Razvyyy

E sau nu o escrocherie? O escrocherie intr-o escrocherie? Una din remarcile facute de fratele cel mic te face sa te gandesti inca de la mijlocul filmului ca totul e inscenat, dar incetul cu incetul lucrurile par sa scape de sub control si iarasi apare intrebarea: cat anume e inscenat? Filmul spune povestea fratilor Bloom, Stephen (Mark Ruffalo) fiind creierul nenumaratelor farse puse in aplicare de ei, iar Bloom (Adrien Brody) jucand drept personaj, momeala in aceste farse. Cand Bloom ajunge sa renunte, este invitat intr-o ultima escrocherie. Ceea ce face filmul sa functioneze sunt personajele excentrice, cu un mare plus pentru Rachel Weisz, care e adorabila si foarte umana in rolul Penelopei, a carui hobby e sa "colectioneze" hobby-uri. Rinko Kikuchi (din nou intr-un rol aproape mut) o joace pe Bang Bang, cel mai excentric dintre personaje, a carui actiuni absurde te lasa cu cel putin un zambet (un ciudat obicei de a arunca in aer papusi sau un si mai ciudat obicei de a arunca marul si a manca coaja). Rian Johnson semneaza regia acestui film tragi-comic, prezentand relatia dintre cei doi frati, cel mare, a carui minte pare sa stea in spatele fiecarei miscari facute, si cel mic, care este satul sa-si traiasca viata fiind un simplu personaj, neputand hotari pentru sine. O comedie cu destul bun-simt, uneori usor fortata, poate cu prea putin umor, cu peisaje minunate si interpretari foarte bune, filmul are un numar impresionant de schimbari de situatie, finalul fiind un bun exemplu, dar si o observatie fina a sacrificiului intre frati. Nota mea: 7.5/10

Un exemplar spectacol vizual, in care culorile atat de tari sunt folosite pentru a acapara tot ecranul, iar natura parca se imbina cu constructille omenesti si, uneori, chiar cu imbracamintea lor. Imaginea rezultanta este una frapanta, lasandu-te sa te pierzi atat in fundalurile fascinante cat si in luptele spectaculoase dintre personaje. Ideea de inplinire, de atingire a unei stari supreme prin arte martiale e foarte frumos portretizata aici de catre Yimou Zhang. Scenariul e unul foarte intricat si cere atentie maxima pentru a fi inteles, fiind precum o moneda, are doua fete, povestea ajungerii Necunoscutului la palatul regelui spusa de Necunoscut, dar si de rege. Povestea are farmecul unei legende, te lasa sa uiti oarecum de exista legilor fizicii si sa accepti, ba chiar sa iubesti faptul ca oamenii pot sari metri buni si pot fugi pe apa, iar mesajul final al acestei legende este idealul suprem al artelor martiale si a mesteririi sabiei: a imbratisa pacea. Maggie Cheung face un rol de zile mari, remarcandu-se peste restul actorilor. Este foarte intensa si miscatoare, jucand atat un personaj negativ si de neclintit cat si o eroina sensibila. Aplauze din partea mea! 9.5/10

O comparatie cu primul se impune din start, date fiind durata de doar 2 ani din ele si standardele ridicate impuse de primul. Fara urma de indoiala este un film bun si entertainment de calitate, dar nu reuseste ce a reusit primul. Problema, in mare, este scenariul foarte grabit pe alocuri si care complica exagerat si inutil situatiile, cazand de mai multe ori in penibilism si platitudine, devenind, parca, doar o alta adaptare dupa benzi desenate. Pare facut in graba, desi are cateva idei originale si chiar bune. Si aici, desigur, farmecul filmului e felul sau de a combina comicul cu seriosul si partea cea mai buna: cu ironie. Robert Downey Jr. e spectaculos din nou si il interpreteaza pe Tony Stark cu umor si carisma. Gwyneth Paltrow are un rol mai important acum in film si din nou sar scantei cand ea si Downey Jr. sunt pe ecran. Personajele noi si "colorate" (Scarlett Johannson intr-un rol foarte sexi, Mickey Rourke in rolul villain-ului usor maniac si Sam Rockwell ca personaj negativ) sunt de fiecare data o prezenta placuta pe ecran La asa un buget efectele speciale sunt pe masura, dar, eu cel putin, duc dorul bunului simt cu care erau folosite in primul. Si-a pierdut oarecum feeligul. Prea flashy. Sau poate se incearca o noua abordare, mai zgomotoasa si mai luminoasa. Concluzie: Tony Stark mai problematic si mai dezlantuit in aceasta a doua colaborare Favreau-Downey Jr. ne aduce din nou scene de actiune si umor, piperate cu efecte speciale de calitate. Favreau mentine aceeasi atmosfera energica si plina de voie buna in incercarea de a arata fata mai putin frumoasa a acestui personaj dulce-acrisor. Nota mea: 7.5/10

Glorios? Nu prea... Nu prea esti glorios daca nu reusesti ce iti propui, sau mai rau, daca nici nu se intelege ce iti propui. Cam asta este The Wolfman in regia lui Joe Johnston, un amalgan de scene lipsite de continuitate, din care nu prea ajungem noi sa intelegem scopul. Thriller cu accente religioase, poate, dar total lipsit de suspans si cu un montaj grabit si cu ocazionale gauri in scenariu. Drama, poate, dar total lipsita de substanta, cu personaje caricaturale, foarte putin dezvoltate, care nu permit actorilor sa-si arate calitatile. Horror? Hai ca aici mai bifeaza cate ceva, dar nu de-ajuns. Mult sange si multe organe umane la vedere, oricum, mai mult spectacol, un fel de omagiu aduse filmelor horror vechi. Deci, undeva intre acestea se afla The Wolfman. Povestea e cliseica si lipsita de suspans, cu personaje plate (de amintit aici tiganii care vorbesc romana si o servitoare care apare si dispare din firul narativ) si cu dialoguri ce nu risca mai mult de 5-6 replici, si acelea scurte si neconclusive, dar recunosc, uneori acide, alteori cu tenta filozofica si religioasa. Singura care se remarca dintre toti actorii e Emily Blunt. Totusi, ce e de laudat la acest "gore fest" sunt imaginea (noapte, umbre si lumini, ceata multa), decorurile (de amintit scena din padure cu cladirea in ruina si casa Talbot,satul si spitalul de nebuni), costumele, efectele si poate montajul cu amintiri din timpul sederii la spitalul de nebuni. Per total, mai convingator la nivel vizual, decat la capitolul scenariu si regie. Nici de laudat, nici de lepadat, dar cu multe minusuri. 6.5/10

James Cameron a dat lovitura din nou! Dar sa spui ca e cel mai bun film din istorie e totusi aberant. Efectele speciale sunt de inalta clasa, imaginea e foarte realista, iar totul devine epic cu Cameron la carma. Povestea puscasului marin, care ajunge dintr-un scaun cu rotile intr-un corp albastru de 2 metri e, pe cat de cliseica si oarecum previzibila, pe atat de bine realizata de Cameron, care isi trimite personajul intr-o dubla initiere, doar sa te faca sa urasti oamenii. Pandora pare reala prin detaliile de imagine, de fauna si flora (Cameron si-a luat treaba in serios, chiar e un vizionar si a asteptat pana cand a putut face ca si noi sa vedem ceea ce vede el, chiar daca pentru asta au trebuit ani intregi). La capitolul actorie bifez o Zoe Saldana care face civilizatia Na'vi sa para si mai reala, are unele scene in care primitivismul de care da dovada este chiar genial, un Sam Worthington care se achita de rol, un bad-ass Stephen Lang, o Sigourney Weaver care isi arata calitatile de actrita in scurtele perioade in care apare si un Giovanni Ribisi care fura fiecare scena in care apare. E de o superficialitate absolut savuroasa. Per total filmul e captivant prin detalile de imagine si realism, schioapata putin la capitolul scenariu, dar e entertainment de calitate, peste block-busterul tipic.

Un film destul de bun. Pluseaza mult la capitolul originalitate: parodiaza cu un umor incisiv toata cultura zombi americana, pastreaza un registru comic-dramatic spumos si are o scena absolut dementiala cu Bill Murray. Desigur si ceilalti actori joaca destul de bine, dar filmul nu reuseste sa se mentina pe linia de plutire pe toata durata, fiind momente cand chiar ai impresia ca s-a blocat in propriile-i idei. Per total un road movie dragut.

O poveste despre noua destine, care in cursul unei zile se intersecteaza, isi schimba cursul, sau isi incheie drumul, avand in centru confruntarea dintre generatii si dramele produse de aceasta. Printr-o serie de similitudini si sanse doi tati se afla in pragul mortii, ambii suferind de cancer, ambii incercand sa relege legatura cu copiii lor, fata de care au gresit. Unui politist insingurat i se indeplinesc rugaciunile in momentul cand intalneste o fata de care se indragosteste, un fost geniu are o iubire neimparatasita fata de un barman, iar un guru al sexului superficial isi ascunde trecutul intr-un interviu. Toate aceste situatii se amesteca, se influenteaza si isi gasesc solutiile de iesire din impas in urma unui eveniment de factura biblica. Actorii joaca (toti!) foarte bine; avem un Tom Cruise care trece de la entuziasm superficial pana la lacrimi, o Julianne Moore vulcanica, un Philip Seymour Hoffman foarte emotionant si un John C. Reilly sincer si stangaci. Un scenariu bine gandit, cu situatii dramatice care trec de limita coincidentelor si o regie foarte buna a (pe atunci) tanarului Paul Thomas Anderson. Bravo!

Prin multa imaginatie si creativitate Tim Burton, Henry Selick si Danny Elfman au creat acest spectacol vizual si muzical pe care nu ai cum sa nu-l indragesti, indiferent de varsta. Plin de personaje pe cat de morbide, pe atat de amuzante, sau chiar emotionante, filmul face o combinatie originala intre Halloween si Craciun, creand o lume originala si intunecata Tim Burton. Vizual, filmul e superb, in special varianta re-editata, iar toate cantecele personajelor introduc foarte amuzant morbidul ca si normalitate. Un film pe care il voi revedea de fiecare data cu placere, o animatie nemuritoare, originala si plina de suflet.

Filmul poate parea lung cu cele aproape 160 de minute, dar fiecare personaj e clar conturat si relatiile complexe dintre personaje ii individualizeaza pe fiecare. E greu sa te dezlipesti de film cand ai o imagine atat de frumoasa a vestului si o coloana sonora pe masura. Filmul prezinta ultimele nelegiuiri ale proscrisului Jesse James (Brad Pitt) si (cum spune titlul) asasinarea acestuia de catre "lasul" Robert "Bob" Ford (jucat magistral de catre Casey Affleck). Robert, la cei aproape 20 de ani ai sai, viseaza sa ii calce pe urme lui Jesse James, pe care il admira inca din copilarie, insa atunci cand se iveste sansa de a intra in banda lui de proscrisi este dezamagit de idolul sau, pe care il considera doar o umbra a ceea ce a fost. Filmul e unul meditativ, cu pas foarte lent uneori, si contureaza cele doua personaje din titlu printr-o serie de crime si drame personale. Iar pe final, o frumoasa aparitie a lui Zooey Deschanel, cu toate ca e doar pentru cateva cadre. Per total, un film frumos despre dramele personale ale unui bandit al vestului, ajuns celebru datorita presei si in final o legenda.

Este un film destul de bun, cu un scenariu destul de interesant. Se fac o gramada de conexiuni intre personaje, iar fiecare personaj isi are clar rolul. Povestea este foarte alambicata si dialogul este foarte spontan si istet. Bravo Lucy Liu pentru o interpretare complexa si spontana

Reinventeaza tot universul filmelor cu super eroi: incet, intunecat, filozofic. Nu credeam ca povestea unor fosti super eroi care se intorc la vechea ocupatie dupa ce unul din ei este ucis poate fi spusa atat de bine de catre Zack Snyder, care a crescut mult in ochii mei (ma impresionase si cu "300", dar mai asteptam ceva ca sa pot fi convins - si am fost). Sincer, nu m-a deranjat durata filmului, deoarece nu au fost doua ore si jumatate de prostii, chiar a fost o poveste bine inchegata si cu multe flashbackuri ca sa putem intelege personajele, fiecare bine delimitat. Snyder chiar nu a facut filmul ca sa fie comercial si ca sa vanda, ci pentru fani (si il apreciez mult pentru asta). Inteleg ca poate e putin prea intunecat, filozofic si incet pentru omul de rand, dornic de actiune multa si "mindless", dar incasarile acelea chiar puteau fi mai mari (sincer merita mult mai mult). Astept cu nerabdare varianta Director's Cut, care sigur nu imi va lipsi din colectie :)

Unul dintre cele mai haioase filme care l-am vazut in ultimul timp! Mai rar intalnesti o comedie cu scenariu inteligent, cu personaje originale si cu actori care si stiu sa joace. O poveste haioasa despre adolescenti si maturizare, dar si despre adulti si copilaria tarzie.

Unul din cele mai bune musical-uri, pur si simplu nu-mi puteam dezlipi privirea de pe ecran. Foarte bine realizat pana la cele mai mici detalii si actori de inalta clasa (nu am putut gasi un actor/o actrita care sa joace prost in acest film). Astept sa vad ce va reusi Rob Marshall cu "Nine", de care vom auzi mai mult ca sigur numai lucruri bune.

Un film excelent chiar si fara finalul acela genial. Christopher Nolan creeaza inca o capodopera prezentata in felul lui unic: iti da indicii despre final inca de la inceput si strecoara multe altele in poveste astfel incat sa te tina concentrat asupra intamplarilor. Alambicarea povestii pana la nivelul in care ti se prezinta acronologic momentele, dar perfect logic si chiar intrigant este pur si simplu semnatura lui Nolan, care, destul de ciudat, nu a prins nominalizarea la oscar la cel mai bun montaj, desi Memento o prinsese. Oricum chestia e discutabila. Filmul prezinta rivalitatea a doi iluzionisti (sa nu ii numim magicieni) care incearca sa afle fiecare despre secretele celuilalt (nu pot spune nimic mai mult, restul ar fi deja spoiler). De remarcat atentia pt detalii si pt formarea celor doua personaje, jucate aproape impecabil de Christian Bale si de Hugh Jackman (de remarcat si Michael Caine, Rebecca Hall si Scarlet Johansson). Filmul se bazeaza pe ideea de dualitate, in primul rand rivalitatea dintre cele doua personaje (se foloseste din nou ideea de slabiciune umana - obsesia, ca si in Memento), apoi dintre omul de pe scena si master-mindul din spate (sau chiar "the man in the box" si "the entertainer"), iar cele doua personaje feminine jongleaza intotdeauna intre doua personaje. In alta ordine de idei, filmul trebuie vazut cel putin de doua ori, prima data fara sa cunosti plotul sau deznodamantul, si a doua oara pentru a intelege mult mai bine ideile si subtilitatile lasate de regizor pe drum care se rezolva prin deznodamant. :)

pana sa vad filmul, lam judecat dupa trailer si miam zis "de ce ar juca robert downey jr. intr-o comedie penibila, dupa rolul din iron man?"... acum ma intreb "cine altcineva ar mai fi putut juca rolul?" :)) cine altcineva ar mai fi putut juca un personaj care joaca un personaj si care nu stie cand sa iese din el... cat despre aparitia lui tom cruise...de nerecunoscut...si cam asta cred ca era si ideea, sa nu aduca deloc cu cruise... sa fie altcineva, sa fie un rol care sa-i reporneasca cariera (care cam schioapata). Filmul parodiaza la greu valorile americii: muzica (hip-hop-ul si raperii afemeiati), filmele cu regizori tineri si incompetenti, serialele tv penibile, directorii de studiouri, valorile si modelele americane, actorii, adoptiile si lista continua. Si nu e genul de parodie "scary movie", ci un gen de parodie inteligenta, la care nu prea pot gasi alti exponenti (any help here?). Filmul mai are momente cand deraiaza, dar ben stiller si-a gasit in sfarsitul si locul de regizor. Cu putin lucru, ar putea face multe. Astept urmatoarele proiecte. Per total filmul merge pe o directie si o idee, deci e un "love it or hate it". I love it :)

ordinul phoenix e semnul clar ca filmele au evoluat mult si nu mai sunt simple filme "fantasy pt copii"... imaginea e mult mai intunecata decat in restul filmelor, iar cei 3 protagonisti au crescut in ochii mei ca si actori... totusi... nu se putea sa fie filmul chiar "perfect"... MULT prea scurt ca sa poata transmite toata incarcatura emotionala (de care cartea nu duce lipsa), de exemplu cand harry striga catre dumbledore nervos "what's happening to me?" imi veneau in minte cata furie aratase pana in momentul acela harry, avand motive intemeiate sal intrebe pe dumbledore ce se intampla...pe cand in film a avut 1-2 razbucniri + cateva flashbackuri cu voldemort...si visul acela cu sarpele... tot filmul a pornit pe atatea idei, insa pe care nu lea finalizat...probabil din nevoia de a prezenta cat de complet posibil actiunea din carte...oricum...15-20 de minute in plus la durata totala a filmului nar fi stricat, din contra... adik e cel mai scurt film din primele 5, in conditiile in care cartea e cea mai lunga din primele 5... partea plina a paharului: cum spuneam...cei 3 protagonisti au crescut in ochii mei ca actori... unele personaje au fost pur si simplu geniale: bellatrix ( helena bonham carter), luna lovegood (evanna lynch), dolores umbridge (imelda staunton), sau voldemort (ralph fiennes)...as fi vrut sai vad putin mai mult pe ecran...in special pe helena bonham carter, e geniala... si personajul lui imelda staunton as fi vrut sa fi fost putin mai dezvoltat...numi amintesc sa recunoasca la final ca ea a indemnat patronusii sal atace pe harry...oricum, per total filmul e bun, e un spectacol vizual si entertainment...si astept ca la urmatorul film sa se invete din greseli (avand in vedere ca e regizat tot de david yates) :)