Namirao

Regizorul si scenaristul sunt geniali. Nu neaparat pentru realizarea "cinematografica", ci mai ales pentru felul in care au prins adevarata natura a comunismului de stat cat si a "revoltatilor"occidentali luptatori pentru drepturile omului. Comunismul de stat nu avea decat vagi legaturi cu ideologia de stanga(ideologia era doar un pretext), iar Occidentului democrat ii pasa putin spre deloc de soarta oamenilor de dincolo de Cortina de Fier. Totul era teatru! Si dupa cum se vede si din finalul filmului se joaca in continuare aceeasi piesa cu alti actori, dar cu aceeasi directori de sala! De cite ori ma gindesc la acest film si la mesajul ma emotionez ! "Calaii" sunt in continuare liberi sa-si devoreze in liniste victimele! Nu putem schimba lumea, dar putem sa schimbam ceva pentru "strada noastra" si citiva vecini.Si asta nu e putin!

Filmul mi s-a părut foarte frumos. Una din ideile filmului și anume că depresivii au o capacitate deosebită de a face față unei catastrofe, devenind stăpâni pe situație în condițiile în care persoanele normale o pot lua razna, este adevărată și în realitate. În film Pământul urmează să fie lovit nu de orice planetă, ci de una numită Melancholia. Nici nu ar fi nevoie de un cataclism cosmic pentru ca lumea în care trăim să dispară. Ar fi suficient ca noi toți să devenim peste noapte melancolici. Toate firberile, tot zbuciumul, tot ce facem zilnic ar deveni fără sens, absurd, greu de făcut, inutil. Filmul, ca să fiu sinceră, m-a îngrozit. Este însă o capodoperă cinematografică.

Rasete sanatoase si pline de semnificatii. Atat pot sa spun despre minunata comedie

Angelina Jolie şi Johnny Depp. Cine nu şi-a dorit să-i vadă jucând împreună? Însă filmul acesta a fost dezamăgitor, previzibil şi cei doi împreună nu au transmis nimic. Deşi aşteptările au fost altele. Noroc cu frumoasa Veneţie, costumaţia extrem de elegantă a Angelinei, şi bineînţeles frumuseţea ei, plus un pic de umor din partea lui Johnny, că altfel nu cred că rezistam până la final. Oricum , mă aşteptat la altceva, chiar dacă este un film de acţiune previzibil, măcar o explozie de chimie între cele două sex simboluri ale cinematografiei de azi. Dar, mă rog, n-a fost să fie, poate într-o altă dată.

E filmul pe care l-am inteles in momentul in care l-am urmarit alaturi de toti membrii familiei.Pentru ca este un film care vorbeste despre "povestea de familie" cu tot ce inseamna ea:iubire,respect,dialog,educatie.Pe cat de frumoase sunt peisajele unde se petrece actiunea filmului,pe atat de profunda este povestea familiei Ludlow,familie care are parte de castiguri ,pierderi,suferinte,dar mai ales are parte de Tristan(Brad Pitt),sarea si piperul intregului film,in jurul caruia se construiesc toate celelalte personaje."Salbaticia-i" din ochi si suflet,momentele de ratacire existentiala alaturate celor de tandrete fac din acest personaj mai mult decat se poate spune:un om complex,care traieste totul la maxim,indiferent ca distruge tot din jurul sau.Vizionati filmul pentru a putea intelege de ce cei mai iubiti oameni sunt cei care ,involuntar,"ranesc" profund.E filmul familiei cu toate impuritatile ei,dar totodata cu toata frumusetea legaturii dintre membrii,"ideea" aceluiasi sange care curge prin mai multe persoane deodata.Distribuitia e pe masura ,nu are sens sa mai amintesc ca Anthony Hopkins a facut inca un rol maret,alaturi de toti ceilalti actori.Vizionare placuta!

Filmul este de o profunzime pe care nu poti decat sa o respecti.E un mars al tacerii interioare,a unei lupte duse cu si impotriva unui destin tragic.O lectie de viata invatata de toti ei din jurul lui Ramon Sampedro(rol jucat de Javier Bardem),dar si de cei care au placerea sa urmareasca minunatul film

Misterul lui Parnassus poate fi rezolvat de fiecare cum vrea. Acesta e lucrul cel mai interesant la filmele de acest gen. Tot ce trebuie sa faci este sa-ti lasi imaginatia sa zburde libera pe taramurile imaginate de regizori precum Gilliam (sau Burton) si cu siguranta mintea ii va da un sut in fund partii rationale si logice, care-ti bate in teava si striga ca nu mai pricepe nimic, si va ajunge unde trebuie. Felicitari lui Terry Gilliam pentru determinarea de a duce filmul la capat cu multa creativitate in conditiile care s-au creat pe parcurs si pentru ca l-a inchinat memoriei lui Heath Ledger

Romanul lui Oscar Wilde, "The Picture of Dorian Gray" , este unul dintre acele cateva care pe mine m-au marcat intr-un mod de neegalat. Filmul nu! Insa curiozitatea de a vedea cum s-a gandit cineva sa ecranizeze un roman perfect(din punctul meu de vedere) m-a facut sa vizionez filmul. Nu pot spune ca e unul foarte prost,e...mediocru in comparati cu romanul. Lectura placuta,mai ales ca filmul nu reda intocmai capodopera scrisa de Wilde

Prima scena m-a captat : "Hi, and welcome back to another episode of “Télévision Educative”. Tonight, I’ll show you how dreams are prepared. People think it’s a very simple and easy process but it’s a bit more complicated than that. As you can see, a very delicate combination of complex ingredients is the key. First, we put in some random thoughts. And then, we add a little bit of reminiscences of the day… mixed with some memories from the past." Dupa emisiune,intreg decorul se schimba,iar lumea redevine ceva asemanator unui loc real. In urmatoarele minute ale filmului protagonistul isi intalneste vecina de vis-a-vis, se indragoseste de ea automat si eu ajung sa cred ca tot restul filmului va fi doar o alta poveste de dragoste plictisitoare. Dar,pe masura ce imaginile se deruleaza,imi dau seama in ce hal m-am putut insela. Este intr-adevar o alta poveste stupida si plictisitoare de iubire,insa,pentru prima oara,una din care nu se intelege nimic. Poate pentru ca nu sade pe-un tipar clasic!? Nu am priceput din filmul acesta decat faptul ca el e nebuneste indragostit de ea. Seamana enorm cu Waking Life(2004). Nu poti sa stii exact ce e vis si ce e realitate,idee dezvoltata intr-o maniera foarte eleganta si cu mult umor in La Sience de reves [...] Cum se prepara visele?

Pasolini , dragi "vizionari", cu acest film face arta. Trebuie sa invatam,urmarind acest film ca arta e pretutindeni,chiar si in conditia umana cea mai josnica,in sodomie,in sex,in prostitutie. Intentia maestrului nu e sa ne dezguste urmarind filmul,ci sa intelegem ca sodomia chiar exista,sa stergem puderia caracteristica omului in general "dar,vai,cum sa urmaresc asa ceva,e dezgustator,bolnav,repulsiv,nu ma reprezinta" si sa acceptam faptul ca suntem inconjurati de perversitate. Si nu cred ca exagerez. Iar daca perversitatea apare la tv zilnic in cea mai "naturala" forma a ei,de ce nu am aprecia si forma artistica a ei? Vizionare inteleapta!

"Dragi cititori,sunt oameni in lume care nu cunosc mizeria si suferinta si se consoleaza cu filme voioase despre pasari ciripitoare si elfi haiosi.Sunt oameni care stiu ca exista intotdeauna un mister de rezolvat si se consoleaza in cercetarea si notarea oricarei dovezi importante. Dar aceasta poveste nu este despre asemenea de oameni. Aceasta poveste este despre Baudelairi,genul de oameni care stiu ca intotdeauna e ceva ; ceva de inventat,ceva de citit,ceva de muscat si ceva de facut pentru a crea un sanctuar,oricat de mic. Si din acest motiv,sunt bucuros sa pot spune ca Baudelairi erau foarte norocosi,intr-adevar" - Lemony Snicket [...] A Series of Unfortunate Events este un film cu acuratete,a carui imagini se casereaza estetic si stilizat pe retina oricarui privitor. Impecabil,pot spune, din toate punctele de vedere:actori,machiaj,coloana sonora,vestimentatie,imagine. Vizionare cu tenta!

Cariera sau familie? Sau amandoua? Dar oare cum le poti gestiona pe amandoua in acelasi timp? Care ar trebui neglijata mai mult? E normal ca o doamna doctor sa se ataseze mai mult de un copilas muribund decat de propriul ei copil? E in regula ca intr-un cuplu aparent sanatos,unit, la un moment,cand departarea isi pune aprenta(chiar si pentru o perioada mai scurta),sotul sa-si insele totusi sotia? E normal ca un copil sa fie mai atasat de dadaca decat de propria mama? E firesc sa nu poti dormi zile si nopti la rand din cauza stresului acumulat la munca? E in regula sa "platesti" o tanara pentru serviciile ei cu cel mai scump stilou din lume,care ar fi trebuit sa semneze contractul ,acel contract important care te tine departe de familie? E normal ca unii copii sa simta lipsa mamei lor plecata la celalalt capat al lumii sa ingrijeasca alt copil? Pur si simplu,e normal,firesc,in regula....natural? Sau ne ingreunam noi singuri de cele mai multe ori viata,dand importanta lucrurilor materiale care ne fac sa uitam de cele spirituale,de lagaturile cu cei dragi noua care ne dau sens?

Heaven is not a place on earth! [...] Heaven tine de constiinta fiecaruia,de structura noastra interioara,de cat de mult putem sa acceptam sau nu "jegul" din jurul nostru. Inseamna fapte bine intentionate pentru care trebuie sa patimim,deoarece suntem prea prinsi in tesatura neintelegerii exterioare,a imprevizibilului,supusi unor legi scapate de cele mai multe ori de sub control. Dar ce faci cand atitudinea unei singure persoane ,gesturile ei,privirea te fac sa te simti inteles,sa stii ca exista heaven? Asa se intampla cu personajele filmului care aleg necunoscutul,si mai mult imprevizibil. Doi straini cunoscuti ,nebuni de dreptate si pentru dreptate [...] Actorii au o expresivitate care te cuprinde si greu poti sa uiti starea pe care ti-o da acest film...

Sabina(Lena Olin) reprezinta tot farmecul filmului.Ea vrajeste,provoaca,lasa,iarta,dispare,apare,picteaza, fotografiaza,intrerupe discursuri mustrand constiinta "revoltatilor" de la departare,iubeste,se face iubita intr-un mod pervers,dar sincer. Ea ii tine apropiati pe Tomas(Daniel Day-Lewis) si Tereza(Juliette Binoche),amandoi pasionati de complexitatea artistei. Ea il intelege pe Tomas,un medic cu inclinatii filosofiice bine conturate ; ea o initiaza pe Tereza in arta fotografica . Mi s-a parut personajul complex al acestui film,in jurul caruia se construiesc celelalte doua personaje,legate nu numai de pasiunea pentru Sabina ,ci si de o iubire care in timp trece peste orice:orgoliu,egoism,sex cu alte persoane. E un film complex,despre si cu iubire,despre primavara de la Praga,despre invazia trupelor sovietice in minunatul oras. Dar cel mai mult este vorba despre traire,arta,atitudine,personalitati de neegalat

O animatie foarte simpatica cu un mesaj care nu poate decat sa emotioneza. Ar trebui sa ne urmam visele,indiferent cat de greu par sa devina realitate, pentru ca , de cele mai multe ori sunt singurele care intr-adevar ne apartin :)

Fatuca (Abigail Breslin) face tot filmul. Atitudinea ei matura in fata vietii dizolvata in inocenta caracteristica varstei o face absolut cuceritoare. Asta il schimba pe protaginist mai mult decat ideea banului si de a face orice ca sa-l obtina. Il schimba relatia cu Emilly(si cu mama ei),care il vrajeste,il "plesneste",il cearta,il faca sa se maturizeze . Filmul merita vizionat pentru rolul facut de Abigail Breslin. E o actrita minunata :)

John Norman Howard,un vocal adorat de o multime de fani ai formatiei J.N.H. Speed Ban a anilor '60, ajunge in postura de a nu mai putea concerta,obosit,si plin de narcotice.Este momentul cand o intalneste intr-un bar pe tanara debutanta Esther Hoffman,infiripandu-se intre ei o frumoasa relatie.Urmeaza o perioada de "linistire",de renuntare la obiceiurile de altadata pentru veteranului rock si de promovare a tinerei artiste.Insa aceasta perioada dureaza parca o clipa,deoarece,spre dezamagirea fetei deja indragostita de cantaret,acesta isi gaseste linistea interioara in pustiul eternitatii.Actorii mi-au placut mult,iar jocul dintre nelinistea lui si nelinistea ei este foarte bine conturat prin gesturi mai mult decat prin cuvinte

Altceva cu altcineva. Asa am perceput eu minunatul film "Ingerul necesar". Unii oameni cauta singuratatea si se simt bine "cu ea". Dar suntem oare singuri? Indepartandu-ne de cei din jur,alegand in mod lucid compania personalitatii,a firii noastre interioare,putem fi siguri ca nu exista un "Big Brother" care sa ne urmareasca fiecare miscare? Filmul ne arata ca nu putem fii siguri de nimic.Oricat am cauta perfectiunea,puritatea si echilibrul ,nu o sa le gasim niciodata.E ca si cum am trai,la fel ca si protagonista filmului(Anca Florea-de notat,o debutanta foarte buna a filmului romanesc),intr-o casa mare si alba,fara praf,cu toate detaliile puse la punct.Iar aici intervine Big Brother sau acel Inger sau,cum imi place mie sa-i spun:Hazardul,care ne coloreaza viata,in rosu,galben,indigo sau(ca si in film) albastru(o culoare a aspiratiilor inalte, a libertatii launtrice, a calmului, a iubirii altruiste).Fiecare dintre noi are nevoie de o pata de culoare in viata,iar Cineva,acel Inger Necesar(care poate fi oricine pana la urma) al fiecaruia are grija sa ne defineasca armonios culoarea potrivita.Vizionare placuta!

Cateodata problemele apar in "casa" si se rezolva "afara".Uneori avem nevoie de cineva total neutru si necunoscut,din afara detrimentului in care ne invartim,ca sa ne dam seama ce avem si mai ales pe cine avem,de fapt,langa noi.Asa stau lucrurile si cu Will,un arhitect londonez cu o casnicie destul de dificila din pricina fetitei sotiei lui,suferinda de o boala mai speciala.Pana cand ,dintr-o intamplare mai deosebita ii este dat sa se imprieteneasca cu o rusoaica practicanta a prostitutiei,dar mai ales sa aiba o relatie mai speciala cu Amira,o femeie de origine musulmana,cu un fiu care isi revarsa durerea mortii tatalui prin fapte nu tocmai ortodoxe.Din nou hazardul intervine si ne apropie de oameni noi,dar mai ales ne face sa restabilim vechi legaturi.Londra,arhitectura,etnii diferite,toate adunate la un loc printr-o simpla "intamplare"

Un film inegal al lui Bertolucci ,cu momente de performanta a imaginilor,care merita vazut(pe langa toate celelalte).Necominicarea dintre mama si fiu,il face pe acesta sa se indeparteze alegand "calea" drogurilor.Solutia (neimaginabila) a mamei pentru aceasta problema este sexul...sexul ca un surogat disperat