Upy

Un subiect pe care foarte putini il abordeaza (asa cum ar trebui) si sunt si mai putini cei carora le si reuseste studiul femeii. Orice femeie: o mama, o prostituata, o actrita...Manuela este toate aceste lucruri, la fel cum oricare alta femeie poate deveni Manuela. Pentru ca Manuela este Femeia. Cand ma gandesc la acest film, imediat imi vine in minte celebra melodie a lui Meredith Brooks si ultimul vers al refrenului: "You know you wouldn't want it any other way". Almodovar ia femeia asa cum este (in orice ipostaza) si nu numai ca o accepta dar, suprinzator, se pare ca o intelege si o iubeste. Asadar, scenariu, joc actoricesc, muzica - toate se intrepatrund perfect si dau nastere unui film ce va trece privitorul printr-o sumedenie de emotii si care pur si simplu emana caldura. Nota 10!

Dupa o mare perioada de timp in care nu am dat pe la cinema (si cred ca am motive intemeiate), am fost invitata de colegi sa vizionez alaturi de ei "Sucker Punch". Cum biletul era gratis, am zis...de ce nu? Imi aminteam cat de mult mi-a placut "Watchmen" (film de actiune si mult mai mult decat atat!) si ma asteptam sa fiu din nou surprinsa de Snyder. Am fost...aproape. Din pacate, dupa cum au mai spus-o si altii, actingul lasa foarte mult de dorit, unele scene fiind parca scoase din Tanar si nelinistit. Slava cerului insa ca fetele aveau mereu ruj proaspat pe buze si parul perfect aranjat...ca in Tanar si nelinistit! Apoi, mare pacat de ideea filmului, ar fi putut sa devina ceva mult mai complex decat ceea ce a iesit, pentru ca in esenta acest film chiar nu este pentru toata lumea...Pierdut in efecte speciale si corsete plus ciorapi-plasa, filmul nu uimeste din punct de vedere al ideilor decat pe ici, pe colo. Se simte sclipirea din "Watchmen" insa in niciun caz nu atinge nivelul acestuia din urma! Ce mi-a placut? Pai, debutul filmului, concluzia lui si ideea ce ar fi vrut sa fie, dar n-a fost. Pentru mine, mai mult de jumatate din film a fost ca o combinatie (proasta) intre Girl Interrupted, o telenovela si oricare film de actiune fara noima. A, si mi-a placut si coloana sonora (Depeche Mode, Queen...). Nota 6.5!

Un documentar perfect tocmai prin implicarea emotionala profunda a regizorului...Povestea incredibila a celor doi soti Bagby ne invata despre iubirea fara limite si despre taria de caracter - puterea de a depasi orice obstacol pentru cei iubiti: furie, ura, disperare, deznadejde... Si nu in ultimul rand ne atrage atentia asupra erorilor grave ce se pot strecura in cadrul sistemului juridic - greseli ce pot duce la moarte. Kate si David, prin modul in care au reusit sa razbata, in ciuda faptului ca durerea nu va disparea probabil niciodata, par a fi intr-adevar trimisi pe pamant cu scopul de a deveni exemple pentru noi toti. Cel mai bun documentar pe care am avut ocazia sa-l vad pana acum!

Excelent, excelent film! Asemenea altor filme ale lui Bertolucci, exista multa nuditate in "Ultimul tango la Paris", insa nu acesta este scopul filmului. Sexul nici nu poate fi numit asa, este mai mult o apropiere fizica intre doua suflete ranite, un mod de a refula. In special Paul (interpretat magistral de Marlon Brando), un american ce traieste la Paris, isi gaseste consolarea in "apartamentul secret", alaturi de tanara Jeanne, dupa ce sotia se sinucide aparent fara motiv. Foarte buna si interpretarea Mariei Schneider, reusind sa joace rolul "copilei" Jeanne perfect. Nu este, intr-adevar, un film pentru oricine si nici usor, insa merita vazut macar pentru Marlon!

Foarte, foarte interesanta ideea. Intr-adevar, m-a pus pe ganduri dupa ce l-am vazut: cine este de fapt aceasta "divinitate" care se joaca cu vietile noastre, ca si cum am fi papusi? Destinul, haosul, Dumnezeu? Pentru cei mai multi dintre noi nu exista un raspuns cert, exista doar credinta. Pentru eroul din "Truman Show" raspunsul apare, doare, distruge. Acesta insa reuseste sa depaseasca limitele micului sau univers, Seahaven. Indrazneste sa le depaseasca. Un film foarte bun, care are de asemenea o coloana sonora interesanta, sugestiva.

Un serial foarte bun pana cand dispare Claire din peisaj (fanii stiu cum...). Dupa, mi s-a parut din ce in ce mai slabut, din pacate. Insa, pana atunci, stateam lipita de televizor, ca sa vad ce mai fac cele doua surori atat de diferite, insa atat de unite. Cred ca este cel mai cunoscut serial TV australian; de asemenea, imi place foarte mult si soundtrackul - o muzica foarte sensibila, se potrivea cu situatiile dramatice prin care treceau personajele dar si cu peisajul rustic australian.

“A Beautiful Mind” este, in acest moment, filmul meu preferat. Cand l-am vazut, nu stiam absolut nimic despre Crowe, nu vazusem nici macar “Gladiator”, asa ca nu aveam niciun fel de asteptari din partea lui. Primul lucru care m-a frapat la interpretarea sa a fost mimica, mai ales privirea. Explicand modul in care a pregatit acest rol, Russell a afirmat ca a avut la dispozitie cateva instantanee cu John Nash. Prima impresie a actorului despre Nash a fost ca parca acesta se afla pe alta lume si totul datorita privirii acestuia. Adica exact impresia pe care Russell mi-a transmis-o inca din primele momente ale filmului. De asemenea, acele cateva gesturi aparent neimportante, ce fac parte din limbajul corpului, au ajutat foarte mult, din punctul meu de vedere, la construirea personajului, fie ca e vorba de acel tic copilaresc de a-si scarpina fruntea sau de tremurul degetelor. In prima parte a filmului, personajul farmeca prin acea franchete manifestata fata de oricine, prin acea ambitie de a veni cu ceva nou, original (ceea ce si reuseste), prin obsesia sa pentru modele (episodul in care “deseneaza” diferite forme pe cerul instelat pentru Alicia – ce frumos!). In acest context, suntem introdusi, fara sa stim, in interiorul bolii sale, traim fiecare secunda in lumea sa imaginara, alaturi de prietenii sai imaginari, fiind convinsi de veridicitatea celor ce i se intampla protagonistului. In acest punct, eram chiar dezamagita de film, mi se parea banala ideea studentului, geniului timid devenit peste noapte mare spion pentru statul american. Evident, totul se schimba atunci cand Nash este dus cu forta la spital, povestea ia o turnura complet neasteptata, iar drama acestui personaj incepe cu adevarat. Interesant si original acest procedeu de a introduce spectatorul in miezul bolii lui Nash, pentru ca, traind toate aceste fantezii si acceptandu-le ca fiind adevarate, putem simti mai profund durerea cumplita, deceptia, tragedia de a afla ca tot ceea ce insemnase viata pentru el, nici macar nu existase. Acest sentiment a culminat, pentru mine, cu acea scena in care Nash este supus unui tratament dureros, sub privirile Aliciei si auzind crudul adevar din gura doctorului Rosen. Lupta contra acestei boli cumplite, care, dupa cum afirma personajul, l-a impiedicat sa-si mai foloseasca imaginatia, spiritul creativ, este, din nou, excelent ilustrata, din toate punctele de vedere. Referitor la final…da, poate ca este specific hollywoodian (“Totul se termina cu bine…”), insa interpretarea lui Russell o ridica deasupra acestui standard! Iar acele cuvinte ce compun discursul lui Nash…poate ca sunt o romantica, dar ma emotioneaza la culme de fiecare data cand le aud. Astfel, cred ca filmul s-a vrut a fi mai mult decat o biografie, lucru demonstrat chiar de aceste ultime cuvinte ale lui John Nash, la decernarea premiilor Nobel. De ce spun asta? Pentru ca adevaratul John Nash nici macar nu a participat la festivitatea de decernare a premiilor Nobel in acel an…Exista destule neconcordante intre viata lui Nash in film si adevaratul John Nash. Insa, pentru mine, nu asta este important. Important este ca, pana la sfarsitul filmului, am simtit ca un puternic mesaj mi-a fost transmis, ca mi-am simtit inima explodand de emotie cand l-am auzit pe batranul John Nash spunand: “You are all my reasons…”

Este serialul meu preferat. De ce? Pentru ca este mai mult decat o comedioara spumoasa in care protagonistii sunt pusi in fel de fel de situatii penibile. Undeva pe la sfarsitul sezonului 4, exista cam 3 episoade care trateaza foarte serios probleme unui cuplu obisnuit, din lumea reala. Actorii sunt adorabili, fac un cuplu foarte frumos, credibil. Go Paul and Jamie!

Cel mai bun film pe care l-am vazut pana acum. Exista o multime de scene geniale (imi permit sa folosesc acest cuvant, desi inseamna atat de mult). Cea mai bine gandita din toate punctele de vedere mi se pare a fi cea in care Goeth incearca sa se apropie de Helen, in pivnita vilei. Este practic pus sa aleaga fie intre a-si asculta inima sau a-si urma constiinta indoctrinata. Culmineaza cu acea paralela intre nunta evreilor (care in ciuda tragediei prin care trec, rezista datorita dragostei, unitatii), petrecerea lui Schindler si mana cantaretei care il farmeca, ce-si are corespondenta cu mana lui Goeth care indrazneste sa atinga corpul tremurand al lui Helen. Pana si acest detaliu al mainilor ce ating este incarcat cu o simbolistica aparte. Aici practic fiecare isi releva esenta. Ultima scena, a plecarii lui Schindler este de asemenea extrem de incarcata din punct de vedere emotional si aici mi se pare mie ca se observa cel mai bine diferenta dintre Schindler omul-de-afaceri si Schindler cel nou, Schindler-Omul. Un film pentru care as acorda 11 din zece, daca as putea.

Un esec sau un film genial? Un singur lucru stiu cu siguranta: acest film socheaza, are un impact vizual puternic. Dincolo de asta, trebuie cautata si simbolistica acestui film (in definitiv, povestea lui Iisus ne invata atat de multe). Maia Morgenstern face un rol formidabil.