Sabb.

5 Days Of War e un film de exceptie, care trebuie neaparat urmarit de cinefilii care isi doresc o noua experienta in ceea ce priveste filmele de calitate. De obicei, pornesc vizualizarea unui film cu o stare neutra, tocmai pentru a nu fi dezamagita, insa aceasta productie e atat de verosimila, atat de tulburatoare prin aratarea a ceea ce inseamna cu adevarat un razboi, incat e dificil sa nu fii marcat la sfarsit. Rupert Friend a demonstrat ca e mai mult decat o fata draguta pentru filmele romantice, asa ca sfatuiesc fetele sa nu urmareasca filmul decat pentru el. Ce m-a emotionat pana la lacrimi a fost atitudinea Georgiei fata de acest razboi, faptul ca nicio tara nu dorea sa ajute acest stat micut, de pe urma caruia nu puteau avea parte de beneficii. Observam, unii poate pentru prima oara, altii pentru a zecea oara, cum interesele politice cauzeaza victime nevinovate, care nu sunt constiente ca sunt prinse in mijlocul unei furtuni a marilor puteri. E aproape de necrezut ce se intampla cu tarile periferice intr-un secol in care am fi crezut ca s-a ajuns la civilizatie. Revenind la film, finalul m-a scapat de o treime din socul la care am fost supusa. Dar nu putem nega ca astfel de evenimente se intampla peste tot in lume, fara ca noi sa fim constienti. Nota 9.

The Vow e un film placut care nu mi s-a parut ATAT de plin de clisee precum am citit pe aici. Rachel McAdams si Channing Tatum au format un cuplu simpatic, glumet care se cunoaste in toate formele, asta pana la accidentul in urma caruia ea ramane amnezica. Mi-a placut cautarea lor, felul in care Leo incerca sa ii arate cat se iubesc si modul in care ea incerca sa primeasca toate aceste informatii, dar nu putea. The Vow e un film oarecum realist, nu iti arata cum ea se indragosteste iremediabil de el imediat cum deschide ochii din coma, cand nici macar nu stie ca e amnezica. Si nici intalnirile cu fostul iubit, Jeremy, nu sunt exagerate doar de dragul povestii. Per total, e un film calm, numai bun pentru o seara de weekend, dar nu are puterea sa iti ramana in memorie, sa stabileasca un standard ca, de exemplu, The Notebook, un alt film cu Rachel McAdams.

De mult voiam sa mai urmaresc un film ca Midnight in Paris, cu o poveste absolut incredibila si cu finetea retro a celui mai romantic oras. Un film extraordinar, care m-a lasat fara cuvinte chiar si dupa ce am terminat vizionarea, dovada a maretiei productiei. A fost placut sa o vad pe Rachel McAdams intr-un rol daca nu negativ, atunci unul diferit de femeia naiva si iubitoare din celelalte filme de dragoste in care a jucat. In ceea ce il priveste pe Owen Wilson, niciodata nu am avut vreo sensibilitate pentur el, dar in Midnight in Paris a jucat ireprosabil. Finalul probabil a fost cel care m-a uimit cel mai mult - difera atat de mult de cele ale productiilor comerciale, unde finalul e oarecum nesurprinzator. Ma tot intrebam pe parcursul filmului cum o sa gaseasca Gil o metoda de a-si trai iubirea cu adevarat, dar ceea ce ne-a fost aratat in ultimele minute a fost mult mai frumos. O singura nemultumire am: ar fi fost placut ca Adrien Brody sa apara mai mult. I-am dat nota 9.

Surprinzator sau nu, filmul e unul destul de reusit. Bineinteles, e vorba de cea mai populara fata din liceu care a suferit un deces in familie si isi oprima sentimentele prin nevoia de atentie si de un tocilar, mai mentionam si de rivala popularei, care ravneste la premiul de Miss si ramificatiile ciudate dintre liceenii americani si am fi putut spune ca am scos inca un film despre adolescenti cum se fac tot timpul, dar Geek Charming are ceva special. Poate faptul ca e mai serios decat majoritatea productiilor Disney? Nu stiu, ramane sa reflectez asupra acestui aspect. Pana atunci, nota 8.

Un film aiurea, fara logica, cu unele faze amuzante dar atat. Finalul a fost absolut penibil, la un moment dat chiar ma intrebam cum de cineva s-a putut gandi la un final atat de ridicol!

L-am vazut acum multi ani, probabil vreo 7. Pe vremea aia mi-a placut si l-am mai revazut o data, dar nu m-a impresionat si a doua oara. Are unele momente foarte amuzante, dar cand treci de 16 ani.. par rasuflate. Nota 6.

E primul film in care l-am admirat pe Michael Pitt, un actor care a ajuns sa-mi placa la nebunie pentru expresivitatea lui. Filmul e de urmarit, desi nu are prea multi fani pe la noi.

Un film simpatic pe care l-am urmarit acum cativa ani. Are unele faze destul de amuzante pe care le retin si acum. I-am dat nota 6.

Mes Cheres Etudes trateaza un subiect sensibil si, in aceeasi parte, de o mare actualitate: prostitutia studenteasca. Se stie foarte bine ca si la noi se practica aceasta metoda de a face bani pentru a plati studiile inalte. Nu sunt o mare fana a filmelor de natura franceza, poate pentru ca nu mi-a placut niciodata limba, dar acest film are calitatea de a fi foarte verosimil, fara exagerari inutile. M-a cucerit simplitatea personajului principal, o fata aparent inocenta, dar care alege prostitutia pentru a-si continua studiile. Desi opinia generala despre aceasta meserie spune ca este una simpla, din Mes Cheres Etudes ne dam seama ca nu e chiar asa. Laura sufera, este batjocorita, umilita si inselata, totul pentru educatia ei. Din partea mea are nota 9.

Un film care m-a uimit prin subiectul curajos, prin intorsaturile de situatie, dar mai ales prin actingul incredibil al lui Chris Evans. Ii dau 9 si nu 10, deoarece finalul nu izbeste spectatorul, acesta nu se cutremura la soarta lui Mike Weiss. In acest caz, filmul se bazeaza mai mult pe actiunea generala, cea a sistemului medical corupt, si nu pe cea particulara, a avocatului narcoman Mike Weiss.

Dakota Skye e un film cu o tema interesanta pe care nu am mai vazut-o abordata in alta productie si anume, capacitatea unei persoane nu numai de a-si dea seama cand ceilalti mint, dar si de a simti, intr-un fel de neexplicat, adevarul. Indiferent daca e vorba de minciuni albe, minciuni in educatia pe care o primeste sau minciuni venite de la iubitul sau, Dakota stie. Insa totul se schimba odata cu aparitia lui Jonah, un baiat care nu minte. Filmul vorbeste despre felul in care realitatea nu e niciodata asa cum dorim s-o infatisam, iar acest lucru face parte dintr-un cerc vicios care poate schimba vieti. Cea a Dakotei nu s-a transformat, ci asa a fost de la inceput, caci "superputerea" ei a impiedicat-o sa se apropie de cineva. Productia e speciala prin mesajul transmis: toata lumea minte, dar ce conteaza? Traieste fara sa te gandesti la minciuni, ci la adevaruri. Nota 8.

Am vazut aseara filmul, mai mult pentru a intelege ceva din filmul lui James Franco , " James Dean". Bineinteles ca nu am fost dezamagita. Imi plac filmele vechi, simplitatea acelor timpuri si tehnica speciala a actorilor de a juca. Desi adolescenti, Jim si Jude inca au o naivitate in privire; desi are un suflet curat, Jim nu vrea sa devina un las ca tatal sau, asa ca isi face o ocupatie din a intra in necazuri; desi e timida si calma, Jude se simte nevoita sa-si vulgarizeze limbajul si comportamentul in grupul ei de prieteni. Filmul e plin de antiteze, de lucruri facute in detrimentul adevaratei personalitati. I-am dat 10, bineinteles.

Jumatate din descriere nu corespunde cu actiunea filmului. Am trimis o descriere mai buna. In legatura cu filmul, poate parea simplu la inceput, insa mi-a placut verosimilitatea cu care a fost tratata actiunea. Hilary Duff a facut un rol serios, diferit de musicalurile si comediile usoare in care am vazut-o pana acum, iar Reece Thompson, pe care l-am mai vazut doar in Daydream Nation, are de data aceasta un rol principal cu care se descurca uimitor de bine.Din partea mea are nota 8.

L-am vazut cand eram mai mica si apoi l-am revazut aseara. Imi aminteam decat finalul, cand Astrid avea parul lung. Un film emotionant, despre o relatie mama-fiica periculoasa, despre egoismul care poate distruge vieti, despre un copil care este nevoit sa se maturizeze prea din timp.

Al doilea film din trilogia "Hunger Games" ar fi avut mari sanse sa depaseasca prima parte, dar s-a impiedicat la jumatatea drumului. Cei care au vazut prima parte dar nu au citit cartile (ma includ si eu) vor fi surprinsi de amanunte legate de Jocurile din prima parte, descoperite de mister si explicate in partea a doua. Problema majora a filmului pare sa fie asteptarea prea lunga a actiunii. Discutii peste discutii, discursuri, cateva intrigi slabe si Katniss, care se lupta cu sentimente pentru doi baieti. Ce-i drept, personajul lui Woody Harrelson mai taia din seriozitate cu replicile lui acide si cu afinitatea pentru bautura. Cu totii am vrut sa vedem faimoasele Jocuri, iar cand in sfarsit au venit, am observat au fost o gluma in comparatie cu cele din partea intai. Idei indraznete, dar insuficient prezentate sau explicate, timp de desfasurare prea mic, tributurile eliminate prea repede... Cam astea ar fi punctele in minus, iar cele albe nu au cum sa lipseasca. Efectele speciale nu au fost exagerate, dar au fost dozate exact cat trebuia incat sa para totul veridic. Singurele efecte care ar fi fost interesant sa fie explicate sunt trucurile cu rochiile lui Katniss, cele create de Cinna. Intrigile prezente de-a lungul filmului au dat viata evenimentelor; noile personaje, vechii invingatori ale editiilor precedente ale Jocurilor Foamei, au avut mai multa consistenta chiar si decat cele prezente inca de la inceputul trilogiei- cum ar fi Finnick, ingamfatul castigator al unei editii mai vechi si aliatul lui Katniss si al lui Peeta. Jennifer Lawrence a fost fantastica, asa cum ne-a obisnuit, ar putea juca orice rol si i s-ar potrivi ca o manusa, indiferent de dificultate. Josh Hutcherson si Liam Hemsworth au fost eclipsati de Lawrence, spre deosebire de Woody Harrelson, care si-a sustinut rolul perfect, ca intotdeauna. Cu toate acestea, filmul te tine in priza, nu e plictisitor nici macar in prima parte, cand nu prea exista actiune ci doar un suspans care preceda noile Jocuri. Din pacate, finalul a fost execrabil si m-a lasa cu un gust amar, un final taiat ca din pom chiar cand nu trebuia, fara absolut nicio avertizare. Partea a doua a trilogiei merita o vizionare (poate unii spectatori vor fi mai putini drastici decat mine), in special pentru Jennifer Lawrence, o frumusete care merita observata in absolut orice rol.

Asa cum mi s-a intamplat si cu The Avengers, nu prea stiu de unde sa incep cu parerile bune. Am asteptat Iron Man 3 mai bine de un an si nu m-a dezamagit deloc. In primul rand, Robert Downey Jr. a facut, ca intotdeauna, un rol magnific si cred eu, reprezentativ pentru calitatile sale exceptionale de actor. Pana acum, am fost obisnuiti sa il vedem pe Tony, in primele doua filme, numai in costumul sau invincibil. Noua parte Iron Man aduce noutatea unui conflict intre Stark si costumul sau, care nu prea mai pare a fi atat de invincibil ca pana acum. Situatia fiind data, Tony Stark se vede in pozitia de a se descurca (oarecum) numai cu ce i-a dat natura si se descurca foarte bine. In al doilea rand, mi-a placut felul in care s-a pus problema dificultatilor psihice cauzate de evenimentele din The Avengers. Nimic tragico-dramatic, insa tocmai prin naturaletea cu care Tony se descurca cu acele probleme si atacuri de panica au facut ca ele sa nu devina ceva penibil si sa se pastreze, oarecum, spiritul comic al acestui film. Totusi, ar fi fost mai interesant sa vedem ce s-a intamplat cu orasul dupa actiunea din The Avengers. In al treilea rand, in legatura cu twistul acela pe care multi cinefili nu l-au gustat, trebuie sa spun ca pe mine m-a amuzat nespus si mi s-a parut a fi tocmai condimentul ce a facut filmul perfect. Ben Kingsley a fost fenomenal in rolul Mandarinului si mi-a placut mult mai mult de el dupa intorsatura de situatie (pe care, bineinteles, nu am de gand sa o mentionez, dar cei care au vazut filmul vor intelege la ce ma refer). Mai putin fenomenal mi-a parut Guy Pierce, care nu s-a descurcat atat de bine in rolul antagonistului, asa cum a facut-o in alte filme. Gwyneth Paltrow a fost superba, ca intotdeauna. Spre bucuria mea, parca a aparut in mai multe scene, spre deosebire de primele doua filme. Trebuie sa spun si ceva care nu lauda filmul, cel putin din perspectiva mea, si anume finalul. Nu l-am gustat deloc, mai ales ca sunt anumite puncte care se contrazic cu ideea de baza a filmului (din nou, cine a vazut filmul isi va da seama cu siguranta despre ce e vorba). Bine ca apare The Avengers 2 in 2015 si asa stiu ca Tony Stark nu isi va inceta aventurioasa activitate de protejare a lumii. In final, efectele speciale au fost cu duiumul si foarte bune, comicul e la el acasa, avem twist-ul acela care m-a incantat nespus, o Gwyneth Paltrow cu un abdomen perfect si un Tony Stark care face declaratii de dragoste ciudate, dar frumoase si mai ales, avem un film foarte bun care va face deliciul cinefililor, cu o regie exceptionala si un plot complex. Ca de fiecare data, a fost o incantare sa urmaresc un film marca Marvel. Nota 10.

Dance Flick mi s-a parut o parodie exagerata, dar oricum, mai buna decat alte filme de genul. Fratii Wayans au fost, bineinteles, foarte simpatici. Nu a fost greu sa iti dai seama de filmele care au fost parodiate, de la You Got Served si Save The Last Dance la High School Musical si Step Up. Oricum, nu am ras asa de mult precum au afirmat alte persoane, dar a fost acceptabil.

Am tot citit pareri contradictorii in legatura cu filmul asta si bine am facut ca nu mi-am format o parere proasta despre el dinainte sa-l vad. Bineinteles, a ajutat si faptul ca din distributie faceau parte Woody Harrelson si Collin Farrell, unii dintre actorii mei preferati. Seven Psychopaths mi s-a parut un film excelent, cu o poveste amuzanta si intriganta prin stupiditatea sa aparenta (un gangster periculos impusca in toate cele 4 zari pentru a-si gasi cainele furat de catre niste rapitori de patrupede), dar sensibila cand aduce in tema subiecte ca prietenia, iubirea, acceptarea pe sine si a celorlalti, arta, sacrificiu si pierdere. Collin Farrell a fost magnific, e un deliciu sa il vad in orice film, iar acelasi lucru il pot spune si despre Woody Harrelson, a carui obsesie pentru un schi-tzu e hilara. Din pacate, Michael Pitt si Abbie Cornish, alti doi actori pe care ii admir, nu au aparut mai deloc in film. Desi nu l-am mai vazut in alt film, Sam Rockwell mi-a facut o impresie foarte buna in rolul psihopatului Billy si abia astept sa il vad in The Way, Way Back, anul acesta. Pe final, nu spun decat ca filmul merita sa fie urmarit de persoanele care s-au saturat de filme ieftine si de duzina. Oricum, cu asemenea distributie nici nu era posibil sa iasa ceva prost. Nota 9.

Cu riscul de a fi lovita cu minusuri ca Justin Bieber intr-un grup de metalisti, o sa spun ca filmul mi s-a parut ingrozitor! Vai, Doamne! In cele doua ore si ceva cat m-a chinuit, filmul a fost teribil de plictisitor, incat am ajuns sa studiez mai tot ce se putea, inafara de fetele actorilor. Am impresia ca la un moment dat, intr-o scena la bustul gol, Tomitza si-a supt burta. Asta e mai socant decat intregul fir al actiunii. Rosamund Pike mi-a adus aminte de Kristen Stewart, dar pana si ea a avut rolul acela frumos in The Runaways. Plot-ul e interesant, dar o ia pe alte drumuri si se strica toata treaba. Numai Tomitza a dat bine, mai ales la scenele cu bustul gol. Nota 5, cu indulgenta.

Mi s-a parut interesant doar in prima parte. Pe Lucas Till il stiam din cateva videoclipuri si varianta movie a serialului Hannah Montana, pe Crystal Reed o stiam din Teen Wolf, unde detine un rol principal, insa aici s-au terminat cunostintele mele despre actori. In orice caz, prima parte a filmului e destul de buna si diferita fata de dramele teenage, plina de subtilitati si mesaje. Cu a doua parte se strica toata frumusetea filmului. Un punct in plus am dat pentru coloana sonora, foarte potrivita si actiunii, si varstei protagonistilor.