marailinca

Multe scene de o intensitate emotionala deosebita in acest film, imagini greu de uitat, o compozitie vizuala, actoriceasca si regizorala extraordinare. Batranul in scaun cu rotile care este aruncat de la etaj sub ochii familiei, doar pentru ca nu s-a putut ridica in picioare la comanda, masinile care calca peste trupurile celor abia impuscati (unii inca vii), evreul care smulge din mana unei femei o oala cu mancare si care mananca cu disperare resturile amestecate cu noroi, oameni sub teroare care sunt pusi sa danseze pe strada pentru distractia si spre amuzamentul nemtilor si in final, umanitatea lui Hosenfeld, nascuta din dragostea pentru muzica, sunt scene care m-au impresionat profund. Momentele in care Szpilman isi imagineaza cum canta, fara a atinge insa clapele sunt de asemenea, de mare sensibilitate. Intr-o lume de care divinitatea pare sa fi uitat, printre ruine (inclusiv, dar mai ales umane) si peisaje dezolante, Hosenfeld vorbeste despre Dumnezeu, se dezbraca de haina si i-o da lui Szpilman. Acest tablou, alaturi de cel al pianistului care canta –inghetat, infometat, cu cutia de conserve pe pian– cu o placere si o bucurie care-l fac sa uite de toate, m-au facut sa ma gandesc inca o data la adevaratele valori, care ne definesc, de fapt. Remarcabil Adrien Brody in rolul pianistului. In rest… “Vizionare placuta!” Este un film care va misca / schimba ceva in fiecare dintre noi…