Dyers_Eve

Western adevarat, tata, nu vrajeli supte din deget de cate-un Trabantino plictisit... Distributie buna, cu actori in forma (Costner, dar mai ales Tom Berenger), o atmosfera de western autentic, intriga pe masura, coloana sonora jos palaria.

Oficial, totul trebuia sa se incheie pe 9 mai 1945, o data cu capitularea. N-a fost sa fie, iar razboiul a continuat, sub diverse forme...

Per ansamblu nu mi s-a parut chiar atat de dezagreabil ca lui rocco123. Ba chiar as putea spune ca merita clar nota de trecere. Filmul are cel putin meritul de a avea o poveste proprie, interesanta, care il individualizeaza. Constructia actiunii e ok, cu amintitele "rasturnari de situatie", pozitionarea personajelor in intriga este si ea interesanta (inversarea rolurilor celor doi eroi, unul avand o viata de familie ok, celalalt preferand alcoolul, drogurile si fatucile, basca cei doi tartori, seful politiei si cel al traficantilor, care par mai curand a fi din aceeasi tabara). Poate usor superficiala solutia aleasa de regizor ca deznodamant, cand intriga parea a conduce spre un final mai complex. Ce ii lipseste cu adevarat filmului mi se pare a fi experienta. Nici regizorul, si mai ales nici actorii nu par a avea experienta necesara unui astfel de scenariu. Dialogurile nu pun suficient in valoare personajele, iar jocul actorilor, desi onest, nu reuseste sa dea filmului aceeasi consistenta si profunzime pe care ar fi oferit-o prezenta unor actori mai de Doamne-ajuta. Distributia, cu Goggins si Flanagan in centru, ca play-makeri, mi se pare total neinspirata. Doar James Woods si Dominic Purcell mi se par cat de cat convingatori in rolurile lor. Cam putintel totusi.

Un nou rol "clasic" pentru Oleg Menshikov, in acelasi registru cu cele din "Barbierul din Siberia", "Burnt by the sun" sau "Doktor Zhivago". Reteta pare aceeasi: dragoste+comunism=suferinta, iar Menshikov este din nou foarte convingator.

S-a umplut internetul de tarantinologi si tarantinofili dupa lansarea lui "Django". Numai oameni care servesc Quentin pe paine la micul dejun si westernuri la cina, zau asa. Ce sa mai zici de epitete: nici de ziua lui Eminescu nu auzi asa de des cuvantul "genial". Daca nu ar fi fost numele lui pe afis, ci al unui anonim, nici jumatate din elogiatorii seriosi nu s-ar fi uitat. Acum serios, filmul e chiar bun, cu o executie profesionala ireprosabila, dar e departe de a fi genial, cel mai tare western, cel mai bun Tarantino samd. Da, ii recunosti stilul lui propriu (chiar suspect de usor, as zice), dar cam atat. Nu vine cu aproape nimic nou de valoare, nu are scanteia din alte filme.Actorii joaca foarte bine, dar strict profesional, si nu par sa dezvolte un entuziasm deosebit fata de film. Iar prin actori ii inteleg pe Waltz, DiCaprio, Jackson. Foxx nu e actor, el e un negru care joaca roluri de negru in filmele in care sunt necesare roluri de negru. Nu i-as reprosa lui Q abaterile fata de adevarul istoric. E una din marcile stilului sau. A fost el in stare sa puna evrei sa casapeasca nemti in Germania (si sa-l omoare pe Hitler intr-un cinema), de ce n-ar pune negri sa omoare albi in Sudul sclavagist ? E bubita lui ideologica, pe care o dezvolta de pe la Kill Bill si Sin City, de a oferi oprimatilor sortii o dreptate simbolica, contrafactuala. In schimb, pozitionarea personajelor in intriga mi se pare total debsolanta. Tot filmul se imparte in trei parti, in functie de protagonistii scosi la inaintare. In prima parte, Waltz este sclipitor. Umor, cultura, inteligenta, sarm. Prea aproape de perfectiune, asa ca maestrul il retrage in umbra incepand cu a doua parte. Parte in care exceleaza in schimb Leonardo Candie, rasfatatul arogant si cinic. Ar fi fost un duel pe cinste intre Schultz si Candie, dar in loc sa asistam la schimburi sclipitoare de replici, Waltz agonizeaza in fundal, nesigur si cam molau, iar in fata e impins un Django cu niste replici scremute si tafnoase. Mai salveaza aparentele jocul bun al lui Samuel Jackson. In final toti sunt scosi din scena pentru a monta triumful si razbunarea negrului oprimat. De fapt, protagonistul finalului e chiar regizorul, care isi aduce aminte cum il cheama, si ca are de respectat un stil si un blazon. Foxx e la fel de expresiv ca o bucata de abanos, concert apoteotic de pistoale, sange pe pereti, dusmanii mor, isi ia mandruta si la revedere...

Practic, doar doua ecranizari conteaza atunci cand vorbesti de Jivago: cea cu Omar Sharif si cea de fata, cu Oleg Menshikov. Restul sunt vrajeli. IN cazul ambelor, ar fi bine sa cititi inainte cartea lui Pasterak. NU pentru a face comparatii calitative (se stie, ecranizarile sunt de obicei mai "slabe" decat romanele), ci pentru a intelege mai bine povestea. Daca versiunea din '65 se concentra mai mult pe povestea de dragoste dintre Yuri si Lara, cea de fata se vrea mai mult o fresca a revolutiei sovietice, din perspectiva sociala insa, nu istorica. Imi place ca realizatorii isi iau ragazul necesar, 11 episoade, pentru a-si masura fortele cu romanul lui Pasternak. Desfasurarea evenimentelor pare putin diferita fata de carte, mai ales prin reasezarea segmentelor temporale, insa per ansamblu filmul respecta destul de fidel linia intrigii. Film foarte bun, zic eu, caruia merita sa-i alocati cele 10 ore...

Formidabil filmul. Colaborarea cu Bregovic este mai mult decat benefica, rezultand o coloana sonora exuberanta. Un film extrem de acid cu nazismul, dar totodata foarte autoironic (fiind facut de un evreu). Geniala gaselnita cu evreii care pot deveni la fel de bine comunisti sau nazisti, transformandu-se astfel in proprii lor persecutori. Totul e perfect in filmul asta, mai putin finalul. Personal, as fi eliminat scena "lamuritoare" , care ne spune ca totul a fost un vis in mintea unui nebun, si as fi lasat filmul sa se termine asa cum s-a desfasurat: ca o superba fictiune (cum, de exemplu, o face Tarantino cu "Inglorious Basterds").

Orice autor celebru este, intr-o masura mai mica sau mai mare, un produs fictional. I se atribuie diverse intamplari anecdotice, vorbe de duh, trasaturi de caracter, amante, copii din flori sau legaturi oculte. Sincer, ii pasa cuiva ca Ion Barbu nici macar n-a existat ? Faptul ca poeziile alea erau scrise de un matematician le modifica oare valoarea, multa sau putina, pe care o au? Socrate n-a scris un rand toata viata lui, si tot ce stim despre el e de la discipolii sai. Poate ca nici n-a existat, sau poate ca era doar un betiv batran care vorbea in dodii... Nu prea cred ca de fapt filmul "isi propune sa demonstreze" ceva legat de identitatea lui Shakespeare. Tezismul nu prea e genul lui Emmerich. Cred ca se vrea in primul rand un film istoric, adica incearca sa redea o epoca, cu personajele, moravurile si atmosfera sa. Iar daca totusi trebuie sa existe o idee pe care s-o sustina, ar fi legata de statutul social al teatrului (intr-o epoca puritana) si de functia sa politica. Si este un film foarte bun, privit astfel.

Filmul asta e atat de incarcat de referinte cinematografice ,istorice si literare, incat e foarte greu de inteles fara un minim bagaj de cunostinte. Tema celor doi comici dementi e o reluare a filmului din '99, "Muertos de risa", a aceluiasi Alex de la Iglesias. Apoi, nu poti sa nu te gandesti la "Water for elephants", cu Christopher Waltz, care avea sa apara un an mai tarziu. Plus foarte mult Hitchcock, parodiat sau admirat. Si mult Tarantino. Insusi titlul filmului trimite la o melodie a lui Raphael, care apare in coloana sonora a peliculei "Sin un adios", din 1970. Dictatura lui Franco este iarasi o tema recurenta in filmele lui Alex de la Iglesia. E greu sa intelegi demersul sau fara un minim de cunostinte referitoare la razboiul civil spaniol si la Franco. Dincolo de asta, bantuie stafia aristotelica a "artei ca si katharsis". Pentru amatorii de hollywooderii, de filme care pot fi intelese de puberi analfabeti, unde ti se serveste totul pe tava si nu ai nevoie de nici un fel de cunostinte suplimentare, si eventual ti se spune cand sa plangi sau sa razi, filmul nu prezinta nici un interes. De aia nici nu li-l recomand. Filmul e un soi de "meditatie", in registrul umorului negru, asupra efectelor artei in dictatura. E o arta care nu mai transfigureaza, nu mai purifica, ci mutileaza, desfigureaza si, in cele din urma, ucide.

Nu am vazut filmul, nici nu am de gand sa o fac (asa mi-e de draga stramba aia de Sarah...). Vreau doar sa remarc ca pe IMDB a luat un prestigios 3.7, iar aici abia daca are 8.6. Oare cum ati reusit? Pam-pam !

Ba chiar infiorator de prost, pot spune. Rastalmaceste fapte istorice clare, doar pentru a fi interesant. Cicero, Brutus, Marcus Antonius, Octavianus - toate personajele sunt falsificate in cel mai jalnic mod. O intriga slaba si previzibila, surprinzator de proasta pentru un film care prefera fictiunea in locul realitatii. Actori prost alesi pentru personajele interpretate. Octavianus apare ca un latino-lover, Marcus Antonius ca un personaj cerebral... =)) Pacat de potentialul lui Vincent Regan (Marc Antony) si James Frain (Brutus), doi actori de mare talent, dar care aici nu au loc sa si-l desfasoare. Pe bune, celor care vor un film despre perioada respectiva, le recomand "Rome", e cu mult peste caricatura asta.

E foarte departe de "Death at a Funeral", "Hot Fuzz" sau "Paul". Ca sa nu mai vorbim de Guy Ritchie. Sau de "Tucker and Dale". Si e departe mai ales ca valoare. Umorul prestat ajunge doar la nivelul de hlizeala intr-o sala de mall. Sunt cateva chestii atractive, unele replici, unele aluzii, ceva umor de limbaj, dar insuficiente. Scenariul mi se pare nu slab, ci de-a dreptul anorexic. Film de maxim 5.

Destul de cenusiu filmul, si neconvingator in multe momente, mai ales spre final. Incepuse binisor, atmosfera de teroare datorata in special viscolului si frigului era destul de bine transmisa spectatorilor, dar pe parcurs ceva s-a pierdut. Filmul devine superficial si previzibil, iar chestia cu finalul lacrimogen si "in coada de peste" nu m-a incantat deloc. Actiunea e subtirica, dialogurile mi se par sterse iar personajele insuficient conturate. Pana la urma, singura idee bine reliefata mi se pare a fi cea a unei naturi nemiloase, careia nu-i pot face fata ingeniozitatea, experienta sau solidaritatea umana. Cam putin, zic eu. As recomanda mai curand "Into the Wild".

Un film extraordinar. Povestea unei femei, Aurea, aruncata la capatul lumii, acolo unde stapane sunt doar cele patru elemente primordiale, cele patru stihii: vantul, nisipul, soarele, marea. Mai ales nisipul si vantul. Un loc unde nimic nu dureaza si unde abia daca poti incropi un salas. Filmul urmareste eforturile ei de a reveni la civilizatie, tot mai inutile o data cu trecerea anilor. Exceptional jocul celor doua Fernande, care-si schimba intre ele rolurile de mama si fiica. Nu sunt prea multe de comentat despre acest film. Trebuie doar vazut.

Christopher Nolan si vechea lui problema legata de raporturile dintre realitate si psihic/ minte. Acesta este al doilea sau lung metraj (dupa debutul cu Following) si mi se pare cel mai bun film al sau de pana acum. Filmul este in cea mai mare parte a sa unul psihologic, cu exceptia finalului, unde lucrurile iau o turnura "filosofica". Pana unde ii este permis mintii sa intervina in constructia realitatii? Asta e marea problema a filmului. Ne plangem deseori ca suntem mintiti, manipulati, folositi de cei din jur. De multe ori insa realitatea pe care o traim e cea pe care ne-am construit-o singuri, si suportam consecintele unor alegeri pe care am prefera sa le uitam. Filmul este exceptional pentru felul in care noua, spectatorilor, ni se arunca de la inceput in brate un Leonard traumatizat, neajutorat, amnezic, cu pozele, notitele si tauajele sale, iar noi incercam sa-l ajutam sa se descurce prin labirintul mintii sale, sa-si recupereze pas cu pas, bucatica cu bucatica, amintirile. Pentru a descoperi, in final, leitfaden-ul operei lui Nolan: lucrurile nu sunt ceea ce par. Chiar deloc...

Vizibil tendentios si mediocru realizat. In primul rand titlul. Daca iti iei drept referinta o capodopera ca "451" si produci maculatura, se cheama tupeu. In al doilea rand, genul: Moore isi alege documentarul pentru ca e prea slab ca sa faca filme adevarate. Pe de alta parte, e insuficient documentat, asa cum s-a tot remarcat. E genul de colaj pe care il face de pe canapea orice bautor de bere si-l prezinta drept realitate. Merge pentru spectatorii OTV, intre doua episoade cu Elodia. Filmul lui nu corespunde nici realitatii, nici nu este suficient de ingenios pentru a se califica drept arta. Se scalda intre cele doua genuri, pentru a nu putea fi atacat din nici o parte. Sa ne-ntelegem: poti fi antirazboi si sa faci capodopere. Un exemplu e "Full Metal Jacket"; sau "Johnny Got His Gun". Evident, pentru asta trebuie sa fii regizor, nu activist.

Un film usor nedreptatit, parca, prin notele primite. Mi se pare cam fortat sa te apuci sa-l critici si sa-l desfiintezi ca fiind superficial. Inseamna ca nu prea i-ai inteles intentiile si ai asteptari nejustificate de la el. E pur si simplu un film de entertainment, bine realizat pentru categoria lui, cu umor peste medie (si calitativ, si ca densitate), suficient de imprevizibil. O comedie cu masini chiar atractiva, care merita un 6.

Un remake dupa clasicul "12 angry men" (1957) al lui Sidney Lumet [by the way, mai exista un remake superb facut in 1997, "12 angry men", cu Jack Lemmon si James Gandolfini]. De data aceasta tema este una mult mai actuala, razboiul antiterorist in varianta ruseasca. Iar cel judecat este acum un copil acuzat ca isi ucisese tatal adoptiv, un ofiter al Armatei ruse. Mihalkov reuseste cum-necum sa isi pastreze umorul la cote foarte ridicate, in special prin decoruri (dezbaterea are loc in sala de sport a unei scoli), dialoguri (spumoase, pe alocuri halucinant de sarcastice) si portretizarea personajelor. Filmul are si suficient suspans, desi actiunea sa are loc in totalitate intre patru pereti.

De referinta. Un film care completeaza foarte bine profilul celor doi mari actori implicati, intrucat ambii si-au atins varful carierei in roluri de cu totul alta factura. Interesanta intersectia celor doua cariere. Vivian Leigh fusese deja Scarlet, Cleopatra si Anna Karenina si se indrepta spre cantecul de lebada din "Ship of Fools". Marlon Brando, desi cu doar 11 ani mai tanar (27) era abia la inceputul; carierei (al doilea rol), iar rolurile sale iconice abia urmau sa vina.

Merge. De fapt, distributia siropos-hazlie spune totul despre intentiile filmului. Genul clasic de comedie promovat asiduu de cineastii de la Hollywood. Subiectul este insa chiar fain, pentru ca Ea uita totul si El trebuie s-o ia in fiecare zi de la capat si s-o faca sa se reindragosteasca de el. Nu pot sa nu-mi aduc aminte de "Overboard" (1987), in care Kurt Russell o pacaleste pe amnezica Goldie Hawn ca e nevasta-sa si o pune sa aiba grija de copii si de gospodarie. Parca mi-a placut mai mult ala.