Patronu

Life of Pi este una dintre cele mai bune realizari cinematografice ale ultimilor ani. E o adaptare a unei carti pe care sincer nu credeam ca va putea fi adaptata vreodata. Am citit romanul lui Yann Martel in urma cu cativa ani si nu-mi puteam imagina cum ar putea fi ecranizata aceasta scriere. Se pare insa ca Ang Lee si David Magee au gasit reteta si este o reteta pe cat se poate de savuroasa. Povestea este pe cat de simpla pe atat de frumoasa, prezinta intamplarile unui baiat naufragiat si drumul acestuia spre salvare. Un dialog intre om si divinitate, o parabola asupra vietii. Ceea ce deosebeste insa acest film de altele este partea tehnica. Personal consider filmul ca cea mai imersiva si bine implementata realizare 3D de pana acum, peste etaloanele anterioare Hugo si Avatar. Imaginea este un liant intre spectator si poveste, fiind unul din putinele filme unde tehnologia 3D este folosita pentru film, nu filmul pentru tehnologie. Prea des 3D-urile actuale folosesc doar trucuri ieftine gen obiecte aruncate spre spectator si alte implementari rudimentare. Ang Lee, ca si Scorsese anul trecut, demonstreaza cum poate fi folosita cea de-a treia dimensiune in folosul cinematografiei ca arta, nu doar ca pur scop comercial. Una peste alta e un film pe care vi-l recomand calduros, obligatoriu de vazut in 3D si pe marele ecran.

La 9 ani de la lansarea ultimei ecranizari din trilogia Stapanul Inelelor, a aparut pe marile ecrane noua trilogie a lui Peter Jackson, bazata pe cartea The Hobbit. De ce o trilogie dintr-o carte de 300 de pagini ? In afara de ratiuni comerciale, sincer nu stiu sa va spun. Adaptarea romanului ar fi putut sa fie facuta la fel de bine si cuprinzatoare in doar doua parti cu un montaj putin mai agresiv. Revenind la filmul nostru, in primul rand cred ca nu trebuie sa-l vizionati comparandu-l in permanenta cu Stapanul Inelelor. Aveti in vedere ca Hobbitul a fost scris cu mai bine de 20 de ani inaintea trilogiei ca o carte pentru cei mici, fiind conceputa de autor chiar pentru copiii sai. Ecranizarea este extrem de fidela cartii, exceptie facand cateva cadre suplimentare ce nu apar nicaieri in roman, insa care se incadreaza armonios in film si care fac referire la actiunile viitorilor eroi. Ritmul actiunii este destul de lent, mai ales in prima parte a filmului, unde avem parte de o introducere extrem de comprehensiva. Insa trecand peste aceasta etapa, productia creste in cursivitate, iar finalul este pe cat se poate de palpitant. Distributia este excelent aleasa. Martin Freeman este un fantastic Bilbo, Richard Armitage m-a surprins in mod foarte placut interpretandu-l pe Thorin, iar pe Sir Ian McKellen este intotdeauna o placere sa-l revezi in rolul inteleptului Gandalf. Regia lui Jackson este ca de obicei magistrala, cu un ochi deosebit pentru detaliu si spectacol, peisajele Noii Zeelande sunt sublime, iar cinematografia de zile mari. Acordurile lui Howard Shore raman fidele trilogiei anterioare, cu ceva mai multe influente celte de aceasta data, efectele vizuale si sonore sunt impecabil lucrate de cei de la Weta, in timp ce tehnologia 3D se integreaza in mod armonios, fiind asemanatoare ca impact cu cea folosita de James Cameron in Avatar. Ca tot veni vorba de 3D, am o mare bila neagra pentru folosirea HFR-ului (high frame rate - 48 fps). Mi se pare o tehnologie improprie cinematografului ce rapeste mult din farmecul si granulatia peliculei si care nu de putine ori iti lasa impresia ca urmaresti nu un film, ci o piesa de teatru ce se desfasoara pe repede inainte. Nici macar la finalul filmului nu am reusit sa ma acomodez si va recomand calduros sa nu vizionati filmul in acest format. Sunt destule cinematografe ce ruleaza productia in format 3D clasic. Una peste alta Hobbitul a fost o experienta pe cat se poate de placuta pentru un vechi fan al scrierilor lui Tolkien. E o desfatare pentru simturile celor mari, cat si celor mici si o aparitie rara in filmografia fantasy din ultimul deceniu.

Prima ora mi s-a parut excelenta. Plina de suspans, premiza interesanta, ce mai o deschidere foarte buna. Din pacate, ulterior filmul isi pierde destul de mult din potential, povestea are scapari, suspansul scade, iar ultimele 30 de minute devin monotone. M-a deranjat distribuirea lui Guy Pearce in rolul unui batran cand era mai simplu si mai credibil sa foloseasca un actor in varsta (machiajul mi s-a parut de slaba calitate). Am apreciat insa rolul tare simpatic interpretat de Michael Fassbender, un actor polivalent si de mare perspectiva din punctul meu de vedere. Una peste alta mi s-a parut peste medie filmul, insa a fost altceva fata de ce ma asteptam. Nu poate fi comparat cu primele doua filme din seria Alien, nici dpdv al constructiei si implicarii spectatorului in film, nici dpdv al impactului vizual, cu toate ca primele au fost facute cu papusi si machete, iar pentru Prometheus au avut la dispozitie ultimele inovatii digitale. Totusi, avand in vedere penuria din zona SF, e un film ce merita vazut.

Pentru mine a fost in top 3 filme pe 2011. E adevarat ca nu e pentru oricine, e un film de actiune realizat in stil "art house", marcat de o violenta deosebita pe alocuri, iar cursivitatea e pe plan secund. Totusi, pentru cei ce au mai vazut unul din filmele semnate de Nicolas Winding Refn, asta nu e tocmai o surpriza. Gosling e un fel de Alain Delon din Samuraiul, regia e impecabila, muzica e superba, iar actiunea de-a dreptul viscerala pe alocuri. Filmul are o eleganta aparte ce se mentine chiar si in momentele cele mai dure, iar eu unul nu pot decat sa-l recomand amatorilor de cinema pur. De vazut.

Un film crud, emotionant, greu digerabil, despre dificultatile unei casnicii. Are in centru doua roluri superb interpretate de Michelle Williams si Ryan Gosling, iar dpdv regizoral e un debut extrem de interesant pentru Derek Cianfrance. Filmul are un ritm lent, melancolic, insa captiveaza pana la final. Originalitatea povestii consta in faptul ca nu se lanseaza in explicatii laborioase ale decaderii celor doi, cum in dese randuri nici in realitate nu exista. De multe ori rutina sau starea de alienare nu pot fi redate in cuvinte. Tocmai acest sentiment de realism prezent de la un capat la celalalt l-as cataloga ca fiind si unul din marile atuuri ale productiei. Sa recomanzi un asemenea film e dificil, nu-i de vazut in orice seara, iar emotional este epuzinat, totusi pentru iubitorii de film este o experienta rara. De vazut.

Povestea e simpatica, destul de cursiva pentru o biografie, Firth a primit in sfarsit recunostinta pe care o merita de ceva timp, iar Rush probabil ar fi meritat Oscarul fel de mult ca si Bale. Frumoasa muzica lui Alexandre Desplat, montajul scenei de final este extrem de reusit, insa filmul este prea cuminte, conventional si previzibil. Per total un film bun, propulsat de distributia excelenta, pe care totusi nu l-as cataloga ca fiind cel mai bun din 2010. De vazut.

Povestea e relativ puerila, scenariul e slab, insa spectacolul de sunet si lumina e covarsitor. E genul de film gandit pentru marele ecran, pe un monitor de 17 inchi neavand niciun farmec. Efectele 3D sunt minimale, insa bine realizate, totusi amatorii de obiecte aruncate spre spectatori vor fi dezamagiti. Filmul are un foarte mare potential din punct de vedere narativ, insa, probabil din ratiuni comerciale, s-au limitat la putin. Totusi asta nu rapeste nimic din calitatile tehnice si capacitatea filmului de a captiva. E genul de productie la care trebuie sa te lasi dus de val. Nu trebuie uitata nici coloana sonora a celor de la Daft Punk, din punctul meu de vedere cea mai buna de anul trecut. De vazut.

Una dintre surprizele plăcute ale începutului de an, un film ce prezintă emoţionanta poveste spre maturitate a unei puştoaice de 16 ani. În primul rând trebuie menţionată prestaţia de excepţie a actriţei din rolul principal, Carey Mulligan, care face un recital pe cinste la cei 25 de ani ai săi şi pe care o voi urmări cu interes în continuare. Apoi merită menţionat scenariul simplu, sincer şi moralizator al lui Nick Hornby, cel ce-a scris în urmă cu vreo 8 ani şi povestea de la About a Boy. Mă aştept să apară şi la Oscar la câteva categorii... merită. De văzut.

Film din categoria "been there, done that" cu o poveste obosită pe care probabil aţi mai văzut-o în multe alte producţii. Jean Reno mi s-a părut total nepotrivit rolului său şi în general distribuţia cu multe nume sonore pare irosită. Nimic nou sub soare.

Probabil una dintre cele mai negre comedii ale fraţilor Coen. Cât Big Lebowski, Burn After Reading şi Fargo la un loc. Scenariul e aproape perfect, distribuţia, deşi compusă din nume necunoscute, îşi face treaba cu brio, iar umorul e prezent la tot pasul. O mare bilă albă din partea mea pentru actorul din rolul principal şi pentru scenariu pe care mă aştept să-l văd şi la Oscar. De văzut.

O clona destul de nereuşită de Heroes şi X-men fără niciun fel de valenţe. Un film plat atât ca scenariu, cât şi ca realizări artistice sau tehnice. Decât pentru fani.

Interesant, însă nu ceea ce mă aşteptam. Filmul prezintă povestea cunoscutei tentative de răsturnare a regimului lui Hitler din cel de-al Doilea Război Mondial. Povestea e minuţios prezentată, fără mari scăpări, însă filmului par să-i lipsească ingredientele care să-l facă o mare producţie. Tom Cruise mi s-a părut complet nepotrivit în rolul colonelului von Stauffenberg atât ca atitudine, cât şi ca interpretare. Nu face un rol rău, însă pur şi simplu nu se încadrează în profil. Luat ca film de acţiune, filmul impresionează din punct de vedere vizual, motiv pentru care-l şi recomand pentru o vizionare.

Unul dintre cele mai bune documentare ale anului trecut, care ar fi luat probabil fără probleme Oscarul dacă nu ar fi existat un Man on Wire. Ca în mai toate filmele lui Herzog, stilul narativ e destul de bizar, însă în ton cu ritmul visător al poveştii. Unele cadre sunt cu adevărat uimitoare, iar dpdv vizual filmul e un deliciu. De văzut.

Un studiu de caz bine construit şi pus în practică ce are în centru o tânără tocmai ieşită de la reabilitare, bine interpretată de Anne Hathaway. Anumite scene au părut lungite inutil, însă prestaţiile actoriceşti fac filmul interesant până la capăt. De văzut o dată.

Comedioară destul de simpatică ce are câteva momente amuzante. Nu aduce nimic nou, părând a fi scoasă din dulapul aparent interminabil al lui Judd Apatow, însă asta nu e neapărat ceva rău. Filmul e o alternativă decentă pentru o seară relaxantă. Merge văzut o dată în lipsă de altceva mai bun.

Unul dintre cele mai captivante documentare peste care am dat până acum, Man on Wire este o bucurie de la un capăt la celălalt. Naraţiunea este excelentă, imaginile de arhivă impresionante, iar acţiunea are un aer electizant ce te ţine pe muchia scaunului până la final. Îl recomand călduros, este un film de văzut şi revăzut.

Un film cu şi despre adolescenţi, o poveste de dragoste juvenilă, o producţie la care m-am relaxat timp de 2 ore. Scenariul este şubred, povestea oferă un sentiment de deja vu, însă cu toate astea filmul captivează până la capăt. Actorii din rolurile principale au lipici, iar acţiunea, deşi “uşurică”, prinde prin cursivitatea ei. Filmul e uşor siropos, însă nu atât cât să provoace greaţă, iar realizarea e neaşteptat de bună pentru această categorie. Merge văzut o dată.

Cei care se aşteaptă la un film clasic despre supereroi, ceva gen Fantastic Four, foarte probabil vor fi dezamăgiţi de Watchmen. Filmul e extrem de întunecat şi monocolor în viziunea sa, are un ton melancolic, fiind fidel benzilor desenate ale lui Alan Moore de la finele anilor '80. Personajele principale sunt complexe, cu un caracter dualist, undeva la limita dintre erou şi antierou, veşnica luptă dintre bine şi rău fiind mai ambiguă de această dată. Actorii au fost foarte bine aleşi, cu un mare plus din partea mea pentru Jackie Earle Haley, iar din punct de vedere vizual filmul este o experienţă aparte. Coloana sonoră mi s-a părut inspirat aleasă, iar cele aproape 2 ore şi 45 de minute ale filmului deşi pot părea lungi sunt foarte necesare pentru desfăşurarea acţiunii şi evoluţia personajelor. De văzut.

Un ghiveci de horror ce se inspiră dintr-o mulţime de filme clasice ale genului pentru a crea o aberaţie indescifrabilă. Penibil pe orice parte ar fi întors. Nu-l recomand nici măcar amatorilor de filme de groază. De evitat.

Sub asteptari. Sincer, exceptand rolul foarte bun al lui Kate Winslet, filmul nu se remarca prin mare lucru, fiind chiar anemic pe alocuri. Cele 5 nominalizari primite la Oscar arata inca o data ca orice drama pe tema Holocaustului are intrare la Academie. Mi-a parut cel mai slab dintre filmele nominalizate la categoria cel mai bun film, iar Nolan ar fi meritat mult mai mult nominalizarea la regie. De vazut o data.