knomas

Ieri am ajuns în sfârşit la cinema pentru a vedea capodopera lui James Cameron şi mă bucur că mi-am rupt 2 ore şi jumătate din timpul meu pentru a viziona ceva cu adevărat unic. Pentru mine au fost două ore în care am părăsit lumea noastră, scufundându-mă în cea a planetei Pandora . Am trăit laolaltă cu personajele fiecare clipă, m-am bucurat de festinul vizual, am râs din toată inima şi am admirat viziunea regizorală de excepţie a lui James Cameron. Fiecare părticică a acelui tărâm numit paradoxal Pandora a reuşit să mă captiveze şi să mă încânte prin energia ei proprie şi contribuţia ei la întreg. Am căutat scăpări de imagine, orice care să-mi aducă aminte de faptul că Pandora este doar un rezultat al magiei pe calculator. Însă cu o mică şi neînsemnată excepţie, oricât m-am străduit nu am văzut altceva decât o lume închipuită în cele mai mici detalii şi transpusă în acelaşi spirit într-un film care cu siguranţă îmi va rămâne întipărit în memorie. De la imaginea lui Toruk Makto şi până la seminţele Arborelui Sacru fiecare imagine care mi s-a derulat în faţa ochilor a fost plină de culoare şi unică. Cu siguranţă filmul deschide noi orizonturi în materie de imagine şi este opera de artă a lui James Cameron, o parte din moştenirea pe care o va lăsa cinematografiei şi filmelor de acest gen.

Tocmai ce l-am vazut si am ramas impresionata de film. M-a facut sa ma transpun in pielea personajului si sa traversez stari de spirit dintre cele mai diverse. Un film care m-a pus pe ganduri cu doua teme pe masura: robotii nu pot repara ceea ce o intreaga omenire strica si trebuie sa invatam sa fim oameni cu adevarat, sa luptam pentru binele nostru.Merita vazut!