Marin.Mihai

Filmul surprinde intr-un cadru determinat pasii fiintei, patronati permanent de speranta...cursivitatea lor prin padure, apoi dansul elucubrant in jurul copacului care le-a taiat calea cand speranta pare a fi imbatranit, a fi fost abandonata intr-un salon, printre cei tristi...totusi, drama este romantica...la un moment dat, "mana sperantei" - manuta unui copil pune capat dansului haotic ce ameninta cu prabusirea si pasii isi urmeaza din nou poteca prin hatisuri...Pare ciudat cum speranta este personificata intr-un semi-varstnic si nu intr-o fiinta puternica, infailibila, totusi explicatia e simpla - speranta reflecta puterea credintei. Cu cat omul este mai constient de efemeritatea materiei si uita de perenitatea esentei, cu atat imbatraneste si speranta...omul trebuie sa inteleaga ca speranta transcede materia, speranta este strans legata de esenta si nu de invelis. Desi mesajul este inteles aproape prea tarziu, totusi omul reuseste sa restabileasca echilibrul materie - esenta si, reintinerindu-si speranta isi deschide bratele catre razele soarelui...

Un film care nuanteaza ideea libertatii cat si curajul nebunesc de a o imbratisa si a o trai...cand drumul pare ca iti este trasat, cand deja te circumscrii unei miscari din inertie, DECIZIA de a te opri, de a recrea si de a-ti rescrie destinul in ciuda tuturor temerilor nu poate fi decat nebuneasca, irationala si totusi...plina de speranta...

Un film interesant si in final chiar relaxant...satisface nevoia de suspans, de mister, de actiune si poate chiar si ceva filozofic....mi se pare interesanta ideea : "apartinem/nu apartinem acestui loc"...pana la urma de unde stim care ne este locul, de unde stim ce inseamna "acasa"...poate invatam, poate ne cream singuri conceptul de "acasa" sau poate intr-adevar exista un "acasa" obiectiv...sa speram ca urmarea filmului nu va bate pasul pe loc si va merge printr-un nou "labirint" catre o concluzie logica

Filmul incepe cu atingerea limitelor individului de a suporta presiunea socialului, presiune care il determina pe individ sa recurga la sinucidere...interesanta este imaginea oferita de regizor: individul sta la marginea unui pod si urmeaza sa faca ultimul pas, trec doua autovehicule, iar individul deja a facut pasul...societatea nu sta pe loc, nu ii pasa de individ. In continuare, spre dezamagirea sa, individul se trezeste pe o insula pustie, la cateva sute de metri de pod, avand o vedere panoramica asupra socialului...scena parca aduce in prim plan purgatoriul - un loc intermediar: nici rai nici iad, un loc al asteptarii, al celei din urma sanse de a-si decide calea. Individul, recent rupt de social, sangerand, tanjeste dupa locul pe care l-a cunoscut, locul pe care, din disperare tocmai il parasise. Incearca sa se reintoarca, insa din nou socialul nu il intelege si il abandoneaza, trecand la plimbare pe langa el, fluturand din mana...Beneficiind de abilitatea biologica de a se adapta mediului, individul sfinteste locul si usor-usor contruieste un micro-univers al lui. Totusi, socialul nu ii da pace si daca initial, spre disperarea individului il abandoneaza, acum, tot spre disperarea aceluiasi individ il smulge din mirificul micro-univers si il arunca din nou in mijlocul pustietatii sale...In cele din urma intervine factorul divin care pune capat absurdului social si care ofera individului o veritabila sansa de realizare in context social...un flm despre inadaptabilitatea sociala, despre absurdul social si nu in ultimul rand despre puterea si necesitatea individului de a se realiza intr-o astfel de societate.

...cartea îţi oferă alternative, personalizează ideea, îţi bulversează imaginaţia...filmul te face să vezi cu ochelari de cal...Revenind, ceea ce mi se pare important de precizat este că filmul de faţă este o adaptare a primului volum din trilogia Millenium a lui Stieg Larsson, o trilogie care, în cele din urmă nuanţează teoria conspiraţiei. Dacă primul volum pare a expune o "simplă" poveste de suspans, crimă, mister, următoarele volume, mai groase de altfel 750 - 850 pagini :) extind "simpla" poveste la un nivel guvernamental, conspirativ-internaţional...un roman devorabil, filmul e alb-negru în comparaţie cu ce oferă cartea...

Este o pictură despre esenţa omului, despre cum acesta reuneşte în fiinţa sa cele două precepte yin şi yang...cele două componente, fără a se cunoaşte, se "recunosc", se îmbrăţişează şi se topesc în "divinibil"...apare experimentalul - esenţa este divizată, însă cele două substanţe se cunosc acum şi nimic nu le poate împiedica să acceadă din nou către "divinibil"... Ceea ce mi se pare extrem de interesant este că nu amândouă substanţele tind către reuniune...dacă una este copleşită de durerea ruperii şi alunecă spre nefiinţă, cealaltă, cu o forţă teribilă, născută din înţelegerea suferinţei şi a unităţii se avântă către prima şi, salvându-se reciproc, refac în cele din urmă esenţa...

Poate ca pana la urma asta e si mesajul filmului...adica, nu-ti crea propriul destin dupa cum vor altii sau cum se asteapta altii sa fie, nu incerca sa traiesti gandindu-te ca trebuie sa ii multumesti tot timpul pe ceilalti...cauta, descopera-te, afla-ti potentialul si fa cu viata ta ceea ce crezi ca tu ca e bine, ceva care sa te faca sa constientizezi si sa traiesti liberul arbitru..."tu poti" - de nepretuit...

Titanic a devenit o legenda a dragostei romantice...totusi, personal cred ca nu merita atatea Oscaruri, adica nu este catusi de putin cel mai bun film al lui Leonardo Dicaprio in comparatie cu Inception sau Shutter Island...povestea de iubire este una prea siropoasa si prea egoista...filmul se vrea a fi o drama prin prezentarea iubirii pe Titanic, vas ce a dus la pieirea multor oameni, insa nu reuseste sa prezinte decat iubirea prea siropos de romantica a celor doi eroi si lasa prea in umbra drama oamenilor care pier prin naufragiu...am vazut filmul la cativa ani de la aparitie si poate acesta este motivul pentru care nu am fost mai deloc impresionat...

Un foarte bun psihologic...Liam Neeson nu m-a dezamăgit nici de data asta, a făcut un rol extraordinar chiar dacă pare a fi personajul negativ...Eliot are un "dar" sau mai degrabă un "blestem" să facă trecerea morţilor în lumea cealaltă...de fapt Eliot este un nebun care îşi asuma un drept de viaţă şi de moarte asupra celorlalţi...este foarte interesant faptul că nu Eliot este cel care determină "cumpăna" fiecăruia, el este cel care preia "mortul" şi îl "pregăteşte", el îşi asumă blestemul celui care trebuie să cureţe lumea de cei care nu fac altceva decât "să urineze şi să se rahaţească"...totuşi este un foarte bun analist al fiecărei persoane şi chiar este dispus să acorde a doua şansă numai celui care o şi merită...deci Eliot nu este un personaj negativ, el este o sită care cerne...totuşi acest "dar" nu trebuie asumat de niciun om întrucât este de natură divină, iar oamenii sunt oameni şi toţi se "rahaţesc" şi cam asta ar fi ceea ce îl face pe Eliot un psihopat... Un film care pătrunde în fiecare şi face ca fiecare să îşi analizeze viaţa şi să se întrebe dacă a meritat să trăiască, dacă a făcut şi altceva decât să se "rahaţească"...un film care pare să ne alarmeze : "Atenţie la rutina din viaţa voastră!"

Nu cred ca exista film in care sa joace Jack Nicholson si sa nu fie premiat sau cel putin nominalizat la Oscar...As good as it gets este un film cald, relaxant, un film bun potrivit pentru un final de zi stresanta. Melvin este un tip cu probleme psihice care pare sa nu aiba nevoie de nimeni si sa nu il impresioneze nimic, traieste intr-o lume a lui si nu vrea sa fie deranjat de nimeni si nimic. Ciudat este ca nu o persoana il scoate din starea lui ci un prapadit de caine. Usor, usor, Melvin intra din nou in contact cu lumea si problemele ei si prin tangentele cu greutatile semenilor isi da seama ca ii pasa de ceilalti si nu este un egoist...Un film care ne arata ca nu distractiile ii apropie pe oameni ci greutatile pe care le impartasesc, astfel ca nu intotdeauna "binele" este si cel benefic...un film care poate sa te duca la ideea ca la un moment dat "raul" chiar este necesar pentru a redescoperi adevaratul "BINE".

Indienii nu fac filme, indienii zugravesc emotiile si o fac al naibii de bine. Ghajini este un film despre dragoste, o dragoste zugravita prin intermediul razbunarii. Sanjay atinge durerea extrema in momentul uciderii cu bestialitate a iubitei, durere care nu il doboara ci il transforma, il inalta, ii da o putere extraordinara in a-si indeplini destinul. Filmul este o drama impresionanta, iar prin razbunare Sanjay nu isi pierde sensul existentei ci din contra. Scena din final a intalnirii ochilor, a privirii insistente si tandre este de o tristete calda, lasa impresia plenitudinii, a completarii si a intelegerii destinului.

"Damages", foarte bun titlul...daune pentru invinsi, daune pentru invingatori, daune pentru avocat, pana la urma faptele fiecaruia au un pret pe care il vor plati! Serialul este foarte complex, deci atetentie la toate micile detalii pe care vi le ofera regizorul! Surprinde aspecte psihologice, sociale, legale, umane, de fapt zugraveste foarte bine existenta....un serial exceptional, foarte bine gandit, iar actorii sunt extraordinari! Isi merita toate notele de zece, toate premiile castigate si toate aprecierile cinefililor! Ca orice lucru creat de om are si lipsuri, insa in comparatie cu atuurile, sunt irelevante...

Relaxant, fara impact major, o saga placuta...totusi ideea intregului film este chiar de luat in seama...cati au apreciat traditionalismul lui Edward, cati au apreciat devotamentul "familiei" Cullen, cati au apreciat dragostea Bellei, care renunta la propria familie pentru a deveni nemuritoare alaturi de iubitul ei, cati au remarcat dorinta arzatoare a omului de a deveni nemuritor? Poate ca un film ar trebui sa fie apreciat mai mult pentru ceea ce transmite si nu pentru efectele sale vizuale.

Messala un tanar ambitios, in lupta sa pentru marire uita si calca in picioare umanismul si prietenia...rezultatul nu poate fi altul decat razbunarea - intriga filmului. Totusi, filmul are o aura a religiozitatii si razbunarea se manifesta in forme competitive, mai putin brutale, care prin natura lor nu duc la distrugere fizica, insa pentru Messala un esec in fata fostului prieten inseamna mai mult decat moartea, iar in mandria si ambitia lui nu se da inapoi de la nicio josnicie, chiar daca ajunge in cele din urma sa piara. Pe de alta parte, emotionant este sacrificiul lui Ben Hur, care in cele din urma, in ciuda prejudecatilor celorlalti, da dovada de dragoste absoluta si dispus sa renunte la propria viata si fericire alaturi de Esther isi imbratiseaza mama si sora, amandoua leproase. Gestul sau este cutremurator de emotionant, releva puterea dragostei omului fata de cei pe care ii IUBESTE si care se afla in nevoie, care sunt prigoniti si singuri, dragoste care alaturata credintei puternice in mantuire a celor doua femei duce la vindecarea acestora de teribila boala - lepra. Un film vechi, dar bun, chiar foarte bun...marturie sunt premiile castigate!

Un film necomercial, nerecomandat celor care se duc la cinema in ideea de a se distra, de a injura si de a manca seminte...o imagine despre ambitia oarba de a fi perfect, de a fi cel mai bun, de a ajunge zeul celorlalti...toate cu sacrificiul propriului suflet si nu doar atat, cu sacrificiul puritatii, a inocentei, a propriului copil... Totusi, dupa cum suntem obisnuiti, binele invinge in cele din urma, iar OMUL isi spala cerneala de pe ochi si indreapta ceea ce parea ca ii provoaca distrugerea...propriul caracter... Filmul este un alt semnal de alarma cu privire la costurile pe care le implica ceea ce isi doreste fiecare dintre noi.

Desi e o drama in definitiv, mie mi se pare un film optimist, chiar plin de speranta! De cate ori nu si-a pus fiecare dintre noi intrebarea daca exista viata dupa moarte? Mie filmul mi-a creat iluzia nemuririi...cat de mult ne-am dori cu totii sa fie asa...In fine, actorii si scenariul sunt de Oscar! Recomand din toata inima!

Am citit o parere despre filmul "An american crime" si persoana respectiva spunea ca este un film plin de cruzime, aproape imi dadea fiori in felul in care se exprima...nu am vazut "An american crime", poate nici nu o sa il vad, mi-a ajuns Schindler's List...il recomand tuturor si mai ales celor care nu au respect fata de semenii lor, celor care urasc oamenii, celor care comit crime si in special factorilor de decizie din fiecare stat al planetei...orice OM normal, in urma vizionarii filmului va fi marcat... Remarcanta si teribila este scena in care apare fetita in rosu...in esenta ei copilul acela este puritatea absoluta, insa paradoxal nu e imbracata in alb...e imbracata in SANGE (ROSU), iar filmul este turnat alb-negru!...infiorator... Filmul este o capodopera prin ceea ce surprinde despre fiinta umana...este un film caruia poti sa ii dai nota 1000 doar pt capacitatea regizorului de a releva ADEVARUL despre OM...insa ADEVARUL relevat este GROAZNIC! SA NE FEREASCA DUMNEZEU de ceea ce a zis Schindler ca ii lipsea in orice afacere: RAZBOIUL!

Un film psihologic foarte bine realizat, rar gasesti astfel de filme in ziua de azi...la un moment dat chiar te intrebi: oare "Teddy" chiar e nebun sau restul comploteaza impotriva lui? Un final surprinzator, neasteptat, dar profund...cat de puternic, dar maleabil spre slab si cat de ciudat poate fi psihicul uman...

Un film despre prejudecatile oamenilor si despre consecintele acestora, despre prima impresie pe care nu trebuie sa dai niciodata nici macar doi bani...Datorita dimensiunilor sale, John Coffe s-ar putea incadra in tipologia criminalului mai ales daca mai este si negru, cel putin asta este prejudecata acelor vremuri...nimeni nu ii acorda nicio sansa toti il urasc si toti se tem de el, astfel surprinzatoare este reactia gardianului Paul cand este rugat de Coffe sa lase lumina aprinsa pe timpul noptii intrucat lui Coffe ii este frica de intuneric, este ciudat cum un puscarias capata o sansa la incredere tocmai din partea temnicerului sau...Remarcanta este atitudinea lui Coffe in fata nedreptatii umane, desi este condamnat pentru o crima pe care ar fi comis-o, el isi asuma pedeapsa pentru o crima pe care nu a putut sa o impiedice...pe parcurs justitia umana se impleteste cu justitia divina si adevaratii vinovati isi primesc si ei pedeapsa...Filmul este dramatic, iar drama atinge apogeul cand soricelul, care prin dimensiunile lui este tocmai opusul lui Coffe este omorat cu brutalitate...inca o prejudecata a oamenilor care nu duce decat la cruzime extrema...totusi speranta se intoarce, soricelul este readus la viata bucurandu-se de o longevitate surprinzatoare...

"Fântâna" este un film plin de intelesuri, este plin de simboluri, lasa de interpretat...simbolul ce mi-a atras mie atentia in mod special este "cercul": inelul, platforma pe care sta regina, sfera in care este prins eroul si nu in ultimul rand chiar "fântâna"...fantana este simbolul transcedentei, al trecerii intr-un alt plan, alta lume, alta viata, fantana-cerc este simbolul inceputului si sfarsitului in acelasi punct, ideea este dramatica: oricat ne vom stradui cercul se va inchide in cele din urma pentru fiecare dintre noi, omul nu este facut sa traiasca vesnic...si totusi exista o speranta...transcedenta prin intermediul "fantanii", astfel cercul devine sfera si ne ofera o infinitate de noi sanse...titlul este definitoriu pentru film. In urma vizionarii filmului, mi-am adus aminte de romanul "Adam si Eva" al lui Mircea Eliade. Recomand filmul tuturor pasionatilor de simbolistica!