MariSperante

In conditia artistului nu poti vorbi decât despre tristețe. Tema se regăsește și în Luminile Rampei, faimosul film al lui Chaplin: succesul, admiratia, aplauzele, ascund de cele mai multe ori lacrimi și multă nefericire: artistul batrân tânjește după tinerețe, iar cel tânăr după celebritate. Pasiunea însă pentru arta e cu mult mai mare. Un film emoționant, unde greii artei dramatice vor să dea tot ce pot, așa încât Hannibal Lecter și Gandalf să plângă de gelozie.

Se pare că George Lucas a creat un fel de Neverending Story. După ce a realizat în urmă cu 20-30 de ani un adevărat mit şi personaje cu un succes unic, acum a readus povestea, cu multă nostalgie, de dragul succesului de altădată. A reuşit? Nu a reuşit? Asta rămâne de văzut. Cert este că, deşi mai toate celebrele figuri se regăsesc aici, doar câteva au rămas neschimbate de trecerea timpului: simpaticii 3PO, R2D2, Chewbie şi....săbiile cu laser. Nostalgia după Darth Vader a fost atât de puternică încât s-a încercat reanimarea personajului printr-un fel de discipol tinerel căruia i-ar fi plăcut să joace rolul prinţului părtii întunecate. Mai poate cineva să-l egaleze pe Darth Vader? După mine nu. Pe mine una filmul m-a ţinut cele două ore cu ochii ţintă pe ecran pentru un alt mare personaj, însă nu mi-am imaginat că Mark Hamill va apărea în film doar în ultimul minut. De ce oare atâta nostalgie când figuri tinere ar putea să atingă acelaşi mare succes de atunci? De ce oare a ţinut George Lucas atât de mult la cei de atunci încât a învârtit toată istoria în jurul lor? De ce oare n-o fi vrut sa exploateze un nou Luke Skywalker, cum ar fi fost personajul frumuşelului Oscar Isaac ( Poe Dameron ), mult, mult prea lăsat în umbră? Greu de răspuns la astfel de întrebări ! Oricum, sunt sigură că majoritatea a vazut filmul în BadQuallity - ca şi mine de altfel - de unde explicaţia notelor mici. Dar, in fine, gusturile nu se discută...

Doamne, cât de greu e să găseşti un film foarte bun în ziua de azi ! Dar şi când găseşti unul, ce revelaţie ! Mergând pe firul filmelor în care joacă Oscar Isaac ( Good, I love his eyes ! ), am nimerit peste acest film surprinzător de bun, pentru cât de puţin este premiat şi cunoscut. Explicaţia ar fi următoarea: juriile criticiste sunt prea ocupate cu premierea orcilor, elfilor, gnomilor şi roboţeilor... În fine ! The two faces of January este un film de mare clasă ! Cu un Viggo Mortensen elegant şi năucitor de expresiv, cu un Oscar Isaac mai grecotei decât mi-l puteam imagina ( eu trecându-l când la arabi, când la indieni din cauza trăsăturilor ). Ce imagini cu aromă de Acropole presărate cu picături din năduşeala suspansului ! Nici amatorii de Kristen Dunst half-naked nu sunt dezamăgiţi. Asta pentru cei care nu văd altceva într-un film altfel decât ce ne serveşte Hollywood în ultima vreme. De urmărit acest Hossein Amini. Merită multe laude !

Da, într-adevăr, Thérèse Raquin de Zola. Hai să nu fim răutăcioşi totuşi, o fi fost Simon Signoret strălucitoare în rolul Thérèsei, dar asta nu înseamnă că alţii nu ar reuşi în maniera lor ( nu se poate să nu ridici din sprâncene văzând-o pe Elizabeth Olsen aruncându-se cu vitejie într-un astfel de rol ). Dar se pare că norocul le surâde celor curajoşi. Mai mult, avem şi o Jessica Lange cu o interpretare de excepţie. Cât despre finalul previzibil, asta se poate spune şi dacă citeşti cartea lui Zola, însă intenţia scriitorului este cu totul alta, nu degeaba este numită cartea drept fiind una dintre cele mai reprezentative ale naturalismului din literatura franceză. Iar Charlie Stratton a reuşit să demonstreze asta. .

Mărturisesc că nu mă aşteptam să văd ce am văzut, deşi presimţeam ceva grozav. În continua mea încercare de a vedea altceva decât Hollywood, am ajuns şi aici. În adânca şi sălbatica Mongolie, între duritatea vieţii omului de rând care îşi cunoaşte limitele în faţa naturii şi cruzimea ca ideologie, se află omul şi lupul. CARE E MAI RĂU? Un film pe cât de dur pe atât de frumos, cu sensibilitatea cu care ne obişnuiseră pe vremuri filmele chinzeşti, dar şi cu acel ceva în plus nedefinit găsit în filmare, interpretare, imagini, coloană sonoră, etc. Sublimul !

Mai bun si decat oricare 007 din ultima vreme, este cea mai complexa parte dintre toate. Cu un Tom Cruise la varsta cand zeama se face buna, cu peisaje marocane de poveste, dar si ceva british accent, cu tensiune cat cuprinde si, de ce nu, sa te duca in pozitia de a fi cat pe ce sa-ti cumperi bilet la Turandot la Opera din Viena. O sa vedeti si de ce !

Dacă v-aţi săturat de Hollywood ( ca mine ), în care oricum suntem băgaţi până peste urechi, treceţi înapoi oceanul şi veţi descoperi minunăţii. Exact ca şi acest film. Emir Kusturica poate va spune ceva, iar Claudio Noce merită să fie cunoscut. Dacă ar fi după mine, un film bun european face cât zece americane. Acelaşi entuziasm ca şi după vizionarea filmului Mechenosets.

Nu-mi place boxul şi nici n-o să-mi placă vreodată. Deh ! Gusturile nu se discută. DAR... Am văzut filmul doar pentru că încerc să urmăresc evoluţia lui Jake Gyllenhaal. Mi-am zis: uite altul care face un rol de bad guy doar ca să scape de nişte etichete mai vechi de pe vremea când era micuţ şi drăguţ. Declara într-un show, mai mult în serios decât în glumă, că nu-i plac apropourile cu Brokeback. Deh ! Cine l-a pus ! Dar în dorinţa de a "fura" potul cel mare până şi Di Caprio a trecut de la Titanic la The Departed, iar Brad Pitt de la multe roluri de blonduţ drăguţ la Fight Club. Revenind la Southpaw, se pare că am reuşit să urmăresc cu emoţie meciurile, mai ales cel final, şi asta datorită dramatismului situaţiei, dar şi rolului făcut de Gyllenhaal. Aşadar, curată lovitură Jake ! Că a făcut muşchi în plus sau că e un film plin de stereotipuri, cum cică zice un boxeur despre film, astea nu mă interesează. Poate regizorul nici n-a vrut să arate cât de bine dă Gyllenhaal cu pumnul. Dacă obiectivul este fixat o mare parte din film pe faţa lui Gyllenhaal, fie bătut sau nu, înseamnă că există ceva mult mai important în trăiri. Reuşite perfect ! De aceea am să dau un punct în plus faţă de predecesorii mei, cu toate că nu mă aşteptam să-mi placă un film cu box. P.S. Într-adevăr, şi Whitaker şi-a adus foarte bine aportul la reuşită.

Într-adevăr, final surprinzător, dar asta şi datorită extraordinarei, excepţionalei piese a celor de la Dead can dance - The Host of Serafim - care în orice coloană sonoră ar sta impresionează până la sânge. Imaginile de final, plus piesa asta, au ieşit senzaţionale. Ce înseamnă şi un soundtrack bine inspirat ! Exact ca For whom the bell tolls cu Steve Baker şi Carmen Daye pe un fragment din Donnie Darko. Aviz amatorilor !

Au aşteptat 7 ani până să-l lanseze? Wow ! Mai bine nu-l mai lansau deloc. Dar vorba lor: e un film de văzut.....accidental.

Imposibil să vezi filmul doar o singură dată, doar dacă eşti mult prea nerăbdător şi vrei finaluri gata puse pe tavă. De altfel, există şi mai multe unghiuri de a vedea filmul: curiozitate, interes, pasiune...Eu am ales două ! Primul a fost din perspectiva lui Hugh Jackman. Cum, din păcate, Wolverin nu îl trecuse decât la panoul celor cu muşchi şi nici Mizerabilii nu i-au fost un mare avantaj, doar filmul Scoop m-a făcut să-i urmăresc parcursul. Presimţeam în el un mare actor dramatic, iar cu Prisoners a venit confirmarea. Al doilea unghi urmărit de mine a fost Jake Gyllenhaal. Aici surpriza a fost şi mai mare. De la Donnie Darko nu a mai făcut un rol aşa de bun, iar pe atunci era doar un puşti. În Prisoners e colosal. Ce bine ar fi fost să mai exploreze această zonă a introvertitului mereu în căutare de răspunsuri, misterios şi....foarte atrăgător! Un fel cu Dale Cooper, dar mult mai realist. Ce bine ar fi ca amândoi actorii să urmeze mai mult latura dramatică, pe care din fericire o au, şi să renunţe la mult lăudatele filme de duzină !

Cheia rezolvării problemelor actuale este cu siguranţă solidaritatea. Prin ea am putea reuşi cu toţii să trecem mai uşor pragul vieţii şi să revenim la lumină. Este şi ideea de bază a filmului. Din pacate, la cei mai mulţi români e cam greu de înţeles sentimentul, deoarece spiritul concurenţei, grandomania şi invidia nu-i lasă în pace. Astfel, contactele umane sunt foarte greu de făcut. E uşor de observat comportamentul acesta în locuri publice şi chiar în familii. Uneori te simţi efectiv strivit sau călcat în picioare de cei care vor să treacă în faţă. Situaţii de genul celor din film ar fi greu de văzut la noi. Se pare că mulţi americani - auzim frecvent la ştiri - au redescoperit solidaritatea şi respectul pentru celălalt. Probabil peste vreu secol se va redescoperi şi la noi. În fine. Filmul te prinde şi are meritul de a crea speranţe pentru cei care nu le mai văd.

Nu a văzut nimeni acest film? Hellooo, a trecut toată lumea cu bărcuţa oceanul şi a rămas cu ochii blocaţi în Hollywood? Este un film năucitor cap-coadă, un pic cam violent pentru neiniţiaţi, dar realizarea este teribil de bună. Încă o dovadă în plus că cinematografia rusă are comori ascunse şi este capabilă în continuare de a reda adevărate perle. Muzica, imaginile, totul, totul este emoţie şi poezie...

Incredibil, dar adevărat, un film apărut în 90, iar eu l-am văzut abia acum deşi am auzit multe despre el. Exact după vorba: toate la timpul lor. Într-adevăr, e un film foarte pasional lucrat cu o delicateţe pe care rar o întâlneşti. Mickey Rourke, în schimb, nu m-a convins foarte tare mai ales în scenele hot. Dacă ne gândim totuşi că juca rolul unui miliardar introvertit, trăind doar din fantezii ciudate, care declara că nu poate atinge pe nimeni şi nu-i place să fie atins, atunci chipul său care nu exprima prea multe era perfect în acel stadiu. Carré Otis are însă aerul acela inocent şi senzual care l-a atras pe miliardar. Totul era să treacă peste acel blocaj psihologic, în care pasiunea era stăvilită. Ce anume i-a redeschis drumul către dragoste, rămâne să descopere cei care încă nu au vazut filmul. De remarcat totuşi că ultimele secvenţe din film sunt chiar vârful vulcanului, iar cele întâmplate acolo sunt într-un fel surprinzătoare deşi erau de dorit.

Nu trebuie să fii un "amator al genului" ca să-ţi placă acest film şi cu toate că, într-adevăr, finalul e prozaic, e cu siguranţă un film din care nu înţelegi nimic dacă ai 8 ani. Cam ăsta ar fi un rezumat al celor spuse înaintea mea. Nu se poate ca pasiunea din film să nu-ţi dea fiori şi să nu te întrebi dacă o astfel de pasiune mai există. Joseph Fiennes întruchipează perfect bărbatul aflat la înălţimi, nu doar în relief, ci şi în trăiri: montaniard, aproape erou, uşor introvertit, bărbatul pe care dacă reuşeşti să-l ai, îl ai pentru totdeauna şi în totalitate. Doar că aici regizorul l-a presărat puţin cu un trecut dubios şi un fantezism uşor violent. Deh ! să nu pară unora prea telenovelă fără. Eu am reţinut partea frumoasă a poveştii, care nu se poate spune că nu te face să visezi. Aaaa....şi apropo, nu e un film despre cât de naive sunt femeile, dar probabil că asta s-ar înţelege dacă-l vizionezi cu o sticlă de bere de 2,5 şi un pac de seminţe. P.S. Ce trăsături persane are J. Fiennes ! are vreun arab printre strămoşi familia asta Fiennes ?

"Mai mult decat orice pe lume" - acestea erau cuvintele care deschideau drumul catre lumea mirifica a povestii. Ca sa analizezi jocul actoricesc sau sa cantaresti bugetul cheltuit, ar insemna sa fii prea...Mitica. Cat de mult Disney a ramas in el, nici asta nu ne intereseaza. Oricum filmul are menirea sa te faca sa aluneci intr-un basm, cu peisaje in care aproape ca simti parfumul trandafirilor. Exista imagini de taiat rasuflarea, in unele momente mi-au adus chiar aminte de filmul Legenda, la care, probabil din cauza lui Tom Cruise, lumea s-a dat peste cap. Pana si Maleficent ar fi invidioasa. Un singur lucru as avea si eu de obiectat: Vincent Cassel este un actor bun, dar cu sau fara masca de bestie, el tot urâţel ramane...

Nu ma inghesui prea mult sa expun pareri savante despre cat de mult sau putin Tolstoi se gaseste in film. Mi se pare ca filmul a placut mult prea putin totusi si nu i s-a gasit inca locul pe care il merita. Probabil daca am fi cu totii regizori am face filmele cele mai bune, nu? La cati "critici de film" si "mari cititori" se plimba pe acest site, nici nu e de mirare. In fine, altceva vreau sa mentionez......am descoperit vazand filmul, cel mai potrivit conte Vronski de pana acum. Si asta pentru ca pana acum, nimeni nu a indraznit sa-i acorde lui Sean Bean un rol de un asemenea calibru. Si ce greseala ! Sean Bean merita mai mult in cariera lui decat un Boromir sau un killer oarecare. Dupa acest film, mi-ar fi placut sa-l mai vad in astfel de roluri fie de rus, neamt, frantuz sau britanic al carui accent este de altfel si foarte pronuntat. Oare unei stele ii este dat sa straluceasca o singura data?

Incerc sa alunec o opinie intre un Kataclysm si un domn Mike ( caruia ii impartasesc opiniile ). Nikita Mihalkov poate foarte bine crea o clasa de film pentru toti regizorasii si actorasii care se mai chinuie sa realizeze filme de factura psihologica, fie remake-uri sau nu. Mai mult, aparitia lui Mihalkov insusi intr-un rol da o greutate in plus filmului. Pentru cei care inca nu au vazut filmul, sa se astepte la multe carate !

Dupa ce a creat Dogville, Melancholia nu vine decat sa confirme ideile atee si anti-umane ale regizorului. Insusi mogulozaurul C.T.P. a delcarat aceste lucruri, iar dupa vizionare am aprobat si eu. Mai mult, nu ma mira nici faptul ca filmul a avut probleme la Cannes datorita unor declaratii explozive ale lui von Trier. De altfel, in ultima vreme au aparut din ce in ce mai mult productii schizo-depresive, desi unele sunt admirabil realizate cum e si cazul Melancholiei. Din punctul meu de vedere, astfel de filme ar trebui sa circule doar printre emo-fanatici care se declara nihilisti, pentru ca filmul asta reprezinta: opinia unui nihilist. Din pacate creatii cu amprenta Benigni sau Polanski nu cred ca vom mai vedea.

Daca ar fi fost doar Lars von Trier cu apucaturi schizo-patice as fi zis ca e un geniu, dar se pare ca la moda in scoala de regie-film e alienarea. Profesionisti de nota zece, cadre care raman pe retina, montaje halucinant de bine realizate, dar mai incolo.....0. Nu se poate sa nu-ti fie dor de Hitchcock dupa un astfel de film. Mai rau e ca si starurile se dau in vant dupa roluri "freaky": Nicole Kidman si Kirstin Dunst se iau la intrecere....