Ioana M.

Bun, am terminat „Nașul" și sincer mă așteptam la mai mult. Toți zic că e filmul ăla ireal, dar mie mi s-a părut incredibil de lung și plictisitor în unele secțiuni. Okay, actorii sunt buni, asta trebuie să recunosc, și cinematografia are o anumită atmosferă, dar filmul ăsta nu m-a ținut pe scaun. Problema e că se duce prea mult în detalii care nu prea mă interesau. Vorbesc și vorbesc și nu se întâmplă mare lucru, apoi dintr-o dată se-ntâmplă ceva dramatic pe care nici nu l-am văzut venit. Și al treilea act? Plictisitor rău. Am stat și m-am gândit cum o să termin filmul ăsta. Nu zic că e rău, are momente ok, dar pentru mine n-a fost nici pe departe ceea ce promitea. Cred că mult din hype vine din faptul că toți spun că trebuie să-i placă. Poate nu-i filmul meu, dar nici nu cred că merita atâta laudă.

Am venit la "Drama" cu așteptări mari și sincer, mi-a fost bine dar nu mă-a uimit. E o comedie romantică care știe să se râdă de sine și asta e chiar mișto. Zendaya și Robert Pattinson au o chimie solid, se vede că se distrează pe platou și asta se transmite și în film. Ideea secretului care zdruncină relația pe final e interesantă, dar executarea ar fi putut fi mai tare. Umorul funcționează bine în unele scene, iar ironiile despre ce înseamnă să iubești pe cineva sunt ceva mai profunde decât te-ai aștepta. În alte momente però, senzația aia de forțat se simte. N-aș zice că e rău, dar nici nu-i un film pe care să-l recomand oricui. E mai degrabă o combinație de scene amuzante și o poveste care nu te-a luat cu forța. Dacă ți se face plăcea genul și ai timp liber, merită o vizionare. Pur și simplu nu prea rămâi cu ceva gânditor după ce se termină.

Okay, trebuie să spun, asta a fost o surpriză plăcută! Nu mă așteptam să mă prindă atât de tare un Predator nou. De obicei, franciza asta e hit sau miss, dar Trachtenberg a găsit ceva fresh aici. Povestea cu Dek, Predatorul respins de clan, e genul de concept care sună ciudat pe hârtie, dar pe ecran funcționează perfect. Iar partenerul ăla android, Thia, aduce o dimensiune interesantă. Interacțiunea dintre ei e chiar haioasă și emoționantă pe alocuri, ceea ce nu te aștepți la un film de acțiune. Acțiunile sunt solide, cinematografia e frumoasă pe planeta aia dezolată. Sunt câteva scene care mi-au accelerat pulsul. Singurul lucru e că mai încolo devede un pic repetitiv în unele secvențe, și nu toate personajele secundare m-au marcat. Dar na, e filmul care merita o vizionare. Dacă iți place franciza și îți plac aventurile spațiale, nu o să-ți pară rău de orele petrecute. E solid entertainment, pur și simplu.

Okay, deci "Mercy" e un fel de experiment SF care se pune pe sine însuși destul de mult. Premise-ul e solid, nu-i nici o dubă: detectiv acuzat de crimă trebuie să-și dovedească nevinovăția în fața unui AI pe care el însuși l-a dezvoltat. Ironie gustoasă, recunosc. Problema e că filmul nu știe dacă vrea să fie thriller plin de adrenalină sau ceva mai gânditor. Chris Pratt face ce poate cu un personaj care nu prea se dezvoltă cum trebuie, iar Rebecca Ferguson e okay pe post de judecătoare digitală, dar nu primește destul material interesant. Bekmamedtov încearcă o abordare vizuală ambițioasă, dar execuția pică cam ușor în unele momente. Asta nu înseamnă că-i rău, îmi plac cinematicele sci-fi ambițioase chiar și când se-ntâmplu greșeli. Doar că "Mercy" se simte mai mult ca o idee tare pe care nu au finalizat-o cum trebuie. E de vizionat o dată dacă îți plac thrillerele SF, dar nu-ți va rămâne în minte prea mult timp după ce se termină.

Bă, ce experiență ciudată a fost asta. "Ei te vor ucide" e ca și cum cineva a vrut să facă o peliculă care să fie totul la același timp, și habar n-are când să zică stop. Există momente care-ți fac cu adevărat sânge rece, dar sunt intercalate cu scene de comedie care nu prea funcționează și te-ai simți cam pierdut. Ideea e nebună, o fată blocată într-un hotel cu un cult demonic, plin de acțiune și sânge. Suna promițător, nu-i așa? Problema e că filmul nu știe ce vrea să fie. Se-ntinde între horror serios și absurditate totală, și în loc să funcționeze aia în tandem, se anulează una pe alta. Zazie Beetz se descurcă ok cu ce i se dă, dar și ea par distrasă de modul în care merged scenariul. Biggest issue pentru mine a fost că totul se simte prea lung și prea confuz. Aveai momente faine la început, dar apoi s-a-ntins din cauciuc și a pierdut din șapcă. Recomand dacă ești în stare să nu-ți iei filmul prea serios și vrei ceva extravagant, dar sincer așteptam mai mult.

Okay, so "Mireasa!" e o idee nebună și exact asta mi-a plăcut inițial. Maggie Gyllenhaal încearcă ceva bold, cu asta sunt de acord. Totuși, filmul ăsta sufocă sub prea multe concepte deodată. Ai romance, ai horror, ai critică socială, ai crime, și cumva nimic din asta nu se simte complet dezvoltat. Christian Bale ca Frankenstein e solid, nu pot spune nimic rău acolo. Dar mai departe de asta, lucrurile devin puțin dezordonate. Mireasa în sine are potențial, dar rolul ei se simte golit de multe ori în favoarea altor subiecte care nu prea funcționează împreună. Vizual, filmul e interesant și se vede că au pus suflete în el. Only that nu-i suficient când scenariul se pierde pe drum. Am rămas cu senzația că Gyllenhaal a vrut să facă prea mult dintr-o singură poveste și s-a găsit în situația în care aproape nimic nu e explorat la adevărata valoare. E o experiență ciudată să te uiți la el, dar nu neapărat în bine. Worth a try dacă ești în mood pentru ceva weird, dar nu-mi aștept să blochezi o seară completa pentru asta.

Aia, mă așteptam să mă ia cu gândul în spațiu și să mă lase acolo vreo două ore, dar sincer, m-am cam plictisit pe jumătate. "Proiectul Hail Mary" are ideea, efectele sunt frumoase și Ryan Gosling face ce poate, dar parcă îi lipsește ceva. Povestea cu profesorul care se trezește pe o navă și nu-și amintește nimic suna promițător, dar dezvoltarea ei e cam palidă. Scena după scena simți cum îți cade ploaia, nu prea crește tensiunea cum trebuie. Umorul e presente, da, dar nicidecum nu e suficient să compenseze un plot care se târâie. Cinematografia e okay, nu te miri prea tare de efectele vizuale la un film de genul ăsta. Doar că toată chestia asta nu se întinde bine, rămâi pe loc în loc să te cari mai departe. E genul de film pe care-l urmărești, dar după ce se termină, nu prea te-a marcat. Dacă ți-e dor de spațiu și aventuri, sigur gasești ceva mai ok.

Bun, să vă zic direct: GOAT e one of those animated movies care îți fac ochii să se-ntristeze. Povestea e cea mai banală din lume, un pic de sport, un pic de inframiezie, ceva cu o echipă underdog care trebuie să se salveze. L-am mai văzut de o mie de ori și oricum rămâne mai bun decât asta. Vizualul e ok, nu mă-nțeleg, au muncit oamenii la design-uri și background-uri. Dar uite, animația frumoasă nu te ține în scaun când nu se întâmplă nimic pe ecran. Dialogurile îmi par forțate, iar personajele nu au prea multă profunzime. E ca și cum cineva a zis "facem film cu o capră, gata, asta e ideea" și s-a lansat direct în producție. Nici măcar actorii vocali nu pot să salveze situația. Sunt momente amuzante da-n doi, dar ma-i e prea mult padding și prea puțin charm. Perfect pentru filmele de duminică la prânz cu mâncatul pe canapea, dar nimic care să te marcheze.

Uite, am urmărit Bahubali: The Epic și trebuie să zic că m-a surprins plăcut. E un film de acțiune pe scară mare, gen ala care te ține cu nervii întinși de la început până la capăt. Rajamouli știe ce face, asta e clar. Povestea e mai mult decât simplă actiune, are și o latură dramatică serioasă cu tensiuni regale și trairi de personaje care te conectează cu lumea asta epică. Scenele de luptă sunt spectaculoase, coregrafia e impecabilă și efectele speciale te lasă cu gura deschisă. S-a simțit ca într-o filme Marvel, dar cu un stil propriu, indian. Singurul lucru e că uneori pare ceva prea mult și pătim cu câteva scene care trăgeau puțin din ritm. Dar sincer, asta nu-i dealbreaker. Actorii au dat totul, iar cinematografia e frumoasă. Dacă-ți place actiunea și dramele cu oaspeți mari, ăsta e filmul tău. L-aș recomanda fără probleme.

Mă gândesc că "O luptă după alta" e filmul ăla care te lasă cu sentimente mixte, știi? Anderson a încercat ceva ambițios, dar nu chiar a reușit să mă ridice pe scaun cum spuneau alții. Povestea cu Bob și paranoia lui ar putea fi interesantă, dar cumva se pierde pe drum. Thrillerul ăsta se întinde prea mult, iar tensiunea pe care o așteptam nu se construiește cum trebuie. E ca și cum filmul ar trebui să fie o escaladă constantă, dar în loc de asta merge pe cărări laterale care nu prea merge. Actoria e ok, dar nici nu mă fascina. Scena cu răpirea fiicei putea fi punctul de cotitură, dar din momentul ăla totul devine mai degrabă obositor decât încordat. Sunt momente bune, clar, dar nu suficiente pentru a purta filmul. Se putea mult mai bine, sincer. E un 2.5 pe care îl dau cu gândul la potențial, pentru că în concept e ceva acolo, doar că execuția m-a dezamăgit.

Stai, asta e un film mai ciudat dar totodată destul de amuzant. Ideea cu fetele K-pop care sunt și vânătoare de demoni e una din alea care sună dubios la început, dar filmul nu se ia prea în serios, și asta e de bine. Animația e frumoasă și plină de culori, iar scenele de acțiune au un ritm ok. Problema e că povestea se simte cam neorientată uneori. Personajele sunt carismatice, dar dezvoltarea lor e superficială, iar legăturile dintre ele nu-mi par convingătoare. Se vede că filmul încearcă să echilibreze comedia, fantasia și... obsesia pentru K-pop, dar nu reușește perfect în toate domeniile. Cel mai iritant e cum glamorizează viața idolilor și cum minimalizează anumite aspecte serioase. Dar să nu mă-nțeles prost, nu-i complet rău. E entertainment, da, și pentru asta funcționează. Nu te va marca profund, dar poți petrece o oră și jumătate în compania asta fără să regret. Recomand cu rezerve. Merge mai bine dacă mergi cu așteptări mici și pur și simplu te distrezi.

Oof, am avut mari așteptări de la "Gașca de demolatori" dar sincer, m-a dezamăgit grav. Ideea cu doi frați vitregi care se reunesc să afle adevărul despre moartea tatălui lor suna bine pe hârtie, dar execuția a fost... slabă. Filmul încearcă să mase actiune, comedie și mister într-un singur pachet, dar rezultatul e confuz. Nu știi niciodată ce vrea să fie, iar trecerile între tone mi s-au părut forțate. Personajele nu au rezonanță, dialogurile îți cad greu și comedia nici nu-și merită locul aici. Scenele de acțiune sunt ok tehnologic vorbind, dar fără tensiune, fără ce te-ar face să stai cu sufletul la gură. Plot-ul cu conspirația sună generic, și pe măsură ce merge filmul totul devine mai plictisitor. Nu zic că-i complet un dezastru, dar din 5 stele merita ușor doar 2. Dacă te-ai fi relaxa și ai vrea ceva lejer, poate. Dar daca cauți un thriller reușit, cauta-ți altceva, serios.

Am văzut Răzbunătorii de vreo trei ori și de fiecare dată mă încântă. Joss Whedon a făcut o treabă grozavă aducând laolaltă atâția supereroi fără ca filmul să devină un haos total. Iron Man, Captain America, Thor și ceilalți funcționează perfect ca o echipă, chiar și cu egos-urile lor gigantice. Ce mi-a plăcut cel mai mult e chemistryul dintre actori. RDJ e hilarious ca de obicei, iar scena din New York e cu adevărat spectaculoasă. Efectele speciale sunt ceva de vis și acțiunea nu te lasă să respiri. Singurul lucru e că povestea nu e foarte profundă, Loki e cam plat ca antagonist și uneori se simte prea mult de joc. Dar asta nu e suficient ca să strice asta de film. E filmul Marvel perfect pentru oricine vrea să se distreze la cinema. Recomand cu încredere.

Uite, Interstellar e definitiv ceva special, dar nu cred că-i perfectul pe care toți se-așteptau. Christopher Nolan a construit o istorisire ambițioasă cu o viziune vizuală impresionantă, iar Matthew McConaughey e destul de bun în rolul ăsta. Imaginile sunt frumoase, cinematografia face treabă, nu e de contestat. Dar sincer, filmul are momente când se lungește aiurea. Durează vreo trei ore jumătate și uneori simți asta. Partea emoțională cu familia lui Cooper, deși înțeleg mesajul, cade puțin greu. Și istoria în sine, deși originală, nu mă-a ținut la marginea scaunului tot timpul. Ce-mi place e că-ți face pe cineva să gândească la univers și la sacrificiul uman. Nu-i film light, asta e sigur. Recomand să-l vezi, mai ales pe un ecran bun, dar mergi cu așteptări realiste. E bun, solid, dar nu-i revelația pe care spun unii că-i. Pentru mine, se-ntinde între ok și foarte bun, undeva la 3.5, aia-i nota mea.

Mie mi-a plăcut ideea de bază, dar trebuie să zic că filmul nu m-a ținut cu sufletul la gură cum mă așteptam. Povestea cu hoțul, agenta și detectivul avea potențial serios, dar execuția a fost puțin monotonă. Partea bună e că Bart Layton știe să construiască tensiune și dinamica între cei trei personaje e interesantă. Au momente în care chiar simți că jocul ăsta de macabru cat-and-mouse poate exploda oricând. Dar apoi filmul cade puțin, iar pacing-ul se duce pe apa sâmbetei în al doilea act. Bijuteriile și jafurile sunt filmate ok, dacă-mi cer sincer, nu e mare de lucru. M-am gândit oarecum la Heat, dar asta e o versiune mult mai ușor digerabilă, poate chiar prea mult. Finalul era cam previzibil și nu m-a luat prin surprindere cum speraseam. E un film decent pentru o duminică pluvioasă, nimic spectaculos. Merită 3 din 5 pentru că nu-ți plictisește total, dar nici nu te va marca.

Okay, deci "28 Years Later: The Bone Temple" e filmul ăsta care a stârnit destul de mult hype, mai ales cu Nia DaCosta la timon. N-am zis nu și m-am dus să-l văd, dar sincer... e cam pe jumătate. Ideea e interesantă, nu mă înțelegeți greșit. Horror-ul științifico-fantastic merge bine la Nia, și Ralph Fiennes face ceva cu rolul lui care chiar te trage într-o zonă ciudată. Atmosfera e dură, uneori rău de tot. Dar filmul ăsta se sufocă puțin în propriile ambițiile, parcă vrea să spună prea multe în aceeași vreme. Au fost scene care m-au fascinat, altele care m-au plictisit tare. Ritmul e cam neregulat, iar mesajele din spatele întregii povești se pierd vreo doi-trei ori pe parcurs. Sunt fani obsedați ai primului "28 Days Later" care sigur vor iubi asta, dar eu am ieșit de-acolo mai mult confuză decât satisfăcută. Nu-i rău, dar nici nu-l bag în topul meu.

Uite, n-o voi ascunde: am intrat la cinema cu speranțe mari după precedentele filme din francize, dar "Misiune: Imposibilă - Răfuială finală" m-a dezamăgit tare. Ideea cu submarirul rusesc și antagonistul din trecut suna promițător pe hârtie, dar în execuție e prea înghesuită și confuză. Scena cu trenul de la început e singura care te ține ceva mai multa vreme pe scaun, restul filmului e o succesiune de tiruri și explozii fără prea mult sens. Gabriel nu-mi dă emoții ca adversar — pare doar un pretext ca să avem ceva în care se bată Ethan. Problema e că după 6 filme, formula asta nu mai merge. Sunt oboșit de mesmo pattern: Ethan e în pericol, sare de la 1000 de metri, scapă cumva, și gata. Unde e tensiunea? Unde e o poveste care să-ți rămână? Dacă ești fan hardcore al seriei, poate treci peste. Dar dacă cauți ceva cu adevărat nou și antrenant, cauta în altă parte. 2/5 fiindcă cel puțin coregrafia acțiunilor e decenta, dar asta-i tot.