Florea.Radu

FIlmul, din păcate, mi-a lăsat un gust mai amărui, din cauza incapacității sale de a transmite ceea ce cartea, în ce mă privește, a teansmis din plin: oroarea unui joc politic și a unei societăți totalitare, deznădejdea, groaza de a trăi știind că proprii copii vor fi sacrificați în numele ”comemorării” unui eveniment deosebit de sângeros, a cărui istorie a fost consemnată de către (cine altcineva?) învingători, teroarea copiilor care urmau a fii ”extrași”. Peste toate acestea, totuși, viața continuă. Dacă ați citi cartea, ați putea afla mai pe larg mecanismul pervers al Jocurilor Foamei, inclusiv de ce se numesc așa, legătura lor cu ”Zilele Negre” și , cel mai important, rolul lor în sistemul totalitar al fictivei țări denumite Panem. Temele nu sunt străine de istoria (recentă chiar) a omenirii, iar descrierea întregului eșafoaj al puterii, a cărei cheie de boltă erau Jocurile Foamei, alături de nelipsitele trupe armate, aduce aminte de naziști, staliniști și toți acei maeștrii ai terorii și umilinței care au îngrozit omenirea. Să nu uităm că sistemul comunist a dăinuit în URSS mai bine de 75 de ani, timp în care s-a soldat cu crime îngrozitoare, umilințe mai presus de comprehensiune, teroare fără limite. Din păcate din film au lipsit acele detalii care fac o poveste să fie cu adevărat bună, de neuitat. FIlmul a fost fidel cărții, dar nu a putut condensa toate aceste amănunte, care, repet, fac din Jocurile Foamei ceva unic, demn de reținut, pe undeva, poate, asemănător ”Împăratului Muștelor”, și aceasta, dacă o reduci la doar câteva rânduri, o poveste neverosimilă și îngrozitoare. Dar dacă o aprofundezi...În concluzie citiți cărțile, sincer, nu cred că veți regreta. P.S. Ceea ce m-a mirat este că persoane pe care le cunosc, care nu au citit cartea, s-au declarat satisfăcute, dacă nu chiar încântate de film, ceea ce, sincer nu m-am așteptat deloc.