alte filme se "lauda" abia inspre final, aici exista pe tot parcursul sau si asta il face foarte captivant. Actingul, regia, sunetul si efectele vizuale, foarte bune. Iubitorii cinematografiei asiatice si cei ai genului "blood&gore" nu au voie sa rateze acest film. Enjoy it!

Un film care ne arată cât de fragile sunt structurile societații și relațiile interumane și cât de nocivă este o comunitate lipsită de dezvoltarea mentală, bazată doar pe prejudecăți și pe spiritul de turmă. Scenariul nu vine cu ceva nou (sunt multe filme de acest gen, în care omul nevinovat cade pradă prostiei colective dintr-o comunitate restrânsă), este destul de liniar și folosește câteva tertipuri dramatice (faze ușor exagerate pentru a impresiona), dar transmite o puternică starea de mânie și dispreț încât este foarte greu să-i rămâi indiferent. Regia lui Vinterberg este foarte bună și contribuie decisiv la feeling. Cadre alese cu migală încât să transmită spectatorului sentimentele ce macină personajele pe interior, dar și o mică analogie cu vânătoarea foarte bine introdusă în context. Jocul actoricesc este de la bun în sus, Mads Mikkelsen fiind vârful de lance cu un rol care i-a adus pe merit în 2012 la Cannes premiul pentru cel mai bun actor. De văzut!

Pacat ca nu sunt mai multe comentarii la acest film care mie mi-a placut mult. Este bine construit, captivant, realist, cu replici interesante (unele chiar de tinut minte) si cu momente de suspans. Prestatiile actorilor bune cu un plus pentru Giovanni Ribisi. Il recomand cu incredere ca merita. Enjoy it!

Dupa Terminator 2 asta este cel mai bun film al lui Arnold. Un Sf foarte bun, regie de clasa si cu niste efecte excelente la acea vreme. Am vazut de vreo 3 ori filmul insa nu as refuza niciodata sa-l mai vad odata. De vazut si revazut.

Tommy Wirkola s-a distrat cu vrajitoarele la fel cum a facut-o si cu zombie nazisti, doar ca de data asta nu prea a mai avut gust. Titlul este cel mai bun rezumat al filmului. Ce-am vazut ?!...pai o incerca de comedie neagra cu chipesul Hansel si simpatica Gretel care se iau la tranta cu vrajitoarele, la un moment dat chiar multe vrajitoare. Scene de lupta la greu, sange suficient cat sa fie interzis celor mici, efecte 3D simpatice, doua-trei momente amuzante, un fundulet sexy, un capcaun simpatic si....cam atat. Per total, un film distractiv doar daca nu ai pretentii de scenariu si vrei sa vezi timp de 90 de minute ce am enumerat mai sus. Pentru ca nu se ia in serios precum "Abraham Lincoln: Vampire Hunter" sau "Red Riding Hood", alte porcarii de genul asta, pentru ca 3D-ul a fost prezent in mai multe faze si pentru ca actorii sunt simpatici, merita o nota de trecere. 5,3/10

3 roluri excelente făcute de Phoenix, Hoffman și Adams, o regie fără cusur și o imagine impecabilă, de care s-a ocupat compatriotul nostru Mihai Mălaimare Jr., sunt plusurile acestei producții. Scenariul însă, se limitează la ceva simplu, fără concluzii, fără mesaje și fără emoții transmise către privitor, cu toate că, fiind inspirat de biserica scientologică, avea toate premisele să devină ceva foarte complex și foarte controversat. Tipicul soldat cu traume psihice care odată întors de pe front continuă războiul cu societatea și nu pare să aibă vindecare, încearcă să-și regăsească calea alături de un maestru excentric ce mânuiește foarte bine tehnicile de manipulare. Pe scurt, 137 de minute în care asistăm la relația maestrului cu un discipol dificil, cu toate urcușurile și coborâșurile ei. Doar pentru fanii actorilor și ai regizorului.

"I'll be back"...si Arnie s-a tinut de promisiune, ba chiar o revenire spectaculoasa. L-as compara ca feeling cu The Expendables. Daca nu il iei in serios, e greu sa nu-ti placa. Scenariul este tipic unui film de actiune de categoria B (intriga slaba, actiune previzibila si cateva momente fortate si lipsite de logica), dar cui ii mai pasa cand avem un ritm excelent, doze de actiune spectaculoase, personaje cu lipici, faze si replici amuzante din plin in special in ultimele 40 de minute, un Corvette ZR1 care-ti da palpitatii la fiecare accelerare, un Camaro ZL1 care ii face concurenta si o regie buna a lui Jee-woon Kim care cu siguranta este fan Tarantino. Un film distractiv ce isi merita banii, ba chiar poate fi revazut cand vrei la pachet actiune si comedie. Enjoy it!

Tim Burton isi arata inca o data clasa si readuce in prim plan povestea lui Alice in tara minunilor intr-un mod caracteristic cu multa imaginatie si creativitate si ofera un adevarat spectacol vizual. Povestea nu impresioneaza fiind deja cunoscuta si nu intervin mari schimbari insa modul in care ne este prezentata face toti banii. Decorul este realizat in cel mai mic detaliu si iti incanta privirea, efectele 3D desi nu sunt prea multe sunt reusite si bine facute iar personajele sunt create si conturate foarte bine cu un plus pentru pisica Ches sau omida albastra, cele mai reusite ca textura 3D. Actingul este bun spre foarte bun, Johnny Depp iese cel mai mult in evidenta cu o prestatie excelenta, iar Mia Wasikowska isi intra foarte bine in rol si pe mine m-a convins ca merita urmarita pe viitor. Alte doua puncte forte alte filmului care m-au surprins placut si pentru care merita felicitari ar fi machiajul si costumele. Nu este chiar un film genial sau de nota 10 dar este reusit, bine facut, amuzant, captivant, moralist si pe mine chiar nu m-a dezamagit deloc. Sfatul meu este sa mergeti si sa-l vedeti 3D pentru a-l savura la maxim. Enjoy it!

Un blockbuster mult mai reusit decat credeam, care reuseste surpriza sa se mentina la nivelul ultimelor doua din serie chiar daca avem alt regizor si lipsesc cativa actori importanti. Scenariul este destul de sec si neinteresant ca sa fie bagat prea mult in seama, iar formatul 3D este doar pentru promovare, pentru ca nu se simte decat in 2-3 faze. Astea sunt singurele reprosuri pe care i le pot aduce. In schimb, regia, decorurile, costumele, coloana sonora, ritmul dinamic si nu in ultimul rand distributia, fac din acest film o aventura placuta si cat se poate de relaxanta. Una dintre surprizele filmului este din punctul meu de vedere acest Sam Claflin (de care nu auzisem inainte), care a reusit sa iasa in evidenta cu o prestatie destul de buna, chiar daca a jucat alaturi de niste actori ca Johnny Depp, Geoffrey Rush sau Penelope Cruz, toti cu niste prestatii de calitate (bineinteles, in masura in care le-a permis rolul). Indiferent ca il vezi 2D sau 3D, singur sau cu prietenii, ca ti-au placut celelalte sau nu, eu zic ca merita vazut o data, fiind printre putinele filme ale primei jumatati a lui 2011 care chiar isi merita banii. Enjoy it!

Bugetul mult mai mare care a permis realizarea catorva efecte reusite si povestea care prinde contur si ne ofera raspunsuri esentiale de genul "de unde a pornit totul?" sau "ce s-a intamplat dupa moartea lui Micah?", sunt atuurile acestui film. Prima ora este asemanatoare primului, alternand momentele din timpul zilei cu filmarile facute noaptea, cand totul se bazeaza mai mult pe sunete. Ultima jumatate de ora este cea care face diferenta, suspansul fiind la cote mari, cursul evenimentelor neasteptat, iar finalul surprinzator. La toate astea, adaug si eu cele trei reguli ale lui "VlaDRacul" pentru a "simti" mai bine filmul. Daca v-a placut primul, trebuie sa-l vedeti si pe asta. Enjoy it!

Cu toate ca foloseste aceeasi reteta tipic Hollywoodiana (poveste slaba, previzibila si plina de clisee), m-a prins destul de mult incat sa-l pot considera o comedie buna. Este exact genul de film pe care il cauti cand esti plictisit, obosit, suparat, nervos, si cauti putina destindere. Pe mine m-a tinut cu zambetul pe buze de la inceput si pana la final, ba chiar au fost vreo doua faze la care am ras bine. Cat despre distributie, Witherspoon, Hardy si Pine, fac un trio delicios. Greu de spus care mi-a placut mai mult. Enjoy it!

Mie nu mi s-a parut deloc o comedie buna sau amuzanta, cel mult o comedie mediocra daca vrem sa fim indulgenti. Scenele picante si chimia dintre cei doi, sunt singurele lucruri bune ale filmului. Cum spune si "mdomnita", problema cea mai mare a sa nu este scenariul (stiam dinainte ca va fi o copie dupa fratiorii "Love and Other Drugs" si "No Strings Attached"), ci replicile si jocul actorilor. Justin face mai mult figuratie, Mila este foarte simpatica, arata foarte bine dar nimic mai mult, fazele sau glumele amuzante sunt aproape inexistente, iar replicile sunt cat se poate de neinteresante. Daca in prima parte pare cat de cat relaxant, pana la final devine plictisitor. Merita vazut doar atunci cand nu ai ceva mai bun de facut sau de vazut.