mindhunters

Desi e foarte dur si de Niro e pe alocuri de nerecunoscut, filmul este o bijuterie si merita vazuta de toti cinefilii - jocul actoricesc e cu siguranta unul din atu-urile filmului, dar nu e de neglijat nici povestea si felul in care Scorsese reuseste sa ne arunce direct in mijlocul evenimentelor. Recomand!

Nu-nțeleg ce-i cu nota asta așa mică, oricât ar fi de controversat subiectul, povestea este excelent redată de niște actori pe cât de tineri, pe atât de talentați! A fost o plăcere să-l urmăresc!

E bun de văzut o dată, Kevin James e mega-haios, cum se ia numai el în serios! Nu e o poveste genială, dar e ilară și are câteva răsturnări de situație simpatice!

Mi s-a părut foarte funny și deși cel mai mult îmi place varianta cu DiCaprio (care, într-adevăr, spune o altă poveste), nici muschetarii din această poveste nu-s de lepădat: Charlie Sheen e un Aramis genial!

Unul dintre cele mai bune filme văzute vreodată - acting, poveste, ending, totul se îmbină perfect, deși o notă de durere traversează tot filmul. De văzut și revăzut!

Ice Cube e funny și când nu vrea, Kevin Hart are o gură mare cât o șură - e o combinație mortală aici, ca Jackie Chan cu Chris Rock. Deși povestea nu e grozavă, are avantajul de a avea doi actori foarte amuzanți, deci merită o vizionare.

Cum sa nu-ti placa povestea asta, cand are de toate? Craciun fericit si Craciun trist, dragoste de copil, de adult, de adult nefericit, de fata fara sperante, cupluri care se unesc si altele care se indeparteaza incet incet, e amalgamul perfect! Iti dau lacrimile cand iti dai seama ca nu toti apuca sa guste din acea fericire promisa, nici macar de sarbatori.. Oricum, e plin de faze haioase si merita vazut in fiecare an de Craciun!

E un film super-distractiv, numai bun pentru Craciun! Will Ferrell e ca de obicei mega-haios, doar ca n-am recunoscut-o pe Zooey, am ramas socata s-o vad blonda, wow. Eu il recomand, veti rade din toata inima!

Mi-am cam învățat lecția – remake-urile sunt, de obicei, ca adaptările romanelor, mai slabe decât materialul original, dar perspectiva diferă și de ordinea în care le urmăriți. Revăzând acum cateva seri El Secreto de Sus Ojos, n-am putut să nu compar actuala producție a lui Billy Ray cu proiectul argentinian care a câștigat Oscar-ul acum câțiva ani. Din păcate, în ciuda unor schimbări mai mici sau mai mari la nivel de scenariu, The Secret in Their Eyes (adus în România de RO IMAGE) nu a reușit să se ridice la nivelul primului film, pierzând esența titlului (secretul din priviri rămâne pur și simplu un secret) și obiectivitatea naratorului din producția originală. De asemenea, accentul nu mai cade atât de mult pe povestea de dragoste, care în filmul original e strâns legată cu investigaţia – la urma urmei, răspunsul la întrebarea Cum poţi să trăieşti o viaţă goală? se aplică şi investigatorului care nu-şi poate găsi curajul de a fugi cu femeia pe care o adoră. Transformând cazul într-o poveste personală, scenaristul parcă neglijează efectele dezastruoase ale unui secret ce îi macină pe toţi pentru că nu au curaj să-şi mărturisească adevărul. Nici măcar distribuţia de 5 stele nu te convinge că remake-ul ar putea fi mai bun ca originalul.

Când știi că ai o minte strălucitoare, cum să te folosești mai bine de ea decât prin creații care să uimească lumea chiar și după moartea ta? Acesta este și cazul lui Victor Frankenstein, un student la medicină absolut briliant, care vrea să facă lucruri mărețe, să transforme lumea și felul ei de a gândi. Dar într-un proiect de o asemenea anvergură, ai nevoie de un ajutor loial și de nădejde, iar norocul pare să țină cu Victor într-o seară în care, fiind la circ, în loc de clovni și animale, dă peste un circar genial, prea puțin conștient însă de talentul său. Salvându-l pe cocoșat de la o viață plină de abuzuri și umilințe de care acesta nici nu-și dă seama pentru că nu a fost tratat bine vreodată ca să poată compara, Victor câștigă sprijinul necondiționat și admirația tânărului căruia îi dă numele de Igor. Relația dintre maestru și ucenic ajunge să se transforme într-o camaraderie ce îi ține uniți chiar și atunci când sunt despărțiți. Noutatea pe care o aduce filmul regizat de Paul McGuigan este unghiul diferit din care e spusă povestea: vedem totul din perspectiva lui Igor și discernem clar ce anume îl mână pe Victor să gonească nebunește spre imposibil, chiar dacă asistentul e prea loial la început ca să vadă ce anume se petrece cu adevărat. Povestea mi s-a părut unul din punctele forte ale producției, fiind foarte antrenantă, bine scrisă, pe alocuri condimentată cu glume și replici hazlii, gata să pună în valoare personajele principale. Am 2 regrete legate de film: că monstrul n-a avut mai multe minute pe ecran și că finalul parcă a lăsat puțin loc unei continuări, anulând astfel orice progres la nivel de mentalitate făcut de Victor. Să nu mă înțelegeți greșit, filmul ăsta nu trebuie ratat, dar e așa bun pentru că te lasă împăcat în cea mai mare parte cu privire la soarta unui anumit personaj, o parte a doua ar strica sfârșitul primei părți. Deși acting-ul mi s-a părut perla coroanei în acest film, trebuie mai întâi să menționez aportul extraordinar adus de coloana sonoră (creată de Craig Armstrong, responsabil și pentru Moulin Rouge și The Great Gatsby), efecte și regie. Muzica este absolut minunată, te duce cu gândul la musical-urile de pe Broadway în care cele mai frumoase voci fac să-ți vibreze sufletul, iar orchestra te trimite într-o lume de poveste – mai gotică puțin, în cazul de față. Cât despre regie – fanii Sherlock vor recunoaște imediat mâna lui McGuigan, care se folosește de aceleași artificii vizuale – slow motion fix în cele mai aprige momente, fast forward imediat după, efecte geniale care-ți arată, sub formă de desen, ce se află în interiorul oamenilor sau… monștrilor. Parcă m-am uitat la un episod cu Sherlock din anumite privințe, iar ținând cont că 3 actori din serial își fac apariția și aici, nu-ți vine să te mai miri. Vă las să-i descoperiți singuri!

Nu e prima oară când îl văd pe Seth Rogen într-o comedie în care primează umorul mai… lipsit de finețe să-i spun așa, cu multe înjurături și glume cu tematică sexuală. Cel mai bine mi se pare că aduce cu This Is the End – care portretizează aceleași relații de prietenie cam date peste cap și aduce actori foarte comici în rolurile principale, cu apariții episodice ale unor alți colegi faimoși de la Hollywood. Ce are în plus The Night Before față de producția mai sus menționată? Un plus de dramatism și o poveste mai închegată. Deși are același ton, de parcă face mișto de sine însuși, scenariul reușește totuși să pună în valoare încercarea prietenilor de a-și încheia tradiția memorabil, ca niște adevărați camarazi. Mi-au plăcut foarte mult referirile dese la alte filme: Die Hard (colindul din scena de karaoke, Hans Gruber, simfonia a IX-a), The Great Gatsby și, aș zice eu, It’s a wonderful life. Ador elementele meta, parcă adaugă un plus de savoare poveștii, o fixează și mai bine în realitate. Povestea ne face din prima cunoștință cu 3 prieteni puși pe șotii, care de 14 ani sărbătoresc Crăciunul împreună, ca o adevărată familie. Dar ei nu respectă tradiția obișnuită, ci au propriile ritualuri pe care le duc la capăt an de an, născocind însă mereu prostii noi pe care să le facă. Oamenii însă cresc, iar când ai trecut de 30 de ani începi să te preocupi mai mult de tine și de o potențială familie decât de vechile legături cu amicii tăi fumați. Acesta este și cazul nostru, spectatorii fiind martorii ultimei reuniuni de acest tip, înainte ca maturizarea să-și spună cuvântul. Târziu. Nu mă declar încântată pentru că aveam așteptări mai mari, atât de la umor cât și de la poveste, dar e în spiritul Crăciunului și are momente muzicale foarte bune – haioase și catchy. Crăciunul e perioada comediilor, așa că mergeți și vedeți cum se va termina aventura imprevizibilă a trei prieteni care nu-și dau încă seama cât de mult contează unul pentru celălalt. Dacă nu suportați limbajul vulgar și pozele mai deșucheate, încercați totuși altă variantă.

Mie mi-a plăcut filmul și cred că m-a surprins plăcut tocmai pentru că am auzit prea multă lume spunând că e un film pur propagandistic, de aia am plecat cu așteptări reduse. Mi se pare că mai degrabă povestea s-a concentrat pe omul din spatele armei, pe trauma pe care a suferit-o, pe transformările urâte prin care un om trece din cauza războiului, indiferent de baricadă. Cooper face un rol bun, e un actor talentat deci nu mă așteptam la altceva de la el, dar mai mult mi-a atras atenția Sienna. Frumos cuplu, chiar te face să ții la povestea lor. Bravo și regizorului că nu a împopoțonat filmul și a lăsat drama să se desfășoare de la sine.

L-am văzut pe tren - mare greșeală, am avut niște reacții de se uita lumea la mine ca la mașini străine. E un film foarte tare, ca emoție transmisă, acting, poveste, morală, muzică, absolut tot. Dacă nu m-ar fi șocat atât de tare în unele momente i-aș fi dat 10. E o producție pe care n-ar trebui s-o rateze niciun cinefil, deși personajul lui Simmons vă va face să-l urâți din tot sufletul, fiindu-vă în același timp milă de bietul învățăcel. Anyway, recomand cu toată căldura!

Mâncare bună, actori frumoși, comic de situație și replici care te fac să râzi cu gura până la urechi, asta vă așteaptă dacă mergeți la cinema. Atenție însă, poveștii parcă îi lipsește acea sclipire care s-o facă grozavă. Stele Michelin pot fi acordate doar actorilor și cadrelor minunate cu deliciile preparate de Adam, nu și scenariului, din păcate, care putea fi mai bine realizat. +Bradley Cooper +Personajele secundare +Cadre delicioase cu tot felul de preparate +Rivalul lui Adam, care e o surpriză foarte plăcută -Relația David-Adam merita mai multă atenție -Povestea previzibilă pe alocuri

Filmul păstrează linia trailer-elor sale și renunță la un exces de replici în favoarea confruntărilor mute, care se desfășoară pe fundalul superb al unei stațiuni de la Marea Mediterană. Tăceri care te surzesc mai tare decât un urlet și muzică frumoasă pe care se cântă o dramă ce i s-ar putea întâmpla oricui. +Actorii +Peisajele superbe și pescarul singuratic +Coloana sonoră +Umorul neașteptat -Cele 132 de minute care puteau fi reduse la 100-110 -Flashback-urile insuficient de sugestive

Vin Diesel e badass – că e șofer pe mașini superbe, dădacă-soldat sau vânător de vrăjitoare, tipului îi stă bine cu arma în mână. Și pe asta s-a și axat filmul de față, The Last Witch Hunter, o producție care se adresează în principal fanilor fantasy, cei care adoră poveștile în care supranaturalul se îmbină cu viața banală a oamenilor inconștienți de pericolele care-i pândesc. My kind of movie, dacă e să judecăm după serialele la care mă uit (Supernatural ftw). Dar parcă i-a lipsit ceva care să-l facă spectaculos: un scenariu mai intrigant, care să beneficieze de mai multe elemente surpriză. Nu că m-aș plânge neapărat, sunt vreo 2 răsturnări de situație care chiar m-au făcut să cresc nota pe care plănuiam s-o dau inițial filmului, dar tot nu a fost de ajuns. Prea știi de la început cine e rău și care-s planurile, parcă totu-i liniar. Din fericire, scenariștii au avut inspirația de a introduce unele glume super haioase fix în momentele în care parcă îți pierzi puțin din interes. Dacă mai adăugăm la asta efectele chiar faine, actorii potriviți și cover-ul absolut demențial al Ciarei (Paint it black), parcă îți vine să dai o șansă filmului, cu condiția să nu ai prea multe pretenții și să te relaxezi.

Pasiunea pentru putere și control reușește să cotropească un cuplu aparent solid și învrăjbește o națiune care se afla pe drumul cel bun. Macbeth și soția sa aleg să facă pact cu diavolul, ucigând regele și uzurpând tronul Scoţiei. Un loc obținut cu sânge va fi plătit cu sânge, chiar și nevinovat. +Paralelismul dintre situații/personaje +Coloana sonoră +Personaje frumos construite +Lupta finală -Monologuri cam dese -Cadre slow motion amestecate cu cele la viteză normală -Limbaj greoi

Meryl Streep dovedind încă o dată că e bună în absolut orice rol - și Batman ar putea să fie dacă ar vrea! Muzică beton (e chiar vocea actriței în cover-uri), personaje haioase și situații de tot râsul, o cântăreață rock a naibii de simpatică și multe surprize mărunte. Merită măcar o vizionare!

M-am distrat la maxim vizionând acest film, cei doi spioni sunt o combinație mortală! Iar surprizele din film sunt plăcute, răsturnările de situație neașteptate iar glumele, demențiale! L-aș revedea oricând!

Foarte tare filmul - acțiune multă, personaje puternice și frumos conturate, sidekick-ul este cel mai amuzant din tot filmul - doar villain-ul nu m-a impresionat prea mult. Dar e o experiență faină să-l vezi pe ditamai ecranul, ți se face pielea de găină.