Getbeget

Scenariul se abate zdravăn de la povestea clasică, prezentând o variantă mult mai potrivită pentru cinematografie. Dar, contrar așteptărilor mele pesimiste, filmul mi-a plăcut. Datorită contextului general (adaptarea unei povești), filmul nu poate fi unul serios sau o capodoperă și cred că nici producătorii nu și-au propus așa ceva. Dar evenimentele sunt cât de cât coerente, umorul (decent) este omni-prezent, peisajele sunt spectaculoase (chiar și la varianta 3D, la televizor), așa că n-am motive să blamez acest film. Dimpotrivă, îl recomand pentru relaxare și bine-dispunere.

Parcă mai puțin amuzant decât "Airplane!", pare o variantă mai puțin finisată a celor mai bune parodii (din punctul meu de vedere), pe care le precede ("Naked Gun" și "Hot Shots!"). Are destule faze amuzante, la care spectatorul trebuie să fie atent inclusiv la scenele din fundal, fapt care nu poate decăt să atragă. Păcat că filmul este destul de puțin cunoscut, pentru că are o valoare cu mult peste cea a majorității parodiilor care au invadat cinematografia în ultimii ani, de un umor îndoielnic, de multe ori deocheat.

Până la un punct, scenariul mi-a amintit de celebrul roman al lui Dostoievski, având în comun cu acesta inclusiv țara unde se desfășura acțiunea. Apoi, accentul s-a pus pe teme mult mai actuale, Din păcate, aș zice eu, zbuciumul interior al lui Emily Mortimer constituind sarea și piperul filmului.

Filmul are toate ingredientele inconfundabile ale lui Tarantino. Adică are ritm alert, dialoguri spumoase, originalitate. Și scene sângeroase cu duiumul, deh, dacă nu se împroșcă pereții cu creieri și sânge la fiecare 10 minute parcă nu e Tarantino... Sunt destule asemănări cu anterioara creație a lui Tarantino ("Inglourious Basterds"), nu numai un actor comun (Christoph Waltz - care, se pare, este noua feblețe a regizorului) sau un erou atipic, dar și bășcălia în care ia diversele persoane, organizații sau ideologii extremiste (în filmul de referință: nazismul și Hitler, în acest film - sclavagismul și Ku Klux Klan - ul). Sunt curios dacă este sau nu un nou trend pentru Tarantino.

Film care poartă amprenta inconfundabilă a Agathei Christie, garnisită cu mister, suspans și, nu în ultimul rând, cu umor fin. Personajele clasice îl pun în valoare pe un Poirot interpretat inconfundabil de bonomul Peter Ustinov - a cărui figură pare asociată pe vecie celei a celebrului detectiv. Acțiunea are o turnură clasică, similară celor realizate după cărțile Agathei Christie, cu dezvoltarea progresivă a tensiunii până la dezvăluirea teatrală a soluției salvatoare din final. Singurul regret pe care îl am este ca am știut deznodământul, fapt pentru care nu am putut savura în totalitate farmecul incontestabil al acestui film.

Peter Jackson a reușit să transforme scenariul constituit de o carte pentru copii într-un film comercial, extrem de vandabil . Aceasta cred că este principala caracteristică a filmului, fără a omite, totuși, evidentele calități ale sale. Acțiunea este una simplă, liniară, caracteristică unor astfel de cărți, dar garnisită cu speciile care au asigurat succesul LOTR (fiind, totuși, departe de anvengura și valoarea acestuia), bonusul fiind reprezentat de câteva personaje comune. Astfel, chiar dacă această serie NU este similară cu LOTR, este practic un ecou al atractivității seriei precedente. Sigur, au dispărut multe dintre reperele bine-cunoscute, dar au apărut altele: 3D-ul, umorul (mult mai dens, dar și destul de copilăros), viteza crescută a evenimentelor (în afara debutului extrem de detaliat și clarificator, acțiunea parcă este dată pe repede - înainte). Cel mai bun exemplu în acest sens este constituit de Gandalf, care nu mai are aceeași prestanță de odinioară, dar este mai distractiv. Deci: cu așteptările adecvate, "Hobbit" poate fi o serie extrem de atractivă pentru cam orice gust.

Probabil că ”noul început” se referă la prezentarea clasicelor aventuri într-un ambalaj nou, cu actori mai tineri (și mai arătoși), dar și cu o doză de umor mult mai consistentă (de o calitate suficient de bună), în condițiile în care se păstrează coordonatele obișnuite ale aventurilor (eroi, cadru general etc., derulare a evenimentelor). Schimbările par a fi de bun augur în ceea ce privește accesibilitatea și atractivitatea exercitată asupra publicului. În schimb, în mod inerent, dramatismul scade substanțial, mai ales datorită faptului că dialogurile și unele scene par a fi mult prea asemănătoare cu cele din filmele cu adolescenți care salvează omenirea sau umoristice de duzină. Logic, filmul a căpătat un aer lipsit de seriozitate, care nu mi-a plăcut defel. În rest, nu pot contesta atuurile evidente ale filmului, dar nici nu am rămas extaziat de el.

Dacă nu ar fi vorba despre ultima parte a unei trilogii de succes sau dacă nu ar fi fost regizat de Nolan, aş fi scris că este un film bun. Dar, cu regret, nu pot face o astfel de afirmaţie. Există surprinzător de multe clişee în acest film, atât în ceea ce priveşte acţiunea (una mult prea conformistă), cât şi referitor la personaje şi reacţiile lor. Finalul a fost pe măsura evenimentelor de până atunci, cu o încăierare aproape caricaturală (între cele 2 poliţii, "băieţii buni" fiind de-a dreptul caraghioşi, în special partenerul lui Jim Gordon). Mai ales destinurile eroului şi personajului din spatele măştii m-au dezamăgit şi surprins negativ în egală măsură (ca mesaj transmis locuitorilor oraşului şi spectatorilor, mult mai potrivit ar fi fost ca destinurile celor 2 să fi fost inversate), euforia generală a finalului încheind cu totul nefericit şi nepotrivit o trilogie cu tentă pronunţat întunecată, ba chiar sumbră. Rolurile celor 2 dive din distribuţie au avut lumini şi umbre, Anne Hathaway impresionând prin dezinvoltură şi atractivitate a înfăţişării (dar personajul ei a fost extrem de previzibil), în timp ce cel interpretat de Marion Cotillard m-a impresionat pozitiv doar până în reacţia ei din momentul dispariţiei sale m-a amuzat (prin rigiditatea gesturilor). Ceea ce m-a impresionat realmente a fost coloana sonoră - nu neapărat frumoasă, dar adecvată tentei întunecate a filmului, originală şi inconfundabilă. Prea puţin, însă, pentru aşteptări atât de mari...

Categoric, este un film care iese din sfera normalului. Evenimentele absolut halucinante cresc în intensitate în mod accelerat până în final, iar amănuntele macabre oferite din belşug le fac dificil de digerat, dar, în mod paradoxal, trezesc şi interesul, în acelaşi timp. Bale face un rol memorabil, personajul său (admirabil creionat, prin fapte şi propriile vorbe) fiind deopotrivă caracterizat atât de narcisism, cât şi de sadism. Dincolo de aspectul fizic care îl ajută să intre perfect în pielea personajului, el îşi demonstrează (din nou) abilitatea deosebită de a interpreta roluri dificile, aici afişând o atitudine şi o mimică extrem de sugestive. Totul concură la şocarea spectatorului, această caracteristică fiind punctul forte al filmului, graţie căruia este greu de uitat sau de trecut cu vederea. Dar, în afară de cele prezentate anterior, altceva nu m-a impresionat. Este un film şocant, conţine monologul unui mare actor, şi cam atât...

Judecând filmul fără a vedea varianta din 1995, acesta mi-a părut fără niciun fel de substanță. Și acesta deoarece nu există un scenariu cât de cât închegat, tot filmul fiind un pac - pac perpetuu, cu un învingător identificabil de la bun - început. Eroul invincibil este din cale afară de morocănos, părând de la nas până la bărbie un fel de emoticon încruntat (în rest, oricum nu se vede nimic, practic orice actor vânjos putând interpreta acest rol) și distruge fără milă sau resentimente toată floarea cea vestită a rău-făcătorilor dintr-un fel de favelă. Cam asta e tot... Singurul motiv pentru care dau filmului o oarecum nemeritată notă de 5 este 3D-ul (care, bănuiesc, este cam unicul motiv pentru care s-a realizat acest film), care este, totuși, spectaculos. Mai ales că există efecte slow motion migălos și interesant realizate, dedicate fanilor lui Tarantino.

Film de umplutură, tern, care nu aduce absolut nicio noutate cu care să rupă gura târgului. Practic, pare doar o transpunere în 3D a clasicelor scenarii și personaje, banalizate, însă, prin repetarea obsesivă a mult prea multor elemente cvasi-cunoscute. Ce-i drept, 3D-ul mi-a părut reușit, chiar văzut la televizor (și nu la cinematograf), pe alocuri chiar încântător. Singura abatere de la spiritul creațiilor similare anterioare a fost crearea unui erou mai șugubăț, pe alocuri chiar amuzant. Reversul medaliei a fost sabotarea oricărei urme de dramatism (idila este străvezie, iar emoțiile inexistente) și conferirea unui caracter pueril acțiunii (iarăși adolescenții salvează soarta omenirii?!). În concluzie, dacă filmul nu se vede în varianta 3D, este o mare pierdere de timp.

Cel puţin ciudată această animaţie. Atmosfera sumbră şi personajele care mai de care mai pitoreşti sunt creionate inconfundabil, în stilul lui Tim Burton. Aceste elemente constituie, în acelaşi timp, un atu şi un element distinctiv care scoate desenul animat din rândul celor banale, dar şi creează premisele unui desen animat mai altfel (mai efervescent, mai imprevizibil, mai plin de învăţăminte, etc.). Din păcate, nu este cazul, deoarece scenariul nu străluceşte defel, ba chiar finalul m-a dezamăgit, prin banalitate şi previzibilitate. Judecând animaţia în ansamblu, consider că este dezamăgitoare, neavând un public - ţintă, deoarece este mult prea întunecată şi pentru copii şi prea monotonă pentru adulţi.

Fără a fi o capodoperă a genului romantic, filmul are pe acel vino-ncoace care atrage și destinde spectatorul. Și asta cu toate acțiunea este destul de previzibilă, iar impactul emoțional nu este la cele mai înalte cote. Este un film care merită o vizionare, cu siguranță.

Contrar părerilor majoritare elogioase la adresa acestui film, n-am găsit niciun motiv rezonabil pentru a-l cataloga ca fiind (măcar) bun. Însăși ideea de bază a filmului (existența breslei asasinilor din trecut pentru personaje din viitor) pare un fel de glumă proastă, impresie confirmată de modalitatea stupidă de execuție a sărmanilor condamnați (parcă erau vite la abator, cu măcelari ciudat de scrupuloși în ceea ce privește păstrarea curățeniei la locul de muncă) și terminând cu duelul apoteotic a lui Joe cu propria sa variantă hodorogită. Personajele sunt creionate aproximativ, cu acțiuni cam haotice, exemplul cel mai bun în acest sens fiind expus de paulcrm31. Din nou, în mod obsesiv, Bruce Willis este promovat în chip de distrugător, imagine care, însă, nu mai rimează de mult cu înfățișarea sa actuală. În concluzie, filmul mi-a părut mediocru, fără niciun fel de merite.

În ultimul timp asistăm la o adevărată campanie de ecranizare a unor poveşti, mituri, aventuri ale unor personaje mitologice etc. Din păcate, în marea lor majoritate, filmele m-au dezamăgit, de obicei prin caracterul puerile al scenariilor. Nici acest caz nu face excepţie. Cu toate că, în linii mari, evenimetele au noimă, scenariul scârţâie îngrozitor la capitolele amănunte, coerenţă şi argumentare a faptelor eroilor. Inclusiv actingul este mediocru, cu excepţia lui Charlize Theron (impunătoare, expresivă, agresivă), care efectiv pare din alt film faţă de restul actorilor. În special Kristen Stewart pare să interpreteze fără prea mare entuziasm o partitură care îi este străină, imaginile din finalul filmului (încrâncenată, călărind în chip de războinică neînfricată) fiind mai degrabă hazlii, în contextul unui asediu de toată jena. Cu certitudine, există o mare criză de idei originale la Hollywood, altfel încât există pericolul ecranizării "Caprei cu trei iezi", de exemplu, în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat...

Nu degeaba este cel mai cunoscut film al lui Alfred Hitchcock. Maestrul şi-a dovedit din plin valoarea, jonglând cu gândurile şi sentimentele personajelor, astfel încât spectatorii sunt într-o permanentă stare de tensiune şi incertitudine. Este o capodoperă a genului "thriller".

Dramă excelentă, axată pe 3 personaje puternice - perfect conturate şi interpretate. În prim plan se află personajul interpretat de Bette Davis, care încearcă în van să-şi renege şi să uite trecutul, de dragul iubirii regăsite atunci când nu mai spera la nimic. Apoi, personajul interpretat de Paul Henreid (cu caracteristici total diferite de cel din "Casablanca" - determinat şi sigur pe el) - chinuit permanent de gelozie şi incertitudine, având în faţă spectrul succesului nesperat după ani întunecaţi. Şi, în fine, personajul interpretat magistral de Claude Rains - egocentric, dominant, maliţios, deosebit de puternic şi influent, dornic de răzbunare pe aspirantul la glorie care i-a răpit subiectul pasiunii sale lumeşti. Deci: filmul este o dramă care merită văzută şi apreciată la justa ei valoare.

O comedie cu un ritm tumultos, cu adevărat nebun. Singurul personaj cât de cât serios este poliţistul bonom, interpretat cu mult har de Spencer Tracy, dar până şi acesta cedează în final, râzând în hohote. În rest: tot felul de figuri pitoreşti, evenimente halucinante, şi, mai ales: umor din belşug şi de bună calitate.

Nu pot să spun că m-a entuziasmat, dar nu este nici pe departe o catastrofă, aşa cum l-a caracterizat un alt utilizator al site-ului (l-a notat cu 3). Filmul păcătuieşte prin excesul de propagandă, iar scenariul scârţâie la unele amănunte, dar recompensează parţial aceste beteşuguri prin ciudăţenia (şi umorul, pe alocuri) contradicţiei dintre personajele interpretate de cei 2 "grei" din distribuţie: James Stewart şi Spencer Tracy. Primul întruchipează dipomaţia şi viclenia, iar al doilea: forţa brută. Dacă mai punem la socoteală şi farmecul frumoasei Valentina Cortese, efectul final nu ar nicidecum unul negativ

Film care are darul de a destinde, într-un context care se vrea moralist, dar mai ales amuzant. Mi-a plăcut în primul rând prestația lui Charles Coburn, care are un umor irezistibil, cu atitudinea lui scorțoasă și nedumerită, în același timp. Este un film care mi-a făcut plăcere să-l urmăresc.