pliznot

Oameni buni! Cautam acum cateva zile, aiurea, pe youtube clipuri, muzica si alte vechituri. Imi plac foarte mult cei de la Tindersticks. Asa am aflat de filmul asta absolut fabulos. Imagini din La Fille sur le Pont pe muzica celor de la Tindersticks, piesa se numeste "Another night in". Minunat acest film noir, frantuzesc, simbioza perfecta intre clasic si modern. Va mai amintiti atmosfera aia din La strada?! Ei! Cam asa ceva veti gasi aici, metafora, arta, magie. Un film despre alegere, despre iubire si moarte laolalta, despre "niciodata-nu-e-prea-tarziu". Aparent o poveste banala despre o curva si un aruncator de cutite care se intalnesc pe un pod in pragul hotararii de suicid. Simplu, nu?! Pe dracu!!! Din momentul asta incepe renasterea lor spirituala, calatoria lor, sansa lor. Filmul e total, complet si rotund, incepe si se termina pe pod. Cu siguranta nimeni nu a venit pe lumea asta sa-si distruga viata, sa-si aleaga persoana nepotrivita si sa moara, cu toate ca de cele mai multe ori lucrul asta se intampla. Poate ca iubirea este cel mai important dar pe care il poti primi in timpul tau. Daca il accepti sau nu, e o chestiune de alegere si nu in ultimul rand de... noroc. O ora si jumatate de magie. Bucurati-va de filmul asta!

In niciun caz plictisitor. Cel mult desuet. Ce-ai fi vrut? Dawn of the Dead in `68? Cat ar fi de vechi, filmul are totusi atmosfera aia apasatoare, e groaza acolo, incertitudine. Finalul e surprinzator. Night of the Living Dead este un manual veritabil.

Filmul asta e fix ca sexul la betie. Dureaza al dracului de mult, bucuria e scurta..., lipsita de substanta si se uita repede. ;) Despre Bale-anorexicul nu am ce sa comentez; actingul lui e credibil ca intotdeauna - are staif actorul asta! sa slabesti 30 de kg pentru a intra in pielea unui personaj, este o performanta notabila! - marturisesc ca am fost la filmul asta cu senzatia ca merg la gradina zoologica sa vad o girafa cu sase picioare. Scenariul are carenta de a fi lent, abscons si in niciun caz nu m-a convins. Ce Dumnezeu sa-i ceri unui scenarist de talia lui Scott Kosar, cu experienta in horror, atunci cand omul tine sa creeze un personaj dostoievskian fara sa inteleaga spiritul dostoievskian?! E ca si cum ai pune un strungar sa consilieze un sinucigas. In viziunea lui Kosar, Trevor Reznik este intruchiparea neterminata a lui Mîskin si a lui Raskolnikov lipiti cu superglue. Superficial! Asta, asa... ca o concluzie. Am notat filmul asta cu 7 si asta e doar meritul lui Bale.

E atat de non american filmul asta, atat de "intreg", de italian si de aproape de tine! Dupa ce l-ai vazut, iti lasa un soi de senzatie de caldura, de romantism setimentaloid si desuet. Aproape ca iti este rusine de sentimentul pe care-l ai. E un film pe care trebuie sa-l vezi ... doar cu tine. A-l vedea in cinematograf este echivalent cu faptul de a sta pe buda cu un ziar in mana in mijlocul unui stadion plin. Aici tragicul se descifreza in cheie comica, protagonistii sunt oameni simpli, care simt si traiesc lucruri coplesitoare. Am fost tentat sa cred ca aduce a pamflet la adresa italienilor. Cher este fascinanta in rolul ei de vaduva resemnata, de femeie cu-capul-pe-umeri care gusta iubirea-nebunie. Cage este exceptional in rolul lui de handicapat-nonconformist-indragostit-lulea; personajul capata la un moment dat valente shakespeariene(nu pot sa uit scena din brutarie cand isi purta discursul tinandu-si mana de lemn in cea zdravana asa cum odinioara Hamlet avea ceva de spus unui craniu). Daca mai pun la socoteala si sound-ul marca Dean Martin, care te duce in atmosfera aia "Bella Italia", parca l-as mai revedea o data!

Freddie Highmore( magistral! ), Robin Williams si Jonathan Rhys Meyers, o poveste coplesitoare, sensibila. Sunt convins ca o sa te fascineze. E un film despre viata, despre muzica resimtita organic, despre cum aduce ea destinele la un loc. Nu mai pierde timpul, cauta-l acum! E jucat magistral si... ai sa ma pomenesti.

Filmul are doua atuuri. Unul este scenariul de exceptie iar celalalt este actingul lui Colin Farrell. Atmosfera dantesca, umor inteligent si negru ca taciunele. Piticul infatuat si pretios, nu putea decat sa-l scoata din sarite pe Ray - cam asta e viziunea europenilor despre americani, cam asta este diferenta dintre cinematograful european si cel american. Ignorat de pitic, privit cu mila de cainele ala cu ochii ciudati(la faza aia am ras de mi-a sarit laptopul din pat), avand constiinta incarcata datorita uciderii accidentale a unui copil, neregasindu-se in spatiul "Bruges", Ray aluneca incet, incet in Infern. Finalul este suprarealist, cu toate mastile alea si cu toata senzatia aia de inevitabil. E un film total, il recomand celor care vor sa afle in el umor fin si lucruri subtile.

Ei nu sunt nebuni, ei sunt diferiti doar. Penrtu ceilalti par ciudati si rupti de realitate, dar ei au alte valori. Sam este semianalfabet, insa are predilectie catre film, catre cinematograful noir in special, e inventiv, se pricepe la toate, are maniera lui de a face lucrurile. Pare usor desuet in look si atitudine. O surprinde pe Joon, o scoate din cotidian. Vindecarea sufletului prin iubire, prin speranta, prin asumare. Acting perfect, coloana sonora de exceptie. O metafora, un discurs minunat despre lucrurile din spatele lucrurilor.

Mai! Tarantino e surprinzator. Uneori ii iese, alteori da in pamant. Ultima duma a dat-o cu mult-trambitatul Inglorious bla bla. From Dusk Till Down nu e de calibrul Reservoir Dogs, Pulp Fiction sau Natural Born Killers, dar creeaza atmosfera aia... freakiest. Memorbila scena aia cu dansul Salmei pe After Dark-ul celor de la Tito&Tarantula. Pariu pe 10 Eu ca "maestro" a avut polutie instantanee?!

Somewere In Time m-a fascinat de cand eram copil. Coloana sonora, ca si povestea dealtfel, avea ceva care suna ca o reamintire eterna, ca ceva dat; un lucru fara inceput si fara sfarsit. Mai tarziu am aflat ca era vorba despre Rapsodia lui Rahmaninov avand la baza un Capriciu de Paganini. Un film pe care nu ai cum sa-l uiti, un film pe care il porti cu tine ... asa, ca pe o bijuterie.

Filmul poarta blazonul cinematografului francez. Absolut coplesitoare povestea celor doi protagonisti, o iubire transcententa, o iubire patologica, iubirea-moarte, iubirea-mantuire. Iubirea-provocare. "Cap ou oas cap?!" Accepta provocarea si vezi filmul asta, il vei digera al dracului de greu, dar vei fi acolo cu ei!