kyroskyriakos

Manolache Preda se reintoarce in satul natal, dupa ce a indurat anii grei de ocna, in urma rascoalei taranesti din anul 1907, si dupa ce a luptat o perioada pe front. Insa revenirea in sat il intampina numai cu greutati, pentru ca oamenii il privesc suspiciosi, autoritatile nu ii acorda niciun sprijin, iar sotia lui a vandut toate pamanturile pe care le aveau. Aflat in aceasta situatie disperata, Manolache incepe sa lucreze pe domeniul boierului Leon, unde se indragosteste de Ruxandra. Dar nici acum nu isi gaseste linistea, pentru ca boierul este omorat, iar vina cade evident pe fostul ocnas, caruia nu ii ramane alta posibilitate decat fuga. Parca urmarit de un blestem, Manolache este nevoit sa se ascunda in munti. Si totusi, destinul este necrutator...

Cred ca ideea filmului nu a fost exploatata intr-o maniera potrivita sau poate scenariul nu a reusit sa fie suficient de sugestiv. Totusi viata dincolo de moarte ramane un subiect foarte interesant de dezbatut in filme... poate in viitor...

Un film care nu m-a impresionat in mod special. Poate si din cauza ca, vazandu-l dupa atatia ani de la productia lui, si-a mai pierdut din farmecul pe care l-a avut la vremea respectiva. Poate ideea a fost preluata sub alte forme de prea multe ori de atunci si pana astazi.

Pe mine m-a plictisit teribil... un film slabut si fara un subiect care sa devina palpabil... pur si simplu niste personaje puse intr-un context, iar ulterior nu se prea intampla nimic interesant.

Un film care aduce emotia si vrea sa oglindeasca daruirea definitiva si deplina a unui om, care vrea sa plateasca o greseala din trecut. Insa chiar daca ne emotioneaza aceasta daruire a personajului, filmul scoate in relief lasitatea omului care apeleaza la renuntare in fata vietii. Aceast raspuns la problemele vietii este patologic si nu trebuie sa fie evidentiat ca o calitate a firii omului. Din punctul asta de vedere, sinuciderea personajului, chiar daca a avut si o parte caritabila, ramane tot o lasitate, o fuga a omului de el insusi. Personajul principal al filmului nu imi este un exemplu, ci ramane vehement un contraexemplu. Orice fapta buna trebuie sa aiba un punct de pornire pozitiv, nu un act negativ.

Un film cu un mod interesant de abordare: prezentul exprimat prin actiunea evadarii si un timp trecut, al evocarii planului de evadare. Cele doua planuri se desfasoara concomitent, printr-o impletire bine realizata, iar finalul este o imbinare excelenta a celor doua planuri temporale. Eroul isi atinge scopul de a evada, de a se reuni cu fiica lui, chiar daca aceasta reintalnire are loc intr-un cadru foarte special.

O comedie usoara si sensibila despre anii adolescentei, ani in care fiecare om se cunoaste mai bine pe sine insusi si cand, de multe ori, poate constientiza ca nu este acea persoana care credea ca este.

Uneori, daca te straduiesti prea mult sa iasa in lucru bine, strici totul. Cam asa se intampla si in filmul acesta, in care comicul de situatie si scenele amuzante nu lipsesc deloc.

Oricand poti intalni o situatie tragica imprevizibila, in fata careia devii efectiv un alt om si reactionezi intr-un fel care te surprinde si pe tine insuti. Filmul te conduce intr-un suspans gradat, pentru a ajunge treptat la un realism al cruzimii care cu siguranta ca nu este numai fictiv, ci il intalnim in lumea larga, in situatii in care mintea umana ajunge sa isi "depaseasca " limitele.

Cu un scenariu nu foarte elaborat, filmul aduce frumusetea unei povesti de dragoste expusa realist si intr-o ambianta placuta. Nu putem trece cu vederea prezentarea ideii de familie unita, ai caror membri traiesc in comuniune si intelegere, chiar daca mai apar pe parcurs conflicte trecatoare, cum este acela al unei fete de care se indragostesc ambii frati.

Am vizionat filmul, auzind ca ar expune o viziune a Apocalipsei. Nici pe departe nu este asa, iar filmul mi-a displacut 100%. Actori fara niciun talent, un scenariu care nu urmareste vreun fir al actiunii, intr-un cuvant... totul este haotic si fara sens. As vrea sa ma abtin, dar nu pot sa nu spun ca mi s-a parut ca asist la un film cu prosti. Nici macar partea religioasa nu am inteles-o: Dumnezeu in sus, Dumnezeu in jos... dar care a fost implicarea apocaliptica a Divinitatii? Clar Apocalipsa biblica nu aminteste vreun crampei din ceea ce s-a prezentat in film. In plus, este evacuata intreaga America la semnalul unor "cercetasi" dintr-un birou banal pierdut prin USA, a caror conversatii si explicatii nu aveau deloc credibilitate? Toate scenele sunt presarate cu fulgi mari vascoliti de un vant care insa nu misca vreun fir de par in capul "actorasilor", carora chiar nu le era frig si a caror respiratie ar fi trebuit totusi sa scoata abur la temperatura precizata. Si tot legat de zapada: a nins cu nemiluita prin film, dar pe jos nu se punea nici macar un fulg... totul era verde ca mai inainte. Ori la ninsoarea aia ar fi trebuit in 5 minute sa fie alb. Apare la inceput o tipa care cauta un medic facand jogging prin oras si intalnindu-l pe tanarul jurnalist care sta planton sa o intalneasca pe ea. Ar fi putut cauta si domnisoara la spital un medic. Mai mult, zice ca i-ar trebui un autobuz sa transporte toti bolnavii din satul unde era ea misionara, dar cand ajung in sat, surpriza: tot satul era o cocioaba, in spatele careia erau 3 gaini. Mai e cuplul regasit care se plimba prin padure, iar ea e bolnava rupta... dar numai cand merge, pentru ca are un debit verbal de invidiat cand dialogheaza cu sotul ei. Dupa respectivul dialog inflacarat, pe care clar nu il putea sustine un om in pragul mortii, absolut incredibil isi da duhul. Ca sa nu mai amintesc din nou, ca ii ninge de ii rupe tot drumul, dar nu se asterne nici de un deget zapada. Filmul asta iti dozeaza rabdarea intr-un hal.... fara de hal, si in final te enervezi pentru ca ti-ai pierdut timpul urmarindu-l.

Cand a inceput filmul si mi-am dat seama ca va fi exploatata ideea cifrelor prevestite de respectiva fetita, i-am acordat ideii o nota excelenta. Dar a doua jumatate a filmului a fost in antiteza cu prima parte, pentru ca aveam impresia ca tot ce a construit scenariul pana la un moment dat, s-a daramat mai tarziu. Iar finalul, marcat de reintoarcerea omului in Gradina Edenului, e o viziune la care nu ma asteptam, dar care iarasi este pusa in umbra de aparitia capsulei gen Star Trek in care sunt transportati copiii ce pare preluata dintr-un banal joc computerizat. Putea sa fi fost unul dintre filmele de exceptie ale anului, dar nu mi se pare ca a reusit.

Filmul nu impresioneaza printr-un fir elaborat al actiunii sau prin suspans, dar ceea ce ii da o frumusete aparte este detaliul gestului si al imaginii care surprinde aproape tot ce ar putea fi privit sau admirat de protagonisti. Inclusiv modul in care sunt montate scenele, cu acele usoare pauze intre ele sugereaza parca un jurnal intim, in care filele se rasfoiesc rand pe rand, ilustrand fidel o istorie a unei povesti de amor.

O gasca de tineri neadaptati varstei lor, a caror viata a ramas la stadiul copilaresc al jocurilor computerizate si care... se joaca non-stop. Cam asta e mesajul filmului si cam asta e si actiunea. Din pacate, am mers pe mana titlului, care promitea mai multe, insa cred ca titlul ramane cel mai interesant din aceasta comedie.

Nu toate biografiile sunt stralucite si captivante, dar acestea ar fi calificativele pentru povestea vietii Fridei Kahlo, o artista unica in istoria Mexicului, cunoscuta mai ales pentru autoportretele suprearealiste. Filmul, desi prezinta intamplari triste si situatii de viata cutremuratoare, reuseste sa creeze o atmosfera tonica si plina de viata, un exemplu de putere si incredere.

Prezenta reginei Victoria in istoria Ragatului Britanic ramane inscrisa cu litere de aur ca o epoca infloritoare, o perioada fara precedent, in care soarele nu a ajuns sa apuna niciodata pe cerul imperiului, dupa cum amintea si un vechi proverb britanic. Filmul prezinta prima perioada din domnia Victoriei, cu greselile inerente ale unei tinere neexperimentate, dar care straluceste prin aparenta inocenta, prin incapatanarea si frumusetea ei. Emily Blunt face un rol frumos si care i se potriveste ca o manusa, in care chiar si zambetul tinerei reginei sugereaza mai multe decat pot exprima cuvintele despre caracterul celebrei Victoria.

O poveste reala, un film care pastreaza lantul evenimentelor neschimbat, toate veridice si probate cu realitatea faptelor. Dar totusi, singurul lucru remarcabil din acest film ramane faptul ca iti cultiva rabdarea pe parcursul celor doua ore si jumatate interminabile. Nu contest ca are unele momente, putine ce-i drept, in care pare ca devine interesanta povestea, dar te inseli de fiecare data si totul revine la clasica monotonie.

O poveste relaxanta, care cu siguranta iti rezerva o seara confortabila in fata televizorului, fara stres, panica si intrigi controversate. Filmul evident nu accede spre vreo culme cinematografica, ci se incadreaza perfect in seria productiilor Hallmark.

Vedem in acest film o simbioza intre doua concepte ale violentei: impatimirea care naste crima din placere sau dintr-un mod uzual de viata si violenta salvatoare, un drum de scapare din violenta clasica. Tema filmului este simpla, urmarind insa intr-un stil foarte bine pus la punct interpatrunderea dintre calmul momentelor de familie si nelinistea interioara unui personaj care inca nu si-a aflat izbavirea de trecut.

Intr-adevar, filmul atrage atentia asupra unor aspecte aparent banale care pot pune in pericol viata de cuplu. Dar ceea ce vedem e un fel de comedie cu negri in care nu iti vine sa razi si totusi o drama in care nu prea vine sa plangi. Sintetizat, filmul nu prea are nicio culoare, exceptand-o pe cea a pielii actorilor.