euconu

Paradoxal, desi este un film cu si despre adolescenti, cu o atmosfera vioaie, antrenanta, mesajul artistic si uman transmis tuturor varstelor, nu numai celor tineri, nu se inscrie pe linia standard usururica a peliculelor similare ca tematica ci chiar este suprinzator de profund, ajutand valoarea comediei sa sara bine peste medie. Actorul Zac Efron, cu fata ca o masca, ce pare operata estetic chirurgical, joaca neasteptat de bine rolul principal Mike O’Donnell, in special in faza de revenire a personajului la varsta de 17 ani, cu mintea unuia de 35. De aici o serie de poante si gaguri reusite la care au contribuit cu succes scenaristul, regizorul si nu in ultimul rand interpretii. Corecti in rolurile lor Thomas Lennon, in ciuda unor sarjari mai exagerate, Tiya Sircar, Katerina Graham, Michelle Trachtenberg, Foarte buna Melora Hardin in rolul directoarei liceului. Mai putin convingator mi s-a parut Matthew Perry ca Mike O’Donnell adult. O pata de culoare - Mario Cassem. Bun, cu figura lui impozanta dar simpatica, in rolul episodic al omului de serviciu, Brian Doyle-Murray. Un film ce merita vazut si de la care te intorci cu adevarat bine dispus.

Un film de nota 10 plus. Am vazut ambele versiuni, le-am comparat intre ele si cu romanul cu acelasi nume: aceasta din 1978, cu Peter Ustinov magistral in rolul lui Hercule Poirot, care este cea mai reusita, cat si cea din 1989, cu David Suchet in rolul celebrului detectiv - foarte bun si el, mai ales ca jucand in peste 30 de filme, ecranizari dupa romanele Agathei Christie, in acest rol, a ajuns sa-i vina ca o manusa, Si totusi mi-a facut o impresie mult mai buna Ustinov, care-i da personajului o umanizare, o caldura umana, reliefeaza o adevarata prietenie fata de companionul sau nedespartit, colonelul Hastings, pe cand Suchet pune accentul pe ticurile, fobiile si orgoliul nemasurat al personajului. II dau filmului din 1989 nota 10 minus. O subtila diferenta de nuanta. Filmul din 1978 este mult mai palpitant pentru ca arata in extenso toate posibilele variante ale uciderii lui Linnet, sugerand ca toti calatorii de pe vasul de croaziera ar fi putut avea interesul si posibilitatea savarsirii crimei principale si apoi a celui de al doilea omor, culminand cu cea corecta. Versiunea din 1989 se limiteaza doar la prezentarea in finalul peliculei a variantei corecte a crimei asa cum este redata si in roman. Alaturi de Ustinov, pelicula din 1978 are nume mari ale cinematografiei americane si britanice: Bette Davis, foarte convingatoare in rolul doamnei din lumea buna dar scapatata, Marie Van Schuyler, Angela Lansbury, performanta in betiva si obsedata sexual, Salome Otterborne, Mia Farrow, excelenta ca amanta sotului lui Linnet, George Kennedy, bun ca avocatul fara scrupule, Andrew Pennington, Jane Birkin. corecta in executarea rolului Louise Bourget. Mai apar alti actori mai putini cuniscuti dar foarte buni in conturarea pesonajelor lor: Simon MacCorkindale ca sotul lui Linnet Simon Doyle, Sam Wanamaker in Sterndale Rockford, Harry Andrews ca Barnstaple, Jon Finch in James Ferguson, Olivia Hussey ca Rosalie Otterbourne. Atmosfera epocii anilor '30 este redata cu acuratete, iar peisajele de pe malurile Nilului sunt superbe. Un film ce il tine pe spectator cu sufetul la gura, atat de interesant incat ai vrea sa nu se mai termine niciodata.

Pentru a intelege mai bine ce reprezinta organizatiile de care apartineau initial eroii principali ai filmului, precizez ca ambele sunt echivalente ale Serviciului de Informatii Externe ( SIE ) romanesc: CIA pentru SUA, MI 6 pentru Marea Britanie. Agenta CIA Claire Stenwick, jucata convingator de Julia Roberts, peste care au trecut vizibil anii de la Frumusica, si agentul MI6 Ray Koval, interpretat pe masura partenerei de Clive Owen, ulterior demisionati din functiile oficiale si angajati la companii foarte mari pe posturi de resposabili de contraspionaj, apar in film, cu exceptia finalului, ca niste replici actualizate la o scara mai mica ale celebrului agent britanic 007. Noutatea filmului este data de iubirea pasionala dintre doi spioni de talii egale ce se inteleg psihologic foarte bine unul pe altul, avand aceeasi meserie dar fiind amandoi extraordinar de suspiciosi si escroci reciproc neavantajos. Nu voi povesti actiunea filmului pentru a nu perturba placerea celor ce nu l-au vizionat ci, in concluzie, remarc finalul total neasteptat pentru un film comercial, cand cei doi “superspioni” stau pleostiti, ca doi pacalici, in holul hotelului, inconjurati de bagaje, analizand retrospectiv ultima lor misiune dar neinvatand nimic din intamplarile prin care au trecut, ramanand aceeasi oameni autosuficienti.

Nu ma pasioneaza prea mult filmele de actiune, de razboi, totusi unul m-a impresionat cand l-am vizionat - Plutonul, regizat de Oliver Stone. Este un film foarte dur si emotionant, ce descrie traiul terifiant al unui pluton de soldati americani in timpul razboiului din Vietnam, care ii marcheaza pe viata, realizat din perspectiva unui tanar recrut, care invata sa lupte, se maturizeaza rapid si fortat in jungla Mekongului. Personajul principal si unul dintre cei doi sergenti veterani au mari probleme de constiinta cand celalalt sergent masacreaza sateni vietnamezi. De aici se trage forta psihologica si de captare a interesului spectatorului a acestei drame devenita de referinta. Nominalizarile la Oscar ca si premiile Oscar castigate nu fac decat sa confirme valoarea perena a acestei pelicule. Ca un element de picanterie, Oliver Stone era asa de obsedat sa toarne acest film incat era pregatit sa suporte el integral costul intregii productii.

Hoti de onoare - desi are in distributie, ca interpreti principali, nume mari ale cinematografiei americane - Antonio Banderas, Morgan Freeman, iar intr-un rol episodic pe Marcel Iures, filmul este dezamagitor de slab, cu o actiune dezlanata si neverosimila, cu rasturnari de situatii ce se vor socante dar nu sunt decat penibile si logic absurde, cu personaje fara substanta nici macar cat pentru un film comercial. M-am dus cu speranta ca voi vedea un film deosebit, mai ales dupa reclama ce i s-a facut si am plecat din sala de cinema dezumflat, compatimandu-ma dupa timpul pierdut si fiindu-mi mila de actorii mentionati, care s-au facut de ras jucand intr-un asemenea hal de film.

“Nu trage, domn’ Semaca, sunt eu, Lascarica, prietenu’ lu’ matale!” este replica completa, mai cunoscuta fiind “Nu trage, domn’ Semaca, sunt eu, Lascarica!” Replica spusa atat de convingator de Gheorghe Dinica (Lascarica) catre George Constantin (Semaca),i doi monstri sacri ai cinematografiei romanesti, n finalul filmului “Cu mainile curate”, regizor si personaj principal - Sergiu Nicolaescu (comisarul Miclovan), a ramas antologica. Mie imi aduce mereu aminte de o intamplare traita de mine imediat dupa terminarea filmului, care, dupa ce a rulat totusi luni bune in cinematografe cu salile pline, este dat in premiera la TVR. Dupa genericul de final apare crainica sa anunte ca urmeaza Telejurnalul de noapte. In timpul anuntului se aude un pocnet puternic, se intuneca putin ecranul televizorului, crainica se sperie, isi revine si declara ca s-a spart un bec la unul dintre reflectoarele din studioul de transmisie. Unchiul meu, un mucalit renumit in familie, care era in vizita, exclama prompt: “Ati vazut, pana la urma tot a tras Semaca!”

Un film foarte bun, cu o intriga plauzibila, jucat excelent, cu un ritm alert dar nu exagerat. Il recomand cu caldura ( profit de ocazie ca afara temperatura este mai suportabila ).

Un film crunt dezamagitor de slab. Comentariul meu anterior ramane pana la urma doar un exercitiu de amuzament, avand ca pretext filmul in cauza. Filmul este sub toate aspectele exact pe dos fata de cele imaginate in comentariu meu. Singurele puncte pozitive, complet ratacite in aceasta insailare penibila, au fost jocul bun al lui Robin Williams in rolul episodic al presedintelui SUA, Theodore Roosevelt; rolul plin de prospetime si palpitand de viata, Amalia, al lui Amy Adam, conturand un personaj temperamental opus celui real, pilotul Amalia Earhart care a fost prima femeie care a traversat Atlanticul si care a murit in timp ce voia sa faca inconjurul lumii, in 1937; Ben Stiller s-a achitat corect de rolul sau; jocul interesant al lui Hank Azaria in Kah Mun Rah, actorul fiind de neuitat in rolul Agador Spartacus in Cabaret in familie din 1996. Penibili actorii interpreti ai lui Napoleon, Al Capone, Jedediah si compania. Restul este de prisos de comentat.

Undeva, candva - un film superb, antologic, cu o interpretare de exceptie: Christopher Reeve ( foarte convingator in rolul tanarului dramaturg, Richard Collier ), Jane Seymour ( joaca magistral de bine ca actrita delicata si fina a inceputului de secol 20, Elise McKenna ), Christopher Plummer ( interpreteaza cu forta lui tipica de patrundere a personajului rolul impresarului William Fawcett Robinson ). Subiectul filmului este cu totul aparte: Actiunea demareaza in anul 1972, cand, aflat la primul sau mare succes dramaturgic, Collier este abordat de o distinsa doamna in varsta care ii da un ceas de buzunar cu medalion care contine fotografia unei femei fascinant de frumoase si care ii spune halucinant "Intoarce-te la mine!" Dupa 8 ani, dramaturgul se cazeaza la un hotel luxos, ramas neschimbat arhitectonic si doar putin diferit ca design exterior si interior de la sfarsitul veacului 19. Incercand sa-si omoare timpul liber, viziteaza muzeul hotelului, foarte putin frecventat de turisti, unde vede socat aceeasi fotografie ca cea primita. Indragostit la prima vedere, ajunge sa fie obsedat pana la paroxism de personajul din poza, despre care afla ca a fost o actrita celebra in 1912, cand aceasta s-a retras misterios in culmea gloriei. Collier, imbracat cu hainele epocii ( de fapt avea sa constate ca erau demodate, fiind cu cel putin 15 ani mai vechi) reuseste prin autohipnoza sa se teleporteze in 1912, sa o cunoasca pe femeia visurilor lui, cu care are o scurta dar extraordinar de intensa poveste de dragoste. Impresarul Robinson vede in Collier un rival in deturnarea preocuparilor actritei de la jocul pe scena si incearca sa-l neutralizeze prin forta. Pana la urma, dramaturgul se intoarce brutal in 1980, dupa ce vede, aflat in 1912, o moneda actuala, gasita intamplator in buzunar. Ceasul ramane in mana Elisei, pentru a se putea inchide in timp cercul actiunii. Filmul se sfarseste impresionant cu incercarile disperate dar esuate ale personajului principal de a se reintoarce in timp la marea sa iubire. Un film impresionant care poate fi revazut de multe ori, fara a-si pierde sensibilitatea si parfumul suav al unei capodopere!

M-a fascinat mereu jocul magistral al marelui actor american George C. Scott si, in special, in rolul vietii lui - generalul american, erou al celui de-al doilea razboi mondial, George Patton. Am putut compara destinul real al generalului conturat foarte bine in imaginile de epoca si in comentariul pertinent ale unui documentar biografic pe care l-am vazut pe Discovery, cu acuratetea atat a scenariului filmului artistic fata de momentele edificatoare ale vietii si carierei militare finale ale lui Patton, cat mai ales cu forta caracterizarii si patrunderii celor mai ascunse fatete ale personajului, facute de George C. Scott. Paradoxal si deloc intamplator, redarea mai mult decat reusita a personalitatii atat de complexe si controversate a lui George Patton a fost realizata tot de un George, actorul Scott. Scott reuseste performanta de a patrunde in intimitatea personajului Patton atat de bine, incat poti jura ca-i chiar o clona intruchipata a lui

Dupa vizionare, am facut comparatia intre forta caracterizarii personajului principal a lui Gregory Peck ca Douglas MacArthur fata de cea a lui George C. Scott in realizarea rolului vietii lui - George Patton. Daca Peck creioneaza superficial, doar aspectele de fatada, demonstrative ale personalitatii comandantului suprem al armatei americane in Pacific ( MacArthur ) fara a intra in profunzimea personajului, tipic pentru intreaga evolutie a lui actoriceasca ( initial de june prim neconvingator, apoi de barbat fatal ce se voia distins, cult, manierat si plin de umor - dar devenin penibil si rasuflat chiar si pentru epoca lui ) Scott reuseste performanta de a patrunde in intimitatea personajului atat de controversat, Patton incat poti jura ca-i chiar o clona intruchipata a lui. Altfel filmul urmareste corect principalele episoade din viata extraordinara a lui MacArthur, metamorfoza lui, din invinsul japonezilor, retragerea din Filipine cu promisiunea ferma ca se va intoarce si va elibera tara de ocupant, ceea ce a si facut peste 3 ani, in invingatorul si marele erou militar si popular din 1945, cu celebra imagine a semnarii capitularii Japoniei pe nava Missouri, unde generalul a fost in centrul atentiei si a fost maestrul de ceremonii; popularitatea lui crescuse atat de mult in randul americanilor, incat Truman, devenit presedinte al SUA din vicepresedinte, dupa moartea lui Franklin Delano Roosevelt, l-a trecut pe linie moarta, luindu-i comanda armatei pentru a nu-si periclita sansele de a fi ales presedinte, in toamna lui 1948. Filmul, in ciuda jocului actoricesc mai slab a lui Peck, este o lectie de istorie si de viata cu totul deosebita - generalul Douglas MacArthur.

O capodopera de film-fresca istorica, ca reusita artistica, o super productie in 2 serii, in stil holliwoodian, ca desfasurare de forte umane ( figurantii - ostasii armatei RSR ), materiale si financiare, costume de epoca, numar de actori profesionisti, ce urmareste cu acuratete biografia domnitorului Tarii Romanesti (1593 - 1601), care si-a scos tara de sub suzeranitatea Imperiului Otoman, in 1595; a cucerit Transilvania, in1599, devenind conducatorul ei, apoi preia conducerea Moldovei de pana la Nistru, in 1600, unind cele 3 principate romanesti in acelasi an si moare tragic un an mai tarziu. Amza Pellea, grandios in rolul central titular al filmului face unul dintre rolurile vietii sale, ce va ramane de referinta in cinematografia romaneasca si in constiinta a milioane de spectatori romani si straini. Este secondat prin roluri antologice de o pleiada de mari actori ai scenei si filmului autohton: Colea Rautu ( convingator, ca intotdeauna, in sultanul Murad al III lea), Ioana Bulca ( prea patetica ca doamna Stanca, sotia voievodului ). Olga Tudorache ( o forta actoriceasca in Teodora Cantacuzino, mama domnitorului ), Constantin Codrescu ( magistral in rolul Alexandru cel Rau ), Sergiu Nicolaescu ( regizorul filmului si interpretul cam teatral si exagerat in stilul de capa si spada al lui Selim Pasa ), Ilarion Ciobanu ( Stroe Buzescu ), Florin Piersic ( Preda Buzescu ), Septimiu Sever ( Radu Buzescu ), toti trei corecti in rolurile fratilor Buzesti, Irina Gardescu ( extraordinara ca Rossana ), Nicolae Secareanu ( foarte bun in Sinan Pasa ), Gyorgy Kovacs (actor de mare forta de compozitie, ca de obicei, in cardinalul Andrei Bathory, unul dintre actorii filmului romanesc neapreciat la justa valoare, putin cunoscut cinefililor ), Ion Besoiu ( patrunzator in personajul Sigismund Bathory ), Aurel Rogalschi ( de remarcat in rolul imparatul Rudolf al II lea ), Emmerich Schaffer ( convingator in generalul George Basta, alt actor nepus in evidenta suficient prin roluri pe masura), Emanoil Petrut ( vocea lui Mihai Viteazul ). Filmul, chiar vazut sau revazut in zilele noastre, isi pastreaza aceeasi prospetime si forta ca in anul premierei, 1970.

Restul e tacere este o superba reconstituire artistica a istoriei realizarii primului film de lung metraj romanesc - Independenta Romaniei, a destinelor principalelor personaje implicate in realizarea acestuia, a epocii inceputului de secol 20. Am putut observa cateva coincidente interesante: Filmul Restul e tacere a avut premiera in 2008, avandu-l ca regizor si scenarist pe Nae Caranfil ( care il dospea de 20 de ani ), fiu al renumitului critic de film Tudor Caranfil, la 95 de ani dupa Independenta Romaniei, din 1912, regizat de Grigore Brezeanu ( Grig Ursache in film, jucat extraordinar de Marius Florea Vizante), fiu al marelui actor al Teatrului National din Bucuresti Iancu ( Ion) Brezeanu ( rolul lui Mihai Gruia Sandu - Iancu Ursache ). Ambii regizori au stat initial in umbra tatilor pana au putut convinge pe cei din jur de propriul talent si de propria personalitate. Ca un element de picanterie, tocmai Tudor Caranfil a sustinut in 1985 ca de fapt regizorul adevarat al filmului din 1912 este Aristide Demetriade ( pe baza caietelor de regie a acestuia ), iar Grigore Brezeanu( regizor al primului film artistic romanesc - Amor fatal in 1911 si decedat la 28 ani ) doar a fost animatorul ce l-a convins pe mecena epocii, Leon Popescu ( Leon in film, jucat convingator de Ovidiu Niculescu ) sa finanteze productia. Leon reuseste performanta sa aduca ca sponsor chiar pe regele Carol I ( in film prezentat cu totul inedit si interpretat atipic de Alexandru Hasnas). Ambele filme sunt de peste 2 ore, o durata de neimaginat in 1912, iar Restul e tacere a fost considerat lung ( 140 minute ) in 2008, cand productiile artistice au in general 100 minute. In film, Grig este un om ce braveaza pentru a-si acoperi propriile complexe ( prea scund si neprezentabil dar tupeist, pentru a fi admis ca actor, sfios cu femeile dar si razbunator pe iubita din mintea lui careia nu i-a impartasit clar dragostea - Emilia in film , un rol creat superficial de Mirela Zeta ), care face o fixatie si reuseste, in ciuda multiplelor greutati inainte, in timpul cat si dupa filmare, in realizarea si distribuirea unui film-epopee a Razboiului de independenta ce avusese loc cu 35 de ani in urma. In concluzie Nae Caranfil, ca si Grigore Brezeanu, a conceput si turnat un film memorabil, de referinta al cinematografiei romanesti, cu un real succes si in strainatate. Restul e tacere …

Filmul Pentru patrie, aparut in 1978, prezinta scene, in special de lupte, din Razboiul romano-ruso-turc din 1877-1878, folosind secvente din serialul TV, din 1977, Razboiul Independentei, cu ocazia aniversarii implinirii unui secol de la Razboiul de Independenta al Romaniei, avand acelasi regizor, Sergiu Nicolaescu.Productia este grandioasa, cu o distributie exceptionala - o pleiada de mari actori de teatru si film ai epocii: Amza Pellea – impozant in rolul generalului Alexandru Cernat, ministrul de Razboi; George Constantin – plin de maretie, ca intotdeuna, in Mihail Kogalniceanu, ministrul Afacerilor Straine; Alexandru Repan, superconvigator in rolul generalului doctor Carol Davilla; Ion Dichiseanu, magistral ca Osman Pasa, comandantul suprem al fortelor otomane pe frontul din Balcani ( mai exista un front in Caucaz); Mircea Anghelescu, patrunzator ca tarul Alexandru al II-lea al Rusiei; Cornel Coman, corect in indeplinirea rolului Marele Duce Nicolae al Rusiei, fratele tarului si comandantul trupelor ruse; m-a surpins dezamagitor jocul standard al lui Emanoil Petrut ca I.C. Bratianu, primul ministru, ca si cel superficial, in rolurile eroilor din cartea de istorie, al actorilor Iurie Darie - maiorul Gheorghe Sontu, Raducu Itcus - capitanul Valter Maracineanu; plin de viata George Mihaita in sergentul Penes Curcanul; cu o intelegere deplina a personajului, extraordinar ca de obicei, Ilarion Ciobanu ( printre singurii actori romani doar de film, bu si de teatru ) in rolul episodic - maiorul Moise Grozea; interpretare corecta a lui Ion Marinescu in Mehmet Pasa; impresionant Mircea Albulescu in colonelul Mihail Cristodulo Cerchez, cel in fata caruia s-a predat Osman Pasa, predandu-i sabia; foarte buni in rolurile episodice, Colea Rautu in colonelul George Slaniceanu, George Motoi in locotenent-colonelul Maldarescu; slabi ca prestatie, Emil Hossu in sergentul Ciuca, Ovidiu Moldovan ca gornistul Nita Ion, o actrita de mana intai, Ileana Popovici in gornistul Ciuca, sora in travesti a sergentului Ciuca; Valentin Platareanu, bun interpret al rolului ingrat al capitanului Lahovary; Constantin Codrescu, bine ancorat in rolul C.A. Rosetti; regizorul si actorul Sergiu Nicolaescu, grandios in domnitorul Carol al Romaniei, comandant suprem al fortelor aliate romano-ruse din Balcani, jucand acest rol pentru prima data in cariera lui artistica, a doua oara fiind in filmul Carol I.

Ziua cea mai lunga - o superproductie istorica de razboi, cu nume mari ale marelui ecran american si englez ale inceputului anilor’60 care descrie realist hollywoodian epopeea Debarcarii aliate ( anglo-americane ) in Normandia, la 6.06.1944, compusa dintr-o multitudine de fatete ale unor intamplari si drame fie individuale, fie ale unor grupuri mici de militari, care sunt urmarite prin intercalarea secventelor inainte, in timpul si dupa debarcare.