mdomnita

San Andreas a fost un film care m-a lăsat absolut rece. Dacă nu îl vedeam nu pierdeam nimic dar acum dacă l-am văzut pot să spun că o prostie de film mai mare ca asta mai rar. în primul rînd, efectele speciale par scoase din ceva joc pe calculator din 2005, își dă seama și un copil de cinci ani că sunt exagerate. Dar să lăsăm asta. Scenariul e absolut degeaba și plin de goluri fără să aibă niciun fel de substanță. Ca idee, avem un tată care lucrează la ceva serviciu de urgență gen SMURD. O fiică bună care pe lîngă faptul că poate vrăji pe oricine mai știe și unde sunt stațiile de emisie din trusele de siguranță ale autobuzelor, cum să scape de orice fel de situație posibilă etc... și o mamă indestructibilă. Tatăl poate să se dea bine mersi cu elicopterul de salvare chiar dacă orașul e în haos, toți pot să înoate sub apă de mare cu ochii deschiși, mama scapă plină de sînge din dărîmarea unei clădiri dar în 10 minute e fresh și machiată frumos, aleargă în tocuri printre dărîmături, copilul care a agățat-o pe fiica cea bună are un ciob de sticlă de 10x5 cm în picior și după 10 minute înoată bine mersi și urcă scările lejer, etc etc. Aș mai putea scrie vreo pagină jumate de absurdități din film dar nu vreau să stric cuiva plăcerea de a-l vedea. E numa bun pentur cei care vor un film de acțiune intens, cu pif paf puf dar la care nu trebuie să îți folosești creierul.

Mă miră faptul că nimeni nu a adăugat un comentariu în aproape o săptămînă de cînd a apărut filmul. Jupiter Ascending e un film despre care pot spune multe. Părerea mea e că frații Wachovski au fost destul de dezamăgiți de insuccesul pe care l-au avut cu Cloud Atlas (un film pe tema reîncarnării prea greu pentru majoritatea spectatorilor, părerea mea) au zis "ok, nouă ne place povestea asta cu viețile paralele, cu reîncarnarea, ne place și aia cu mașinăriile din matrix care controlează lumea fără ca noi să avem habar, hai să facem un film mai puțin serios despre asta, unul mai... pentru tot poporul". Și de fapt asta e Jupiter Ascending: un film pe teme SF destul de interesante dar făcut pe înțelesul tuturor, ai putea spune că e filosofia reîncarnării și extratereștrilor pusă pe tavă. Mie mi s-a părut a fi un film bun, o abordare amuzantă asupra unor idei interesante condimentată cu efecte speciale reușite. Scenariul nu m-a lăsat nicio secundă să mă plictisesc, chiar dacă nu e genul ăla de film care mă dă pe spate cum a fost Matrix sau Cloud Atlas. Cu referințe mai mult sau mai puțin evidente la povești și la diverse filme SF, cu un scenariu care se cere urmărit cu atenție de la cap la coadă și cu faze amuzante suficiente încît să facă spectatorii să iasă de la film cu zîmbetul pe buze, eu zic că Wachovski au reușit ceea ce și-au dorit: un film SF pentru toată lumea, antrenant și pe alocuri amuzant fără să devină totuși o prostie de film gen Chronicles of Riddick. Ok, dacă e să mă dau critic de film, sunt și o groază de chestii negative de zis, de la efectele speciale care uneori devin stupide la "vai uite ce clișeu evident că asta urma să se întîmple" la "bine, dar gagica aia care zboară peste vulcani și iese din clădiri în flăcări nici măcar nu își murdărește ciorapii?" șamd. Dar Jupiter Ascending nu e un film care să pretindă Oscarul pentru scenariu sau așa. E un film făcut pentru amuzamentul oamenilor care va face pe oricine să se simtă bine. Și la care merită să mergeți după ce lăsați acasă propria latură de critic de film.

Nu mă așteptam la mare lucru de la filmul ăsta, dar a fost destul de simpatic. Bineînțeles, fiind realizat de Disney, e un film educativ pentru copiii americani care sunt spălați pe creier cu toate filmele de genul American Pie, de ideile gen popularitatea din liceu și lupta pentru această popularitate, modul în care anumite activități afectează imaginea fiecăruia, etc. Pe de altă parte, filmul e ceva mai serios decît celelalte producții de la Disney și destul de ok de văzut cu prietenii. Eu zic că merită o încercare.

Thanks for Sharing nu a fost un film simplu de urmărit datorită faptului că ne prezintă un gen de persoane cu care nu prea am avut de a face în viața de zi cu zi. Filmul urmărește viețile unor dependenți de sex, o boală care, chiar dacă nu pare la fel de periculoasă ca dependența de droguri sau de alcool, le distruge încet viețile. E de urmărit ce pot face obsesiile aparent nevinovate din oameni și pînă unde pot unii merge fără să își dea seama că își distrug propria viață... MI-a plăcut mult de Pink și de Josh Gad care au jucat foarte bine o prietenie creată între ei în încercarea de a se ajuta să își trateze dependența de sex. Mark Ruffalo nu a fost spectaculos dar a fost o alegere ok pentru rolul lui. După părerea mea merită vizionat, probabil va deschide ochii unora asupra a lucruri ce se întîmplă în jurul nostru fără ca noi să ne putem imagina.

Nu sunt un mare fan al trilogiei LOTR. Mi-a plăcut mult primul film, m-am simțit bine vizionîndu-l pe al doilea. Dar deja la al treilea știam personajele, mediul în care se desfășoară acțiunea, puterile și slăbiciunile fiecăruia șamd. La fel m-am simțit și la The Hobbit. A fost ceva nou pentru că ne-a spus povestea dinaintea LOTR și ne-a prezentat modul în care au ajuns să intre în contact difverse personaje. Din păcate acest The Hobbit 2 nu m-a impresionat deloc. Personajele pe care le cunoșteam (deci nimic interesant din punctul ăsta de vedere) pleacă în căutarea unui dragon pe care vor să îl răpună pentru a obține o piatră de mare valoare (adică o gașcă de hobiți, pitici și un mag caută ceva la fel ca în restul de filme). Vreo două ore din film se petrec cu tot felu de evenimente pe parcursul călătoriei lor. Aici grafica este excelentă, nimic de zis, iar idila între două dintre personaje e binevenită pentru că aduce un pic de sare și piper. Dar cam atît, în rest filmul abundă de acțiune și la un moment dat plictisește pe toată lumea. Și se gată brusc, lăsîndu-ne în așteptarea celui de al treilea film. După mine a fost mult prea lung și s-a bazat prea mult pe efecte speciale și prea puțin pe substanță, ducînd la un film destul de subțire.

Saving Santa nu a fost cine știe ce. E o animație foarte ușoară de sărbători, mai mult pentru copii decît pentru cei mari, fără mare lucru de arătat. Cu toate astea e ok pentru a petrece o oră și jumătate relaxîndu-te.

Ender's game e un film pentru oricine își dorește să ”iasă” pentru 2 ore din lumea în care trăim. Chiar dacă e bazat pe una dintre cele mai bune cărți SF și are un scenariu interesant, realizarea nu e cine știe ce. Cam 3/4 din film aveam impresia că mă aflu într-un joc pe calculator, cu toate că trebuia să fie foarte realist ceea ce se întîmplă acolo. E oarecum relaxant dar asta nu face filmul să fie o capodoperă cinematografică. Actorii au jucat cel mult ok dar Asa Butterfield nu mi s-a părut deloc potrivit rolului lui Ender. De asemenea, după părerea mea trebuia pus mai mult accent pe trăirile interne ale băiatului decît pe toată povestea superficială din exterior. Din cauza asta filmul pare mai mult un ”extratereștrii amenință să invadeze lumea, trebuie să ne aliem și să îi învingem, dăm în ei cu tot ce avem și vedem ce iese”. Și am mai văzut multe filme de genul. Recomand celor care vor să se relaxeze dar așteptați-vă mai degrabă la un film banal decît la un nou Star Wars sau Matrix.

Dom Hemingway a fost un film cu un Jude Law foarte teatral dar totuși neinteresant și fără mare lucru de văzut. Mă așteptam la o comedie englezească similară cu cele ale lui guy Ritchie dar nu am văzut decît un singur moment cît de cît amuzant în 2/3 din film pe parcursul unei ore de întîmplări banale amestecate în ce unii ar putea să numească scenariu. Mădălina Ghenea, pe care Dom o vrea „goală și cu fundiță roșie pe clitoris” are un corp frumos dar cam atît. Pe lîngă faptul că are doar vreo 4-5 replici în film, nu arată atît de bine pe cît ar trebui să ne-o imaginăm avînd în vedere scenariul în care toți bărbații sunt în limbă după ea. Ar mai fi de spus despre discursurile interminabile ale lui Jude Law care la un moment dat devin chiar plictisitoare (și nu mă refer la cel în care își laudă penisul vreo 10 min din film ci la mai multe momente în care m-am plictisit de atîta bla bla fără a spune nimic ș m-am simțit ca la un stand-up comedy).... ca o concluzie, eu nu am rezistat pînă la final. și nu îmi pare rău că am ieșit de la film. Nu merită.

Subiectul filmului este văzut oarecum clar din primele 5 minute. După ce vedem modul în care trăiește Chris și felul cum arată știm clar de ce a fost părăsit de toate fostele lui prietene. Reacțiile prietenelor lui la întâlnirea cu el spun și ele multe despre viața pe care a avut-o. Cu toate astea filmul are anumite părți oarecum amuzante cum ar fi momentul în care el reușește să aibă prima discuție cu una din fostele lui prietene. Singurul detaliu amuzant de aici ar fi că aceasta a fost iubita lui de la 11 ani, o vârstă de la care nu țin minte să fi fost interesat de fete cu alt motiv decât ieșitul la joacă prin oraș... Nu știu dacă merită văzut filmul, e oarecum plictisitor și greu de urmărit.

Kick-Ass 2 a fost după părerea mea încă un sequel nereușit la un film ok. Primul Kick-Ass a fost destul de distractiv și o idee bună, dar acesta e un fel de nimic. Scenariul e de-a dreptul pueril, actorii nu impresionează și cantitatea de scene violente e mult peste a ceea ce așteaptă cineva care vrea să vadă o comedie, plus că apar total anarhic, unele chiar fără niciun sens. Nu am schițat nici măcar un zîmbet pe tot parcursul filmului, a fost genul ăla de film sec și banal pe care l-am văzut de parcă mă uitam la un perete alb. Mie nu mi-a prea plăcut, nu îl recomand decît dacă v-a plăcut mult primul sau de plictiseală.

Planes e o animație banală, fără nimic special, cu povestea standard care trebuie să facă anumiți copii să se simtă bine: cel mic și neajutorat reușește datorită ambiției personale să se ridice și să devină apreciat de toată lumea. Legat de scenariu, am văzut recent Turbo și pot asocia inclusiv personajele două cîte două, parcă ar fi tras la xerox. Că acolo sunt melci și aici avioane...detalii, detalii... E bun de dus copiii, educativ și relaxant pentru oricine, dar nu vă așteptați la o animație de nivel înalt.

Ca să fie clar de la început, eu sunt unul dintre cei cărora le-a plăcut primul film și au decis să meargă și la acesta cu anumite așteptări. (ATENȚIE, comentariul meu conține anumite detalii legate de structura filmului care ar putea fi considerate spoilere) Odată ajuns la sala de cinema m-am așezat confortabil în scaun, cu o nelămurire: ok, în primul film au cîștigat ăia doi și s-au salvat, everything is cool și mai departe jocurile vor continua la fel ca pînă acum, ce ar putea fi nou? Bineînțeles, faptul că cei doi au reușit să ”sfideze” conducătorii a creat un precedent destul de periculos care i-a determinat pe toți locuitorii districtelor să aibă o speranță că vor scăpa de controlul acesta asupra lor și să învingă la rîndul lor sistemul. Deci există o intrigă. Mai-marii din sistem decid că nu e bine ca populația să continue să trăiască avînd speranța aceasta și caută soluții pentru a înăbuși scînteile apărute în districte. Pînă cînd spectatorii s-au lămurit cu treaba asta deja trecuse durata de timp pe care o au majoritatea filmelor și bineînțeles a apărut sentimentul acela de plictiseală. Eu unul mă așteptam să se termine atunci cu ceva eveniment care să ne pună în expectativă pentru următorul film sau cu ceva care să finalizeze toată povestea prin învingerea sistemului... Dar nu, nu e suficient să stăm o oră jumate pentru a vedea cum se agită președintele și creatorii jocurilor. Cel de al 75-lea Hunger Games trebuie să se desfășoare. Și începe, în final, după o oră și jumătate de discuții între protagoniștii primului film și doi-trei pioni noi. Aici filmul începe să dezamăgească și mai mult, oferind aproape o oră care mi s-a părut luată din scenele care nu au fost incluse în primul Hunger Games. Și se termină făcîndu-ne să așteptăm următorul film din serie. Cam asta ar fi tot. Actorii nu m-au impresionat, scenariul nu a fost cine știe cît de spectaculos și a fost prea lung, ajungînd să mă plictisească. Probabil sunt printre singurii cărora nu le-a plăcut așa de mult filmul, dar nu aveam cum să rămîn foarte plăcut impresionat de ce am văzut la cinema. De văzut doar pentru fanii primului film sau ai cărții.

Les Infideles e un film de la care ma așteptam la mai mult. Începe bine prin a prezenta personajele principale ale acțiunii, doi bărbați căsătoriți care își înșeală soțiile de cîte ori au ocazia și în orice mod, uneori chiar recurgînd la serviciile unor prostituate. După introducerea în cadrul desfășurării acțiunii, filmul nu mai oferă mare lucru. Unele scene sunt realiste și probabil fiecare dintre noi, indiferent de sex sau de principiile sociale, își va găsi o parte care îl reprezintă. Alte scene, în schimb, sunt total nelalocul lor și nu au nimic de a face cu realitatea sau cu situații obișnuite. Asta nu ar fi o problemă dacă ar fi niște scena amuzante, jucate bine și care să ne aducă zîmbetul pe buze. Dar nu sunt nici pe departe așa, pe mine filmul nu m-a amuzat aproape deloc. Pe lîngă asta, scenariul pare mai mult o amestecătură de imagini din diverse situații în care bărbații își înșeală nevestele decît un scenariu bine pus la punct cu o poveste și continuitate. Ah, și doar bărbații sunt cei vizați în acest film, de parcă femeile nu ar înșela exact la fel de mult ca ei (știu că sunt rău, dar cam așa e) și ar fi niște îngerașe... În fine, toate ca toate dar după o oră și ceva de scene seci trîntite la grămadă mai vine și un final absolut nelalocul lui care mi s-a părut a fi un fel de otravă pusă la final într-un cocktail nu foarte reușit. Nu cred că e un film pe care să îl recomand, mie unul nu prea mi-a plăcut.

Timer e un film care se bazează pe o idee foarte interesantă și cu potențial. Încă din primele momente de cînd am început să mă dumiresc despre cum decurge viața socială a oamenilor din film m-au luat fiorii. Un dispozitiv care să poată determina imediat dacă persoane pe care tocmai ai cunoscut-o este sau nu sufletul tău pereche ar transforma radical lumea, devenind un mediu foarte sec și lipsit de surprize sau de realizări. Probabil că o lume în care oamenii nu interacționează deloc între ei e într-adevăr o parte din viitorul nostru, dar nu simțeam că am nevoie de un film care să îmi arate cum am putea ajunge într-o asemenea lume. Trecînd peste gîndurile pe care mi le-a stîrnit de la început ideea filmului și implicațiile eventualei existențe ale unei asemenea lumi, filmul nu a fost prost. Mi s-a părut a fi un film mai mult axat pe romantism și sentimentele oamenilor decît pe evenimente și oarecum m-a făcut să mă simt bine sau să sufăr împreună cu actorii din film. Realizarea a fost bună și actorii ok, dar de la un moment dat subiectul a fost epuizat și filmul a devenit destul de plictisitor. Ar fi fost chiar un film bun dacă dura cu vreo 30 min mai puțin, așa pot spune doar că e un film ok și merită văzut odată.

Machete Kills e genul acela de sequel de film care speră să scoată o groază de bani de la cei cărora le plăcuse primul film. Din punctul meu de vedere a fost un film slăbuț pe care actorii binecunoscuți din distribuție (Mel Gibson,Sofia Vergara, Michelle Rodriguez,Amber Heard) nu au reușit să îl ridice pe linia de plutire. Pe scurt, Machete Kills e un film fără nici un fel de scenariu logic care se concentrează pe violență și femei bune și meseriașe în luptă. Bineînțeles, Machete e indestructibil și iese nepătat din orice situație critică tot timpul, de obicei cu ajutprul cîte unei super gagici ahtiate după el datorită faimei pe care o are. Cam asta e tot filmul, se adaugă mult ketchup și efecte speciale prost realizate după cum era stilul pe care îl parodiază. Mă așteptam să fie cam așa ceva dar nu mă așteptam să fie chiar așa de plictisitor. Primul a fost mai amuzant și mai interesant. Recomand doar pentru fanii genului.

După The Lost City, ultimul film pe care l-am văzut în care Andy Garcia avea un rol important am avut multe așteptări de la un film care are cîteva lucruri în comun cu primul. City Island a reușit să mă impresioneze și să mă facă să mă simt bine. E o comedie reușită, plină de răsturnări de situație despre cum minciuni și modul în care acestea afectează pe termen lung viața celor care le folosesc pentru a evita situațiile neplăcute de moment. Probabil anumite elemente din scenariu se aplică fiecăruia dintre noi, ceea ce face filmul și mai interesant. Merită văzut.

The Hangover Part III mi s-a părut a fi unul dintre acele filme făcute să strîngă ceva bani de la cei cărora le-au plăcut primele două părți. Ca idee, filmul e o comedie slabă fără nimic interesant sau special, cu situații stupide și glume din alea puse acolo că "trebuie să fie, doar e comedie". Cred că am spus suficient ca să fie clară părerea mea despre film, nu îl recomand.

Probabil că după ce piața e saturată pînă peste cap de filme cu avocați și judecăți e destul de greu pentru un asemenea film să impresioneze cu ceva. Acesta a fost cazul și pentru The Lincoln Lawyer. Nu a fost un film prost deloc, dar tot timpul aveai senzația aceea de "da, ok, asta am mai văzut...", chiar dacă scenariul per total e o poveste interesantă. Ceea ce mi-a plăcut mult la film a fost jocul actoricesc foarte reușit al lui Matthew McConaughey și al Marisei Tomei care arată superb pentru vîrsta ei. Filmul e unul dintre filmele mai reușite dupăă o avalanșă de filme proaste apărute în ultima vreme. Merită văzut.

Russendisko a fost unul dintre puținele filme care au depășit așteptările mele anul ăsta. Filmul e o comedie savuroasă plină de personaje amuzante construită în jurul unor situații destul de comune din perioada post-comunistă (toată lumea dorea să emigreze în vest, evreii primeau cetățenie pentru că fuseseră alungați din țară și străinii se dădeau evrei pentru a obține cetățenia). Personajele principale sunt trei tineri ruși care erau fugiți din Mama Rusia și doreau să nu fie trimiși înapoi, precum și aventurile acestora alături de trei nemțoaice cunoscute cu ocazia unui spectacol de dans. Întîmplările acestora țin spectatorii cu zîmbetul pe buze pe tot parcursul filmului și eu unul am ieșit oarecum fericit de la filmul acesta. Merită văzut.

The Heat a fost un film care nu aduce absolut nimic nou și e bine să mergeți la film cu acest lucru știut. Avem 2 polițiste total diferite care trebuie să lucreze împreună pentru a captura un traficant de droguri, după un timp cele două iau pe cont propriu misiunea și nesocotesc ordinele superiorilor, etc. (21 Jump street, Rush Hour sunt primele 2 filme care îmi vin în minte cu temă aproape identică). Lucrul care "salvează" filmul e faptul că polițiștii sunt de sex feminin, că Melissa McCarthy Melissa McCarthy face un rol foarte reușit și Sandrei Bullock i se potrivesc rolurile astea de fată picată de pe lună în situații în care habar nu are despre ce e vorba. Dacă vreți să îl vedeți merită poate cu prietenii la o bere și un popcorn acasă, nu la cinematograf. Dar nu pierdeam mare lucru dacă nu îl vedeam.