BeatriceB

Cum s-a mai spus in comentarii, in spatele unui barbat puternic, trebuie sa se afle o femeie puternica.Poate unii contesta sfarsitul filmului, considerandu-l previzibil, dar eu cred ca intalnirea celor doua personaje, amiralul Kolchak si Anna, pe fondul evenimentelor istorice, deci in momente de maxima tensiune, a facut ca dragostea lor sa fie adusa la sublim, transgresand timpul, spatiul, viata, moartea.

Filmul abordeaza o serie de teme foarte interesante dintre care s-au amintit si nuantat in diferitele comentarii(il recomand pe cel al utilizatorului "Braveheart"). Eu as vrea acum sa amintesc de vulnerabilitatea sufletului adolescentin si de responsabilitatea celor din jur, a celor maturi, de a vibra si de a rezona la resorturile intime ale acestor tineri. Un copil nu ar trebui sa empatizeze cu frustrarile, fie de ordin afectiv, fie de ordin material, ale parintilor, ale societatii, el trebuie incurajat sa fie el insusi, sa se exprime pe sine, sa fie creativ. As dedica acest film unor fosti profesori de ai mei, care au inhibat in mine si in colegii mei tot ce s-ar fi putut dezvolta armonios la varsta respectiva.

Un film absolut minunat si sensibil despre universul interior al unui baietel orb, si a carui motivatie de viata o depaseste pe a copiilor normali. In general productiile regizorului si scenaristului iranian Majid Majidi evoca povesti de viata emotionante si autentice, care apartin unor oameni simpli, indeobste copii. Fata de celelalte filme, "The Color of paradise" intregeste scenariul prin minunatele decupaje din natura, ce corespund resorturilor intime ale personajelor.

Nu stiu ce as mai putea adauga la comentariile facute, cu care sunt intru totul de acord, poate doar scena de la final care m-a cucerit absolut. Cum in cateva gesturi se pot concentra o sumedenie de sentimente, cata devotiune (unde sunt femeile de altadata), o dragoste matura, asumata total, despre asta este vorba.

Titlul e cu siguranta o antifraza. Este conturata imaginea societatii americane si a relatiilor familiale care sufera si se degradeaza pe masura depersonalizarii personajelor. Dupa parerea mea sunt cateva teme si motive "tari" care ar fi putut fi ilustrate mult mai bine, iar acel personaj Ricky mi s-a parut total inoportun, ca si toata "demonstratia lui filosofica". In cloncluzie, filmul este un simplu colaj de idei, scene, fara o organicitate interioara.

Este creat un univers antiutopic, drept urmare o lume fara Dumnezeu, fara speranta, unde este interogata fiinta umana in raport cu libertatea. Filmul te invita la o meditatie asupra progresismului, unde valorile umane, spirituale sunt inlocuite cu atitudini pragmatice si egoiste..

As vrea sa vad lucrurile diferit de opinia unanima ca filmul ar ilustra ideea unui cuplu adamic sau un "martiriu in numele iubirii absolute". Cred mai degraba ca este ilustrata tipul de relatie abuziva. Si la ce ma refer: atunci cand intr-o relatie se instaureaza sentimentul posesiunii, lucrurile se vor devia automat. In primul rand premisele sunt urmatoarele: Bess este o tanara instabila emotional, avand anumite traume, precum lipsa tatalui si a fratelui si care traieste viata doar prin prisma afectelor, a iubirii imediate, neavand o constiinta formata. Acest lucru de observa si in dialogul cu Divinitatea, care se transforma treptat intr-o autosugestie malefica.("Dovedeste-mi ca il iubesti si il las sa traiasca") Jan devine prizonierul unor forte obscure, ce nu au legatura cu dragostea, de aceea el va supravitui doar dezlegandu-se de acea dragoste bolnavicioasa. Fanteziile lui Jan si urmarile acestora, devin in finalul filmului un simplu mijloc de reglare a unor energii, de ilustrare a unui posibil deznodamant. Imi pare rau ca nu am vazut nimic sacru, totul este pur pamantesc, iar titlul filmului este unul f sugestiv.

Prin tipul de personaj propus dar si prin tematica, filmul doreste sa aduca in atentie anumite realitati obscure ce caracterizeaza psihicul uman. Astfel sunt ipostaziate multiplicitatea arhetipurilor din subconstient si felul in care anumite traume devin psihoze. Actiunea din Shutter Island descrie tipologia criminala si modalitatile prin care criminalul poate reveni la normal, la sanatatea psihica. Mai precis, avem de a face cu un tip de experiement inedit construit de Guvernul SUA prin centrele de reeducare, unde se incearca o reabilitare a subiectilor. In prima parte a filmului i se creeaza pacientului posibilitatea de a face transferul tiraniei de care el sufera asupra personajelor fictive create de Dr. John Cawley. Pacientului i se incredinteaza misiunea de detectiv ( arhetipul eroului) care il pune in situatia de a-i controla pe cei din jur, fapt ce sugereaza o tipologie tiranica. Datorita preciziei cu care se monteaza acest experiment, nu lipsesc rezultatele, halucinatiile in care apare fosta sotie si copiii, acestea fiind simptomele unui inceput de vindecare. In psihologie este folosit termenul de “nisa de siguranta”, pentru acele tipuri de informatii depozitate in inconstient, deoarece ele sunt prea dureroase pentru a fi scoase la suprafata. In finalul filmului toate cliseele de autocenzura ale personjului Andrew Laeddis sunt daramate, iar pentru cateva clipe acesta reuseste sa-si aminteasca cine este cu adevarat. Filmul este o invitatie inedita la cunoasterea de sine, la a ne pune intrebari serioase despre viata.