crn

castigator la cannes,acesta este primul film din "trilogia mortii" al lui Gus Van Sant,el fiind urmat de "gerry" si "last days".acest film este insa cel mai bun dintre cele trei.filmul este facut dupa stilul adoptat de regizor in ultima perioada,cu travlinguri care tin foarte mult, cu secvente care nu sunt in ordine cronologica si se repeta pe parcursul filmului,capatand noi intelesuri, si cu un final impresionant.filmul a fost criticat pentru ca nu da o explicatie clara pentru a se intelege masacrul din final.dar acest film reuseste mult mai mult de atat;el prezinta viata dintr-un liceu,cu angoasele si obsesiile elevilor aflati la cea mai dificila varsta.intradevar,regizorul nu explica de ce cei doi baieti comit crimele,dar filmul e construit de asa natura,incat atunci cand crimele au loc,ele sa te ingrozeasca,dar sa nu te surprinda. actorii sunt toti elevi ai acelui liceu,iar asta face ca totul sa fie foarte natural.unul din cele mai bune filme din ultimii ani

Filmul lui Florin Serban, apreciat la festivalul de la Berlin, se incadreaza foarte bine in curentul "noul val" de film romanesc. Si cand spun asta ma refer in primul rand la imagine si montaj. La fel ca multe alte filme recent facute la noi, si acesta sufera la ambele capitole. Filmul se bazeaza in cea mai mare parte pe lumina naturala, motiv pentru care arata mai mult a documentar, cu toate ca sunt multe documentare cu o imagine mult mai atent lucrata. Probabil ca tanarul regizor a incercat sa filmeze in stilul dogma 95, fara lumina arificilala, fara coloana sonora, doar ce surprinde camera ca imagine si sunet. Imaginea granulata din acest film insa da impresia mai degraba de pelicula proasta, lucru care nu ajuta cu nimic povestea. Nici montajul nu este foarte bine lucrat, si filmul reuseste la inceput sa plictiseasca cu multe cadre interminabile in care personajul se plimba pe langa gardul inchisorii, si sunt multe alte momente in prima parte a filmului care ar fi putut lipsi, si filmul ar fi putut foarte bine sa fie un mediu-metraj, pentru ca minute intregi de plimbat si filmat ceafa personajului nu mi se pare chiar deloc interesant. Iar daca regizorul a vrut prin acele cadre sa construiasca persoanjul, sa ii dea un contur si o poveste care sa faca reactiile personajului principal din final plauzibile, atunci acest lucru ar fi putut fi facut ceva mai elegant si mai placut ochiului. Scenariul este destul de bun, si in afara momentelor care nu aduc nimic nou povestii spune bine ce ar trebui spus. E de remarcat jocul actorilior, si aici nu ma refer la detinutii care nu trebuie sa joace prea mult, ci la personajele principale. George Pistereanu face un rol foarte bun si este foarte credibil. tanarul actor reuseste sa aduca mult personajului, si se vede ca a lucrat foarte mult la el, inclusiv la postura si miscare. Filmul avea o premisa foarte buna, si o poveste puternica, dar sufera la fel ca multe alte filme romanesti la capitolul realizare, in special din punct de vedere tehnic.

Kowalski ajunge cu Dodge Challangerul sau in desert, reusind in ultima clipa sa scape de inca cateva masini de politite care il urmaresc. Super Soul ii spune prin radio ca, chiar cu nororcul de care a dat dovada pana acum, din desert tot nu scapa. Kowalski opreste radioul si ii spune : "Go to hell", pentru a porni apoi cu viteza maxima prin desert. Vanishing Point e un road-movie cult. Se aseamana intr-o oarecare masura cu alt road-movie din acea perioada, Easy Rider, ca si tema, dar si prin final, violent la ambele. Vanishing Point are doi protagonisti: Kowalski, un veteran medaliat, un fost politist devenit erou in detrimentul intentiilor altor oameni din politie, apoi pilot de curse. Al doilea protagonsit este msina, un Dodge Challanger impozant, imbatabil, simbolul libertatii lui eroului. Scopul personajului este clar: trebuie sa duca masina din Colorado in San Francisco. Pe drum face un pariu cu dealurul sau ca poate face asta in 15 ore. Din acest moment incepe o cursa constanta de urmarire a politiei, dar are timp sa ia doi autosopisti care se dovedesc a fi doi hoti homosexuali, si sa se intreaca cu un sofer de Porsche. Este de memorat secventa in care Kowalski se opreste pentru unh repaos, si aude pentru prima data la radio vocea lui Super Soul( un negru orb care e mesagerul celor cu suflet liber). Kowalski se intalneste si cu un cuplu hipiot care il ajuta sa treaca chiar prin mijlocul politiei care a baricadat strada, folosind o sirena. Dar aceasta aventura nu poate avea decat un final, si Kowalski se indreapta inspre flacarile ce-l asteapta cu zambetul pe buze si piciorul pe acceleratie, stiind ca ele sunt mai mult purificatoare decat altceva. Scenariul are putin dialog, iar Kowalski vorbeste foarte putin. Aflam lucruri despre el prin comunicarile politiei, si prin flash-backurile dintre momentele de urmariri intre masini. Si din acele informatii Kowalski apare ca "ultimul erou american" cum e descris de Super Soul, un om liber, sincer cu el insusi, tradat insa de toate formele de autoritate impotriva carora el se revolta. Un road-movie foarte bun

Kevin Spacey, care de regula joaca personaje cinice, sarcastice, dar cu mult calm, adica personaje cat mai flegmatice, aici are un rol ceva mai incarcat, jucand un personaj obsedat de o stare de suferinta, ceea ce il face sa ajunga dependent de sentimentele de mila fata de el( dupa cum chiar el spune intr-o conversatie cu tatal sau). E un rol care ii permite acestui mare actor sa joace o partitura mult mai extrovertita ca de obicei, misiune pe care o indeplineste cu brio. In jurul personajului sau de psihiatru al celebritatilor a carui nevasta s-a sinucis si l-a lasat intr-o stare mizerabila, se invart alte personaje secundare, fiecare cu problemele ei. Iar Henry(personajul lui Spacey), ajuns dependent de iarba si nihilist, nu gaseste resursele sa ii ajute. Printre aceste personaje se remarca Jemma, a carei mama s-a sinucis la randul ei, si care este pasata de tatal lui Henry acestuia, ca tratand-o pe ea, si el sa-si rezolve propriile obsesii. Personajele din acest film intra in contact unele cu celelalte si destinele lor ajuns sa se influenteze enorm, dovedind ca orice gest al cuiva are poate avea rezonante neintentionate din cele mai puternice in viata altcuiva, dar si ca destinul iti poate trimite in cale oameni potriviti, chiar daca la prima vedere nu par asa, si chiar daca e nevoie de intelepciunea altcuiva pentru imbold. Scenariul mi s-a parut destul de bun, chiar daca solutiile multor intrigi erau destul de usor de intuit. Dar se trece cateodata mai usor peste previzibilitate daca povestea are un happy-end. Castingul mi cred ca a fost bun, si remarc unul din cele mai bune roluri ale lui Robin Williams din ultima vreme( personajul sau mi s-a parut o trimitere la jack Nicholson, atitudinea de Don Juan imbatranit), dar toti actorii si-au facut treaba bine. Filmului reuseste sa strecoare si cateva momente comice printre cele triste predominante, suficient cat sa iti arate ca in orice tragedie are momentele mai mult sau mai putin absurde de umor. Unul dinfilmele indie bune ale anului.

Blindness a fost un film foarte anticipat, drept dovada a deschis festivalul de la cannes anul trecut. Si pe cat a fost de anticipat, pe ata de dezamagitor a fost, si pe buna dreptate. Recunosc din start ca nu am citit cartea lui Saramango, dar dupa ce am vazut filmul, s-ar putea sa o fac, pentru a vedea cum aceasta poveste foarte interesanta e bine spusa. Filmul lui Meirelles pacatuieste din multe puncte de vedere. In primul rand scenariul e prost scris. Principala capcana in care poate cadea un scenarist cand adapteaza un roman e de a nu reusi sa se indeparteze de la forma literara a povestii. Aici ma refer la imagini poetice, creeate liric prin metafore si simboluri care pot da valoare unui fragment de roman, dar care in film par mai degraba desuete, daca nu chiar ridicole. Pentru ca daca in roman ai nevoie de figuri de stil pentru a provoca imaginatia cititorului, in film e mai bine sa le eviti. Iar Blindness are destule momente de "poezie" care ar fi trebuit sa lipseasca. Tot la capitotlul scenariu, structura lui a lasat de dorit; momente in care un narator relateaza evenimentele subiectiv( si iar, poetic) apar sporadic, nefiind un motiv suficient exploat in acest film, lasand impresia ca mai multi scenaristi au lucrat impreuna, nu s-au inteles, si fiecare a pastrat ce a vrut el. Apoi personajele nu au istorie, nu stim nimic despre ele, motiv pentru care actiunile lor par tot timpul sa fie facute ca asa a vrut regizorul, si nu pentru ca asa cerea caracterul lor si povestea. Iar secventele cu voce din off au fost realizate prost la randul lor. Montajul nu a fost nici el stralucit, multe cadre fiind intrerupte brusc, ceea ce a creat o stare de confuzie. Inteleg ca regizorul a vrut ca spectatorul sa simta ca si personajele, adica confuz, dar asta se putea realiza mai subtil, unghiurile subiective ajungeau. Imaginea filmului a avut de suferit din cauza scenariului, dar totusi trecerile de la un alb predominant la culori inchise si imagine in clar-obscur nu a fost cea mai fericita alegere. Despre jocul actorilor nu prea e mare lucru de zis, din moment ce personajele lor au fost schematic scrise. Julianne Moore e o actrita buna, si face o treaba ok si aici, si mi-a mai placut si Don McKellar in rolul hotului, a fost un personaj antipatic bine jucat. Garcia Benal in schimb e un actor supraevaluat, si nici in acest film nu a reusit sa fie credibil in ce a facut. De fapt, a fost cam singurul actor care nu a reusit decat in putine momente sa para orb. Filmul a avut si unele lucruri bune, in special atmosfera apocaliptica bine creata, care chiar mi-a dat o senzatie de neliniste pe parcursul vizionarii. Dar mai mult de 6 nu ii pot da filmului. Pacat, deoarece promitea

Am vazut multe comedii proaspat aparute vara asta, si consider ca Adventureland e cea mai buna. Filmul e inteligent scris pentru un teen-movie, cu personaje cu o viata interioara bogata, cu ceva de zis, si atitudine; oameni de care iti pasa si alaturi de care te implici emotional in film. chiar daca merge pe o idee mult folosita in filmele de gen, trecerea de la adoloscenta la maturitate, cunoasterea vietii asa cum e ea cu adevarat, filmul nu e deloc didactic, si asta pentru ca actorii, ajutati de scenariu, sunt placuti cu bune si mai ales cu rele. Jesse Eisenberg si Kristen Stewart fac un cuplu natural, si in ciuda experientelor de viata diametral opuse, ajung sa inteleaga ca isi doresc aceleasi lucruri de la viata. Martin Starr joaca rolul omniprezentului tocilar din filmele de gen, dar are o paleta emotionala mai mare decat ar avea un astfel de personaj in alte filme( ii da fetei pe care o place cadou o carte de Gogol, pentru a-i fi refuzata prietenia apoi pe motiv ca e evreu); obsesiile si frustrarile sale nu il fac insa antisocial, si devine prietenul cel mai bun al eroului. Eroul insa e mai degraba un antierou, pentru ca peronajul principal are in antagonst lipsa sa de experienta si cam atat. Ca multe comedii din ultimii ani, si Adventureland foloseste gaguri care nu ii fac neaparat cinste, dar sunt moduri nevinovate de a obtine rasete de la public; nu e o comedie la care se rade prea mult, dar asta nu o face mai putin agreabila

deliverance a facut multa valva la vreamea in care a aparut, lucru deplin justificat tinand cont de voilenta secventei din care Bobby, un tip timid si lipsit de curaj e violat de niste salbatici in padure. celebra secventa e unul din cele mai homofobe momente vazute vreodata pe pelicula, si detine probabil cheia filmului- atunci cand ai de-a face cu oameni capabili de asa ceva, e timpul sa renunti la morala, si sa joci dupa regulile lor, adica fara reguli. exact ce isi dorea Lewis cand cei 4 amici pornesc cu barca intr-o excursie care ii va traumatiza. filmul vorbeste despre renuntare ala confortul cu care societatea civilizata ne-a obisnuit, pentru o existenta in care propria viata nu mai e un drept aparat de lege. filmul are cateva secvente memorabile, pe langa cea a violului fiind si cea in care Drew canta alaturi de unul din copii salbaticilor, si cel din urma pare a fi o fiinta incapabila de empatie sau orice forma de simtamant uman. un film tulburator care da de gandit

Sequel dupa celebrul "The Hustler", Culoarea Banilor, pe langa ca este incomparabil mai slab decat originalul, dar este si un film slab in sine. Dramaturgia are multe scapari, si multe momente importane sunt prezentate printr-un montaj rapid de cateva cadre filmate de parca ar fi Matrix, astfel incat dintr-o data te trezesti cu schimbari majore in poveste de care inainte sa bei o gura din cafea nici nu aveai habar. Filmmul are travlinguri lungi si rapide, un motaj alert, elemente care te-ai astepta sa fie intr-un film despre un cu totul alt sport decat biliard. Dar probabil ca Scorsese a primit un scenariu asa de prsot, incat a zis ca o sa-l filmeze cat mai neconventional ca unele greseli in poveste sa nu fie asa de evidente. Ei, nu i-a iesit. In "The Hustler", Fast Eddie era un tanar talentat la biliard, care invata ca sa castigi nu e totul, ca sunt lucruri mult mai importante ce pot fi pierdute decat un joc de biliard. In acest film, acelasi personaj peste 25 de ani, se pare ca a uitat toate aceste lucruri si se comporta ca usi cum daca nu ar avea bani ar ramane fara oxigen. Ca sa nu mai vorbim ca principalul conflict al personajului lui Tom Cruise in acest film e ca nu poate sa arate lumii tot timpul cat de bun este el la acest joc. Paul Newman juca bine in aproape orice film aparea, si singura secventa care e chiar bine jucata din acest film e cea dintre Forest Whitaker si Paul Newman. De Tom Cruise multi oameni zic ca e un actor bun, si acei oameni sunt in mare parte femei, care zic asta in mare parte pentru ca omul arata bine. Dar ca actor e departe de a fi macar decent in acest film, nefacand altceva decat sa se maimutareasca, si sa aibe genul de atitudine pentru care te-ai astepta ca intr-o sala de biliard sa primeasca mai multe tacuri in cap. Daca Scorsese i-a zis sa joace asa, atunci e bizar. Un alt defect al filmului este lipsa unui antagonist. Sunt doua personaje masculine principale, dar nici unul nu e antagonist. In "The Hustler", Bert Gordon era un personaj malefic, manipulator, care distrugea tot ce avea viata si caracter. In Culoarea Banilor, nu mai e vorba de asa ceva. Acesta e un film mai mult despre biliard, si mai putin despre oamenii care il joaca. Iar finalul a venit de parca producatorii i-ar fi zis lui Scorsese ca nu mai are voie sa adauge un minut in plus de film. Un film slab din aproape toate punctele de vedere.

filmul mi s-a parut destul de slab. prea putine momente de umor bun, prea mult dialog, iar miza filmului si conflictul nu au fost prea interesante. pe langa asta, desfasurarea actiunii a fost cat se poate de previzibila. vince vaughn si reese witherspoon nu se potrivesc deloc, incat chiar parea logic ca in final sa se desparta. iar daca reese chiar e o actrita buna, vince vaugh pare doar o replica supradimensionata si plictisitoare al lui bill murray. filmului nu prea ii iese ce isi propune, si nu merita mai mult de nota 5

am fost foarte mirat sa vad ca filmul acesta are o nota de 8.2, dupa ce aseara cand am iesit din sala de cinema ma intrebam cui ii pot cere banii pe bilet inapoi si eventual daune; in fine, max payne a fost un joc bun. povestea nu era foarte complexa, dar functiona, si te atragea. in plus, jocul avea unele elemente foarte atractive; era efectul "bullet time", folosit in film doar de doua ori, prin care puteai sa ingheti timpul si sa tragi in acelasi timp. era un efect luat de la regizorul asiatic John Woo, un maestru al filmelor de actiune. Jocul mai avea si elemente din Matrix, cee ce il facea un foarte bun third person shooter. Filmul insa a pastrat doar putine din elementele care ofereau farmec jocului. Filmul nu mai are pasajele de benzi desenate care ar fi putut fi folosite in film pentru a umple golurile din poveste. destul de neinchegata aici. Slow motion-urile din joc nu prea apar aici, spre deosebire de Wanted, un film de actiune recent care macar la capitolul efecte speciale exceleaza. Iar poate cele mai interesante elemente din joc, cosmarurile lui Max Payne, aici sunt foarte prost realizate, nemaiavand acea atmosfera macabra care spunea totul despre Max. Iar personajul principal infilm nu mai are nimic din profunzimea persoanjului original. Max Payne este barbatul bantuit de moartea violenta a sotiei si a copilului sau, si foarte important, se considera intr-o mare masura vinovat de ce au patit cei doi. In schimb, personajul lui Wahlberg este lipsit de orice profunzime, si este greu pt spectator sa simpatizeze cu el. Scenariul filmului are si el multe greseli, si multe lucruri nu sunt explicate suficient. Singurul punct bun este atmosfera bine realizata, cu imaginea cenusie si intunecata. Ca o concluzie, jocul oferea premisele pentru un film mult mai bun.

o comedia care mi-a depasit asteptarile. ma asteptam sa vad un film despre niste idioti care isi rateaza vietile si cu bob thornton care sa joace un rol de depravat( cam ca in bad santa) care profita de naivitatea si slabiciunile lor, si cam asta a fost. filmul nu ofera mai mult decat promite, si mare din poveste e usor de intuit inca de la inceput. dar ceea ce promite din sinopsis si trailer, este realizat foarte bine. umorul nu e deloc de prost gust, personajele( sau cel putin unele dintre ele) sunt chiar simpatice, iar ex- Napoleon Dynamite Jon Heder face un rol chiar bunicel, si pare sa se transforme odata cu persoanjul sau. Jacinda Barrett este cam fada si prostuta in rolul Amandei, dar asta ii era rolul: sa fie draguta si atat. Bob Thornton are din nou un rol de om fara principii, si rasturnarile de situatii pe care personajul sau ar trebui sa le sustina nu sunt credibile pentru ca ii este greu sa scape de eticheta de om de nimic. dar pentru un astfel de film jocul actorilor a fost chiar acceptabil. Filmul are unele scapari de scenariu destul de suparatoare, dar finalul face ca ora si jumatate de vizionat sa merite.

Cand am aflat ca in sfarsit cineva a hotarat sa parodieze Apocalypse Now(chiar daca nu e singurul film parodiat aici) speram sa vad ceva de o calitate mai buna. Umorul nu este foarte inteligent, in multe momente fiind chiar de prost gust, fara sa atinga vreun subiect interesant intr-o maniera critica. Dar totusi este un prost gust amuzant, filmul prezentand caractere caricaturizate( in special personajele lui Stiller, Jack Black si Downey Jr) si situatii ridicole, in nota obisnuita a comediilor comerciale americane. De apreciat jocul lui Robert Downey Jr, un cameloen care si-a uitat culoarea originala, si Ben Stiller, actorul mediocru care isi descopera latura grandomana din dorinta de a face un rol mare.

Serial cult HBO, poate cea mai buna creatie proprie a postului american de televiziune. "The Wire" e un serial care nu ascunde nimic din mecanismele corupte ale unei societati, facna dpe multi cunoscatori se declare ca lumea se imaprte in doua categorii: cei care se uita la "The Wire" si ignorantii... Dar acest serial nu este doar despre coruptie, el vorbeste si despre relatiile extrem de complexe care se creeaza intre oamenii implicati in viata publica din saracul oras Baltimore. In acel loc, nimeni nu poate ramane curat, oricat de bune i-ar fi intentiile, pentru ca de multe ori sunt necesare compromisuri care te pot face vinovat in fata legii, chiar daca intentiile tale sunt onorabile. "The wire" vorbeste despre idealism, despre cat de multa incredere poti avea in oameni, si despre cum nu e bine sa ai un cod moral foarte fix daca vrei sa supravietuiesti. Fiecare personaj important din multele pe care serialul le descrie sufera o mare deceptie din cauza increderii in cineva inselate, fiecare are o agenda ascunsa, si fiecare isi urmareste propriul interes cu orice mijloace. Este o viziune sumbra dar realista asupra societatii, presarata cu umor negru si multa violenta. Sezonul meu preferat sezonul 4, care prezinta sistemul scolar din Baltimore, si viata familiala a mulot copii de 14 ani care traiesc in cartierele marginase ale orasului, si unde se prezinta cum acelor copii nu li se ofera nici o sansa din start, sistemul scolar fiind mai mult interesat sa arate bine in statistici, salvand aparentele, chiar daca esenta e putreda. Un alt moment interesant din serial e in sezonul 3, unde un sef al politiei decide ca pentru ca sectorul sau sa fie in siguranta, sa adune toti traficantii de droguri de pe strazi intr-un cartier parasit, fortat de catre sefii care vor sa scada numarul crimelor din strazi. Dar solutia sa, chiar daca era cea mai buna, nu putea fi bine privita de inaltii oficiali, pentru ca dupa normele lor superficiale, gestul de a strange traficantii intr-un singur loc a fost privit ca o tentativa de a legaliza dorgurile. Astfel, scopul principal al orasului, de a scapa de droguri, a trebuit din nou oprit pentru a salva aparentele care aduc voturi politicienilor.

filmul este interesant pentru felul in care contureaza relatia dintre scully si mulder, dar din pacate cam atat. preotul pedofil( un cliseu prost ales) este lipsit de profunzime, iar finalul prin care se incearca ca acest personaj sa fie creditat cat de cat in ochii celorlati tine mai mult de un misticism in care eu unul nu prea vreau sa cerd...practic, morala acelui personaj pare a fi ca daca violezi baieti de altar primesti puteri paranormale prin care salvezi femei din mainile unor fosti baieti de altar cu care te-ai "distrat"... un fel de a repara raul pe care l-ai facut. dar nu se merge decat foarte putin pe ideea ca unul din traficanti a fost stricat de mic de catre parinte, si acesta isi repara greseala mai degraba fara voia sa. mai mult, dupa ce am aflat ca un traficant a fost violat de parinte cand era mic, si ca acesta a ajutat la capturarea sa, m-am gandit prea putin ca parintele si-a spalat pacatele, pentru ca a facut-o prin mijloce pe care nici el nu le intelegea. o alta mare greseala a filmului este faptul ca personajele negative sunt destul de putin conturate, fiind tinute in fundal mare parte din film, motiv pentru care ca spectator nu imi pasa de ce se intampla cu ele. iar un film in care nu prea ai sentimente de nici un fel pentru antagonist e un film slab. totusi, filmul a reusit un lucru: prin situatia pacientului lui scully si prin cea a parintelui, sa abordeze conflictul serialului, cel dintre scepticismul realist si fenomenele care scapa intelegerii sau controlului uman, dar in care cateodata unii au nevoie sa creada. ca idee de transmis, filmul avea deci o premisa buna. dar, in afara de relatia dintre scully si mulder si cea dintre ea si pacientul ei, restul intrigilor sunt tratate destul de superficial, intr-o nota de mister si de idealism naiv care functiona pentru fanii unui serial, dar care pentru un film nu e o alegere buna.

povestea este simpla- doi frati,unul politist,la fel ca tatal, altul manager al unui club unde se afla fieful unui mare traficant, nepotul proprietarului;iar proprietarul este ca un tata pentru fratele cel rau,bobby. dar cand traficantul il ataca pe fratele lui bobby, acesta accepta sa se alature familiei sale.filmat foarte bine(vezi secventacu urmarirea din masina, sau cea de inceput din club) cu actori care reusesc performante memorabile( in special phoenix si duvall) si cu un scenariu clasic hollywoodian, e un film caruia merita sa-i aloci macar o noapte

filmul e ok, dar stagneaza in unele momente. in acelasi timp,poate ar fi fost bine sa se dea mai multa importanta conflictului familial al lui Michael,si actiunea ar fi trebuit sa fie mai concentrata. jocul actorilor este foarte bun, iar imaginea si montajul sunt ireprosabile.

Aparut in State imediat dua Twin Peaks,NE seamana cu serialul lui Lynch din multe puncte de vedere:locatia departata de civilizatie,aici Alaska,personaje ciudatele si intamplari bizare.NE va ramane ca unul din cele mai bune seriale din istorie.Un stil modern spre postmodern, scenariu foarte bun si personaje de care nu ai cum sa nu te atasezi,fiind foarte reale si interesante.Replicile sunt bine scrise,iar caracterele au o carisma aparte.Momentul meu preferat din serial este in episodul "War and peace", cand un duel este oprit si cei prezenti discuta despre ce efect ar avea duelul pentru telespectatori,situatie care se mai gaseste in Arrested Development.Un serial care marita vazut,va va imbogati viata.

un film excelent despre grandomanie,lacomie si egocentrism,toate ca arme pe care un om le poate adopta pentru a se proteja. scenariul este foarte bun,si se bazaeaza pe doua conflicte principale:cel dintre Daniel si fiul sau, si cel dintre Daniel si Eli Sunday. filmul are o coloana sonora foarte buna, care creeaza o atmosfera tensionata, si un scenariu linear care nu omite nimic important. jocul lui Daniel Day-Lewis si al lui Paul Dano este pe alocuri fortat, dar e de remarcat cum cei doi si au construit personajele,de la tinuta pana la felul de a vorbi.iar secventa de final nu poate fi uitata usor. nota 9

film foarte interesant despre iubirea dintre doi oameni,sentiment prezentat aici ca fiind atat de frumos,incat pana si ingerii isi doresc sa o traiasca. filmul beneficiaza de niste interpretari foarte reusite,de o coloana sonora buna,si de cadre compuse foarte bine,care creeaza o atmosfera de basm in niste decoruri triste. filmul are unele momente in care isi pierde din ritm,dar este alaturi de "Paris,Texas", cel mai bun film al lui Wenders

exclelnt film al de Ben Affleck despre aparente care insala,viata dura dintr-un cartier sarac din Boston,si despre valentele multiple ale moralitatii.scenariul este excelent, foarte realist,dezvaluind multe conflicte si interese ascunse.ritmul filmului este si el foarte bun,iar jocul actorilor verosimil.de remarcat jocul lui Casey Affleck,fratele regizorului,care in acest film isi demonstreaza calitatile incontestabile,si care arata ca este unul din cei mai talentati actori ai generatiei sale.