Teodora_Nadir

Sweet... Mi-ar fi placut mult in copilarie sau cel tarziu in adolescenta cand inca mai eram indragostita de magia basmelor... E totusi destul de bine realizat dac-a reusit sa-mi smulga cateva zambete.

Scuze, am dat din greseala ca-l am in colectie. Ce tare-s eu :)))) De parca as detine un cinematograf! Nu stiu cum sa corectez greseala. Oricum, abia astept sa-l vad :)

Usor dulceag filmul, personajele de-o frumusete clasica, ceva intriga, actiune si romanta... inteleg de ce place multor oameni. Voiam totusi sa citesc niste pareri vis-a-vis de film, dar au fost majoritatea comentarii la comentarii... pareri vis-a-vis de pareri :). Apreciez rabdarea si capacitatea de intelegere a operatorilor site-ului. Libertatea opiniei, nu? ;)

Un film nu poate inlocui o carte, oricat de bun ar fi, dar asta DOAR pentru ca au roluri diferite. Excelent realizat, conturand mai clar trasaturile fiecarui personaj, cu mai mult suspans si actiune, efecte de calitate superioara, momente amuzante, chiar si-un strop de romanta – idila dintre frumosul Kili si elfa Tauriel – aceasta parte din The Hobbit depaseste orice asteptari (mai ales daca ne amintim senzatia de nedumerire generala lasata de prima parte). Personal m-a surprins modul in care-l prezinta pe Sauron, a carui imagine, din punct de vedere tehnic si artistic, pare chiar mai bine realizata decat in LOTR. Inelul are si el un rol destul de important la un moment dat, desi regret c-am vazut [/citit] LOTR inainte sa vad The Hobbit. Daca n-ai cunoaste continuarea, ai spune ca inelul joaca un rol important in restaurarea binelui. All in all, a fost o placere. Un film mult prea simpatic incat sa-i strici efectul vizionandu-l impreuna cu vreun amic / prieten / iubit... :)

Trucaje ieftine, machiaj simplist, coloana sonora enervanta si din alt film, ca o suprapunere constanta si deranjanta de sunete, fir narativ sacadat (un fel de sughit continuu sacaitor), pe scurt un film excelent inainte sa te sinucizi (asta in cazul in care n-ai motive suficiente). De ce-am dat totusi nota trei? Stiu, mare nota, dar am vazut mizerii si mai mari (n-o spun cu mandrie!). Cum ziceam, i-am dat nota trei pentru ca filmul in sine incearca sa distruga o superstitie, demonstrand ca daca te sperii nu ti se opreste sughitul. Sau nu-i chiar infricosator? :))))))

“Binenteles, dragul meu Watson”, dar ca sa apreciezi un astfel de scenariu la adevarata lui valoare, iti trebuie niscaiva materie cenusie. O comparatie cu varianta hollywood-iana e irealista si aleatorie, avand ca punct tangential doar pe genialul personaj creat de Sir Arthur Conan Doyle si pe prietenul acestuia, dr. Watson. E de la sine inteles ca iubitorii de actiune vor prefera “varianta” americana, deoarece pentru-a pricepe replicile britanicului Sherlock e necesar un oarecare efort. Charmant, si atractiv, caracterizat intotdeauna de finetea umorului de-o maniera unica si-a replicilor impresionante prin enumerarea informatiilor impecabile adunate la o simpla scanare din priviri a interlocutorului sau circumstantelor, britanicul Sherlock are prestanta, manierele (in masura in care spiritul analitic ii permit :D) si nobletea unui adevarat lord. Vizionare placuta tuturor!

Ce simplu e cand exista un regizor care, c-o doza oarecare de umor, suspans si drama, stie sa-ti aranjeze toate evenimentele vietii in asa fel incat sa ti-o faca simpatica si atractiva. Doar ca pentru noi, ceilalti, nu exista un astfel de regizor si suntem nevoiti sa ne organizam singuri viata. Si? Unii dintre noi chiar reusim sa batem filmul! :)

Regret ca n-am reusit sa citesc cartea dar mi-a placut filmul. Am uitat pur si simplu sa privesc cu ochi critic, n-am mai fost atenta la tehnica si nici la defecte :) E interesanta perspectiva asupra vietii si-a mortii precum si asupra iubirii. Consider totusi ca idealizeaza dragostea mult prea mult. Oare chiar asa o fi? Dar ce stiu eu? Poate o sa aflu candva ca dragostea adevarata trece dincolo de daruire, de sacrificiu, pana-ntr-acolo incat determina o fiinta umana sa uite de propriile dureri si perspectiva intreaga a trecerii in nefiinta si sa-si sacrifice ultimele clipe in a re-darui fericire fiintei iubite... Poate e sau poate nu e asa... In preajma mortii poate stim sa traim maret... Deficientele si marile probleme ni le creaza viata, nu moartea. Stim sa murim adesea, dar nu stim cum sa traim... nu stim sa ne bucuram de viata, de fiecare clipa, de oamenii minunati din jurul nostru, de miracolele naturii care ne fascinau in copilarie. Trebuie sa moara o fiinta draga ca sa constatam ca ne irosim viata...?

Ce idiot imi pare in filmul asta Patrick Dempsey (Scuze don'soarelor care-l simpatizeaza). Oricum actorul nu-mi prea place... e cum zicea Mihai: cam gay. Totusi filmul e excelent pentru momente "feminine" de plictiseala. Dulceag ca o balada de primavara sau o telenovela :)

De ce oare in acel bine-cunoscut triunghi al dragostei, regizorul prefera sa scoata din ecuatie tocmai pe cel indispensabil? Hmmm... din dragoste pentru drama, probabil. Realitatea e de obicei altfel: nu moare nici unul dar sufera toti, indiferent ce decizii iau cei trei. In orice caz, filmul e excelent. Drama, razboi, ura, iubire, istorie, romantism, pastel, intriga, suspans, maretie si eroism, efecte speciale reusite, zic eu, ce mai poti vrea de la un film? Totusi nu cred c-as vrea sa-l revad: am fobia filmelor carora le cunosc finalul, in special cand acel final mi-e antipatic...

... si daca e sa facem interpretare, nu toti cei ahtiati de internet avem un avatar, un alter ego care poate ne defineste mai bine decat rolul pe care-l jucam in realitatea palpabila? Si nu suntem oare mai in largul nostru in virtual uneori? Ntz... acolo (aici) nu esti cel dezamagit de cei dragi sau cel nevoit sa dea din coate sau sa accepte compromisuri pentru o cariera. Esti poate doar filozoful care detesta Craciunul pentru perfizia cu care-si ascunde caracterul comercial sub o masca de profunda spiritualitate sau cel care e superior realitatii economico-politice din tara cu un picior in vest si ocheade nostalgice zvarlite peste umar. Si pana la urma avatarul ne defineste cu adevarat?

Exitus acta probat? E drept ca te intriga intr-un fel unic inocenta nonsalanta cu care Ben isi joaca rolul de criminal in serie, iar finalul te face sa-ti pui intrebari serioase asupra mitului jertfei creatoare (cei care-si pun intrebari, binenteles). Si noi avem pe bietul Manole, care-si sacrifica sotia de dragul artei (din pacate nu face nimeni filme inspirate din legenda lui) iar in final este sacrificat el insusi. Aici te fascineaza finalul, dorindu-ti sa savurezi si tu cu toata fiinta acel moment sublim. Si totusi... Merita sacrificiul adus? Justifica nenumaratele crime? Revolta justitiarului din mine e mai puternica decat fascinatia de-o clipa a artistului. Filmul te determina sa urasti si sa iubesti concomitent aceeasi persoana...

Eram copil cand am vazut filmul... M-a fascinat actiunea desi mi-a dat impresia ca dragostea e ceva urat ce te determina sa te sinucizi cand se defecteaza :))) . Apoi ma gandeam ca uite, ce bine se pricepe soarta sa potriveasca partenerii (ulterior am realizat ca soarta respectiva era regizorul... ). In final am rasuflat usurata ca au reusit sa-si rezolve problemele si toata lumea e fericita fara sa mai moara... Hmmm... adultii astia :)))

Hmmm... am fost la filmari cand au facut scenele in Romania... Il cunosc putin pe regizor, dar sincer, ma asteptam sa vad mai multe efecte reusite (sa nu-i spuneti :D ) Cred ca pentru copii e un film excelent, chiar mai reusit decat "Sirenele" :D

E filmul in care am avut revelatia "Waw! Ce bine joaca Johnny Depp!" Amuzant, cu trasaturi destul de "masculine" dar uneori gesturi feminine (miscarea degetelor, clipirea genelor, miscarea corpului), pare indecis uneori, si totusi, surprinzator de vivace si plin de initiativa... Aproape ca n-am reusit sa-l observ pe fermecatorul erou clasic (Orlando Bloom), umbrit de data asta de cel care initial parea un personaj negativ al filmului. Adevarul e ca foarte putine comedii mai au glume cu adevarat reusite! De data asta am ras copios! Trucajele, actiunea, suspansul, rasturnarile de situatii, momentele romantice sau cele amuzante, scenele odioase impletite cu cele frumos pastelate, toate impreuna fac din film o comedie reusita. Daca adaugi la toate astea si prestatia lui Johnny, poti spune ca e un film excelent.

Filmul e o drama romantica, cu eroi clasici, King Kong fiind un fel de Romeo indragostit de o Julieta apartinand unor familii nobile rivale (Ma rog, macar „Julieta” pare-a fi din casta nobila). Intreaga lume e impotriva dragostei lor, astfel ca in final, eroul moare in acelasi stil clasic, incercand sa-si protejeze iubita. Nu are toate punctele clasice ale dramei shakespeare-iene, mai degraba „plagiaza” – intr-un stil original - „Frumoasa si Bestia”, doar ca, din pacate pentru "bestia" noastra, nu exista vraja care s-o tranforme intr-un print fermecator. M-a dezamagit putin actiunea. Filmul creaza un suspans reusit odata cu descoperirea insulei, dar elementele introduse ulterior iti dau putin senzatia de exagerare, oarecum fortata. Scenele din New York sunt realizate mai bine, totusi, unele trucaje par false, decupate din reviste de benzi desenate. Dar pana la urma, finalul atat de dramatic te determina sa ierti anumite stangacii tehnice (si nu doar) si chiar sa le treci cu vederea... Per ansamblu, filmul e reusit si pe gusturile publicului larg. Personal, nu cred c-as vrea sa-l vizionez inca odata...