MariaLucia
Profil nereclamat@marialucia

Am vazut filmul in seara aceasta si sunt intr-o mare dilema. Pare a fi un fel de comedie neagra dar mie nu mi-a venit sa rad chiar deloc. A devenit cumva in timp ce dormeam eu "profesia" de asasin platit o meserie ca oricare alta? Se casca de plictiseala in suburbii in timp ce apesi pe tragaci? Probabil ca mi s-a defectat mie avatarul . Sau e din cauza ca Brangelina are probleme de cuplu ceva mai serioase, asa, ca un fel de terapie? Sau avem din nou de-a face cu doua victime ale pietei imobiliare, atat in film cat si in viata reala...

Cred ca Jeremy Renner ar fi meritat cu prisosinta Oscarul pentru cel mai bun actor fiindca face un rol de exceptie si nu unul, scuzati expresia, "lautaresc" sau altfel spus din ciclul "tara arde, baba se piaptana". Coloana sonora a filmului se remarca in schimb mai ales prin minimalismul ei, poate tocmai asta a impresionat. As vrea sa-i vad pe cei doi exi super-talentati colaborand, sa spunem, la Avatar partea a 2-a, deoarece in Avatar 1 se face referire la o planeta-mama distrusa de razboi si cataclisme si sunt sigura ca Doamna de fier Bigelow se pricepe la fel de bine la scenarii post-apocaliptice , asa cum o sugereaza si actualul ei film.

Am vazut filmul de doua ori cu fiii mei in varsta de 8 si respectiv 3 ani si am fi mers de mai multe ori daca am fi avut timp. Lor le-a placut nemaipomenit de mult tocmai pentru cavalcada pestrita si nebuneasca ce strabate filmul de la un capat la altul cu combinatia ei neverosimila de personaje istorice iar mie pentru umorul fin cu subtext prin care se ironizeaza aspectul eclectic si nu totdeauna coerent al culturii americane contemporane.

Filmul este in intregime fidel evenimentelor istorice care au circumscris "victoria" revolutiei bolsevice . Amiralul Kolchak a existat iar acest film magistral ii descrie cu acuratete biografia. Originile familiei sale au ascendent intr-o veche si nobila familie din Moldova, familia boierilor Colceag, militari de cariera din tata in fiu. Este fara putinta de dubiu cel mai bun film pe care l-am vazut vreodata, inscriindu-se in spiritul marilor clasici rusi, de la Lev Nicolaevici Tolstoi la Aleksandr Soljenitsyn, si reprezinta o delimitare clara a producatorilor fata de paranteza tragica pe care regimul comunist a reprezentat-o in istoria milenara a poporului rus.

Filmarile sepia sau mai putin cromatice sunt super, dau o tensiune deosebita imaginii si nu distrag deloc atentia, dimpotriva . In sfarsit fete si nume mai noi, inclusiv in materie de productie si o abordare nedeformata , puternica, a adevarului istoric. In fond asemenea evenimente s-au petrecut si pe meleagurile noastre si in ciuda violentei lor ne sunt sufleteste apropiate fiindca acolo sunt originile noastre.