sweet_frenezzy

Am amanat mult timp vizionarea acestui film deoarece nu credeam ca e mare lucru de capul lui, dar si pentru ca stiam ca voi plange. Si asa a fost. Linia filmului extrem de simpla ar fi insemnat nimic fara catelul minunat numit Hachiko. Nu este un film de Oscar, nici pe departe, dar o asemenea emotie ti-o pot transmite doar filmele simple, fara substraturi, fara indicii ascunse, fara drame intiparite adanc in subconstient, fara nimic... doar sentimentul pur de dragoste nemarginita a unui caine fata de stapanul pe care il iubeste mai mult decat se iubeste pe el insusi... chiar si la 10 ani de la moartea stapanului. Si faptul ca aceasta poveste a fost inspirata dintr-o fapta reala acorda un plus de emotie daca mai este posibil...

Cu greu am petrecut cele 2 ore si 46 de minute in fata ecranului. Un film superficial pe care am inceput sa-l vad avand asteptari mari si m-a dezamagit pe masura. Cu siguranta cineva care citeste mai intai extraordinara si incitanta carte a lui Puzo nu poate numi acest film o capodopera...nici pe de parte. In mod sigur faptul ca am citit intai cartea si mai apoi am urmarit filmul a diminuat din suspansul si frumusetea filmului, dar daca filmul ar fi fost facut cum trebuie nu m-ar fi deranjat deloc. Iar felul de a vorbi al Nasului, de parca ar fi avut vreo 2 pietre indesate-n gura, m-a facut sa-mi doresc si mai mult sfarsitul acestui film... Mario Puzo, creatorul lui Don, nu a pomenit in niciun fragment al cartii ca Nasul ar trebui sa vorbeasca de parca ar avea nevoie sa mearga la baie imediat...

Dupa ce mi-am clatit ochii cu "21 grams" si am gustat putin din tehnica lui Alejandro González Iñárritu m-am gandit sa mai vad un film in regia lui. Si nu am ramas dezamagita. Acesta este un film atat de asemanator si totusi atat de diferit fata de cel pe care l-am vazut primul. Desi partile povestilor sunt puse intr-o oarecare ordine fireasca (in "21 grams" erau amestecate si abia la sfarsit cand primeai ultima piesa, ultima secventa puteai sa descifrezi puzzle-ul si probabil asta m-a facut sa admir si mai tare acest film) momentele pline de emotie puse pe o muzica divina m-au facut sa nu simt cum au trecut cele 2 ore si jumatate. Ce mi-a ramas intiparit in minte a fost interpretarea lui Brad Pitt. Clar nu sunt o fana a lui , dar in acest film m-a sensibilizat pana la extrem iar scena in care nu-si mai putea stapani plansul la auzul vocii fiului sau m-a adus in pragul lacrimilor. Mi-a placut si e un film pe care l-as revedea oricand fara sa simt niciodata cu adevarat cele 2 ore si jumatate.

Filmul in care l-am descoperit pe Sean Penn. Si nu cred ca mi-ar fi ramas atat de bine intiparit in minte daca l-as fi vazut in alt film( de exempli l-am vazut si in "The game" unde nu m-a impresionat prea tare; ce-i drept juca si intr-un rol secundar). Linia intamplarilor atat de cutremuratoare si partile povestilor ce trebuiau puse cap la cap exact ca intr-un puzzle... Este exact genul de film care iti pune mintea sa lucreze si te "bantuie" mult timp dupa vizionare. Singurul lucru pe care il regret este ca nu am reusit sa-l vad mai devreme desi imi propusesem de mai mult timp...

Unul dintre cele mai interesante si captivante filme... Foarte frumos si scena finalului spune totul:)

In sfarsit si ultimul film din serie (ultimul vazut de mine) si pot sa spun ca m-a impresionat extraordinar de mult la fel ca celelalte 2. Excluzand scenele de lupta dintre caini care mi-au infierat inima filmul este ceea ce se numeste "a slice of life" si iti prezinta o realitate nu inflorita, cum fac multe dintre filmele americane, ci o realitate "reala". Desi toate cele 3 filme se bazeaza pe aceeasi idee si valorifica acelasi adevar fundamental ma incumet sa sustin ca "21 grams" este o idee mai bun decat celelalte 2 datorita jocului extraordinar al actorilor, imbinarii perfecte a povestilor si ideii de amestecare a scenelor incat sa formeze un puzzle care sa te tina concentrat pana capeti si ultima piesa.