the_dark

Un film marca John Carpenter care nu-i va dezamăgi pe fanii acestuia, deşi nu este chiar un "hit", un mare succes de casă. Atmosfera este bine conturată, iar mesajul pare a fi şi unul adecvat unei satire, fiindcă toate evenimentele din jurul autorului fictiv de romane horror Sutter Cane nu sunt, la o analiză mai atentă, tocmai o laudă a acestui personaj făcut faimos de media şi de fani, ci mai curând sunt văzute cu un aer de subtilă ironie. Remarcabilă ideea ficţiunii care este trăită ca şi cum ar fi realitate, ca şi partea finală a peliculei, net superioară celei introductive.

O animaţie reuşită, în mod clar ”marca” Tim Burton. Desigur, scenariul nu pleacă de la o idee originală, de altfel nici nu pretinde probabil acest lucru, însă întregul film are o ”amprentă” aparte (la fel ca şi Corpse Bride). Îmbină temele grave cu cele mai facile într-un mod reuşit, îţi dă fiori doar atât cât este nevoie... rezultând un film original, care poate fi văzut, cred, de întreaga familie. Eu i-aş da nota 7,5.

Un thriller cu tentă poliţistă care mi-a plăcut mai mult decât Chaser, un film cu o temă oarecum similară. Este profesionist realizat, te ţine în suspans şi prezintă realitatea aşa cum este - uneori crudă, neîndurătoare. Tema centrală pare a fi aceea dacă într-un caz extrem trebuie să plăteşti cu aceeaşi monedă, dacă răzbunarea este soluţia care să te elibereze în cazul în care fiinţa cea mai dragă ţie devine victimă. Trăim într-o lume dezumanizată, şi ceea ce rezultă de aici i-ar putea depăşi pe toţi - şi pe poliţişti, şi pe rudele celor care cad victime. Sigur, nu e un film psihologic sau de analiză aprofundată, dar e bine făcut şi transmite emoţii reale, nu contrafăcute, te face să trăieşti odată cu personajul, ceea ce m-a determinat să-i acord o notă destul de mare.

Medem abordează într-o manieră originală teme care l-au preocupat şi în alte filme ale sale (viaţa, moartea, sensul efemerei treceri pe Pământ, dragostea, dualitatea, echilibrul, poate - subînţeles - şi reîncarnarea), cu accent pe ideea că omul este un amestec unic de spirit şi materie – o idee pe care o realizează foarte bine din punct de vedere regizoral. Caotica Ana m-a atras mai mult ca idee, dar aş îndrăzni să spun că Tierra este mai bun ca realizare. Filmul este încărcat de simboluri, de mici elemente care slujesc tentativei de descifrare a acestei enigme care este viaţa omului, cu aspiraţiile aţintite către Cer, dar indisolubil legat de Pământ. Conflictele dintre personaje sunt bine gândite şi realizate, la fel şi interdependenţa lor. Un film complex, de văzut neapărat, în care dedublarea eroului joacă un rol aparte.

Un film foarte bun, cu o desfăşurare a acţiunii surprinzătoare şi o tensiune perfect gradată. La cara oculta este un thriller cu accente de film de dragoste, dar şi de mister şi suspans, în care meritul principal consider că îl au imprevizibilitatea şi originalitatea scenariului, chiar dacă unele replici sunt relativ superficiale. Rolul principal masculin este foarte bine interpretat de Quim Gutierrez, la fel şi Clara Lago în rolul Belen, dar Martina Garcia în rolul Fabianei mi s-a părut ceva mai slabă. Pelicula mi-a adus aminte pe alocuri de El Habitante Incierto, însă mi-a plăcut mai mult decât acel film. Intriga este foarte bună, iar sfârşitul, total surprinzător, chiar dacă lasă totuşi câteva semne de întrebare privind ce va urma după scena finală. Merită văzut cu prisosinţă, fiindcă aduce ceva nou, mai ales la capitolul scenariu.

Un film halucinant, bizar, ieşit din comun (dar toate acestea sunt aproape subînţelese când vine vorba de Cronenberg). Poate cea mai excentrică creaţie a sa, Videodrome îmbină elemente de thriller cu cele horror sau SF, pentru a întregi o realizare cinematografică ce sigur nu va fi pe placul tuturor şi va stârni controverse, dar fără îndoială denotă o sclipire de geniu şi a adus ceva novator într-o lume a filmului în care multe scenarii se repetă. Pe undeva, este şi o satiră neagră la adresa televiziunii şi a goanei după profit. Recomandat doar celor familiarizaţi cu stilul lui Cronenberg sau celor dispuşi să accepte o astfel de realizare.

O excelentă dramă, cu elemente de mister, în care unul dintre personajele centrale este un profesor ce pleacă în căutarea unei femei, citind în acelaşi timp o carte scrisă de un militant, doctor şi scriitor portughez. Felul în care profesorul lasă totul la o parte pentru a-şi urma - se deduce - destinul, precum şi citatele din carte sunt părţi excepţionale ale acestei pelicule tulburătoare, pline de pasiune, dar şi de realism. Mi-a făcut plăcere să îl revăd pe marele actor Jeremy Irons într-un film total necomercial. În opinia mea însă, discursul lui Amadeu do Prado din catedrală e bine construit, dar se întemeiază pe un sofism: Dumnezeu nu ne fură secretele şi nu ne “ameninţă” cu nemurirea, ci noi, muritori fiind în trup (dar după unii nu şi în spirit) nu ştim întotdeauna să plătim preţul corect pentru eternitate - şi atunci cădem în păcat. Dar aceasta e o altă consideraţie. Chiar dacă mai are şi unele imperfecţiuni, merită văzut pentru povestea plină de dramatism şi citatele absolut memorabile, iar întrevederea de la final dintre Raimund şi Estefania este impresionantă. Un joc al actorilor foarte bun.

Filmul este realizat pe alocuri într-o manieră pedagogică, cu tentă demonstrativă, totuşi nu este rupt de realitatea de fiecare zi şi de problemele pe care aceasta le ridică, abordând o temă foarte actuală: ce drum alegem, al binelui sau al răului, şi mai ales: poate un simplu om să îşi dedice viaţa lui Iisus, încercând să-i urmeze exemplul în viaţa de fiecare zi? Adolescenta Maria reuşeşte până la un punct acest lucru, dar asta o va împinge la sacrificiu. Aparent, şi-a asumat o misiune prea grea, totuşi la sfârşit are loc şi o minune, aceea a fratelui mai mic, suferind, care vorbeşte pentru prima oară. Memorabilă scena de la confesional, ca şi întreaga prestaţie a tinerei Lea van Acken

O poveste complicată, în simplitatea ei - cu acest paradox mi-aş începe comentariul la filmul Obsessed. Fiindcă totul este prezentat simplu, nesofisticat, în acelaşi timp lăsând însă subînţelese trăiri profunde şi contradictorii ale personajelor. Pasiunea colonelului Kim pentru o femeie căsătorită, pe al cărei soţ îl cunoştea de asemenea, întreruptă uneori de flashback-uri menite să evoce cruzimea şi oroarea războiului din Vietnam constituie laitmotivul acestei pelicule sensibile, romantice dar pline totodată de realism, pe care o recomand cu căldură. Merită să ne oprim un pic şi asupra cinematografiei coreene, doar filme americane vedem în fiecare zi. Trist, melancolic, sfâşiat - aşa ne apare eroul, iar pasiunea sa interzisă pentru soţia subordonatului său nu face decât să întregească acest tablou plin de elemente contradictorii. Mai are şi unele mici imperfecţiuni, dar per ansamblu e un film minunat, care merită urmărit. Intră pe lista de filme de dragoste favorite.

Un film despre un cuplu care se mută într-o casă ce se arată a fi bântuită de o fantomă care începe un joc, joc ce se dovedeşte a avea o logică şi o explicaţie în trecutul fetei care se mutase acolo împreună cu soţul (căci, vom afla pe parcurs, avea un secret). OK, nu aduce nimic foarte nou şi nu debordează de originalitate, dar cu toate acestea îndrăznesc să spun că e destul de bine realizat. Decorurile sunt adecvate, tensiunea creşte treptat şi are un plus faţă de alte pelicule, îţi captează atenţia, fără a fi o capodoperă. Recomandat îndeosebi amatorilor genului, pentru o noapte în care vor să "evadeze" în universul propus de un astfel de film.

La cite des enfants perdus este mai mult decât un film - este un recital cinematografic de cea mai bună calitate, iar regizorul Jean-Pierre Jeunet dă dovadă de o înaltă măiestrie. Suspansul atinge în acest film cote maxime, imaginaţia de care dau dovadă scenaristul şi regizorul este debordantă, iar interpretarea actorilor e impecabilă. Filmul are drept pretext o distopie halucinantă în care copiii sunt răpiţi pentru a li se fura visele, iar mesajul său pare a fi acela că fără suflet, fără iubire se pot naşte cei mai înfiorători monştri. O realizare remarcabilă, originală, de văzut neapărat!

Un serial bizar, peste medie ca valoare, plin de magie şi mister, cu iz country şi personaje care ascund secrete, Carnivale cu siguranţă îi va fascina pe cei care apreciază acest gen de realizări. Amintind, prin decorurile stranii şi întâmplările inexplicabile, oarecum de Twin Peaks (deşi povestea este altfel construită), serialul prezintă lupta dintre bine şi rău (ca şi alegerea omului de a pune pe primul plan raţiunea în detrimentul miracolului, vezi începutul primului episod) într-o manieră inedită, originală şi puţin înfricoşătoare, fără a exagera însă în acest sens. Unele personaje par simple, dar în realitate sunt complicate şi misterioase. De văzut neapărat.

Un serial excelent, care te introduce în lumea tenebroasă a Mafiei, spunând în acelaşi timp o poveste captivantă, cu intrigi şi răsturnări de situaţie incredibile. Mafiosa are marele merit de a fi o serie extrem de realistă, dar nu insensibilă, dură, dar nu în exces. Aşadar, dacă vreţi să urmăriţi un serial în care totul este controlat din umbră, toată lumea "ascultă" pe toată lumea şi (din păcate) o viaţă omenească nu valorează nici cât o ceapă degerată în ochii şefilor mafioţi, urmăriţi această producţie franţuzească. Chiar merită!

Nu e un film de groază, ci unul de mister, gotic, ecranizare după nuvela omonimă de Mircea Eliade. Îl apreciez ca o reuşită din mai multe motive: rămâne fidel epocii în care se desfăşoară acţiunea, nefăcând compromisuri inutile în favoarea comercialului, muzica este sublimă, jocul actorilor remarcabil (chiar dacă mai există şi unele mici imperfecţiuni). De asemenea, anumite scene sunt memorabile, cum ar fi dialogurile lui Egor Paşchievici cu micuţa Simina (f. bine jucată de Ioana Sandu) şi mai ales confruntările acestuia cu tabloul în care apare Domnişoara Christina, apoi chiar cu stafia acesteia, ca şi cele din final. Un film care s-ar putea să nu fie pe placul tuturor, dar personal îl recomand ca obligatoriu de văzut.

Fenomenal! E un film prea bun ca să-ţi vină a crede că a fost făcut în zilele noastre... Este, fără îndoială, un omagiu adus filmului mut, într-o manieră excepţională, care te lasă fără cuvinte, beneficiind de o regie şi o interpretare de excepţie, o adaptare liberă a unui cunoscut basm, dar şi o peliculă plină de sensuri profunde, gravitând în jurul unor teme grave precum viaţa, moartea, păcatul, iertarea, lupta dintre bine şi rău. Coloana sonoră e şi ea una de excepţie, o realizare sută la sută spaniolă! PS. Mărturisesc că nu agreez corrida, pe care o consider crudă, sălbatică, dar asta nu înseamnă că acest Blancanieves nu este efectiv unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vizionat vreodată (mai ales că are şi o morală aparte).

Danny Boyle reuşeşte, în această peliculă originală, să şocheze spectatorul, fără să-i lase însă o impresie neplăcută, să-l surprindă cu elemente noi într-un fascinant joc al minţii, ce se va dovedi extrem de tensionat (şi aproape fatal) pentru participanţi. Are la un moment dat şi o doză de comercial, îi lipseşte ceva pentru a fi capodoperă, dar merită cu siguranţă văzut şi interpretat, fiind o realizare plină de suspans şi neobişnuită.

Un film aproape morbid, depresiv, dificil - cum numai Haneke putea să facă -, dar un film bun, cu siguranţă. Viaţa şi iubirea ar trebui să învingă tot - dar aşa se va întâmpla oare şi când vor fi puse la încercare de un teribil accident? Tratând cumva cam aceeaşi temă din Mar Adentro, celebrul regizor austriac propune o poveste oarecum diferită, mai ales că finalul sugerează că ar fi putut exista două sfârşituri diametral opuse. Către ce optăm (sau ce ni se poate întâmpla) reprezintă o temă de reflecţie pentru fiecare dintre noi.

Senzational - ca dramă psihologică, ca film-şoc, ca realizare, ca tot. Formidabilă ideea de a pune păcatul pe seama unei fetiţe care ar trebui să fie inocentă (scena de la sfârşit, din biserică, este genială), problematica păcatului şi a iertării în preajma Crăciunului, thriller-ul în care intră un om nevinovat, dar şi vânătoarea la care participă atât el, cât şi fiul său, la final (aici e o subtilitate a filmului, despre inversarea rolurilor vânător/vânat). Mads Mikkelsen joacă foarte bine, iar micuţa Annika Wedderkopp, dacă ţinem cont şi de vârsta sa, este uluitoare. O dramă ce nu va fi uitată uşor, cu siguranţă.

Nu este la fel de halucinant ca Oldboy, poate că nu vă va duce chiar ”în transă”, dar este un film marca Chan-wook Park care vă va oferi multe surprize (plăcute) cu siguranţă. Este un bun film de mister-thriller, cu tentă psihologică, cu o intrigă peste medie şi o foarte bună interpretare actoricească. Sunt în scenariu multe părţi sclipitoare de-a dreptul, din păcate şi vreo câteva previzibile. Mia Wasikowska a fost o surpriză plăcută pentru mine, iar per ansamblu aş recomanda filmul tuturor amatorilor de story-uri bizare şi desigur tuturor fanilor lui Chan-wook Park.

O dramă foarte bună, dar realizată într-un stil neobişnuit, motiv pentru care s-ar putea să nu fie pe placul tuturor spectatorilor. Viaţa este văzută ca un mare miracol, dar apar întrebări precum: ce este, de fapt, viaţa? de ce ne naştem? de ce suferim atât? de ce murim? - Terrence Malik apelând, pentru a-şi ilustra ideea, la o simbolistică variată, pe fondul narării dramei unei familii obişnuite, măcinată de încercări şi drame. Un film interesant, de profunzime, dar (repet) nu pentru toate gusturile