Bogdan P.

Zootropolis 2 e un pic cum se simți după a doua cafea din ziua asta, știi, mai puțin energic decât prima, dar totuși solid. Judy și Nick revin în forma lor, iar chimica dintre ei funcționează în continuare bine, chiar dacă nu mai are acel wow factor din original. Povestea cu reptila misterioasă e... okay? Nu e tocmai o enigmă care te ține treaz noaptea, dar servește scopul. Ce mi-a plăcut cu adevărat e faptul că filmul se joacă cu zona griurilor morale a relației lor, nu doar face bancuri de animale și gata. Asta merita apreciat. Vizual e frumos, detailurile din lume sunt la fel de obsesive ca prima dată. Dar cumva lipsește ceva din magia originală, acea senzație de descoperire. Și da, a doua jumătate simte un pic forțată, parcă scenaristul și-a uitat notele și a improvizat pe parcurs. E un sequel competent, nu deranjant, nici genial. Dacă ai copii sau pur și simplu iubești universul Zootropolis, nu o să te dezamăgească. Doar nu aștepți să fiu revoltat de plăcere.

Uite, nu mă așteptam să mă agăț atât de tare de o comedie cu superstare K-pop care vânează demoni. Dar iată-mă, fascinat de combinația asta care pe hârtie pare să fi fost gândită de cineva care a fumat ceva very special. Animația e absolut frumoasă – Chris Appelhans știe ce face – și personajele Rumi, Mira și Zoey au o chimie care funcționează, chiar dacă balanța dintre glumele pop-culture și narațiunea efectivă e cam pe-acolo. Povestea în sine e... well, caotică. Nu-ți vine să crezi că merge, dar merge. Ceea ce mă deranjează puțin e cât de mult se simte glamour-ul artificial al industriei K-pop încasat în fiecare cadru. E cum ar fi Glossy Magazine a făcut o animație supranatural. Asta zis, filmul nu se ia singur prea serios, ceea ce e onest și chill. Merge ca popcorn movie cu substanță ușoară, nu ca *masterpiece*, dar sunt sigur că-ți va ieși zâmbetul pe față. Merită dat o șansă – doar nu lua în serios partea cu demoni, serios serios. **4.5/5** – Distracție garantată, perfecțiune? Nah.