annemarie_s

Printre putinele filme germane pe care le-am vazut. Vorbeste despre o lume si despre niste sensibilitati care ne-au devenit destul de straine noua, oamenilor secolului XXI. Mi-au placut foarte mult imaginea/filmarile, scenografia si costumele - toate evoca foarte bine tablourile maestrilor flamazi sau anglo-saxoni (in special acele naturi moarte, in spatele carora puteai gasi multe mesaje si sentimente neexprimate). E asadar un film pictural, cu dialoguri putine, dar semnificative. Finalul acestuia, previzibil si totusi destul de surprinzator, vine brusc, si te lasa sa iti pui intrebari - destinul parintilor se va repeta, oare, si in destinul copiilor....?

E, de fapt, un film despre esecuri si reveniri, despre greseli si asumarea lor in mod matur, despre nevoia de celalalt. Fata de alte filme care au avut tematici gastronomice, gen Razboi in bucatarie (2014) sau ...., aici mi s-a parut ca mancarea e doar un pretext pentru povestea unor destine, pentru a descrie multe din framantarile lumii modern. Interesant sa il auzi pe Bradley Cooper vorbind franceza, are un accent foarte fain si un aer sexy cand o face, si interesant si micul rol secundar al Emmei Thompson.

Un film despre viață, alegeri, ratări si împliniri, momente de sincronizare sau de decalaj cu ceilalți. O imagine despre cât de simplă și deopotrivă complexă este existența noastră. De remarcat in special rolurile făcute de Vanessa Redgrave și Natasha Richardson.

Povestile pentru copii sunt, adesea, mai ales povesti/pilde pentru si despre oamenii mari. Un film despre un film, tema mai rara in cinematografie, dar extrem de ofertanta. Emma Thompson face un rol foarte bun, la fel si Tom Hanks, care e aproape de nerecunoscut din cauza machiajului. Pelicula e bine realizata, mi-au placut in mod special costumele, dar si multe dintre dialoguri si modul in care s-a filmat totul.

Ca orice film bazat pe o poveste adevarata, reala, avem aici o pelicula puternica, care impresioneaza, caci intotdeauna, nu-i asa?, ,,viata bate filmul''. Helen Mirren joaca extraordinar, iar povestea are multe nuante. E incredibil de usor sa accepti raul fara sa te impotrivesti, sa te lasi condus de ideologii gresite, extremiste, sa nu pui sub semnul intrebarii faptul ca il urasti/distrugi pe celalalt numai pentru ca este diferit de tine. Problema antisemitismului si a extremismului este inca deosebit de sensibila in Europa si trebuie sa pastram mereu o abordare critica in fata exceselor de acest gen. Dincolo de acest aspect, cred ca filmul a indulcit un pic prea tare motivatia financiara a intregii povesti de recuperare a tablourilor lui Klimt, chestiunea banilor a fost importanta in desfasurarea povestii, chiar daca e oarecum trecuta sub tacere in scenariu. Mi-au placut decorurile, costumele si toate referintele la epoca interbelica si viata de atunci, trecerile intre trecut si prezent fiind facute cu maiestrie de catre regizor.

O varianta interesanta a temei dragostei predestinate sau a sufletelor pereche care se tot (re)intalnesc, combinata cu tema tineretii fara batranete. Un film complex, dar ,,povestit'' simplu si frumos pentru spectator, cu filmari expresive si un dialog bine scris. Mi-au placut mai ales costumele eroinei principale, care sugereaza un farmec, o eleganta dincolo de timp, ca pentru a sublinia ideea nemuririi. Finalul e neasteptat, as fi crezut ca dupa a doua intalnire cu electricitatea, procesul imbatranirii se va declansa accelerat si protaganista avea sa isi recapate in cateva momente toata greutatea celor mai mult de 100 de ani. Dar nu a fost sa fie asa, insa povestea se termina frumos - eroina isi recapata, in mod simbolic, conditia umana, adica dreptul de a imbatrani (alaturi de cineva drag, fireste).

Un film sobru, care priveste cu mijloace adecvate (dialoguri, imagine, machiaj) o problema importanta a societatii de azi, boala psihica/neurologica. Julianne Moore face un rol magnific (comparabil oarecum cu ceea ce am vazut la Meryl Streep in Iron Lady). Surpriza pentru mine a reprezentat-o Christen Stewart, dar si Alec Baldwin, pe care de obicei il vedem in roluri de gigolo/cuceritor. Mi-a placut si muzica, si finalul, care e altul fata de ceea ce te-ai astepta la un moment dat al desfasurarii actiunii. In mod sigur, pentru cinefili!

Un scenariu și o problematică interesantă, de natură etică. Bine construit și regizat, filmul spune, cu o economie a mijloacelor cinematografice (adică fără efecte speciale, etc.), dar cu o intensitate sporită a ideilor și sentimentelor, precum și cu dialoguri foarte bune, o poveste despre justiție și oameni. James McAvoy, pe care l-am remarcat prima dată în Atonement, face un rol foarte bun, la fel și Robin Wright. Se simte pregnant mâna actorului și regizorului inteligent și de calitate care este Robert Redford, mereu preocupat de tematici ofertante, cu multe fațete. De urmărit pentru adevărații pasionați de cinema!

In natură, la fel ca în societate, aparențele înșeală adesea, iar haosul sau noroiul pot ascunde o mare frumusețe sau, din contră, multe probleme ori durere. E nevoie de răbdare și de puțină atenție, cum spunea un personaj, ca să poți descoperi toate nuanțele și dedesubturile. Decorurile și costumele sunt somptuoase, filmările (cadrele) interesante, iar rolurile fiecărui actor in parte bine conturate. Mi-a plăcut actorul care îl joacă pe Le Notre, pe care acum îl descopăr, dar și Alan Rickman în scenele de confruntare față în față cu Kate Winslet.

Scenariu excelent, o echipa de actori (in rolurile principale si secundare) care functioneaza foarte bine impreuna, replici memorabile si un umor britanic sec, dar foarte consistent. Pe scurt, un film bun, de savurat pentru cinefili. E de vazut cate din nominalizarile primite la Oscar se vor materializa. Personal, indraznesc sa pariez pe o statueta pentru rol masculin.

Doi actori, Moore si Fiennes, intr-un recital plin de maiestrie, care se completeaza frumos unul pe celalalt. Si, in fundal, dar totusi important in economia intregii povesti, al treilea membru al triunghiului conjugal - sotul, inselat insa lucid si, ca personaj, fara orgolii stupide. Mi-a placut faptul ca filmul prezinta perspectiva lui, si apoi perspectiva ei asupra exact acelorasi evenimente, asta te face sa vezi cat de plina de nuante si de sens e realitatea in care traim sau in care visam/pe care o cream. Fiecare are propriile motivatii si perceptii ale lumii inconjuratoare. Exista si aspectul, subliniat cu tuse fine, fara exagerari, al problemei credintei in Dumnezeu. Asadar, un film care ofera multe teme pentru spectator, si care are un parfum aparte si prin plasarea intregii actiuni in anii tulburi ai razboiului....

Filmul reia o tema predilecta a lui Woody Allen, respectiv viata din anii de inceput de secol XX, in lumea high life-ului si a boemei din Franta, Anglia si America. E o alta versiune a temei infatisate si in ,,Midnight in Paris'', asa ca e putin dezamagitor cand vezi anumite repetitii la nivel de scenariu si chiar de regie. Dincolo de asta, actorii principali joaca bine si exista o compatibilitate intre ei - desi pentru Colin Firth nu e deloc complicat sa interpreteze rolul unui fel de dandy britanic - , iar povestea are unele intorsaturi interesante. E insa un film care nu lanseaza subiecte majore de meditatie, ci doar pune in valoare problema complexitatii dragostei, a relatiilor amoroase. O mentiune speciala pentru personajul jucat de Eileen Atkins (matusa Vanessa), care impartaseste din intelepciunea ei pe marginea vietii de cuplu. E un film care destinde, bun pentru o dupa-amiaza.

Dincolo de contextul razboiului, cu toate ororile si violentele sale, este, cred, un film despre puterea omului de a rezista in fata adversitatii, despre puterea de a ierta si de a intelege, fara sa uiti, despre puterea de a depasi traume de multe feluri. Este si un film in care se intalnesc doua mentalitati - cea estica/asiatica si cea vestica/britanica. Care e mai valoroasa, mai aproape de esenta conditiei umane, e greu de spus. In ambele tabere exista valori etice si exista totodata puncte slabe. Un film pornit de la un caz real, in care cuplul Firth-Kidman da intreaga masura a talentului lor actoricesc si a bunei comunicari dintre ei. De aceea, nu e de mirare ca cei doi interpreti se mai intalnesc pe platourlle de filmare si in ,,Before I go to sleep''. Putea oare ,, The Railway man'' sa fie mai dramatic? Poate, insa nu cred ca asta este latura pe care a vrut sa o evidentieze regizorul.

Un thriller foarte bine regizat, cu un scenariu bine scris si foarte bine interpretat (adica fara excese). Colin Firth este intr-un rol atipic lui, cel de personaj negativ, iar personajul secundar, jucat de Mark Strong, are si el o partitura interesanta si, as spune, importanta in economia filmului. Si acest film, ca multe altele cu tinuta, porneste de la o carte (evident buna!) si aduce in fata privitorului situatii umane complicate si nuantate, in care fiecare detaliu conteaza. Pentru cinefili!

O poveste despre complexitatea si gustul dulce-amar al varstei adulte, al responsabilitatilor si experientelor bune si rele care apar in viata noastra odata cu trecerea timpului. E si o poveste despre toate nuantele care pot exista si/sau aparea in relatiile sentimentale, despre gestionarea pierderilor si a castigurilor. Hunt si Firth functioneaza bine impreuna, iar cea mai interesanta si reala parte din film mi s-a parut dialogul dintre cei doi protagonisti de la finalul filmului, in care fiecare isi expune slabiciunile si limitele de toleranta dintr-o posibila relatie.

Marea frumusete este frumusetea decadentei, a unui fel de amurg al oamenilor, e o stare dulce-amaruie. E un film lent, pe care unii l-ar putea considera prea lung, dar cu imagini senzationale si cu o muzica deosebita Un film despre excese si echilibru sau lipsa lui, despre aparente si pierderea sau, dupa caz, pastrarea inocentei, a esentelor adevarate. E in acelasi timp un film care vorbeste despre inceput si sfarsit, acest cerc neintrerupt care este viata. Si, nu in ultimul rand, e un film (auto)ironic asupra societatii italiene, in special a celei din Roma zilelor noastre. Multe lucruri la care se poate medita....

Meryl Streep si recent disparutul Philip Seymour Hoffman, intr-un duel actoricesc de zile mari, un scenariu bine scris si bine filmat, fara niciun fel de excese sau stridente/accente false, dar, mai ales, multe teme despre conditia umana (cu luminile si umbrele ei) si raportul dintre om si Divinitate, teme la care poate medita fiecare, in functie de propria experienta ori propriile convingeri. L-am vazut cu placere si interes si l-as revedea oricand. Pentru cinefilii adevarati!

In primul rand, se doreste a fi un film despre arta bucatariei in secolul XXI, adica despre gatit ca o experienta multiculturala a lumii globalizate, unde Europa si India se intrepatrund si se influenteaza, unde retetele clasice, traditionale (retetele de 200 de ani, cum suna o replica a filmului) devin noi si proaspete prin adaugarea unui ,,ceva in plus'', unde treci de la mancare ,,ca la mama acasa'' la ultima moda gastronomica, bucataria moleculara. In al doilea rand, este un film despre toleranta sau intoleranta fata de celalalt, dar si despre diferite etape ale vietii - mai ales despre varsta a doua spre a treia. Dintre actori, cel mai interesant si complex rol mi s-a parut cel facut de Om Puri, care ii tine piept cu succes talentatei Helen Mirren. In rest, parerile despre valoarea filmului, a scenariului, regizorului si actorilor pot fi impartite, asa cum e de exemplu cazul in cronica de film semnata de Iulia Blaga, pe unul dintre site-urile romanesti de informatii. Il recomand celor care apreciaza/sunt interesati de filmele pe tema gastronomica.

Un film care are de toate: suspans, umor/ironie, putin romantism, actiune si un final cat de poate de neasteptat. E incitant si (suficient de) modern, nu te plictisesti privindu-l. Cuplul Ryan-Banderas functioneaza bine impreuna, dialogurile sunt bine scrise, scenele cu suspans si cele mai intime sunt bine dozate. Te destinde, fara a fi insa memorabil prin ceva anume.

La prima vedere, un film usor, numai bun pentru vara. Dincolo de umorul multor situatii, exista insa nuante mai grave, idei mai serioase, pe tema familiilor moderne, care, in din ce in ce mai multe cazuri, sunt ,,amestecate''', deci complicate, si despre ce inseamna sa fii parinte/parinte singur in ziua de azi! Actorii fac echipa buna impreuna, peisajele din Africa sunt iimpresionante, exista si unele chestii mai kitsch, dar tot haioase, gen formatia de muzica Thathoo.... Per total, un film care, in pofida happy-endului, iese din tiparele clasice (adica siropoase) ale Hollywoodului si e ca o boare de aer proaspat.