Sibelius
Profil nereclamat@sibelius
Daca v-ati facut de curand o lobotomie The Wolfman este filmul ideal este filmul ideal. Pe de alta parte banii nu au miros, dovada distributia.
Cred ca Ender's Game se preta mult mai bine unui format gen mini-serie...asta ca o scuza pentru schematismul personajelor. "Nasterea" unei francize bazate pe "Ender's Saga" mi se pare imposibila(chiar si in absenta lipsei de succes la box-office).
Unul dintre ultimele filme ale lui Renoir e departe de a fi o capodopera. O fabula cu elemente supranaturale, dar din pacate destul de previzibila. Amuzant pe alocuri, dar cam atat.
Un film controversat in epoca din cauza aparitiei nud a protagonistei in una din scene si a altei scene erotice(chiar daca nu explicite). Trecand peste simbolismul de multe ori prea evident al unor scene ramanem cu interpretarea(dar si frumusetea) lui Hedy Lamarr, filtrarea evenimentelor si trairilor din punctul ei de vedere si modul de realizare a filmarii.
Varianta pe care am vazut-o eu are doar 93 de minute in loc de 126 cum apare in pagina de prezentare. Filmul vrea foarte multe si realizeaza(firesc) foarte putin. In locul unei naratiuni ce ar avea-o in prim plan pe Lucretia Borgia asistam la o "istorie" a intregii familii. Personajele sunt schematice, naratiunea in salturi, iar sexualitatea si violenta sunt pilonii principali ai filmului.
Un scenariu putin plauzibil si care musteste de propaganda comunista(fapt oarecum logic avand in vedere cine este autorul romanului adaptat). Filmul merita totusi vazut pentru numele regizorului si pentru jocul actorilor.
Un film 3D care plateste tribut tehnologiei...personaje slab conturate, fir narativ dezarticulat, secvente a caror unic rol este de a oferi pretextul utilizarii efectelor. De remarcat(totusi) eternul Daniel Olbrychski, cateva personaje episodice si unul-doua momente muzicale. Mult prea putin totusi...
Un film salvat de interpretarile lui Radu Beligan si Ovidiu Iuliu Moldovan si de cele cateva "soparle" ale scenaristului.
Marina Vlady si Odile Versois la superlativ intr-un film care ar fi fost probabil unul banal fara prezenta celor doua actrite.
Un film care a disparut din cinematografe la putin timp dupa premiera si relansat abia in ultimii ani, din pacate in acelasi anonimat. Interpretare de exceptie a lui Matei Alexandru, cateva cadre destul de indraznete pentru perioada(chiar daca nu erotice), o poveste mai putin obisnuita si o viziune regizorala apropiata de "noul val".
Mi se pare comic sa noteze cineva filme pe care nu le-a vazut. Citind rezumatul lui Mihnea Columbeanu de pe IMDB mi se pare o prostie, ca majoritatea filmelor facute pe aceasi tema.
Toate dictaturile seamana intre ele, la fel cum orice om ajuns in cercurile puterii va fi interesat sa-si rezolve problemele marunte sub masca "problemelor de stat". Chiar daca pare uneori anost sau greu de urmarit filmul merita urmarit macar pentru imagine si Monica Bellucci.
Un film de arta cu accente erotice si scene al caror singur scop pare a fi acela de a soca spectatorul. Continutul explicit i-a facut pe producatori sa-i amane premiera timp de 25 de ani.
Interesant pentru cei pasionati de obiectele vechi si de modul de restaurare, dar, din pacate, de foarte multe ori restaurarea se invarte in jurul unui numar restrans de categorii de obiecte.
Tema universale transpuse intr-o situatie particulara si intr-o lume pe care o cunoastem prea putin. Desi realizat cu resurse modeste si de pe o pozitie partizana(anti-kurda), filmul ofera o posibila imagine asupra terorismului islamic si a mijloacelor folosite pentru indoctrinare.
Daca filmul era unul romanesc(ca buget si ca mod de realizare pare unul romanesc) si actiunea se desfasura in Delta Dunarii sau in vreun catun uitat de lume, numarul "fanilor" s-ar fi redus la jumatate, iar al contestatarilor s-ar fi dublat. Un film independent, un film de festival, un film care arata o lume pe care nu o vom vedea niciodata intr-un film de la Hollywood. Poate ca prezentarea pretentioasa a unui mesaj simplu este principala deficienta a filmului.
Un film absolut surprinzator, daca ne gandim ca filmele precedente ale regizorului (Mr. Jones si Leaving Las Vegas) erau total diferite ca mod de abordare. Un film in care muzica joaca rolul principal, iar coerenta naratiunii lipseste aproape cu desavarsire. Penduland intre nuditatea justificata si dorinta de a soca filmul merita urmarit macar pentru Rhys Meyer si imagine.
Intr-o lume normala(una in care umorul grobian ar starni cel multe ranjetele unor absolventi de clasa a 4-a la seral, iar filmele de propaganda nu ar fi vazute ca mari realizari artistice) "Les Miserables" ar fi candidatul principal la premiile Oscar. Tom Hooper a reusit sa schimbe total "registrul" si sa abordeze un nou gen, iar protagonistii au reusit roluri de compozitie remarcabile. Trec peste coloana sonora, deoarece un musical care se joaca de 3 decenii nu are nevoie de recomandari. Cei care au apreciat Hair, Evita, Chicago sau Moulin Rouge vor fi incantati de film.
Prezenta Isabellei Adjani pe afis(chiar daca intr-un rol minor) ramane la 40 de ani de la realizarea filmului principala sa calitate. O poveste sentimental/erotica care se remarca prin imagine si frumusetea protagonistei, nu prin vreo calitate artistica deosebita.
Avand la baza personaje reale, serial pacatuieste doar prin numarul mic de episoade(12 in 3 ani). De vazut pentru prestatiile actoricesti, dar si pentru ca muta clasicele filme cu avocati din prezent in Anglia sfarsitului de secol XVIII.