Glagore

Un film minunat, frumos interpretat si cu un sfarsit pe masura. Doi Allan Hawco si Sarah Greene de zile mari, o poveste de dragoste emotionanta si niste peisaje superbe.

Danezii fac filme exceptionale, despre care noi nu stim mai nimic. Pe multi nu ii pasioneaza pentru ca le lipsesc sclipiciul american si facilitatea limbii engleze. Si pentru ca actorii nu par coborati din cataloage de frumusete. Dar cei carora nu le pasa de frivolitatile astea vor avea o surpriza extrem de placuta cu "Jagten". Jagten e o drama extrem de puternica, aproape inconfortabil de urmarit la un moment dat. O drama a unui om gentil, timid si extrem de tolerant care se trezeste acuzat de pedofilie din senin de o copila fara minte. Este cu atat mai tragic cu cat toti cei care il stiau de o viata nu se opresc nici macar un minut sa se gandeasca ca poate totusi e o minicuna si nu adevarul. Este dureros cum totul escaladeaza fara drept de apel, de unde dintr-un "posibil" se ajunge pana la punctul in care este acuzat ca a abuzat intreaga gradinita. Si mai dureros este ca cei din jur continua sa il hartuiasca chiar si dupa ce se dovedeste, fara drept de apel, ca era nevinovat. Pe mine personal m-a impresionat teribil subiectul, interpretarea si mai ales momentul in care am realizat cat de usor viata cuiva poate fi distrusa, fara ca macar cei implicati sa se opreasca putin si sa judece rational situatia. SI mai ales cat de dispusi sunt unii parinti sa vada probleme chiar si acolo unde ele, de fapt, nu exista.

Ei bine, eu nu sunt de acord cu niciuna dintre parerile atat de entuziasmate despre acest film care nu face altceva decat prezinta UN punct de vedere, fara a da drept la replica. S-a demonstrat dupa cate lucruri nefondate a prezentat. Este usor sa judeci o natiune percum Japonia prin prisma valorilor vestice, netinand cont ca este vorba despre o alta cultura, o alta mentalitate si ca NIMENI pe acest pamant nu este mai inocent sau mai presus de eilalti. Poate ca si japonezii ar trebui sa faca un film in care sa prezinte modul barbaric uneoiri in care se omoara animalele pentru consumul nostru zilnic. Cum spunea cineva mai sus, ar putea si ei sa faca un "Un documentar ce reuseste sa demaste o industrie bazata pe crima la adresa fiintelor vii." Filmul este ipocrit. Punct. Acel Oscar acordat mi-a demonstrat ca nu filmele care trebuie le iau, ci cele care prezinta chestii "la moda" si care au ca protagonisti actrite populare dar de mana a doua. Actrite care isi fac o cariera si faima din protestele ecologice, atunci cand nu reusesc altfel. La ora actuala, balene si delfini - acesta este subiectul preferat al activistilor pentru drepturile animalelor.

Bergman, Perkins (desi nerusinat de frumos si tanar), Montand. Deja trei nume mari, care au facut dintr-un film cu un subiect aproape banal o capodopera a filmelor de dragoste. "Va place Brahms?" mi-a ramas in memorie, extrem de vivid, chiar si dupa atatia ani...

de ce la varianta asta apare posterul cu William Hurt si Charlotte Gainsborough? Film turnat in 1996 si cu mult mai scurt.

Ma intreb cine face traducerile titlurilor. De unde si pana unde "Misterul Nordului"?? Ca pana la "Abatia Northanger" este cale lunga... sa ajunga. Filmul a fost ok, nu foarte grozav jucat, desi trebuie sa recunosc ca actorii au avut un farmec al lor. Imi pare rau, dar nu pot sa nu compar filmele facute dupa Jane Austen cu ecranizarea superb jucata a cartii "Mandrie si Prejudecata" din 1995, cea cu Colin Firth sijennifer Ehle. Imi pare ca BBC-ul si ITV-ul incearca sa atraga spectatori bazandu-se pe popularitatea subit crescanda a cartilor lui Austen, fara sa aleaga cu grija actori care sa faca fata, ci mai degraba pe cei popularizati de soap-opere precum east En´ders.

Ce traducere a titlului,m-am amuzat adanc. Greenwood este numele localitatii si nu se traduce si nu prea imi dau seama de unde apare notiunea de "copacilor" cand avem o forma de singular acolo toata ziua, nemaipomenind de "wood" care ramane pe undeva, pe dinafara.. Mai degraba "La umbra copacului din Greenwood", mai ales ca este vorba despre un anume copac din Greenwood. Lasand deoparte ilarul traducerii, filmul a fost bunicel, considerand si subiectul (ecranizarea fiind facuta dupa cea mai optimista carte a lui Hardy), iar Murray chiar reuseste sa intre in pielea personajului si sa il faca credibil. Cam puerila prezentarea personajelor si pupatura in vazul tuturor (in epoca victoriana), dar filmul e frumos si destul de bine jucat.

Slabut,mie nu mi-a placut. Mi s-aparut mai buna ecranizarea mai veche. Cand faci o ecranizare a unei cari ori ii pastrezi spiritul, ori faci o varianta moderna. Dar o eroina care sta cu parul despletit intr-o epoca in care femeile nu ieseau din casa fara bonete pe cap si elaborat coafate si care alearga ca un iepuras Duracell din scena in scena nu are ce cauta intr-o film ecranizat dupa cartea uneia dintre cele mai iubite scriitoare britanice. Billie Piper nu este o actrita rea, dar nu o prind rolurile de epoca absolut deloc. In alte ilme a jucat cu mult mai bine, aici insa....

Filmul asta e o lectie de viata. Ideal ar fi ca oamenii sa fie judecati dupa personalitati si fel de a fi si nu dpdv fizic, dar societatea este mereu intoleranta si plina de prejudecati. Chiar si adultii care ar trebui sa priveasca lucruril in mod obiectiv. Pe mine m-a impresionat teribilla vremea lui si m-a facut sa imi pun intrebari. Poate sa devin ceva mai toleranta cu cei cu care natura a fost nedreapta.

Nu este un serial care sa pretinda prea multe de la spectatori si nici nu are pretentii de film de arta. De obieci, genul acesta de seriale are un anumit "target", oameni pasionati de diversele povesti cu fiinte mai mult sau mai putin mitice. Ma bucura ca aduce un suflu nou, o binevenita variatie de la eternele povesti si obsesii cu vampiri (mai mult sau mai putin umani, mai mult sau mai putini stralucitori, hihihi!) - avem succubusi, varcolaci, furii, spiridusi sau "zane" (cei din urma preluati in principal din povestile irlandeze). Pe mine ma delecteaza, imi da un sentiment de multumire si ma tine lipita de ecran. Cu siguranta Anna Silk nu este Jane Fonda, dar face fata decent, iar atractia dintre personajul ei si cel al lui Dyson aduce un plus de ... je ne sais quoi. Dyson este bine jucat, Kristen Holden-Reid nu este un actor slab, as spune eu ca este prost folosit. Dar, in definitiv, canadienii nu exceleaza in filme, poate aceste serial il va aduce in atentia producatorilor, asa cum The Tudors l-a scos din anonimat. Imi place si personajul lui Kenzi: lumineaza ecranul cand apare, este plin de umor si imi aduce zambetul pe buze. Si ca sa fiu si un pic superficiala: canadienii nu au atatea taine in a arata si ceva epiderma, asa ca nu au decat sa il tina dezbracat pe baiatul ala tot sezonul, eu una nu ma supar!

De mult imi doream sa mai vad un film care sa ma emotioneze... si "Letters to Juliet" a facut-o cu varf si indesat. Decorurile au fost absolut minunate (nici nu mai spun ca stiu unde imi fac vacanta la anul), iar jocul actoricesc al lui Cristopher Egan, Amanda Seyfried si, mai ales, cela al lui Vanesa Redgrave m-a incantat enorm. Ce film frumos!

Ei bine, se pare ca il prind. Asta a jucat in Deadwood, asta joaca si in justified, singura deosebire ... vreo 150 de ani diferenta intre personaje. La Justified am inceput sa ma uit datorita recomandarii unei prietene si, de ce sa nu recunosc, si din cauza farmecului lui Olyphant (care il are pe vino-ncoa cu varf si indesat). Trebuie insa sa admit ca nu ma asteptam sa fie atat de reusit si atat de bine jucat. Reuseste sa il intruchipeze pe Raylan Givens perfect. Un amestec de sarcasm, umor aproape negru, sensibilitate si inteligenta, nu mai vorbesc de nuantele vocii si privirile cu care reuseste sa aduca un plus serios de atractie personajului. Nu numai el ma incanta ca personaj, dar si Boyd si seful lui Raylan, pana si cele doua cuconite ce aspira la sentimentele si ambalajul serifului federal fac ca serialul sa aiba o savoare aparte. Un film serial super, ce sa mai, de mult asteptam asa ceva si se pare ca Timothy Olyphant stie sa isi aleaga foarte bine rolurile. La cat mai multe sezoane, de primul se pare ca a trecut.

Nu prea stim nimic despre filmele facute "down under" ca sa folosesc un stereotip. Trebuie sa fiu sincera si sa recunosc ca l-am cumparat din cauza Lui Matthew Macfadyen. I was in for a surprise! Si inca pentru una foarte placuta. Filmul este EXCELENT jucat, povestea absolut tragica si interesanta in acelasi timp. Si, in ciuda faptul ca am avut probleme mari cu accentul si slang-ul lor, m-aimpresionat teribil.

Ei bine, va inselati. Povestea din "The Prince and Me" este inspirata din adevarata poveste de dragoste dintre Printul Frederik (viitorul rege al Danemarcei) si sotia lui, australianca Mary Davidson. Ea nu este de sange albastru, ci provine dintr-o familie absolut normala, scotieni de origine: tatal matematician, mama ei a lucrat si ea pentru universitatea din Tazmania. Frederik si Mary s-au cunoscut in 2000 la Sydney, unde Frederik a facut parte din echipa daneza de iachting. Filmul in sine este plin de inexactitati, masinile cu care au facut curse la inceputul filmului nu au numere daneze, niciodata nu ai sa vezi curse de masini cu oprit de trafic in mijlocul Copenhagai, uniformele erau complet aiurea, regina si printul consort nu fac parazi care sa opreasca traficul si, mai ales, caleasca se foloseste numai la nunti. Familia regala nu este implicata in guvernare, printul mostenitor nu participa la negocieri sau la sesiunile parlamentului, ba,mai mult, pentru ca Mary nu era de sange regal, parlamentul a fost cel care a trebuit sa ii "dea voie" lui Frederik sa se casatoreasca cu ea. Frederik a avut o viata mai rebela sa spunem, cu ceva scandaluri mai mici sau mai mari, dar este un barbat cu capul intre umeri, iar casatoria cu Mary l-a adus cu picioarele pe pamant. Regina este o femeie absolut placuta, foarte directa si foarte simpatica, nu scorpia portretizata in prima parte a filmului, Mary a fost acceptata chiar cu usurinta. Frederik are un frate, ceva mai mic, nicidecum o sora, iar Harald este nume norvegian si nu danez. La fel si Arabela. Desi "The Prince and Me" a avut la baza fascinatia americanilor vis-a-vis de familiile regale europene, mie mi-a mers la suflet, in ciuda inexactitatilor (ma calca rau pe nervi prezentarea orasului Pragai pe post de Copenhaga, mai ales ca pe cel din urma il cunosc foarte bine), Luke Mably si Julia Stiles au jucat bine, iar atractia dintre ei a facut filmul si mai frumos. Julia Stiles are clasa si cei doi au fost alesi foarte bine, sunt foarte apropiati ca temperament de adevarata familie regala. Filmul este o capodopera, nici nu cred ca are pretentia sa fie, dar aduce putina frumusete in vietile noastre. PS. Ca o mica adaugire: am asistat la nunta printesei Victoria, viitoarea regina a Suediei cu Daniel Westling, el intrand in categoria "commoner", i-a fost antrenor de fitness ei. La fel, parlamentul a trebuit sa il accepte, pentru ca nu este de sange nobil. Deci, draga viorella, ciocotof, georgetatarus si GaMeTaG, dupa cum vedeti, e chiar foarte posibil, in fond viata bate filmul, nu?!

Daca un baiat de 12 ani arata precum cel dinfilm, atunci chiar imi pare rau ca nu mi-am trait pubertatea in epoca actuala. Acum, ca sa devenim seriosi, filmul e ok pentru un basm modern, nu straluceste si nici nu se vrea o capodopera. M-a deranjat si pe mine ca au mutat Olimpul in SUA - probabil disperarea lor de a avea istorie si obsesia fata de cultura europeana - dar daca va fi sa aiba un efect pozitiv, poate filmul ii va face capetele goale de la America sa devina cat de cat curiosi fata de miturile Greciei antice si atunci poate ca a fost chiar o pierdere de vreme. In rest filmul e simpatic, efectele speciale mi s-au parut cbunicele, iar aparitia lui Kevin McKidd, Pierce Brosnan sau Sean Bean (care stralucesc chiar si intr-un film simplut pentru tineret) m-a bucurat.

Cand am auzit de film, am avut mai tot timpul, ca referinta, filmul din 1987 "Hachikô monogatari", povestea adevaratului Hachiko (caruia japonezii i-au facut statuie, care exista si in ziua de astazi impaiat intr-unul din muzeele capitalei nipone si in cinstea caruia an de an are loc o comemorare oficiala). Kaneto Shindô, scenaristul primului film si,uimitor, si al acestuia este un monstru sacru. La aproape 100 de ani (este nascut in 1912) reuseste sa aduca in actualitate povestea plina de duiosie a loialitatii unui catel intrat in istorie. M-a induiosat pana la lacrimi, cainii ne iubesc orice le-am face, oricat de mult i-am rani, ne iubesc chiar si atunci cand disparem din viata lor pe nepusa masa. Si mi-a placut sfarsitul, desi trist, credinta ca itr-o buna zi o sa ii vedem din nou pe cei dragi, patrupezi sau bipezi. M-a bucurat ca filmul nu a fost transformat in ceva comercial, dar pobabil ca trebuie sa iimultumim regizorului suedez care s-a ocupat de el si aceluiasi Kaneto Shindô care ne-a facut cunostiinta cu Hachi acum 23 de ani si ne-a adus aminte povestea acum, la mai bine de 75 de ani de la moartea adevaratului catel.

Ceea ce putini stiu despre filmul acesta este faptul ca este un remake dupa filmul italian "Quattro Passi Fra Le Nuvole" din 1942, cu Gino Cervi si Adriana Benetti in rolurile principale si pe care TVR-ul l-a difuzat candva, inainte de revolutie. Numai ca filmul de atunci nu s-a terminat atat de bine ca cel de fata. Ramane insa unul dintre filmele mele preferate,poate si datorita lui Reeves care joaca cu o sensibilitate deosebita.

Roswell l-am vazut prima data pe la nu stiu care din televiziuni. Si mi-a placut povestea,mi-au placut actorii (in ciuda faptului ca Jason Behr a facut numai alegeri "nefericite" de atunci incoace, poate cu exceptialui Grudge) si cel mai tare m-a distrat ziarul din "open credits" unde scrie de regele Carol al II-lea si madame Lupescu mare, in titlu :D Oricum,un serial dragut, care m-a determinat sa imi cheltui banii si sa mi-l cumpar. Pacat ca s-a terminat atat de abrupt. Si imi aduc aminte ca au fost difuzate celputin doua sezoane, nicidecum unul.

Fantastic film, desi nu face parte din categoria celor extrem de "populare". O imagine destul de clara a societatii si regulilor impuse de aceasta in anii interbelici, drama unui barbat impartit intre o sotie pe care nu o iubeste si cu care este casatorit din convenienta si o iubita (sora sotiei) de care se indragosteste cu disperare si de care este despartit de aceeasi sotie care nu poate sa accepte "ratarea" data de divort in fata societatii. Filmul este trist pana la ultima secventa, iar Paul Bettany face un rol absolut de exceptie, ca si Helena Bonham Carter. Finalul, in ciuda incarcaturii emotionale, te lasa partial multumit si cu revelatia ca oamenii se pot totusi schimba in fata tragediilor vietii si ii pot ierta chiar si pe cei pe care au gresit masiv. Si cu ideea ca sufletele pereche nu sunt doar o idee naiva a romanticilor notorii.

Interesanta este si povestea din spatele romanului. Tatl lui dickens a fot inchis in inchisoarea datornicilor. Trebuie sa recunosc ca am fost un pic subiectiva cand mi-am cumparat filmul. Pe langa faptul cadevorez tot ce apare si este film de epoca,am si o oarecare slabiciune fata de Mathew McFadyen (inca de pe vremea cand juca in "In My Father's Den"). Filmul in sine e bine jucat si plin de dramatism si arata drama reala a unui om scapatat si inchis pe nedrept, dar si egoismul extrem si incapacitatea de a realiza ca isi chinuie propriulcopil care a ales sa ii stea alaturi. Dupa Bleak House si mie mi se pare a fi una dintre cele mai bune miniserii produse de BBC in ultima vreme.