orion

E unul dintre acele filme care te fac să vezi viața în roz, chiar dacă doar pentru puțin. Un film romantic, dar plin de acțiune, în care binele învinge la sfârșit, după numeroase obstacole. Ca să facă victoria mai dulce. Dincolo de povestea clasică e și mesajul de actualitate: „dacă vrei, poți” :D. Ei , nu suna chiar așa de categoric. E o invitație la depășirea limitelor cu care ne-am obișnuit , la găsirea curajulului de a lupta pentru visele noastre. Nu e propovăduirea gândirii pozitive ca o rețetă sigură pentru orice, e ceva mai realist-dacă nu încerci destul, nu ai de unde să știi ce ar fi putut fi adevărat. Acțiunea te prinde , te trezești că ai emoții pentru protagoniști ,dacă reușesc sau nu să scape. Mai ales cu așa actori fermecători. Rolurile nu au fost, bineînțeles, de calibrul lor, nu aveau complexitatea de care sunt ei capabili. Dar Blunt are ocazia să ne încânte cu scenele de dans. Iar fuga lui Damon ne amintește de Jason Bourne, doar ceva mai cuminte, că deh, au mai trecut anii. Dar tot rămâne preferatul meu, așa că a fost o plăcere să-l văd.

In primul rand impresioneaza povestea, care nu este una obisnuita, de lupta pentru supravietuire ,ci lupta pentru a convinge semenii sa-l ajute sa puna capat unei vieti de suferinta. I-au trebuit 27 de ani ca sa gaseasca pe cineva care sa-si depaseasca slabiciunea si egoismul, principiile sau convingerile ,care sa se lase pe sine la o parte si sa se gandeasca doar la punctul lui de vedere. In ce priveste societatea, aceasta inca nu a reusit sa ajunga la un nivel de constiinta in care sa depaseasca ipocrizia si demagogia. E si o ocazie de a medita asupra ideii ca “viata e un dar, nu o obligatie”,pentru cei care nu au facut-o inca. Toate argumentele pentru care o viata merita sa fie traita sunt vorbe goale,atunci cand nu vin din propria simtire. Nimeni nu poate sa decida in locul altcuiva ce este important si ce nu. Si e un mare semn de intrebare daca poti spune intr-adevar ca iubesti pe cineva, atunci cand alegi sa se chinuie el decat sa te chinuie constiinta ta. Se poate ca tot incercand sa ne legam de ceea ce e frumos in viata sa uitam de un alt dar care ne-a fost oferit,la fel de valoros-liberul arbitru. E foarte adevarat si ca “viata fara libertate nu e viata” E un film care te face ,mai degraba, sa meditezi la aspectele profunde ale vietii cu onestitate si fara prejudecati,si nu un film plin de sentimentalisme, Ramon nefiind un personaj care sa-si planga de mila, ci e foarte hotarat si impacat cu decizia lui. Care si-a pastrat luciditatea si, mai ales,simtul umorului. Javier Bardem interpreteaza cu atata profunzime si caldura incat imi vine sa zic ca e actorul meu preferat.Oricum e sigur ca se numara printre preferatii mei .

De data asta o sa incep cu critica-mult prea lent in prima parte ( care tine pana aproape de sfarsit :d ) Pauzele lungi ,muzica de “inima albastra”te fac sa-ti amintesti de toate iubirile trecute,ale tale si ale tuturor cunoscutilor. Asa ca e indicat doar daca ai o anumita dispozitie .Primul moment de tensiune a aparut abia la masa de joc. Dar in rest filmul a fost construit foarte frumos, plin de metafore ce se refera la cautarea iubirii, cautarea de sine ,vulnerabilitatea sufletului in relatii. Si e interesant cum ni se dezvaluie transformarile personajelor prin intermediul acestor metafore : cheile lasate in borcanul de la bar ,placinta cu afine,calatoria lui Elisabeth ,alcoolicul, jocul de poker. Transformarea se refera la atitudinea fata de o relatie si e foarte bine redata prin felul in care Elisabeth manaca placinta : la inceput o mananca pe toata cu lacomie ,iar in urma calatoriei savureaza o felie in liniste si cu eleganta. De la oamenii intalniti in calatoria ei invata ce inseamna razbunarea,disperarea,renuntarea (cuplul Arnie-Sue-Lynne) ,curajul de a risca si teama de a te expune avand incredere in oameni si de a recunoaste nevoia de ei (Leslie). Calatoria ei e mai mult o observatie pana in momentul in care se implica si ea riscand agoniseala muncii ei de un an- miza fiind posibilitatea de a ajunge rapid la scopul muncii ei.Cand a fost posibil acel moment? Cand a fost pregatita sa-si recapete increderea in ea si in oameni. Incredere a fost ceea ce a pierdut atunci cand a fost parasita de iubitul ei.Cand iti gasesti increderea in tine poti intra in joc –si atunci incepe actiunea si in viata ta. Hmm,acum mi-a venit in minte ca ar putea fi o legatura cu structurarea filmului-prea lent,chiar plictisitor(perioada cautarii) ,pana la scena cu pokerul( momentul actionarii).E o idee... Si cercul calatoriei se inchide cu revenirea in punctul posibilitatii inceperii unei noi relatii. Foarte interesanta aceasta metafora a apropierii de iubire printr-un ocol -precizarea periodica a distantei fata de “obiectiv”,mentinand contactul cu acesta. Si,de fapt,drumul nu e chiar un cerc, ci o spirala, pentru ca se produce o schimbare de perspectiva. Multi dintre noi am ajuns de mai multe ori in punctul de a incepe o alta relatie ,dar de fiecare data este ceva schimbat.Depinde de fiecare din ce perspectiva privim,de gradul in care realizam contactul cu propria fiinta ceea ce ne permite deschiderea catre viata. Sau nu. Aici e sugestiva metafora cu cheile. Unii isi revin dupa cateva zile,altii dupa cativa ani sau altii niciodata. E vorba de revenirea la speranta. Jeremy aduna cheile clientilor lui in borcan, alaturi de cheile lui.Creaza un fel de comunitate a celor ce spera :)). Dar e vorba aici si de cramponarea de o anumita relatie/persoana. Jeremy are si el nevoie de un timp de a-si vindeca ranile provocate de fosta iubita ce l-a parasit, si de a-si regasi visele ce-l caracterizau mai inainte. Acel timp e de asteptare,monotonie,inactiune –la un anumit nivel ,dar de refacere a fortelor si regasirea increderii.Scrisorile lui Elisabeth sunt “licariri”ce-i alimenteaza speranta ce e redirectionata de la iubirea pierduta catre o noua iubire. Vizita fostei iubite e o confirmare a transformarii lui. Nu mai colectioneaza chei ,le-a aruncat si pe ale lui,in schimb face in fiecare zi aceeasi placinta cu afine. Si cand fiecare a reusit sa scape de atasamente si tristeti si a gasit curajul de a reintra in joc, e timpul pentru un alt inceput.Un inceput abordat cu intelepciune ,eleganta si, in primul rand, profunzime. Eei,dupa ce m-a gandit mai bine,imi dau seama ca filmul e mult mai bun decat pare . Merita sa-l vedeti ,dar numai daca aveti chef de introspectii mai profunde-filmul ofera destul timp pentru asta.

Eeei,n-am mai vazut de o suta de ani filme de felul acestuia,ai zice ca e continuarea la James Bond. Bun de vazut intr-o seara cand n-ai chef de chestii complicate,la o punga de seminte si o bere.Eventual poti sa si motai un pic ca nu e problema.Dar trebuie sa recunosc ca s-au scos cu finalul care a fost total neasteptat.Ma asteptam la un happy-end ,cu "bunii" care ii pacalesc pe "rai" si cu cei doi care au trait fericiti pana la adanci batranete,dar nu mi-a trecut prin cap intorsatura de la final. Pentru asta merita un punct in plus. Sau,daca il privesti ca pe o parodie....Chiar,imi poate recomanda cineva o parodie reusita? Dupa filmul asta mi s-a facut dor de asa ceva

Am dat de filmul asta cautand ceva cu Kevin Spacey,care face intr-adevar un rol superb,cum ne-a obisnuit,dealtfel. Tocmai ma gandeam ca nu l-am mai vazut in roluri de prostanac si parca asteptai sa-si “scoata” fata de calm “diabolic”. Dar in niciun caz nu am prevazut intorsatura de la final. Dupa cum incepuse filmul, nu prea ma atragea subiectul- o rafuiala intre traficanti de droguri sau de arme care nu aducea nimic nou.Nu se punea accent pe coruptie sau conspiratii. Nici nu aveai un personaj de care sa te atasezi.Dar felul in care e prezentata actiunea este o adevarata arta. In primul rand ca evenimentele sunt relatate din perspectiva unui participant de la care nu te astepti la obiectivitate,deci planeaza mereu un semn de intrebare peste tot ce spune. Lucrurile devin tot mai invaluite in mister si prin suspiciunea personajelor .Nu ai incredere in niciunul ,nu ai niciun reper care sa te lamureasca ce se intampla de fapt acolo.Toate sunt banuieli.Iar construirea evenimentelor in jurul misteriosului Soze este asa de bine realizata incat te face si pe tine sa te intrebi”Cine naiba este totusi Soze?!” “Cand o sa apara sa dezlege misterul?”. Iar intorsatura de la final te lasa fara replica.Chiar ca a fost tare, mai ales cand se descopera ca “dezvaluirile” lui Verbal (adica cea mai mare parte a filmului :)) ) au fost o poveste incropita pe baza informatiilor de pe peretele biroului detectivului unde era anchetat. Cel mai hilar mi s-a parut folosirea ca nume al celui ce se dadea drept angajatul lui Soze , numele producatorului de cesti de cafea din care i s-a dat sa bea . Nu poti sa nu te distrezi imaginandu-ti ce s-a mai distrat Verbal facand atata pe prostul si fricosul. Dar tot ramane la final intrebarea “Si totusi ce s-a petrecut acolo ,in realitate?”,uitant ca nu s-a petrecut nimic nicaieri decat in mintea scenaristului :)) Sigur este unul dintre cele mai bune scenarii.

E vorba despre gasirea linistii sufletesti prin autoiertare si valoarea ajutorului semenilor in acest scop.O poveste impresionanta despre suferinta umana atunci cand te macina constiinta de o povara pe care o cari singur. Dar eu sunt de parere ca oamenii ar trebui sa-si mai revizuiasca conceptia si atitudinea fata de viata cand se vad blocati,nu sa se autoflageleze si sa caute o solutia abia in pragul mortii. Din cauza asta nu as spune ca e un film pe care l-as mai revedea,imi ajunge propria mea prostie in privinta asta.Poate doar pentru actori. Dar filmul nu e deloc prost. Personajul lui Duvall te prinde de la inceput si e invaluit in mister pana la sfarsit ,cand se dezvaluie. Desi,dupa cat de dur e cu el te-ai fi asteptat sa fi fost cel mai rau tortionat de pe vremea nazistilor (chiar daca nu era vremea lor). Personajul se dezvaluie treptat si evolueaza .Odata cu asta se schimba si atitudinea oamenilor. Ca in legea atractiei,oamenii se poarta cu tine asa cum gandesti tu despre tine. E amuzanta si transformarea personajului lui Bill Murray. Cinic,intr-o lume in care conteaza in primul rand profitul ,i se acorda o incredere care il copleseste.Asta da cruzime-sa-l lase singur in fata tentatiei-banii,dupa cum recunoaste si el :)). Si chiar daca e o drama,filmul e plin de umor de buna calitate. Il recomand spre vizionare ,mai ales pentru protagonistii care au interpretat impresionant. Nota 8

Impresionant film mai ales pentru ciudatenia povestirii si realizarea machiajului. In ce priveste partea fantastica ,e primul film la care m-am simtit blocata in ce priveste empatia cu personajul. Inversarea directie vietii de la batran la copil.Cum ar fi? Despre asta e filmul.Dar eu ma simt blocata cand incerc sa ma pun in pielea personajului. Cred ca ma bulversaeaza nu atat ideea de a te naste batran (doar la trup) cat ideea de a deveni spre sfarsitul vietii copil ,nu numai fizic, ci si in sensul de a uita experienta traita. Si in film se accentueaza latura trista, nu apare nimic din bucuria copilariei,bucuria inceputului si descoperii.Tocmai ca nu este asa ceva din moment ce in fata e sfarsitul si descoperirea e inlocuita de uitare.Intristeaza lipsa perspectivei,a sperantei, care sunt specifice copilariei. Chiar si venirea pe lume a unui copil ce parea sortit mortii tot este insotita de speranta. In ideea ca ne nastem in scutece si plecam tot in scutece conteaza totusi directia.Un batran ramolit e mai usor de acceptat decat un bebe care e pe moarte. De fapt ideea de baza ,dincolo de povestea fantastica , e ca indiferent de directia din care venim si in care ne ducem ,ca ne sincronizam mai mult sau mai putin,ceea ce conteaza e legatura profunda ce nu tine cont de nimic. Acel repetabil” Goodnight Daisy-Goodnight Benjamin” ce trece in eternitate.Iubirea e firul ce urmareste intregul film/ intreaga viata a lui Benjamin,dar nu intr-o forma romantica ,ca o poveste sentimentala de dragoste,ci intr-o forma mai profunda-celebrarea vietii sub orice forma,acceptarea ei neconditionata. Daa,cred ca daca treci de bulversare si de tristete ,se poate simti frumusetea ideii. Un film ce nu trebuie ratat.Zece

Pentru ca tocmai am vazut filmul voi incepe cu senzatia de la sfarsit si anume, una de dezamagire.Dezamagire pentru sfarsitul povestii.Nu am citit nici cartea si nu vazut nici prima ecranizare asa ca ma voi referi strict la scenariu actual. Daca se oprea la perioada actiunii era chiar o poveste frumoasa despre curajul de dincolo de aparente si diferit de cel asociat cu bravada copilareasca a cowboy-lor ce se intrec manuind pistoalele. Dar nu mi-a placut completarea dupa 25 de ani. Faptul ca oamenii au imbartinit si s-au faut oale si ulcele, unii dintre ei ,era de asteptat dar precizarea lui iti lasa o urma de nostalgie.Dar ceea ce a devenit personajul Mattie mi-a lasta un gust amar. De la Mattie-“argint viu” s-a ajuns la o femeie care as spune ca e mai degraba amara.Cel putin asa am perceput-o eu.Si-a mai pastrat ironia ,dar nu mai era nici urma de stralucire. Si nu e vorba de o viziune realista ,caci oamenii pot sa imbatraneasca si frumos.Ok, in consecinta nu mi-a placut finalul. In rest,personajele sunt reusite ,actiunea iti capteaza atentia, dialoguri inteligente si ironice. Jeff Bridges a facut,intr-adevar ,un rol deosebit.Personajul complex-dincolo de lipsa unei morale ,orgoliu copilaresc,ramane in esenta devotamentul pana la maxim( e impresionanta incercarea lui de a o salva pe fata,depasindu-si limitele fizice).Ca sa nu mai spun de replicile lui savuroase. Matt Damon-si-a jucat foarte bine personajul cam sters dar onest si totusi indraznet.Imi place cum joaca personaje mai putin sclipitoare,care nu atrag simpatia.Dar poate prin asta este mai impresionant. Personajul Mattie e unul deosebit ca forta,inteligenta,ambitie,curaj.Replicile ei sunt surprinzatoare prin claritatea logicii sau amuzante prin ironia si talentul de manipulatoare. Dar nu pot sa nu constat ca ar fi fost mai potrivita intr-un scenariu amplasat in zilele noastre, cand te mai astepti ca adultii sa fie pusi la punct transant de catre copii lor.In vremurile alea, oarecum barbare, e mai putin probabil ca acestia sa aiba ceva de spus. Dar poate ca neobisnuitul acesta da o nota in plus de umor. Pustoaica Hailee Steinfeld a jucat foarte natural, e de urmarit pe viitor. Filmul te transpune foarte bine in timpurile acelea.Grele vremuri,n-as zice ca ma omor dupa ele .Erau inceputuri ale civilizatiei si nici acum nu pot zice ca sunt multumita de nivelul civilizatiei la care am ajuns.Ei,dar asta nu are legatura cu filmul.

Fainut filmul pentru genul lui. Noutati nu as zice ca sunt in ce priveste subiectul terorismului ,dar se vede totusi ca e mai recent –sustine ideea unui terorism care are in spatele fanatismului religios , interesele economice ale seicilor petrolului. De fapt de ambele parti primeaza interese de grup si orgolii personale.Oamenii obisnuiti sunt pioni prinsi in conflictul de interese care nu are de-a face cu ei,fiind doar manipulati.Cinismul e o trasatura comuna. “Nu e nimeni vinovat” e cealalta fata a monedei –“Nu e nimeni nevinovat”.E sugestiv si faptul ca Hoffman e mai tot timpul in mijlocul unor activitati casnice in timp ce se ocupa de cele de serviciu.Caci asta e razboiul pentru cei “de sus”-un serviciu. Actiunea te prinde mai mult prin mecanismele razboiului. E interesant de stiut cum merg lucrurile “acolo sus”.De personaje parca nu-ti vine sa te atasezi prea mult-nu se insista prea mult pe trairile lor sau,pur si simplu pentru ca se moare prea usor pe acolo.DiCaprio e “personajul bun”,pe cat se poate in conditiile date.Dar nu e prea dramatic,intens,cu conflicte interioare puternice. Asta in ciuda conflictelor frecvente cu seful,incercarilor de a face ceva pentru “ai lui”,remuscarilor pentru cei ce au de suferit din cauza lui.Chiar si faptul ca a preferat sa fie luat ostatec in locul fetei la care tinea.Lipseste cumva dramatismul interior,cred ca din cauza ca era un om normal,sanatos mental,chiar bine adaptat la ceea ce facea,nu era atasat de cauza pentru care lupta ca de ceva personal.Nu trebuia sa lupte impotriva unui sistem care sa-l copleseasca.Facea parte din el si era chiar apreciat.Nu-si ura adversarul,era un prefesionist.Si cand s-a saturat de violenta,mai ales ca a trecut el prin torturile pentru care erau renumiti adversarii, si-a parasit” job-ul”.In prima casnicie esuase pentru ca pusese cariera pe primul loc.Acum a facut invers,si-a luat portia de adrenalina,asa ca putea reveni la o viata normala in care sa savureze si bucuriile simple. Faptul ca a ramas prin zona,cu o femeie din zona de conflict, intareste ideea ca acest conflict intre civilizatii este fals.Oamenii obisnuiti pot trai impreuna normal si in iubire,un alt mesaj al filmului.Ca are si asa ceva.La fel si declaratia lui cand a fost prins si l-a acuzat pe seful gruparii teroriste de pure interese economice mascate de niste principii. Are si faze tari-inventarea unei grupari teroriste fictive ca sa-l faca pe Al Saleem sa o contacteze si astfel sa-i descopere barlogul.A fost tragic-comic sa vezi cat de usor un om poate fi “facut “ mare sef terorist,doar prin cateva manevre,cele mai multe pe net,de o “mare” echipa de doi oameni.Nu le-a reusit cum au vrut,dar un rezultat tot a fost ,prin interventia sefului serviciilor secrete iordaniene,cand a “rapit-o” pe Aisha . A jucat dublu. In schimb Ferris a picat el ca momeala in propria cursa.Faza asta chiar a fost faina.Pacalit de Hani ca Aisha a fost luata de Al Qaeda ,i-a cerut acestuia sa-l ajute sa faca schimb cu ea.Asta mai facea si pe suparatul cand,de fapt, il pregatea ca momeala. L-a recuperat relativ la timp prin omul care il avea infiltrat si i-a dezvaluit locatia.Super faza a fost cand l-au luat teroristii din desert.Au facut cerc in jurul lui pana s-a ridicat un nor de praf ca sa nu se vada din satelit in care masina se urca si masinile au plecat in patru-cinci directii. Asa ca Hoffman l-a pierdut.Eei,dar asta ca sa fie filmul-chiar nu aveau ei tehnologia suficienta decat pentru o locatie? Russel Crowe si-a pastrat farmecul ,Di Caprio a fost ok, dar nu e cel mai bun rol al lui. Actori buni,actiune din plin,viziune realista,nu te plictisesti deloc,merita vazut

Oo,doamne,ce mai film.Avalansa de emotii.Nu stiii daca sa mori de ras de comicul situatiilor sau sa plangi de frumusetea mesajului filmului si maiestriei artistice. In primul rand finalul neasteptat –reprezentatia fetei la concurs ,un dans de streeptease socant pentru un concurs de copii. Scandalizeaza lumea care nu stie cum sa-si ascunda copiii sa nu le strice educatie.Orbi sau ipocriti, ei nu-si dau seama ca singuri pervertesc sufletelor copiilor lor care nu mai au nimic natural si normal in ei,sunt niste papusi care raspund la comenzi si se intrec care mai de care a reusit ma bine sa se incadreze in niste tipare care nu au nicio legatura cu natura lor.Doar cei doi-sunetistul si tatal blazat care se pare ca venise de multe ori la genul asta de concursuri,sunt entuziasmati de aceasta iesire din tipare,o manifestare lipsita de falsitate.Cu tot ridicolul . De fapt ridicolul si socantul vine din faptul ca un copil imita un comportament de adult,chiar unul care este interzis minorilor si sa-l priveasca. Dar socul e ca o palma care sa-i trezeasca pe oameni in a percepe ridicolul a ceea ce fac din copii lor punandu-i in rolul de adulti patetici.E mai degraba un mesaj catre spectatori ,caci cei de acolo au ramas in lumea lor din care personajele noastre au fost izgonite. O adevarata lectie despre ce inseamna sa fii invingator,mai ales pentru capul familiei care propavaduia oricui secretele reusitei.Cand familia a vazut despre ce este vorba s-au ingrijorat ca fata se va face de ras deoarece facea o nota contrastanta clara cu cerintele, si au incercat sa o convinga sa renunte, scutind-o de o umilire in public. Dar fata,un real spirit de invingator,a continuat, cu toate ca avea emotii observand si ea ca celelalte fete sunt altfel. A contat sfatul bunicului care i-a spus ca invins esti numai daca nu incerci,nu daca pierzi. Sfat mai bun decat al tatalui care ii spunea acasa ,la plecare,ca nu face tot drumul ala lung daca ea nu e sigura ca o sa castige. Actori buni,actiunea interesanta mai ales prin solutiile atipice (si pline de comic) la problemele aparute.Ceea ce este mai amuzant –atitudinea celor in cauza: ok,e si asta o solutie. Masina nu merge decat impinsa-ok,sa ne organizam cum sa o facem mai bine.Nu putem lasa mortul in spital –ok,il furam si-l ducem cu noi in portbagaj. Dedicam reprezentatia bunicului care e in portbagaj-ce e vreo problema in a sta in portbagaj? Copilul nostru de sapte ani tocmai danseaza streeptese in fata multimii-ok,ne revenim din soc si il sustinem.Bunicul a facut coregrafia si a ajutat-o la repetitii-o incurajam ca acesta ar fi fost mandru de ea,ce conteaza ca era vorba de streeptese.Doar tot el era cel ce-l sfatuia pe nepot sa experimenteze cu cat mai multe femei.Si tot el era cel care a murit de o supradoza in camera in care dormea cu nepoata. Ceea ce este emotionant –in ciuda aparentelor unei familii ticnite in care sunt frecvente disensiuni,exista o aceptare si iubire neconditionata,sunt un sprijin unul pentru altul. Anormalitatea aparenta ascunde o normalitate ,un firesc real,profund. Mesajul filmului este superb ,acela de a nu fi atat de superficiali si incuiati incat sa uitam de adevaratele valori care ne definesc ca oameni. Si o precizare-o traducere reusita a titluilui filmului

Rascolitor film. Trebuie sa-mi revin un pic ca prea am fost prinsa in el. E despre pasiune si descoperire de sine. Despre depasirea propriilor limite,despre teama si curajul de a face asta. Sa vedem firul povestirii. Personajul principal-Nina.O persoana foarte ambitioasa, incredibil de muncitoare avand drept scop in viata perfectiunea. Viata ei este canalizata spre cariera ei de balerina ,cariera in care tinde,bineinteles, catre varf. Dorinta ei exacerbata de perfectiune duce si la control.Autocontrol,de fapt,ingradindu-si propria fiinta in vederea acestui unic scop,perfectiunea. E parca rupta de latura umana,pe care si-a refuzat-o considerand ca o impiedica in atingerea scopului ei .Considerand-o imperfecta.Dar ,culmea ironiei,tocmai respingerea umanului din ea o face sa nu fie buna in rolul pe care il are de jucat.Un rol complex care a rezultat din unirea intr-un singur personaj a doua personaje contrare. Geniala viziune a regizorului piesei. Si cat se poate de actuala intr-o epoca in care se merge pe ideea depolarizarii,stergerii limitelor binelui si raului prin transcederea acestora. Coexistentei contrariilor intr-o singura fiinta care devine mai complexa,mai umana,mai reala.La niveluri profunde nu mai poti sa te situezi de o parte sau de alta. La niveluri profunde nicio fiinta nu e buna sau rea. Polarizarea catre o parte inseamna respingerea celeilalte ,“omorarea” unei parti din tine. Perfectiunea in termeni de alb-negru,adica raportata la niste repere,principii exterioare,este inlocuita la niveluri profunde de perfectiunea acceptarii intregului. Aceasta este perfectiunea pe care a vazut-o Nina la sfarsitul spectacolului,dupa ce a jugat regal ambele roluri,dupa ce si-a lasat intreaga fiinta sa se manifeste. Faptul ca nu a reusit sa supravietuiasca transformarii e un aspect al evolutiei care e nesemnificativ in comparatie cu revelatie ridicarii valului. Eliberarea. Fiinta umana este sacrificata adevarului,de fapt adevarul este eliberat in eternitate.Forta imensa cu care a fost ascuns s-a intors impotriva a ceea ce l-a tinut legat.Neavand indemanare,intelepciunea si eleganta miscarii intre cei doi poli (aparenti), solutia a fost una radicala-distrugerea unui pol pentru a-l putea experimenta pe celalat. Imi place atat de mult ideea eliberarii fiintei umane de polarizare si perfectiunii intregului. Cred ca asta este o problema universala a omenirii ,care se lupta de milenii sa ajunga undeva si ceva.Cand ,de fapt,tot ce avem nevoie,fiecare dintre noi este acceptarea neconditionata,iubirea neconditionata.In primul rand sa invatam sa ne iubim pe noi insine. In ce priveste modalitatile de transpunere a ideii filmului ,sunt un alt motiv de a spune ca filmul este unul reusit,deosebit de frumos. Perfectiunea privita doar ca partea pozitiva din om,posibila doar printr-un autocontrol perfect,este sabotata de pierderile controlului atunci cand se automutileaza-se zgarie pe spate fara sa-si dea seama. Incearca sa ignore aceste iesiri ale “vulcanului” ce mocneste in ea,ascunzandu-se de altii si de ea. E superba metafora cu totul. Locul unde se zgarie este locul in care incep sa creasca aripile lebedei negre. Metafora se continua la spectacolul final cand isi lasa aripile sa creasca in toata splendoarea lor. Acceptarea neconditionata! Rabufnirile subconstientului se manifesta si prin fricile si halucinatiile ei, halucinatii care sunt mai mult figuri de stil.Fricile ei de baza sunt de a nu se ridica la nivelul perfectiunii intruchipata de cea careia ia luat locul in piesa si frica de a nu i se lua locul de catre Lily,care nu e mai buna ,in sensul ca nu e mai aproape de perfectiune ci e mai naturala,mai vie,adica mai potrivita pentru rolul lebedei negre,rol pe care ea stie ca nu-l intelege. De fapt totul se reduce la o singura frica-de a nu fi perfecta. Daca urmarim firul povestii baletului,lebada alba este cea care are nevoie de iubire pentru a deveni fiinta umana.Cand pierde aceasta iubire alegerea este eliberarea prin iesirea din “rol”Perfectiunea nu supravietuieste fara iubire. Nina nu intelege asta decat la sfarsit. In piesa ,iubirea este directionata catre lebada neagra,ea nu este atrasa de asa numita perfectiune. Subconstient ,Nina intelege acest lucru,de aici teama ei de Lily . Imperfecta,naturala ,senzuala,plina de viata-intruchiparea lebedei negre –tatuajul ei de pe spate e cat se poate de semnificativ. In halucinatiile Ninei, ea se lupta cu Lily,dar ies ca strefulgerari din subconstient imagini ale adevaratei lulte-lupta cu ea insasi.Realitatea ii confirma asta. De cealalta parte,perfectiunea intruchipata de Beth.In mod simbolic Nina ii fura obiectele personale in incercarea de a se identifica cu ea. Dar “statuile” se darama de pe soclu.Accidentul pe care se subintelege ca si l-a provocat ,o mutileaza iremediabil pe Beth. Iluzia se destrama complet cand ea declara ca nu a fost niciodata perfecta. O alta imagine imi vine in minte, cu statuia care cred ca era a lui Icar. Si care avea o fata cam schimonosita, nu intamplator. Nu era perfect,dar asta nu l-a impiedicat sa zboare.E adevarat ca in legenda si-a frant aripile,dar si-a trait viata la maxim lasandu-si aripile sa zboare. Imaginea asta a inspaimantat-o pe Nina si nu intamplator a fost asociata cu prezenta lui Beth .Si banuiesc ca fata schimonosita a statuii era doar o halucinatie a ei,aceeasi rabufnire a subconstientului care o face sa se automutileze.Faza cand se duce la spital sa-i returneze obiectele furate si aceasta se mutileaza-cred ca de fapt e tot o halucinatie a ei .E razbunarea lebedei negre din ea care isi cere dreptul la existenta. Mutilarile acestea sunt reactiuni pe masura actiunilor,la nivelul subconstientului.In final se releva ideea ca perfectiunea insasi se distruge prin faptul ca se pune mai presus de iubire - nu ezita sa omoare pentru a-si atinge scopul-devenind astfel un inger negru dintr-unul alb. Si de aici revelatia ca nu poate exista perfectiune fara acceptarea imperfectiunii.Adica transcederea notiunilor de bine si rau si descoperirii perfectiunii la un alt nivel.Pe scurt-evolutia constiintei umane.