Suspectu

Filmul este regizat în maniera minimalistă specifică noii generaţii de regizori română aflată în formare, dar cel mai momorabil lucuru este cu siguranţă fragmentul de 20 de minute de la final, secventă cu adevărat antologică.Scenariu, deşi simplist, are replici inteligente, spontane, actorii îşi joacă rolurile bine, Porumboiu reuşeşte o regie frumoasă(mai ales acea minunată secvenţă), per total un film frumos, profund, ce-ţi dă de gândit.

Filmul nu tratează confilcte creştino-musulmane, tensiuni interetnice, sau viaţa din închisorile franceze, filmul tratează lupta pentru supravieţuire a unui tânăr, şi schimbarea acestuia , în mod iremediabil, dintr-un tânăr speriat, ce dorea doar să fie în siguranţă, într-un adevăr interlop, criminal cu sânge rece, de care se vor teme până şi mai marii săi. Jacques Audiard reuşeşte să păstreze un fir narativ puternic, fără să plictisească, redă atmosfera din închisoare prezentând o societate foarte asemănătoare cu cea din afara zidurilor, doar că aici lupta pentru supravieţuire nu mai este ascunsă de politeţuri şi ipocrizia umană, este făţişă. Reuşeşte să ne transmită sentimentele lui Malik(jucat foarte bine de Tahir Rahim, de reţinut privirea sa temătoare de la începutul filmului, în contrast cu privirea ucigătoare de la sfârşit), de la disperare, la bucurie, de la teamă, la putere. Un alt actor ce se remarcă ca făcând un rol foarte bun este Niels Arestrup în rolul lui Cesar Luciani, un mafiot corsican care-l ia sub aripa sa pe Malik, ne poate aminti un pic de Vito Corleane din „Naşul” lui Coppola, asemănările fiind iminente. Din punct de vedere scenaristic, filmul abundă în personaje bine conturate, verosimile, replici naturale, puternice, şi un nucleu epic puternic. Filmul este unul din cele mai bune realizate în ultimii ani, în ciuda lungimii sale de 2 ore şi jumătate, te ţine în priză permanent, iar după vizionare, ţi se deschid ochii asupra unor probleme legate de interacţiunile interumane, despre prietenie, şi despre ce ai fi dispus să faci pentru supravieţuire, şi care sunt consecinţele.

Chaplin nu încetează să uimească nici după atâţia ani, filmele lui, deşi la prima vedere par nişte comedioare simpluţe, sunt de o forţă şi de un geniu cinematografic neegalat nici în ziua de astăzi, scenariul, regia, jocul actoricesc.TOTUL contribuie la alcătuirea unui tot unitar. Charlot este confundat cu un hoţ, iar după o urmărire de către poliţişti dă într-un circ, unde prin felul său haios de a fi reuşeşte să resusciteze publicul plictisit de numerele banale ale circarilor, astfel, văzându-i succesu', directorul circului îl angajează.De aici Chaplin reuşeşte să coase intrigi, să ne transmită emoţii puternice, iar sfârşitul, cu Chaplin stând singur în timp ce circarii pleacă, în timp ce dragostea sa pleacă şi e pe veci pierdută, aceea imagine a omului resemnat cu destinul său, dar care-şi păstrează demnitatea şi zâmbetul, ei domanelor şi domnilor, acel final antologic reprezintă geniul lui Chaplin.

Tarantino în acest film, cum va face mai târziu şi în „Inglorious Basterds”, face totul de dragul spectacolului vizual, vedem urmăriri nebuneşti de maşini, explozii, lupte, etc. Omagiu, ce-i drept, la filmele de gen „grindhouse”, deci, era necesar şi o serie de femei frumoase, dar sunt menţinute dialogurile gen „Pulp Fiction” şi „Reservoir Dogs”, discuţii despre nimic în general, purtate la un nivel intelectual sofisticat, cu care ne-a obişnuit Tarantino, si de apreciat mai este, că deşi copiază la nivel de subiect filmele „grindhouse”, la nivel calitativ rămâne la cel puţin media sa.

Unul din cele mai remarcabile figuri ale istoriei mexicane, Emiliano Zapata, conduce masele revoltate de ţărani împotriva preşedintelui Diaz, iar apoi împotriva generalului Huerta. Acest tânăr, Zapata, deşi nu ştia nici să scrie, a dovedit o remarcabilă cunoaştere războiului şi un incredibil spirit de lupătător pentru libertate, încât şi după victorii, renunţă la bogăţiile ce i se promit pentru a-şi ajuta semenii. Elia Kazan reuşeşte să redeie filmului atmosfera specifică epocii, dar mai ales, o anume alură de basm, de legendă.Cromatica are un rol esenţial, ţăranii sunt în general îmbrăcaţi în alb, iar armata cotropitoare în negru, de asemenea imaginile din deşert sunt de o plasticitate ieşită din comun, contribuind la crearea unei lumi puternice, în care legătura cu pământul este foarte puternică. Marlon Brando reuşeşte un rol grandios, luptătorul etern pentru libertate, care în timp de pace nu are stare, şi caută mereu şi mereu mai multă luptă, şi nu se dă bătut până nu reuşeşte să redeie poporului ce este al lui de drept, chiar de-l va costa şi viaţa, cum l-a şi costat, şi care foarte probabil, şi-a şi dorit-o. Trebuie amintit şi Antony Quin, Eufemio Zapata, fratele marelui revoluţionar, acesta este un tip carismatic, ce crede în cauza fratelui său, dar sătul de atâtea lupte, mai ales că nu mai primise nimic în schimbul efortului său, cade în depravare şi corupţie. Şi ceilalţi actori fac roluri excelente, ajutaţi şi de scenariu, care respectă adevărul istoric şi construieşte personaje puternice şi dialoguri vii, memorabile.Secvenţe memorabile sunt cele când Zapata este numit preşedinte, şi observăm cum este cât pe ce să se transforme în Diaz, sau scena finală, a asasinării lui, sau multele alte scene, încărcate de patos şi de caracterul puternic al unor oameni simplii. Un film într-adevăr extraordinar!

John Ford reuşeşte să construiască suspansul şi să croiască întorsături de situaţii încât l-ar face invidios chiar şi pe Hitchcock. Premisa de la care porneşte filmul este ea în esenţa ei foarte originală, şi firul narativ pe care porneşte şi-l exploatează Ford continuă nota incipientă, reuşind un film de vreo oră şi jumătate care nu plictiseşte deloc, datorită prospeţimii scenariului, regiei ingenioase şi a jocului actoricesc puternic.

N-am plâns.Filmul a fost emoţionant, puternic, bine jucat şi toate alea, da' nu am plâns.În afara mesajului şi firului poveştii oarecum stereotipic, filmul nu are pregnanţa şi puterea unor filme ca „City Lights” sau „Casablanca” care îţi pot stoarce lacrimi la propriu. Actorii joacă frumos, pasional, o tipologie memorabilă a îndrăgostiţilor.Scenariul, cum am mai zis, stereotipic, dar totuşi proaspăt şi antrenant. Regia nu excelează, da' nici nu dezamăgeşte, şi sunt convins c-o să-mi încasez înjurături, dar produsul finit nu este atât de bun pe cât se aude.

Ei, David Fincher, un regizor excelent de altfel, care şi-a dovedit talentul pentru estetica violentului în filme precum „Se7en” şi „Fihjt Club”, reuşeşte să continue onorabil seria terorii spaţiale a lui Ridley Scott („Alien”) şi James Cameron („Aliens”), nereuşind însă să păstreze acelaşi fir al suspansului, al groazei, al terorii, (nicidecum să-l tripleze, cum promite pe afiş) ci creşte acţiunea filmului, reuşind să-l facă antrenant, şi să nu plictisească.Scenariu din păcate devine un picuţ stereotipic, dar beneficiază totuşi de personaje bine conturate şi de dialoguri puternice. Sigourney Weaver îşi continuă rolul, ducându-l cel puţin pe o linie dreaptă de plutire, iar ea este ajutată şi de ceilalţi actori care reuşesc o interpretare cel puţin corectă. Deşi nu se ridică la nivelul primelor două, filmul nu dezamăgeşte (prea tare în orice caz), şi ar fi(da' cu siguranţă nu e) un bun sfârşit pentru această serie, deja iconică pentru genul horror.

O abordare interesantă, modernistă, a operei lui Conan Doyle, dar căruia îi lipseşte o regie puternică.Punctul forte al filmului rămâne Robert Downey Jr., pe nedrept nenominalizat la Oscar anul acesta, rolul swu este mult mai bun ca cel al lui Clooney din „Up in the air”.Sherlock-ul lui Downey Jr. este acelaşi detectiv ce ia în calcul fiecare detali, ajungând până la cele mai elaborate concluzii, dar este neglijent în privinţa igienei, bătăuş, de zici că-i Rambo.Scenariul este ingenios, cu răsturnări de situaţie interesante, personaje bine-conturate, şi schimburi de replici comice şi inteligente, dar amestecă prea multe elemente de (pseudo)fantastic, dând o notă confuză filmului uneori, dar pentru interpretarea fabuloasă a lui Downey Jr. şi pentru schimburile vioie de replici, filmul merită toţi banii

Dacă filmul lui Ridley Scott era mult mai tensionat, plin de suspans, şi construit cu nerv, Cameron vine şi face un film de acţiune excelent, păstrând mereu un ritm alert, construind de asemenea suspans şi păstrând nota de teroare impusă de Scott.Signourey Weaver îşi reia rolul, reuşind o interpretarela fel de bună, fiind una din cele mai puternice personaje feminine din cinematografie, acuma având şi trauma celor petrecute, ura şi mai ales instinctul matern în momentul întâlnirii cu Newt, o fetiţă ce a supravietuit atacului extratereştrilor de pe o colonie trimisă de Terra pe o planetă aparent nelocuită. Cameron reuşeşte să creioneze personaje interesante, mai ales soldaţii, să creeze dialoguri pline de vervă, introducând pe tabloul de teroare construit şi unele glume inteligente, pentru a mări contrastul. „Aliens” reprezintă încă o realizare excelentă a genului horror, ung en atât de expresiv şi atât de subapreciat de mulţi.

Mai mult thriller decât horror, filmul porneşte de la o idee bună, care se pierde pe parcurs.Regia începe bine, dar devine confuză pe parcurs, interpretări nu depăşesc registrul „foarte bine”-lui, iar scenariu are unele mari hibe, compensate desigur de unele personaje bine-scrise şi dialoguri puternice. Poate data viitoare...

Nu e cazul să denigrăm filmul, văd că toată lumea îi reproşează clişeele, care uimitor sunt foarte puţine.Filmul conţine dialoguri originale şi comice, un ritm alert, personaje interesante, şi un subiect de Crăciun frumos.Cu siguranţă nu este o comedie sau vreun film excelent, dar este un film bun, cu minusuri şi plusuri, care îţi scoate câte-un zâmbet sau chiar şi râsete.

Poveşti precum cele din „The Blind Side” am văzut în numeroase alte filme americane şi a devenit o formulă tipizată.Din fericire scenariul e bine scris, regizorul face o treabă bună iar punctul forte este interpretarea.Toţi actorii fac roluri convingătoare, mai ales Sandra Bullock, care realizează rolul unei femei puternice, altruiste, gata să facă orice pentru fiul chiar dacă acesta nu este biologic al ei.Deşi oscarizată pentru rol, recunosc că am văzut filme(tot din 2009) cu roluri mult mai puternice şi mai bine jucate ca cel a lui Bullock(cum al fi rolul lui Shosana din spectaculosul „Inglorious Basterds”), dar totuşi este de salutat evoluţia ce o cunoaşte Sandra Bullock în materie de interpretare.

Woody Allen realizează prin acest film o nouă metodă, originală şi revoluţionară, de naraţiune cinematografică, impunând noi standarde de estetică şi dramaturgie în cinematografie. Personajele sunt doi intelectuali din clasa de mijloc: Alvy, un comediant evreu paranoic, şi Annie, femeia de care se îndrăgosteşte după 2 căsătorii eşuate, dar de care se desparte.Filmul este un periplu în amintirile lui Alvy spre a putea vedea ce rotiţe au scârţâit în relaţia lor. Actorii sunt foarte convingători, reuşind roluri de excepţie, memorabile.Scenariul este surprinzător de amuzant, conţinând schimburi de replici acide, înţesate cu un umor intelectual, comic de situaţie avantajat şi de regia strălucitoare a lui Woody Allen, şi mai ales un mesaj profund, caracterizat de câteva bancuri devenite etaloane pentru situaţiile descrise. Filmul rămâne o piatră de hotar în cinemtografie, o mărturie documentară a relaţiilor amoroase din anii '70, şi filmul ce l-a adus pe Woody Allen în rândul marilor comici.

Filmul prezintă lumea gangsterilor,dar diferită de cea prezentată în Naşul,nu lumea mafiei italiene,a organizaţiilor de tip Familia deşi şi ele au un rol important în film,ci mai mult lumea gangsterilor a „băieţilor buni.Este genial,beneficiind de un trio de excepţie,Ray Liota, şi obişnuiţii Robert DeNiro şi Joe Pesci într-unul din cele mai bune roluri văzute pe ecran.Scenariul magnific,la fel şi regia(memorabilă scena cu „funny how?” magnific regizată) filmul este o capodoperă fără discuţii.

Nu-i cine ştie ce capodoperă filmu', da' nici o prostie filmică, are puncte forte şi puncte minus.Subiectul este incitant, stand-up-comedianţii, iar actorii fac nişte roluri bune.Dar cam atât.

În comparatie cu „Avatar” pelicula lui Bigelow şi-a meritat Oscarurile, dar având în vedere că pe lista nominalizaţilor era şi „Inglorious Bastards” a lui Tarantino, mi se pare o mişelie că până şi premiul pentru scenariu original l-a primit tot „....Locker”.Dar să trecem.filmul este foarte bun.Antrenant, nu plictiseşte, personajele sunt credibile şi complexe, jucate foarte bine de actori.Regizoarea chiar are ceva să zică, şi reuşeşte să spună o poveste cu nerv.

Aflat în elita filmelor horror, această capodoperă S.F./horror a revoluţionat cinematografia atât din punct de vedere tehnic cât şi artistic, impunând noi norme, reguli, modele pentru genul horror, care poate fi considerat cel mai dificil gen, şi printre cele mai expresive, dar din păcate, cel mai afectat de comercialismul ieftin. În film întâlnim una din cele mai originale şi incredibile creaţii horror:„alien”-ul, o fiinţă superioară omului din punct de vedere biologic, o adevărată maşină de ucis, care mulţumită priceperii tehnice şi mai ales a geniului lui Ridley Scott, reuşeşte să inspire teroare, mult mai pregnant decât o grămadă de alte creaţii horror recente. Personajele sunt credibile, bine-scrise, foarte bine jucate, scenariu conţine schimburi de replici inteligente, acide, răsturnări de situaţii, rotunjime.Meritul cel mai mare este desigur a lui Scott, care reuşeşte să inspire suspansul, teroarea, groaza în adevăratul sens al cuvântului, ci nu repulsie, scârbă şi dezgust

O comedie uşoară, relaxantă, cu minusurile şi plusurile ei.Nu excelează în nici un punct de vedere, se menţine în general pe un curs linear.Da, sunt replici inteligente, situaţii destul de bine gândite, jocuri destul de convingătoare, dar o regie mediocră.

O elucubraţie cum n-am mai văzut, oricât de promitător a fost primul film, acest film reuşeşte să distrugă toate punctele forte ale predecesorului, reuşind doar să fie trenant, să prezinte personaje lipsite de vlagă, prost interpretate, o regie tehnică, iar singurul merit al filmului este valul de strigăte orgasmice ale fetelor adolescentine din sălile de cinema.