Tamarix

In general nu sunt un fan al filmelor de actiune, prefer arta actorilor in filme psihologice sau drame, dar Kingsman te cucereste de la inceput si te tine cu sufletul la gura pana la sfarsit. Este stralucitor, elegant, stilat, performantele actoricesti si coreografia scenelor de lupta sunt incredibile, de nota 10, scenariul - uimitor. Cel mai mult mi-a placut ideea cavalerului modern (sir Galahad reprezinta idealul cavaleresc in Cavalerii mesei rotunde), in costumul impecabil al gentleman-ului britanic, purtat cu eleganta desavarsita, in locul armurii stralucitoare a cavalerului Galahad. Acesta spune cam asa - A fi gentleman adevarat nu inseamna sa fii superior altora, ci propriului tau ego din trecut. Este o idee cu adevarat frumoasa, cea a discipolului care se antreneaza atat fizic, cat si psihic si moral, sub indrumarea celui care a atins deja treapta cea mai inalta a cavalerismului. Cea mai mare surpriza este chiar Colin Firth, un mare actor dramatic, sofisticat si intelectual, care a facut, pentru acest film, antrenament 6 luni si a slabit pentru a deveni un fel de om de otel, intruchipare a elegantei si fortei - absolut de neuitat in rol! M. Caine, T. Egerton, S. Jackson au roluri extrem de provocatoare, dialogul este inteligent, alert si adrenalina la cote maxime. Regizorul conduce cu eleganta si maiestrie un film pe care oricine si-ar dori sa il vada. Intr-un interviu acesta spune ca sufletul de copil pe care inca il are il indeamna sa creeze filme care sunt de fapt povesti moderne cu super-eroi admirati. As adauga ca, pe langa uimitoarea si fermecatoarea poveste cu cavalerii agentiei ultrasecrete, un cerc select in care doar cativa alesi pot intra, este totusi un film foarte sofisticat, altfel incat trezeste admiratia criticilor, cinefililor pretentiosi, dar si a publicului larg care doreste actiune. O va avea din plin!

Plin de culoare, de farmec, de muzica buna, de nostalgie pentru o perioada demult apusa. Actorii sunt minunati, decorul somptuos, filmul te face sa zambesti pana la sfarsit, dar pune si intrebari importante: este oare mai bine sa te amagesti singur si sa accepti, la fel ca toata lumea, niste aspecte care nu au fost dovedite, sau e mai bine sa fii lucid, chiar daca rationalismul rece te face nefericit si singur? E preferabila o minciuna inofensiva, in locul luciditatii amare? Cat de mult ar trebui sa te minti pe tine insuti si sa iti pui mana pe ochi, ca sa fii fericit si sa te bucuri de viata din plin, fara intrebari chinuitoare? Woody Allen a reusit sa creeze un film fermecator, o comedie lejera la prima vedere, dar cu substrat serios, care ne pune pe ganduri.