Sabb.

Am vazut aseara filmul, mai mult pentru a intelege ceva din filmul lui James Franco , " James Dean". Bineinteles ca nu am fost dezamagita. Imi plac filmele vechi, simplitatea acelor timpuri si tehnica speciala a actorilor de a juca. Desi adolescenti, Jim si Jude inca au o naivitate in privire; desi are un suflet curat, Jim nu vrea sa devina un las ca tatal sau, asa ca isi face o ocupatie din a intra in necazuri; desi e timida si calma, Jude se simte nevoita sa-si vulgarizeze limbajul si comportamentul in grupul ei de prieteni. Filmul e plin de antiteze, de lucruri facute in detrimentul adevaratei personalitati. I-am dat 10, bineinteles.

Un film aiurea, fara logica, cu unele faze amuzante dar atat. Finalul a fost absolut penibil, la un moment dat chiar ma intrebam cum de cineva s-a putut gandi la un final atat de ridicol!

Al doilea film din trilogia "Hunger Games" ar fi avut mari sanse sa depaseasca prima parte, dar s-a impiedicat la jumatatea drumului. Cei care au vazut prima parte dar nu au citit cartile (ma includ si eu) vor fi surprinsi de amanunte legate de Jocurile din prima parte, descoperite de mister si explicate in partea a doua. Problema majora a filmului pare sa fie asteptarea prea lunga a actiunii. Discutii peste discutii, discursuri, cateva intrigi slabe si Katniss, care se lupta cu sentimente pentru doi baieti. Ce-i drept, personajul lui Woody Harrelson mai taia din seriozitate cu replicile lui acide si cu afinitatea pentru bautura. Cu totii am vrut sa vedem faimoasele Jocuri, iar cand in sfarsit au venit, am observat au fost o gluma in comparatie cu cele din partea intai. Idei indraznete, dar insuficient prezentate sau explicate, timp de desfasurare prea mic, tributurile eliminate prea repede... Cam astea ar fi punctele in minus, iar cele albe nu au cum sa lipseasca. Efectele speciale nu au fost exagerate, dar au fost dozate exact cat trebuia incat sa para totul veridic. Singurele efecte care ar fi fost interesant sa fie explicate sunt trucurile cu rochiile lui Katniss, cele create de Cinna. Intrigile prezente de-a lungul filmului au dat viata evenimentelor; noile personaje, vechii invingatori ale editiilor precedente ale Jocurilor Foamei, au avut mai multa consistenta chiar si decat cele prezente inca de la inceputul trilogiei- cum ar fi Finnick, ingamfatul castigator al unei editii mai vechi si aliatul lui Katniss si al lui Peeta. Jennifer Lawrence a fost fantastica, asa cum ne-a obisnuit, ar putea juca orice rol si i s-ar potrivi ca o manusa, indiferent de dificultate. Josh Hutcherson si Liam Hemsworth au fost eclipsati de Lawrence, spre deosebire de Woody Harrelson, care si-a sustinut rolul perfect, ca intotdeauna. Cu toate acestea, filmul te tine in priza, nu e plictisitor nici macar in prima parte, cand nu prea exista actiune ci doar un suspans care preceda noile Jocuri. Din pacate, finalul a fost execrabil si m-a lasa cu un gust amar, un final taiat ca din pom chiar cand nu trebuia, fara absolut nicio avertizare. Partea a doua a trilogiei merita o vizionare (poate unii spectatori vor fi mai putini drastici decat mine), in special pentru Jennifer Lawrence, o frumusete care merita observata in absolut orice rol.

Un film care m-a uimit prin subiectul curajos, prin intorsaturile de situatie, dar mai ales prin actingul incredibil al lui Chris Evans. Ii dau 9 si nu 10, deoarece finalul nu izbeste spectatorul, acesta nu se cutremura la soarta lui Mike Weiss. In acest caz, filmul se bazeaza mai mult pe actiunea generala, cea a sistemului medical corupt, si nu pe cea particulara, a avocatului narcoman Mike Weiss.

L-am vazut acum multi ani, probabil vreo 7. Pe vremea aia mi-a placut si l-am mai revazut o data, dar nu m-a impresionat si a doua oara. Are unele momente foarte amuzante, dar cand treci de 16 ani.. par rasuflate. Nota 6.

Am tot citit pareri contradictorii in legatura cu filmul asta si bine am facut ca nu mi-am format o parere proasta despre el dinainte sa-l vad. Bineinteles, a ajutat si faptul ca din distributie faceau parte Woody Harrelson si Collin Farrell, unii dintre actorii mei preferati. Seven Psychopaths mi s-a parut un film excelent, cu o poveste amuzanta si intriganta prin stupiditatea sa aparenta (un gangster periculos impusca in toate cele 4 zari pentru a-si gasi cainele furat de catre niste rapitori de patrupede), dar sensibila cand aduce in tema subiecte ca prietenia, iubirea, acceptarea pe sine si a celorlalti, arta, sacrificiu si pierdere. Collin Farrell a fost magnific, e un deliciu sa il vad in orice film, iar acelasi lucru il pot spune si despre Woody Harrelson, a carui obsesie pentru un schi-tzu e hilara. Din pacate, Michael Pitt si Abbie Cornish, alti doi actori pe care ii admir, nu au aparut mai deloc in film. Desi nu l-am mai vazut in alt film, Sam Rockwell mi-a facut o impresie foarte buna in rolul psihopatului Billy si abia astept sa il vad in The Way, Way Back, anul acesta. Pe final, nu spun decat ca filmul merita sa fie urmarit de persoanele care s-au saturat de filme ieftine si de duzina. Oricum, cu asemenea distributie nici nu era posibil sa iasa ceva prost. Nota 9.

Dance Flick mi s-a parut o parodie exagerata, dar oricum, mai buna decat alte filme de genul. Fratii Wayans au fost, bineinteles, foarte simpatici. Nu a fost greu sa iti dai seama de filmele care au fost parodiate, de la You Got Served si Save The Last Dance la High School Musical si Step Up. Oricum, nu am ras asa de mult precum au afirmat alte persoane, dar a fost acceptabil.

Asa cum mi s-a intamplat si cu The Avengers, nu prea stiu de unde sa incep cu parerile bune. Am asteptat Iron Man 3 mai bine de un an si nu m-a dezamagit deloc. In primul rand, Robert Downey Jr. a facut, ca intotdeauna, un rol magnific si cred eu, reprezentativ pentru calitatile sale exceptionale de actor. Pana acum, am fost obisnuiti sa il vedem pe Tony, in primele doua filme, numai in costumul sau invincibil. Noua parte Iron Man aduce noutatea unui conflict intre Stark si costumul sau, care nu prea mai pare a fi atat de invincibil ca pana acum. Situatia fiind data, Tony Stark se vede in pozitia de a se descurca (oarecum) numai cu ce i-a dat natura si se descurca foarte bine. In al doilea rand, mi-a placut felul in care s-a pus problema dificultatilor psihice cauzate de evenimentele din The Avengers. Nimic tragico-dramatic, insa tocmai prin naturaletea cu care Tony se descurca cu acele probleme si atacuri de panica au facut ca ele sa nu devina ceva penibil si sa se pastreze, oarecum, spiritul comic al acestui film. Totusi, ar fi fost mai interesant sa vedem ce s-a intamplat cu orasul dupa actiunea din The Avengers. In al treilea rand, in legatura cu twistul acela pe care multi cinefili nu l-au gustat, trebuie sa spun ca pe mine m-a amuzat nespus si mi s-a parut a fi tocmai condimentul ce a facut filmul perfect. Ben Kingsley a fost fenomenal in rolul Mandarinului si mi-a placut mult mai mult de el dupa intorsatura de situatie (pe care, bineinteles, nu am de gand sa o mentionez, dar cei care au vazut filmul vor intelege la ce ma refer). Mai putin fenomenal mi-a parut Guy Pierce, care nu s-a descurcat atat de bine in rolul antagonistului, asa cum a facut-o in alte filme. Gwyneth Paltrow a fost superba, ca intotdeauna. Spre bucuria mea, parca a aparut in mai multe scene, spre deosebire de primele doua filme. Trebuie sa spun si ceva care nu lauda filmul, cel putin din perspectiva mea, si anume finalul. Nu l-am gustat deloc, mai ales ca sunt anumite puncte care se contrazic cu ideea de baza a filmului (din nou, cine a vazut filmul isi va da seama cu siguranta despre ce e vorba). Bine ca apare The Avengers 2 in 2015 si asa stiu ca Tony Stark nu isi va inceta aventurioasa activitate de protejare a lumii. In final, efectele speciale au fost cu duiumul si foarte bune, comicul e la el acasa, avem twist-ul acela care m-a incantat nespus, o Gwyneth Paltrow cu un abdomen perfect si un Tony Stark care face declaratii de dragoste ciudate, dar frumoase si mai ales, avem un film foarte bun care va face deliciul cinefililor, cu o regie exceptionala si un plot complex. Ca de fiecare data, a fost o incantare sa urmaresc un film marca Marvel. Nota 10.

M-am uitat la film in special pentru Josh Duhamel, pe care nu il mai vazusem de la Life As We Know It si pentru Julianne Hough, care mi-a placut in Footloose si Rock Of Ages. Amandoi au facut roluri frumoase, mai ales Duhamel. E un film romantic interesant, in maniera cu care ne-a obisnuit Nicholas Sparks. Din fericire, au fost cateva aspecte care m-au surprins si care nu erau semnatura lui Sparks. Finalul, de asemenea, a fost diferit fata de celelalte ecranizari ale cartilor lui. E un film linistit, emotionant. Nota 8.

Spring Breakers vrea sa arate cat mai mult a film independent, dar vrea sa aiba succes si in cinematografe. E putin cam complicat sa iti formezi o parere despre productia de fata; nu merge doar "imi place" si "nu imi place". Eu sunt undeva la mijloc. James Franco a jucat bine, ca intotdeauna, dar nu a fost incendiar, plus ca a fost umbrit de formele celor patru pustoaice. Vanessa Hudgens, pe de alta parte... a fost formidabila in rolul tipei baddas, agresive, nepasatoare. La fel ca mai toti cei care au facut parte din generatia Disney (inclusiv Selena Gomez), Vanessa incearca sa scape de eticheta de Fata-cuminte-si-draguta. Pana acum, ii reuseste de minune, ea m-a impresionat cel mai mult in acest film. Scenariul e slab, cu multe lacune si greseli, cu o poveste improbabila si greu de crezut. Momentul in care James Franco ingana din "Everytime" al lui Britney Spears, in timp ce cele patru puicute se invart pe langa el a fost -nici acum nu pot sa ma decid- si ridicol, si frumos in acelasi timp. Lipsa in peste jumatate de film a Selenei Gomez m-a cam deranjat, iar finalul e stupid si sec. Repetitia secatuitoare a sintagmei "Spring break, spring break" nu-si avea rostul; doar nu e cine stie ce citat inaltator. Insa revenind la partile bune, soundtrack-ul a fost foarte bine ales, mai ales pentru poveste si pentru varsta si caracterul personajelor. In rest, multe fete dezbracate, multe impuscaturi, droguri si multa violenta, o Selena Gomez care plange ca vrea la mami si o Vanessa Hugdens care nu mai vrea niciodata la mami. Cum spuneam, e greu sa iti faci o parere despre film. Nota 7.

Am tot citit prin comentariile de pe IMDB cum ca filmul va reusi cu siguranta sa smulga lacrimi de la spectatori. Mie nu mi-a smuls lacrimi, dar ceva emotii tot mi-a trezit. Fara sa aiba un plot incendiar, A Werewolf Boy e o poveste superba despre prietenie, despre dragoste si despre ce inseamna sa accepti in totalitate ce/cum este o persoana cu adevarat. Apoi, e o transpunere sensibila a primei iubiri si a emotiilor aferente. Cu siguranta, de urmarit.

Cu riscul de a fi lovita cu minusuri ca Justin Bieber intr-un grup de metalisti, o sa spun ca filmul mi s-a parut ingrozitor! Vai, Doamne! In cele doua ore si ceva cat m-a chinuit, filmul a fost teribil de plictisitor, incat am ajuns sa studiez mai tot ce se putea, inafara de fetele actorilor. Am impresia ca la un moment dat, intr-o scena la bustul gol, Tomitza si-a supt burta. Asta e mai socant decat intregul fir al actiunii. Rosamund Pike mi-a adus aminte de Kristen Stewart, dar pana si ea a avut rolul acela frumos in The Runaways. Plot-ul e interesant, dar o ia pe alte drumuri si se strica toata treaba. Numai Tomitza a dat bine, mai ales la scenele cu bustul gol. Nota 5, cu indulgenta.

Mi s-a parut interesant doar in prima parte. Pe Lucas Till il stiam din cateva videoclipuri si varianta movie a serialului Hannah Montana, pe Crystal Reed o stiam din Teen Wolf, unde detine un rol principal, insa aici s-au terminat cunostintele mele despre actori. In orice caz, prima parte a filmului e destul de buna si diferita fata de dramele teenage, plina de subtilitati si mesaje. Cu a doua parte se strica toata frumusetea filmului. Un punct in plus am dat pentru coloana sonora, foarte potrivita si actiunii, si varstei protagonistilor.

The Oranges mi s-a parut un film subtil, frumos si delicat, intocmai pe gustul meu. Distributia a fost de zile mari (ii amintesc aici pe Hugh Laurie, Leighton Meester, Allison Janney, Adam Brody) si a reusit sa dea culoare filmului, care poate nu ar fi fost la fel de colorat fara acesti actori. Mi-a placut sublinierea consecintelor unei relatii dintre un barbat de peste 50 de ani si o tanara de 24 si recunoasterea faptului ca intr-o relatie nu se afla numai doua persoane, ci un intreg grup social, de la rude la prieteni si chiar la comunitate. Hugh Laurie a facut, ca intotdeauna, un rol sublim, iar Leighton Meester s-a descurcat si ea bine. Chimia dintre ei a fost evidenta. Filmul nu se vrea a fi o drama tulburatoare, ci o nuantare a realitatii, unde e dificil sa pui punct dintr-odata unor prietenii de zeci de ani. Eu il recomand tuturor, insa mai ales fanilor lui Hugh Laurie sau ai lui Leighton Meester.

Vazusem trailerul filmului acum cateva saptamani la cinema si mi s-a parut interesant, asa ca abia asteptam sa vad Olympus Has Fallen. Filmul nu m-a dezamagit deloc. Ignorand eticheta de "hai-sa-l-bagam-la-cinema-ca-sa-stoarcem-bani", Cod Rosu la Casa Alba e o productie care le are pe toate: scenariu, actiune, suspans, distributie, efecte speciale, regie. Asa cum spune si Sweeney, ideea de baza a scenariului s-a regasit in foarte multe alte filme, insa ceea ce e interesant la acest scenariu este raportarea la evenimentele pe plan international (ma refer la situatia cu Coreea de Nord). Daca scenariul ar fi introdus teroristi palestinieni, islamici sau altii de genul, nu mi s-ar mai fi parut ceva nou (nu spun original, caci mai avem filme ca Red Dawn din 2012 care promoveaza ideea ca americanii vor fi asaltati de nord-coreeni; mentionez, in orice caz, ca e un remake dupa Red Dawn din 1984, unde invazia era din partea rusilor si a cubanezilor, pe fondul Razboiului Rece). Oricum, nu suntem la lectia de istorie, asa ca nu-mi ramane decat sa mai spun ca actorii au jucat la nivel inalt, mai ales Gerard Butler (care se descurca infinit mai bine in filme de actiune decat in comedii romantice), Morgan Freeman si Mr. President, Aaron Eckhart. Personal, mi se pare ca Aaron Eckhart a fost cel care a jucat la cel mai inalt nivel, cu niste expresii faciale incredibile. Chiar si necunoscutul Rick Yune a fost perfect in rolul antagonistului, atat de bun incat la un moment imi doream un final in care sa nu moara, cum ar fi fost previzibil. In rest, actiunea cu duiumul, niste efecte speciale absolut uluitoare, numai bune de vazut la cinema, suspansul cu nemiluita si ceva injuraturi din partea lui Butler au facut deliciul filmului. I-am dat nota 8, pentru ca a avut cateva scapari minore. Vizionare placuta!

Jason Statham nu se dezminte si isi alege roluri in filme de actiune cu o poveste interesanta, nu neaparat de duzina. Imi place sa il urmaresc in filme, e o prezenta masculina inedita, iar in Parker a facut un rol frumos. Nu mi s-a parut ca filmul a avut storyline-ul ultra-folosit la Hollywood: eroul razbunator intalneste, in lupta lui pentru dreptate (proprie sau nu) femeia ideala, care eventual il ajuta sa isi duca planul la sfarsit si apoi se saruta pasional la sfarsit. Parker a depasit putin situatia asta cliseica. J.Lo. s-a descurcat nesperat de bine in rolul personajului feminin principal. Mi-as placea totusi sa o vad in productii mai serioase (poate o vedem in curand in vreun film de-al lui Ben Affleck, mai ales ca a castigat Oscarul). Nota 7.

Un film simplu, dar emotionant. L-am urmarit pentru combinatia de actori, in special Anna Paquin si Ryan Phillippe, care au avut o chimie destul de evidenta. E mai mult drama decat comedie; cu ideea asta ar trebui urmarit. Nota 7.

Shahrukh Khan e un simbol al filmelor indiene si desi nu urmaresc prea des astfel de productii, e o incantare sa il vad pe acest actor. A fost magnific in My Name Is Khan, mi-a captat fiecare privire. Intr-adevar, filmul e facut ca sa stoarca sentimente si emotii, dar ce-o fi rau in asta? Mie mi-a placut foarte mult pentru poveste, pentru acting-ul lui Shahrukh Khan, pentru soundtrack, pentru mesajul pacifist si pentru frumusetea vizuala. Nota 9.

Nu eram obisnuita cu cinematografia si televiziunea orientala, pana sa ma uit la Secret Garden. Poate de aceea mi s-a parut putin ciudat stilul exagerat de teatral al actorilor. Insa noi, occidentalii, suntem obisnuiti ca teatralitatea sa fie cat mai putin teatrala, ceea ce e un paradox, prin extensie. Serialul are de toate, intr-un singur episod se intampla atat de multe lucruri diferite si importante cam cate s-ar intampla intr-un serial occidental in 5 episoade. Hyun Bin este incredibil in rolul arogantului Kim Joo Won, iar Ji Won Ha (cea mai iubita actrita din Coreea de Sud) incearca pe cat posibil sa para neatragatoare, asa cum i-o cere personajul, dar esueaza cu gratie. Secret Garden e un serial simpatic, linistit si amuzant, chiar daca pe la final ne mai reduce zambetul cu putina drama. Merita urmarit si de cei care nu sunt pasionati de culturile orientale, cum nici eu nu sunt.

Oribil film, probabil cea mai teribila parte din toata saga. M-am uitat obligata de sora mai mica si am ramas cu un gust amar, la fel cum ramasesem si in 2011, cand iesisem din cinema injurand banii pierduti. Robert Pattinson si-a reinviat personajul cu dinti , din pacate, chiar cand incepea sa mai piarda ceva din eticheta de vampir sclipicios. De Kristen Stewart au spus altii mai de rau, nu ma mai complic si eu. Din tot filmul asta de prost gust, singura scena care mi-a placut a fost cea a luptei. Pacat ca nu a durat mai mult; nu de alta, dar pe langa Volturi, poate mureau si Cullenii. Ei, nu-i problema, macar am scapat de ei chiar si fara varsare de sange (pana in urmatorii 10 ani, cand o sa se faca versiuni 15d pentru fanii adevarati - a se citi "mai scoatem cateva sute de milioane de dolari fara vreun efort actoricesc"). Ii dau nota 5. Din perspectiva mea de studenta, nu merita sa treaca, dar ii dau un punct din oficiu. Nu mai am chef sa-l mai vad si in sesiunea de restante.