herr_kino

Filmul asta este nu este de inspiratie comica (poate the Heartbraker), artisitica (nu-l poti pune nici macar langa un Michael Mann, sau Ridley Scott) sau spirituala (Ostrovul, Rublyov), nici macar comerciala (si asta ma face sa ma gandesc la Beverly hills cop); filmul este o prosteala absoluta si ma mir ca atat de multi oameni l-au gustat. Se mai face si valva pe seama lui - "cea mai buna campanie de promovare". Ceva foarte rau se petrece in lume! :) Asta e tot ce spune cand vad ca astfel de filme sunt finantate. CARE ESTE MESAJUL? "ah, e doar un film de ce trebuie sa aiba mesaj?" "altul care o da cu mesajul". Ok de acord, atunci care este rostul realizarii lui? sa ma faca sa rad ca un personaj trivial (o prostituata) si-a lasat fecalele (ca sa nu zic c...ul) pe podeaua protagonistilor, sau ca o jucarie care ar fi trebuit sa fie un simbol al inocentei este metamorfozata intr-un monstru de pornografie si grotesc pe fundul caruia semneaza MacFarlane? Stai! mi-amintesc cea mai "comica" secventa a filmului - trecand peste dezamagirea ca Norah Jones pe care o priveam ca pe o personalitate demna de respect, si una din putinele vedete de astazi care-si pastreaza misterul feminin evitand "abisurile" (in sensul ca numai asta vezi azi) cu tenta sexuala (decolteuri exagerate, poze in chiloti etc.) se lasa umilita de MacFarlane (acest zeu omnicunoscut a cinematografiei de calitate, nu-i asa?) pretandu-se aluziilor sexuale ale unei jucarii... "posedate"? - ziceam ca mi-amintesc cea mai comica secventa, bataia din camera de hotel in care "simpatica" si mult apreciata jucarie "spumoasa" DESCHIDE SERTARUL SI ARUNCA CU .... BIBLIA!!!???? Departe de a fi un fundamentalist eu intreb: chiar nu a sesizat nimeni de aici cadrul? Ce scuze poate avea o comedie oricat de vulgara cand insereaza o astfel de secventa. Asa ceva vedeai in Exorcistul - ca sa imi explic cuvantul ales mai devreme: "posedat". Si personal ma deranjeaza profund sa vad o astfel de secventa turnata in deradere. Pentru ca indiferent de credinta pe care o ai, exista acolo un bine pe care nu il poti renega (macar ca-l vezi la altii) si e deranjant sa vezi ca cineva isi bate joc de el, intr-un mod atat de vulgar. "E doar un film, nu trebuie luat in serios", "a fost doar o gluma inofensiva" etc. etc., argumentari atat de "pertinente" care ar trebui sa ma faca sa savurez umorul atat de "bine ales" de MacFarlane (deja nu-i mai suport numele). Ma bucur ca n-am dat banii la cinema! Noi publicul cinefil chiar am ajuns de toata jena daca ne-am pierdut in asa hal discernamantul si demnitatea incat sa apreciem asa promovare de nonvalori. Droguri, maturizare tarzie, aluzii pornografice si mai rau (doar in Passolini mai vezi astfel de similaritati), obiceiuri din cele mai jegoase... . Imi pare rau, dar e prea mult. Acceptam astazi asta si e total inocent, poimaine incepem sa promovam ce am vazut in Ted ca e cool si inofensiv. Intr-o saptamana devine un mod de viata, cu care, pardon!, ne mandrim. Nonconformismul are o limita, o limita care se aplica in toate: este vorba de limita bunului simt. De obicei una din cele doua parti are aceasta limita a bunului simt cu care o onoreaza pe cealalta parte. In cazul de fata filmul asta este atat de lipsit de bun simt incat mi se pare ca ne ia de prosti. Si imi pare rau, dar o consider o mare umilinta la adresa publicului, cu atat mai mult a fanilor. Umilinta de a vinde cu atata nonconformism (ca pana la urma dai bani ca sa intri la cinema), atat de multa nonvaloare si batjocura la adresa valorilor cu care multi din public poate ca au crescut. Pana la urma asta este o batjocura la adresa publicului care imbratiseaza acele valori. Ca sa nu spun ca ma mir cum atat de multa lumea nu-si pretuieste demnitatea si accepta sa dea bani sau timp ca sa inghita atata ca...aa.... mizerie (era s-o spun!), am sa spun ca ma mir ca atat de multi nu inteleg "misto"-ul ce-l incurajeaza si-l sustin la adresa propriei persoane, tratand totul cu atat de multa toleranta...., ba nu, toleranta presupune discernamant; nonsalanta, indiferenta. "e cool sa fii cool"; toti condamnam cliseul, dar in ascuns cu totii il imbratisam. Parca exista si un cuvant pentru treaba asta - parsivenie. E un cuvant care mi-a trecut prin minte si m-a rusinat gasindu-ma in randurile vizionarilor. Bunul simt spune realizatorilor sa-si ia filmul si sa si-l.... difuzeze zilnic in spatiul personal cu amicii in grupul carora isi impartasesc "deosebitele" valori - ca sa nu folosesc o expresie mai "tediana". Bunul simt imi spune sa va transmit tuturor: nu va pierdeti vremea cu UN JEG!

Imi pare rau, dar filmul asta il poti numi bun doar daca ... nu! m-am mai gandit: nu cred ca ppoate fi nummit un film bun! e un dezastru absolut a ceea ce a fost terminatorul lui Cameron (al carui Avatar il consider oricum o dezamagire). Cameron recompensa prin suspans deosebit, prin efecte impresionante, prin idei si pur si simplu prin aportul sau ca regizor, care se simte. un bucatar expert e altceva decat burlacul care-si face varza bucataria (ma simt obligat sa evidentiez ca opinia mea nu se aplica intregii munci cinematografice a lui Cameron - faceam o referire mai devreme referitor la dezamagirile in domeniu). Mostow face un harcea-parcea amatoricesc, cu o poveste superficiala si fortata (care vine ea in sustinerea efectelor vizuale si nu invers, adica efectele in sustinerea povestii - cum s-a intamplat in primele 2 parti) si dialog de gradinita. Nu stiu daca efectele care ar putea salva filmul rezista penibilului ripostelor personajelor. Cand vezi un film de actiune te astepti totusi la o decenta a dialogului. Pot sa accept fictiunea daca imi este vanduta credibil (vezi Solaris , vezi Abisul, sau, despre ce vorbim?, chiar primele 2 parti ale Terminatorului. chiar si cu Surrogates, Mostow a facut treaba mai buna). dar in cazul de fata, imi pare rau, fictiunea pur si simplu nu este suficient lucrata. Trebuie sa o accept pur si simplu pentru ca au existat primele 2 parti. Mult sub asteptari!

L-am vazut cu persoana iubita din viata mea, care observa un lucru interesant: bine ascunsa de unghiurile de filmare, in finalul filmului portofelele asezate de Neeson in zapada, formeaza o cruce. Eu as spune, contrar unei opinii de la inceputul paginii - foarte interesanta de altfel - ca filmul propune cautarea divinitatii si regasirea ei, macar in pragul mortii, dacat sa puna la indoiala existenta ei. Un film despre exercitarea dreptului la lupta chiar si atunci roadele sperantei intarzie sa se arate. Faptul ca dupa credits mai apare un cadru de 2 secunde (si ceea ce arata cadrul) mie imi sugereaza biruinta prin lupta, prin credinta. O biruinta care tare imi lasa senzatia unei continuari dupa moarte. Unul din putinele filme realizate cu maturitate azi, unul care mi-a creat asteptari mari si s-a tinut la inaltime. Unul pentru care nu regreti ca ai cheltuit timp si bani. Marcant si sensibilizator.

O delicatete ascunsa in spatele filmului. Dragostea schimba! Un cliseu, dar unul ecranizat atat de frumos de Besson. In spatele aparentei violente se povesteste o poveste veche de cand lumea: o poveste despre framantarile prin care te trece dragostea, despre responsabilitatea pe care o implica, despre abilitatea ei unica de a purifica, despre frica de a o pierde si despre senzatia eliberatoare cu care te recompenseaza, o senzatie pe care o gusti la zambetul atat de fericit al lui Tcheky Karyo (Bob) din scena finala. Cu adevarat un film care la inceput te inseala pentru ca in final sa te recompenseze inmiit; un film care te experimenteaza in sentimentul purificarii. Zece lui Besson!

Uman pana in cea mai adanca esenta a sa, filmul este printre putinele care reusesc sa migreze dincolo de preconceptiile si prejudecatile sociale sau rasiale. Este unul din acele rare filme in care mai gasesti concentrate valori nepretuite, de mult uitate; onoare, demnitate, compasiune, speranta, prietenie dezinteresata si loialitate. Sunt valori in fata carora greu poti ridica vreun zid. Impresionant pana la lacrimi. Un film nepretuit care poate fi evaluat si apreciat intr-un singur mod: prin insusirea invataturii lui.

Pacat ca postez la un an dupa ce l-am vazut. Dar filmul asta mi se pare de o "dantelarie arhitectonica" incredibila. O combinatie de principii si concepte din diverse arte si domenii: pictura, psihologia si arhitectura printre cele mai sesizabile, puse in slujba analizei mult prea complexei minti umane. O minte prezentata mereu ca fiind subjugata emotionalului. Dincolo de toate efectele (ma gandesc la partea de actiune a filmului) condamnate de El_KapPa si partizanii ideilor sale, intr-un mod subtil si poate inconstient, prin plasarea filmului mult sub unele ca Shindelr's list sau Shawshank Redemption - primul fiind un film subiectiv in profunzimile nuantelor sale (ar trebui sa intram intr-o pozitionare a lui Spielberg in context dogmatic - este evreu - , economic si cinematografic - din acest punct de vedere poate chiar politic), iar al doilea explorand mai degraba meandrele sufletului decat pe cele ale mintii -, dupa cum spuneam, dincolo de toate efectele, Inception prezinta o analiza fina a balansului dintre minte si suflet. Niciuna n-ar trebui subjugata celeilalte. Si in virtutea acestei idei, pledeaza imbinarea diverselor arte si domenii, dovezi incontestabile ale "razboiului" dintre minte si spirit, ale simbiozei si interdependentei dintre cele doua. De fapt, ca tot faceam uz de notiunea de "razboi", chiar si scenele de actiune isi capata o justificare plauzibila si deloc nenaturala. Nolan face dovada unui scenarist si regizor fin, atent la detalii - o atentie de geniu, as numi-o daca punem la socoteala sincronizarea incredibila din finalul filmului a "evadarii" din cele 3 nivele ale visului (al -3-lea ducandu-te in subconstient - si acum ma gandesc ca m-am visat visand, dar niciodata nu m-am visat visand ca visez ca visez :) ). Asa incat, la a doua vizionare pot spune ca filmul lui Nolan e plin de simboluri, si as merge pana acolo unde sa spun: plin de eruditie bine camuflata sub masca ingredientelor hollywoodiene - fara a-si supraaprecia astfel publicul, dar si mai departe de a-l subaprecia. Capodopera? DA! Nu-l poti compara cu La vita e bella, cu Shawshank redemption cu Cinema Paradiso, cu Das Boot samd. Ar fi o grava eroare! In primul rand ca fac parte din registre stilistice diferite - primele isi asuma oarece lirism, Inception prin caracterul sau psihanalitic nu poate inclina decat spre epica - si in al doilea rand, curajul lui Nolan este unul aparte si autentic: acela de a explora ratacirea spiritului in labirintul ratiunii, daca as vrea sa ma exprim poetic. :) Similaritati cu alte subiecte tratate exista, dar ar fi o grava eroare sa spunem ca Nolan copie o idee a lui Scorsese (sa nu uitam ca Scorsese a copiat The Departed dupa asiaticul Infernal Affaires facut cu vreo doi ani inainte). Razna sa spui ca nu esti impresionat pentru ca ai vazut Shutter Island mai intai - lansat la diferenta de cateva saptamani - si ca iti place Scorsese mai mult. Sa nu vorbim in dodii, Inception nu e un scenariu si o realizare de cateva saptamani; mai degraba as spune ca timpul necesar productiei lui Inception ar constitui un ragaz suficient aparitiei unor alte productii usor inspirate din acelasi subiect. (Sa nu fiu inteles gresit: Shutter Island mi-a placut de asemenea, dar nu-l putem pune ca punct de origine si raspantie pentru Inception, cu atat mai mult cu cat Shutter Island este ecranizare dupa literatura, iar Inception cel mult o inspiratie literara - la nivel de idee - ca pretext pentru tratarea unei teme.) Nolan mi-a placut: fin explorator al detaliilor in scenariu, puternic si hotarat ca regizor, curajos in abordarea unui subiect delicat ca ratiune vs. emotie si cu atat mai mult in tratarea lui psihanalitica. Da mi-a placut! Si ii dau zece - 10! Putine filme le-as nota vreodata cu 10 (Shawshank Redemption, The Way Back, Das Boot), fiecare pentru geniul lui. Si Inception eu consider ca il merita! Pentru ""actoricie", pentru scenariu, pentru regizor, pentru consecventa si efortul de a miniaturiza in cel mai mic detaliu, ceea ce l-ar face pe Behzad gelos: mintea umana.

Exista Fellini, exista Bergman, exista Tornatore, Leone, Spielberg samd. Dar vizionezi Das Boot si ramai cu o puternica amprenta pe retina cinefilului din tine. Asisti la manifestarea fenomenului de "personaj". Omul actor devine o simpla forma goala pe care personajul il umple cu personalitatea, cu drama, cu destinul sau. In fata personajului pe care il gazduieste, omul actor pare sa nu existe. Parca nu-l vezi, parca nu-i coonstientizezi existenta. Mi se pare ca Petersen si-a insusit atat de bine conditia de "creator" incat termenul "regizor" l-ar jigni (de parca astfel ar comercializa autenticitatea lucrarii lui). Creatorul Petersen nu-si iarta deloc personajele, le trece prin toate "atrocitatile" posibile ale conditiei lor de mateloti pe submarin. Nu uita niciun detaliu si niciun aspect al realitatii pe care un asemenea matelot si-o asuma si nu-si menajeaza personajele in fata niciunuia dintre acestea. Parca le lasa pe ele, personaje fictive, sa experimenteze realitatea totala. Imi place filosofia lui, ma emotioneaza puterea lui de a juca rolul creatorului care se afla in culise, isi cunoaste personajele (stie ce a presarat in ele si crede in puterea lor), asa ca le lasa prada destinului - se vor descurca ele. El se retrage in sala si priveste de langa noi spectacolul. De parca nici el nu stie ce va urma. Wolfgang Petersen ne arata cum imaginarul artistic este doar un pretext de a oferi o conditie mai buna pentru personajul fictiv, de a face din el un erou, dar ne invata ca personajul devine erou abia atunci cand e lasat prada realitatii - pentru ca intr-un final si fictiunea se supune realitatii. Este procesul lui de martirizare. Personajul trebuie martirizat de "tanar", nu lasat sa moara de "batranete" (tineretea sau batranetea cunoasterii sale ca personaj, de catre noi, privitorii). O frumoasa lectie de regie, care iti este injectata fara stire, un frumos omagiu adus omului actor capabil sa se dezbrace de sine si sa suporte personajul total, un sentiment revelator de a fi descoperit si vizionat un FILM, in toata definitia cuvantului, pe care in sfarsit o inteleg.

un film caruia ii pot reprosa doar aerul usor prea tragic - coloana sonora merita ceva mai multa atentie. un joc actoricesc intens care emana presiune, o constructie interesanta a situatiilor si imprejurarilor. e adevarat, The Departed este o copie fidela a acestui film: scena din cinematograf, scena ghipsului spart, scena asasinarii de la etaj a coordonatorului investigatiei, scena discului cu dovada, din final... oh! atat de izbitor! per ansamblu realizarea lui Scorsese mi s-a parut superioara, finalul originalului asiatic insa, poseda un potential mult mai ridicat si ar fi meritat o realizare ceva mai cosmetizata.

statutul unui regizor ca Scorsese se face praf in fata tentativei de plagiat si daca "publicul" cinefil de aici nu poate discerne lucrul asta, atunci e trist, pentru noi toti care vizionam si traim filmele cu sufletul la gura. am vazut Infernal Affaires si am ramas cu un gust amar la gandul realizarii lui Scorsese, care mie mi-a placut. si trebuie sa recunoastem ca realizarea lui a fost mult mai bine stilizata, iar aerul tragic mult mai bine controlat/ dozat ca in varianta asiatica. e adevarat, diferenta de culturi e destul de mare si nu stiu daca putem blama nuanta tragica a originalului. de asemeni, gandind in termeni obiectivi, merita sa ne punem si intrebarea: ce avea Scorsese sa faca? o campanie de marketing in care sa spuna ca face o copie/ remake sau cum vreti sa-l denumiti - a unui film asiatic din 2002 ? evident, nu! il distribui sub marca Scorsese, faci banu, iei un Oscar si recunosti ca pana la urma ai copiat filmul. dar daca nu-l refaceai tu cu buget hollywoodian si vedete populare, n-avea sa fie niciodata vazut de publicul larg si n-ar fi luat nici Oscar, nu?. n-ar fi fost pacat de subiect? pacat insa si de compatriotii nostri de pe site care l-au "minusat" pe delfinasu de l-au inebunit saracul. pacat pentru ca asta denota lipsa de discernamant a publicului cinefil care dorim sa ne pretindem in virtutea conturilor detinute pe cinemarx. suntem victime ale opiniei publice generale si ale marketingului hollywoodian - in cazul nostru, consumatorii de film. eu il inteleg pe DELFINASU. zau ca-i inteleg dezamagirea. noi oamenii nu vrem sa ni se spuna adevarul, vrem sa auzim ce ne place. una peste alta 10 pentru realizare, 10 pentru jocul actoricesc, 4 pentru ideea plagiata.

un sequel fortat. de la titlul care face din el un soi de plagiatura a primei parti si pana la modernismele exagerate, inserate in scenariu. pana si statusul relatiei celor doi este fortat sa se rupa pentru a avea ce reconstrui la nivelul intrigei emotionale. finalul ... prea "metalic" - nu inteleg ce cautau atatea efecte speciale si schele metalice, scena cu avionul total deplasata si necredibila. Filmul asta isi datoreaza tot farmecul trio-ului mai devreme specificat de catre colegi: Douglas - Turner - DeVito. Cine este fan al celor 3 sigur se va delecta cu el, dar mai mult recomand prima parte Romancing the stone, in regia lui Zemeckis. Clasa lui Zemeckis se simte de la o posta. Astfel, in virtutea celor mai sus mentionate pacat de acest sequel, dar renuntand a carcoti, recunosc ca eu m-am bucurat de amandoua. :)

Este al treilea lungmetraj al lui Zemeckis. Eu il consider raspantia formarii personalitatii sale cinematografice. Este filmul in care Zemeckis incepe sa alunece in planul fantezist atat de specific lui. Eu personal cred ca a facut o treaba nemaipomenita. Filmul curge natural, are atmosfera buna, personajele evolueaza frumos si convingator. Un deliciu ce sa mai! Un clasic film de aventuri. Unul pur. Astazi, el e o specie extincta inlocuita, de Hollywood, cu efectele vizuale din filmele fantasy. Il recomand cu caldura! :)

De la Oliver Stone m-as fi asteptat la mai mult. Am gustul unui film "tras" fara chef. Pe Shia La Beouf - care mi se parea un actor de duzina - il vad inabusit la granita manifestarii potentialului sau (pe care sincer nu m-asteptam sa-l aiba - dincolo de faptul ca mi-e putin antipatic, de data asta sunt chiar placut impresionat). Shia nu e incurajat, indrumat sa se manifeste liber, mi se pare ca tot efortul actoricesc ii revine lui si nu interesului regizoral de a scoate lucrurile bune la lumina. Povestea? Usor telenovelistica. Fata ba isi uraste tatal bogat, ba il iarta, iar il uraste, iar il iarta. Ceea ce insa mi se pare culmea necredibilitatii este momentul cand se supara pe LaBeouf ca a mintit-o si gata ea nu mai vrea sa auda de el sub nici un chip, insarcinata fiind, atentie!. Asta nu e atitudinea unui personaj matur asa cum se incearca conturarea lui Winnie Gecko. Cand ai un copil nu-i asa usor sa pui capat unei relatii dintr-o minciuna - una care mi se pare ca prea aduce a capriciu scenaristic; unul izvorat din grozava frustrare a unui personaj care-si blameaza tatal. Personajele astea mi se pare, sunt impinse sa joace putina soap opera. Si Oliver e ultimul pe care l-as fi vazut calcand acolo. Michael Douglas... liniar, cel cu care ne-am obisnuit (nu-si ppropune sa se ridice la nivelul rolului din Traffic a lui Soderbergh, dar nici prost nu joaca). Desi i-as putea amenda personajul pentru cruzime gratuita. Dupa 8 ani de inchisoare nu se prea justifica dezinteresul lui atat de categoric fata de unica fiica. Note? + LaBeouf, - Stone, + Douglas (nu notam personajul ci prestatia), + Carrey Mulligan, - Scenariu. Filmul per ansamblu usor dezamagitor. Concentrarea asupra miezului din aria financiara i-ar fi dat ceva mai mult dramatism. Pacat de Stone - un regizor magnific de altfel, mai putin de data asta!

Greoi de urmarit - de acord cu Bibi_TM. Deasemenea, daca ne raportam la film ca la ceea ce se doreste a fi filmul in general (arta), atunci Nosso Lar nu mi-a lasat decat impresia unei ecranizari fade a unui roman (daca e adevarat si de Assis a scris si cartea). O ecranizare a carei motivatie o vad maidegraba in dorinta de a impartasi lumiii o fascinatie proprie pentru domeniul spiritismului - despre care eu personal nu-mi pot argumenta o parere buna. Trecand de izul spiritist propagandist de care il acuz, filmul nu prea sta in picioare nici la capitolul joc actoricesc - facut "la prima dubla" ca sa spun asa. Decorurile le-as numi artificiale, puterea de sensibilizare scazuta, iar esenta... uau! aici chiar ma voi abtine. Din punct de vedere al religiei crestine ce povesteste filmul asta mi se pare o aberatie totala. Este o incalceala SF-istica si spiritista din care nu mai intelegi nimic. Si din punctul meu de vedere nu are nimic de-a face cu Dumnezeu - am observat ceva trimiteri timide in film. Daca pe alocuri spectatorul se entuziasmeaza la intrevederea unei farami de morala tangenta cu principiile insusite ale binelui, sentimentul este anihilat destul de repede in contextul general al filmului. Dar desigur asta e parerea mea! ma opresc aici. Mie nu mi-a placut si cred ca e primul de cand ma stiu pe care nu l-as recomanda pentru ca nu i-am zarit relevanta (ca divertisment sau "invatatura"). E un film care ramane suspendat intre operele proaste, pe care le vezi ca sa treaca timpul, si operele bune care le vezi pt ca-ti plac sau vrei sa-ti pui mintea in miscare. E undeva acolo unde nu ajunge nici plictiseala. :) Iertare celor carora le-a placut! (desi nu vad prea multe comentarii aici)

Pentru prima data imi pun intrebarea daca nu cumva Van Damme chiar are stofa de erou aici, in realitate. pai am vazut un film cu Van Damme omul si nu caratistul. mi-a frant inima. am vazut un JCVD reincarnat, un avatar dintr-un univers paralel evolutionist. un JCVD frustrat de activitatea artistica, de propria persoana, de inabilitatea sa ca om, un statut pe care aproape ca nu si-l mai acorda. in acest maxim si intens moment de constiinta revelatoare, se abandoneaza pe sine, dar nu si pe cei din jur: familie, cocetateni, fani. JCVD e un martir. a transcens intr-un loc unde isi primeste respectul artistic, isi recastiga statutul de om - daca nu in ochii proprii, in cei ai publicului -, dar el mai stie un lucru: ca se afla acum in Purgatoriu (personal si artistic). are multe intrebari de rezolvat, multi pasi de facut si fiecare pas il trimite o treapta mai sus sau inapoi direct in iad. Purgatoriul pentru el e atat un rai cat si un iad, dar pentru mine Van Damme omul este un erou, unul care s-a infruntat pe sine si a castigat. pana la urma nimeni nu-l infrange pe Van Damme, nu?

Filmele din 2008 incoace au facut din mine un outsider cinefil ranchiunos, irascibil si critic. :)) Sarind peste gluma, adevarul este ca ma simt obosit. Ma simt obosit sa vad atata tehnica si atat de putina subtilitate cinematografica. L-am asteptat si pe asta (Clash of the Titans) cu sufletul la gura ca si pe Avatar. E adevarat asteptarile nutrite nu au fost la fel de mari, insa dezamagirea exista in egala masura. Bune efectele; entertaining as putea spune! Dar am obosit sa vad atatea si atatea clisee: "... but a boy would change everything". C... Maca! Ca sa nu ma pierd in obscenitati. Filmul nu se mai exploateaza azi decat la nivel tehnic. Impresie personala: un Sam Worthington a carui sclipire ca actor nu am reusit inca sa o deslusesc, prea putin dialog de esenta, talente actoricesti irosite (Liam Neeson, Ralph Fiennes), clisee peste clisee (atat in dialog cat si in constructia epica), tratare superficiala si blasfemitoare (profana, lumeasca, umana) a relatiei zei - oameni. Buget irosit pe mana vanzatorilor de efecte. Vreau sa vad un film de efecte in care sa destelenesc subtilul, in care sa caut intelesul, care sa ma faca sa mai traiesc macar o data revelatia cinematografiei de odinioara...

Unul din putinele documentare de exceptie, unul din putinele documentare care starnesc in mod real interesul. Herzog intreprinde o ancheta cu privire la viata cercetatorului si biologului Timothy Treadwell, cel care a inteles si studiat cel mai indeaproape comportamentul ursilor grizzly. Ancheta lui Herzog (care imbina propriile filmari cu cele ale lui Treadwell) impresioneaza prin revelatia similitudinilor spiritului animal cu cel uman. Ambele nutresc afectiune, toleranta, prietenie, curiozitate si ambele converg in salbaticie. Daca totusi, salbaticia umana .... descinde in cruzime dezumanizatoare si este proscrisa, renegata, osandita, cruzimea animala nu poate fi osandita de legile nescrise ale naturii. In fata ei, in ciuda sentimentului tragic ce se rasfrange asupra omului, vina revine acestuia din urma. El plateste neiertator pentru impertinenta de a suprascrie regulilor naturii.

de amuzat m-am amuzat prea putin. un Disney pe care nu-l recunosc. o intriga diluata, un Williams cenzurat, un Travolta "prea gras" care nu-si incape in rol. Mi-a facut totusi placere sa-i revad. 5

O introspectie putin elogiativa a lui Genghis Han, dar filmul trimite catre observarea psihologica a laturii umane ale acestuia si isi propune un exercitiu empatic al spectatorului cu personajul, incercand sa-i explice (maidegraba decat sa-i scuze) natura barbara pentru care s-a facut cunoscut. Impotriva tuturor opiniilor il consider un film de esenta si tertipuri regizorale de exceptie, iar cinematografia este ireprosabila.

o explorare a paradisului si infernului, ambele, expresii ale spiritului uman. omul alege si se osandeste singur. se pare totusi ca exista un remediu al osandei vesnice, o speranta: izbavirea vine prin puterea dragostei.

Nu cred ca cineva a mai compus vreodata o poveste atat de frumoasa si de autentica de dragoste fara siropisme, si o introspectie atat de sincera a poetismului si sensibilitatii omului simplu, al sufletului al carei unica educatie o constituie emotia. Un singur lucru de spus: Vizionare placuta!