roxanaruxi

Subiectul „Hunger Games” : un guvern autoritar pastreaza publicul de la revolta prin organizarea de "jocuri", in cadrul carora copiii sunt selectati de loterie si fortati sa se omoare unul pe altul, pana cand ramane numai unul, in timp ce restul tarii priveste asta ca pe divertisment. Dar unii dintre copii nu vor sa joace jocul, asa ca se aliaza incercand sa gaseasca o cale de iesire, fara ai ucide pe cei la care tin. Subiectul „Battle Royale” : un guvern autoritar retine publicul de la revolta prin organizarea de "jocuri", in care copiii sunt selectati de loterie si sunt fortati sa se omoare unul pe altul, pana cand ramane numai unul, in timp ce restul tarii considera asta divertisment. Dar unii dintre copii, nu vor sa joace rolul si se aliaza, incercand disperati sa gaseasca o solutie, o cale de iesire, fara a ucide pe cineva drag. Diferenţa? Battle Royale are un deceniu si un pic in fata Jocurilor Foamei. Asa ca, acest film are nota 2, iar Suzanne Collins are nota 1 pentru plagiarism:)):)) Am auzit ca este in discutie la Hollywood si un remake la "OLDBOY":)):)) Doamne fereste, nici nu vreau sa ma gandesc ce o sa iasa ! =))=))

Melodia de la inceputul filmului, cu toate ca nu inteleg niciun cuvant din ce se spune acolo, imaginile de vis, animalele din Zoo, mi-au inspirat un aer de poveste, o poveste frumos spuna despre credinta, alegeri, intelepciune si cruzime. Finalul filmului mi-a placut foarte mult. In acesta gasesti si indoiala si credinta in mod egal dupa cum Pi spune „indoiala este folositoare, ea pastreaza credinta ca pe ceva viu. Pana la urma nu poti stii puterea credintei tale pana nu iti este testata.” Dupa naufragiu, firul narativ se imparte in doua povesti diferite. Una este miraculoasa si incredibila, alta este inspaimantatoare dar, realistica. Pi ne da posibilitatea de a alege intre cele doua, pentru ca in opinia lui ambele povesti au aceiasi cantitate de suferinta si sacrificiu si alegerea de a crede depinde de structura interioara a fiecarei persoane. In toate momentele din viata ta, ai toate motivele sa fii si trist si fericit.. tu esti singurul care alege, tu scrii povestea. Asta inseamna credinta, asta inseamna mana lui Dumnezeu. Este un film pentru cei care inca mai au credinta in ei.

De-a lungul cariei sale, regizorul coreean Kim Ki Duk, a fost cunoscut pentru explorarile polilor opusi ai fiintei umane. Selectia in munca sa, in stilul sau, si in continutul fiecarui film, sunt de multe ori atat de clare incat iti este greu sa-ti dai seama ca este munca aceluiasi om. La un pol sunt filme de o duritate greu de imaginat cu imagini nascute din furie si degradare (The Isle, Bad Guy, Beautiful, Time, Samaritan Girl, etc), iar la polul opus sunt filme contemplative, pasnice, filme in care se realizeaza ca lumea este un loc intunecat , dar unde se regaseste totusi frumusetea si speranta in fragilitatea fiintei umane. (Spring, Summer, Fall, Winter... and Spring, Amen, Arirang, 3-Iron, etc). Cu cel de-al 18-lea film al sau, "Pieta”, Kim Ki Duk incearca ceva nou si combina cele doua extreme. Un regizor care nu se teme niciodata sa provoace obiceiurile si notiunile bunului simt, Kim Ki Duk pune in „Pieta” imagini tulburatoare, ofensatoare si chiar socante alaturi de imagini in care latura umana se zareste din intunericul crunt, si incearca sa spele din pacatele personajului, gasindu-i acestuia parca o scuza. Tin sa precizez ca acesta nu este un film pentru toata lumea. Totul este facut de regizor cu un singur motiv, si prezentandu-ne o poveste salbatica de rascumparare, un film ce incepe cu un monstru de nedescris, isi pune ca prin si unic obiectiv - incercarea de gasire a laturii umane a acelui monstru, in timp ce se intreaba ce se va intampla cu monstrul cand va realiza ca este de fapt, ceea ce este. Pentru mine, ultima scena din film este memorabila si ma duce cu gandul la visare. Filmele lui sunt ca poemele sau picturile abstracte, intotdeauna vagi in explicatii; niciodata nu ti se vor da explicatii, ci trebuie sa le gasesti sensul cu propia-ti imaginatie. Ce il face pe Kim Ki Duk un regizor excelent, este faptul ca, cruzimea nu este arata, ci are loc in imaginatia privitorului. El este capabil sa afiseze imagini reale care pot reprezenta idei abstracte. El isi poate asocia cu usurinta audienta cu personajele, chiar daca acestea sunt imorale si de cele mai multe ori lipsite de sentimente umane, ceea ce este remarcabil. Este o calitate foarte rara sa fii capabil sa gasesti acea frumusete ciudata in cele mai crude locuri si sa o transpui pe ecran apoi sa faci privitorul sa creada aceasta poveste, fara sa se gandeasca o clipa ca este totusi abstracta. "Pieta" este o imbratisare pentru intreaga umanitate, filmul fiind dedicat omenirii.

Acest film din nou, in opinia mea este un 10 perfect. Actorii principali, de fapt, toti actorii, sunt foarte buni incat te fac sa experimentezi niste sentimente poate de mult uitate in ciuda limbii vorbite, nu foarte cunoscuta nou celor din Romania. Ar trebui sa scapi de ceea ce ai devenit deja si ar trebui sa vizionezi acest film cu sensibilitatea ce dainuie inca in inima ta.. cred ca, dupa vizionarea acestui film, te vei simti mai bine si o sa devii o persoana mai buna, temporar, desigur. Au fost multe discutii cum ca acest film ar fi fost facut dupa „Lafangey Parindey”, eu chiar nu am vazut aceasta asemanare, coreenii au atat imaginatie incat nu trebuie sa fure din ideile altora. Un film bland si reconfortant ca o adiere, o lectie de viata : aceea ca niciodata nu este prea tarziu in a deveni mai bun. O provocare interesanta oferita de Song Il-Gon. Mi-au placut la nebunie cadrele lungi si tacute ale directorului. Acest film are o groaza de elemente pentru toate categoriile de gusturi, pentru romanticii incurabili, povestea de dragoste dintre Cheol Min si Jung Hwa; pentru cei mai putin romantici este trecutul lui Cheol Min de baiat rau, boxul si luptele pentru bani. Pentru cei care prefera putina actiune, scenele de bataie sunt pline de energie. So Ji Sub a luat lectii de box special pentru acest rol, si se poate vedea efortul depus de acesta. Filmul este un salt in gen si stil pentru Song Il-Gon, si cei care sunt fani ai filmelor lui anterioare si se uita la acesta asteptand ceva similar s-ar putea sa fie putin surprinsi.

Povestea a fost una intensa! Mi-a placut maxim! Este foarte diferita de dramele romantice cu care Coreea de Sud ne-a obisnuit , si asta pentru suspansul care este prezent de la inceput pana la sfarsit. Este o poveste profunda si ne ofera cu siguranta un final socant de genul “ Ceeee?”, nicidecum fiind o poveste cu “ au trait fericiti pana la adanci batraneti ”. O drama intensa nu poate avea succes, fara o muzica intensa; muzica din fundal potrivindu-se foarte bine cu momentele de gelozie, tradare si razbunare de care avem parte pe parcursul celor 20 de episoade. Nu pot spune nici macar ca a fost” a love story”, pentru ca nu pot clasifica relatiile personajelor ca fiind din dragoste, mai degraba consider ca este o poveste despre nebunia pentru lacomie. Lacomia pentru bani, lacomia pentru dragoste, lacomia de acceptare, lacomia pentru libertate. Cat de departe poti merge pentru a-ti satisface lacomia? Fiecare personaj are o latura neagra si egoista, ce ii va conduce intr-un final socant, unde nu se vor alege decat cu remuscari si regrete. Chiar si dupa 7 ani de cand a fost lansata, aceasta este cu siguranta una dintre cele mai bune drame coreene pe care am urmarit-o, dovedindu-mi ca nu toate marile povesti de dragoste sunt basme. Este un "should watch" cu siguranta!!!

“ My name is Kim Sam Soon “ sau cum mai este denumit “ My lovely Sam Soon “, este o kdrama amuzanata si originala care mie mi-a placut foarte mult. Protagonista nu este deloc modelul ideal de femeie, fiind grasa, batrana, simpla, si parasita de iubitul ei in ajunul Craciunului ( da, este Kim Sam Soon, care se apropie de 30 de ani, nu se machiaza,si nici nu poarta haine care sa-i scoata in evidenta feminitatea). Sam Soon este un bucatar patiser al restaurantului “ Bon Apetit “ si va deveni un membru de nelipsit din staff-ul patronului, fiind o persoana cu un caracter puternic ce va influenta viata multor persoane.

Un film de vazut si de revazut, inspirat dintr-o poveste reala. Mi-a placut ideea filmului mai ales pentru curajul de a aborda un asemenea subiect- copilul diagnosticat cu autism care este prins in lumea lui ( uneori avem impresia ca acesti copii sunt cu noi, dar de fapt sunt pe langa noi ), mama si drama prin care ea trece realizand ca copilul ei nu este ca ceilalati, un tata care nu poate trece peste si da bir cu fugitii, un frate care se simte neglijat, si nu in ultimul rand, societatea care este prea putin informata, confundand autismul cu schizofrenia ( ca sa nu mai zic ca inca, in Romania, un copil autist are certificat de autist pana la 18 ani, dupa 18 ani fiind incadrat la schizofrenie - ceea ce e o mare greseala, dar poate peste vreo 20 de ani o sa ajungem si noi la standardele din afara). Copiii cu autism sunt niste copii speciali intr-adevar, asta pot spune din experienta mea, lucrand de ceva timp in domeniu. Dupa cum se observa in film, si pot confirma si eu, lucrul constant cu specialisti, dupa niste programe bine construite chiar da rezultate pe toate ariile de dezvoltare.

In sfarsit am reusit si eu sa vad partea a 5 a din “Final Destination”! Subiectul este acelasi ca in restul celorlalte parti, o catastrofa, o viziune, incercarea de pacalire a mortii, etc, etc. Nu e un film foarte bun, dar merge de vazut o data!

Se spune ca timpul vindeca toate ranile..dar, “ Love Letter “ ne arata ca timpul nu este intotdeauna suficient incat sa faca durerea sa dispara. O poveste de dragoste frumoasa, despre doua femei care au iubit acelasi barbat, si ajung sa corespondeze impartasind amintiri legate de el, si descoperind ca trecutul nu este asa cum il credeau ele. Hiroko isi pierde iubitul Fujii intr-un accident de alpinism. Doi ani mai târziu, ea se implica intr-o relatie cu prietenul lui, luptand totodata sa-si depaseasca durerea. Itsuki a experimentat dragostea in joaca, cu un băiat din şcoală, care avea acelasi nume ca al ei. Hiroko si Itsuki traiesc in Japonia, dar in locuri opuse, nu se cunosc una pe alta, dar ar putea trece usor ca surori gemene. Din fragmente mici si amintiri frumoase, regizorul creeaza un film atat de cald, atat de magic. Recomand vizionarea lui, care cu siguranta va fi o experienta frumoasa. “Love letter” trateaza numeroase aspecte ale iubirii, spuse intr-un cadru de poveste, avand pe fundal o muzica superba. Dar, partea cea mai buna este pastrata pentru scena de neuitat din finalul filmului. O scrisoare de dragoste pentru arta cinematografica.

"My father and my mother", este titlul original al filmului care prezinta povestea iubirii inocente. Filmul de debut al actritei Zhang Ziyi, pe care o stiam din “ Memoirs of a Geisha ” si din “ Sophie`s Revenge”. Schimbul de culori in care ne este prezentat filmul este simbolistic, asadar evenimentele din trecut pline de fericire sunt prezentate in culori frumoase, vii, pline de viata, iar evenimentele prezente, triste sunt prezentate in alb-negru! Nu a fost o poveste de dragoste plina de energie,nu a fost nici macar un sarut pe tot parcursul filmului, dar am simtit pasiunea si dragostea personajelor din lucruri cotidine (ex: prepararea mancarii pentru profesor), peisajele superbe si muzica din fundal au contribuit de asemenea la succesul filmului . Cu siguranta un film pentru toate varstele, dar mai ales pentru cei care cred in dragoste si destin. Multe aspecte ce tin de traditia si cultura acestei tari au fost folosite de regizor avand o mare contributie la succesul filmului. Uneori imaginile pot spune mai mult decat cuvintele, si uneori cuvintele pot spune mai mult decat imaginile. “ The Road Home” este spus in imagini poetice minunate. Din cauza simplitatii, aceasta poveste de vis iti incalzeste inima si lacrimile nu vor intarzia sa apara; lacrimi ce sunt insotite de un zambet. Povestea este simpla, dar emotiile sunt complexe. Iti poti da seama ce simt personajele, chiar inainte de a vorbi. Le simti inimile si te identifici cu ele: cu Di cand alearga sa-l gaseasca pe Luo pentru ai oferi galustele cu ciuperci, facute cu atata dragoste, tristetea te invaluie mai apoi, cand castronul se sparge, simtind dorul intens din inima ei. Traiesti aceasta poveste cu ea, vezi dragostea prin ochii ei, iti dai seama ca ar merge desculta prin zapada daca asa ar putea sa-l intalneasca pe alesul inimii ei. In timp ce-l asteapta pe Lou sa se intoarca iti dai seama ca este indragostita cu adevarat de el; dar cand el nu reuseste sa-si tina promisiunea de a reveni in sat pe 27, Di simte ca a pierdut totul, si cu ultimele puteri pleaca in cautarea iubirii ei. “ The Road Home”- a Chinese Jewel !!!

Actori foarte buni, dar scenariul nu exceleaza. Totusi Hollywood-ul a anuntat un remake al filmului, care va fi regizat de Roy Lee care a facut si remake-urile la : The Ring ,The Lake House, The Departed ,The Grudge si The Grudge 3, Shutter , The Eye, The Uninvited ,si minunatul Oldboy ( a fost anuntat pentru 2012). Filmul “ Bestseller” este debutul ca regizor a lui Lee Jeong-ho.

Este al doilea film al lui Sono dupa “ Suicide Club” pe care l-am vazut. Un thriller despre un criminal in serie, o comedie neagra care are la baza fapte reale, si cu siguranta nu este pentru toata lumea; doar daca ai un stomac bun poti incerca noul film al lui Sono.

Kim Ki-Duk creează un film care se învârte în jurul problemei de chirurgie plastica, o situaţie în creştere în Coreea de Sud. In “ Time ”-“ Timp ”,ca si in alte filme ale lui, povestea este supusa unui ciclu temporal. Ciclul este de 6 luni, atat cat ii trebuie fizicului pentru a se reface dupa schimbarea totala. Fizicul se schimba, dar se schimba si personalitatea? Oare poate aceasta schimbare exterioara sa concureze cu un sentiment atat de puternic ca dragostea? O alta infatisare ne poate schimba destinul? Kim Ki-Duk foloseste simbolismul sau unic si viziunea poetica pentru a arata o lume plina de absurd si neglijenta. Gasim simbolismul in cuvintele lui She-Hee pe care i le transmite in situatii delicate iubitului ei Ji-woo, pe parcursul lunilor de refacere: 1 -" If we turn around and make eye contact, then we should meet again. One, two, three..."- inseamna “ ochii mei te-au privit in timp ce erai cu alte femei,asta daca ai fost vreodata constient ca nu te-am parasit”; 2 - " You should realize how happy you are, just do well on your part "- inseamna “ fii fericit ca esti iubit de mine ”; 3 - " Things happening suddenly, when something lost, it never comes back "-inseamna “ dragostea apare dintr-o data, cand esti iubit nu esti constient de acest lucru; momentul in care incepi sa fii constient de dragostea cuiva, aceasta dispare ". Un film despre dragoste, obsesie si nesiguranta, de unde ne dam seama ca timpul poate fi un aliat, dar poate fi si un dusman daca-l administram gresit.

Akemi imi pare rau pentru tine, sincer din suflet, dar cred ca stai prost pe cognitiv ! dar, lasa ca te faci tu mare si intelegi filmele bune, deocamdata ramai in aria celor gen "Tangled"!

Ceea ce m-a deranjat au fost cele aproape 40 de minute de la inceput, unde se repeta segmentul profesorului din prima parte. In rest, un film bun, cu binecunoscuta atmosfera care iti da furnicaturi pe toata sira spinarii!!

Dupa vizionarea si a celei de a treia parte din "Ju-on", nici nu m-am deranjat sa vad si varianta americana. Varianta japoneza a fost destul de infricosatoare pentru mine. Naratiunea seriilor "Ju-on" produce uneori confuzie, in mare parte pentru ca Takashi alege sa arate efectul cumulat al blestemului prin cronologia incurcata si evenimentele care se suprapun.

Nu am vazut originalul din 1960, dar remake-ul nu cred ca este mai bun. In primul rand, inceputul filmului cu sinuciderea acelei tinere, m-a pus pe ganduri in ceea ce priveste finalul. Filmul prezinta pe langa familia nebuna ( in afara de micuta) si inocenta servitoarei, viata oamenilor din clasa sociala de jos si opulenta celor care au nevoie de serviciile acestora. Actiunile din film sunt atat de nonsalante incat nu au reusit sa-si lase amprenta asupra mea nici macar pana la final: ex: stapanul cu nelipsita sticla de vin incepe o relatie cu dadaca-servitoare ( omul bun la toate) care fiind o angajata asa respectoasa, nu refuza, ba chiar e foarte incantata. Pff, dupa multe scene si framantari, unde am tot sperat ca dadaca va lua atitudine, vine finalul, care sincer nu a miscat nici asa zisa "familie", nici pe mine, doar micuta fiind frageda a fost prinsa in joc. Ii dau un 5, ca cu 4 nu trece clasa..

un film bun, mi-a placut subiectul, coloana sonora superba. merita vazut, dupa parerea mea..nu mi s-a parut de groaza, ci mai mult drama/ thriller..

Mi-a placut subiectul abordat cu toate ca prea mult horror nu am vazut, ci doar multa drama, presarata in unele momente de intensitate cu o muzica buna. De aceea, mi s-a parut cam lung, iar relatarea evenimentelor a fost lenta. Pe final insa,unde totul este pus cap la cap, si adevarul iese la lumina, evenimentele sunt prezentate atat de rapid, incat am dat bis la faza ca sa inteleg mai bine: cine, ce, cum, cand si de ce..ii dau un 6 pentru straduinta actorilor, pentru decoruri, machiaj si muzica.

Cred ca acest film trage un semnal de alarma in ceea ce priveste operatiile estetice care sunt foarte la moda, comportamentul de dupa, pe care il declanseaza acestea. Povestea a fost interesanta, o Cenusareasa ascunsa de lume, din cauza chipului uratit de operatia la care "mama" a supus-o. Au fost cateva momente de groaza care au avut scopul lor in povestea dramatica..Mi-a placut alegerea mamei din final, si-a mai spalat din pacate..