MagisterLudi

Eu cred ca Pasolini nu a intentionat ca acest film sa bata vreun record de audiente sau box-office. Demersul sau artistic tintea doar o mica parte de oameni care stiu sa vada dincolo de ce li se prezinta pe ecran, care percep filmul asa cum trebuie, dupa caz( lectie morala, emotie, estetica etc..). Salo cred ca isi propune sa fie o (cruda) lectie, un exemplu de ce a fost si ce ar putea fi. Sigur ca nimeni nu ramane indiferent la un asemenea film si asta e alt merit al filmului - desi numai o parte il inteleg cum l-a gandit regizorul, nimeni nu poate nega faptele pe care le prezinta; putem doar sa incercam sa le uitam; dar evolutia de care se amintea intr-o alta postare survine numai cand ai o limita inferioara de la care pleci. Pasolini ne arata limita umanitatii. Macar pt asta merita apreciat.

Am urmarit primele 2 sezoane, din intamplare la inceput, apoi din curiozitate. Serialul e bunicel, cu cateva idei atractive( cu siguranta e mai atractiv decat OC), joc actoricesc slab, cu cateva exceptii. Doua lucruri ies in evidenta si primesc nota 10 la acest serial: costumele si vocea lui Kristen Bell.

Am vazut filmul ieri, la recomandarea insistenta a unui prieten care a fost, la un anumit nivel, impresionat de film. Pozitia mea nu e chiar asemanatoare. Cand tratezi un asemenea subiect, trebuie sa te asiguri ca ai o echipa de scenaristi si scenografi care sa-l puna bine in valoare. Filmul nu arata f rau, dar nu valorifica potentialul scenariului; personajele, majoritatea dintre ele, nu sunt deloc credibile, scenariul nu ne acorda o privire mai profunda asupra omului de pe pamant, desi el este in centrul atentiei. Avem in schimb o logica destul de buna a dialogului, desi e destul de evident ca filmul face niste compromisuri in privinta asta in favoarea unor demersuri pretins dialectice. Pe de alta parte, desi extrem de atragatoare ideea unor relatari istorice si antropologice verbale, proprii, scenariul nu ofera mari surprize( pt mine cel putin) si, cum am spus mai sus, nici macar ambalajul nu corespunde. E o idee buna, scrisa parca de Eco, dar felul in care a fost explorata sa zicem ca nu coincide cu viziunea mea. Mi-ar fi placut ca, in final, sa fie totul un joc, un foarte complex joc, o alegorie la varstele umanitatii pe Terra; fiecare dintre noi parcurge evolutiv etapele vietii sale: de la Mark Twain la James Joyce, de la anemonele din sufragerie la PIcasso si Dali, de la filmele copilariei la, poate, unele precum acestea. A fost elevul lui Buddha, a schimbat 2 milenii prin religia careia i-a dat nastere, grec, sumerian renascentist modernist langa Van Gogh, profesor contemporan si cine stie mai ce. Pentru informatii care sa ma uimeasca prefer sa citesc Istoria Culturii si Civilizatiei a lui Drimba sau Istoria religiilor a lui Eliade. Pentru idei si sentimente, mi-a ajuns Toti oamenii sunt muritori a lui Simone de Beauvoir. Pentru filme mai bune puse in scena? Sunt sigur c-o sa ma descurc.

Nu e cel mai intreg film al lui Tarantino, ala e Pulp Fiction. Nu e cel mai tehnic, ala e Kill Bill( amandoua, impreuna; separat, 2 mai mult decat primul). Cel mai original e probabil Reservoir Dogs. Asa ca Inglorious Basterds e, pentru mine, cel mai "satisfacator" film QT. Multi sunt cumva nelamuriti in privinta lui Tarantino, sustinand ca nu stiu de ce, dar toate sau cel putin unul din filmele de mai sus le plac f mult - acestia sunt fie spectatori obisnuiti( desi nu multi spectatori obisnuiti il apreciaza cu adevarat, fie persoane ceva mai avizate). In ceea ce ma priveste, stiu exact de ce-mi place Tarantino, si motivele sunt in numar de 2: 1. are, nu numai in teorie, ci si in practica, o "unifying theory" a cinematografului( american si nu numai); pentru mine asta e principalul sau atu, dat fiind ca nu e chiar primul sau singurul cu asemenea idealuri insa din ce-am vazut eu este cel mai bun. 2. talentul sau regizoral, care ar trebui sa fie evident deja, se resimte in distributie. cand un regizor scoate nu numai ce e mai bun pt film din actori, ci si ceea ce e mai bun din ei, cu siguranta e un regizor deosebit. Cum se aplica cele de mai sus in filmul asta? Printr-un melanj de stiluri si genuri care variaza intre westernurile din anii '60( urasc sa le numesc spaghetti) si filmele noir frantuzesti, cu nota caracteristica QT. In privinta actorilor, Christopher Waltz a fost o reala surpriza si e unul din atuurile filmului. Brad Pitt si-a demonstrat calitatile in multiple exemple in trecut; regia lui Tarantino doar le amplifica putin si i le pune mai bine in evidenta. Probabil ca Diane Kruger da tot ce e mai bun din ea; cu siguranta da ce e mai bun pt film, pt ca rolul ei, desi secundar, are o pozitie bune in cadrul filmului. Lasand la o parte toate astea, mi-a placut incursiunea lui Tarantino in cinematografia europeana a perioadei. Da dovada inca o data ca este un regizor complet, modern, caruia cu adevarat ii place ceea ce face. Pt asta si noua ne place Tarantino.

Dupa parerea mea, cel putin din tot ce-am avut ocazia sa vad la tv in copilarie, seria aceasta mi se pare una din cele mai reusite din anii '80. Storyul tipic american space western combinat cu grafica japoneza au avut ca rezultat un produs final care s-a remarcat in niste ani in care fantezia animata trecea prin poate cea mai prospera perioada a sa.

Serie care pe undeva reusea sa combine povestile foarte inspirate, pline de farmec ale anilor 80 cu grafica urmatoarei decade. Un desen animat care imi placea la nebunie acum ceva ani. 9/10

Este unul din cele mai interesante si originale seriale SF pe care le-am urmarit. Doar englezii puteau sa-l imagineze si sa-l realizeze timp de peste 40 de ani. Iar personajul principal( precum si actorul David Tennant) are un appeal rar intalnit. Nota 10 pt acest SF de colectie!

Un clasic american din anii '80 care imi facea frumoase diminetile cand, in copilarie, am urmarit seria de la rpimul la ultimul episod.

Bringing Up Baby e una din cele mai bune screwball comedies de la Hollywood, beneficiind de doi actori legendari( care formeaza un cuplu minunat pe ecran, un scenariu de exceptie si de pasiunea domnului Hawks. Un film excelent - 10/10!

Regia unei legende a cinematografului american, interpretarea cea mai entuziasta a lui Audrey Hepburn, scenariu de exceptie... un film cu f putine puncte slabe. o capodopera!

O Black comedy putin atipica pentru filmografia lui Frank Capra, cu un scenariu de exceptie, interpretari f bune din partea tuturor actorilor( exagerarile lui Grant au o contributie insemnata la crearea comicului) si un farmec aparte pe care destul de rar il gasesti in filme, dar pe care il recunosti si indragesti de fiecare data. Un film frumos si o bucatica din istoria si gloria Hollywood-ului de altadata.

Ultimul film regizat de Welles si, dupa parerea mea, unul din cele mai bune, intrucat intr-un fel completeaza cariera in film a marelui cineast. Marturisit de regizor la inceputul filmului, subiectul este inselatoria, frauda, arta. sunt, prezentate, de fapt, doua idei majore in film. Prima dintre ele se refera la notiunea de arta si implicatiile sale. Este prezentat un falsificator de tablouri care pentru mult timp a facut expertii si publicul sa creada ca in mari muzee ale lumii se bucurau de Matisse, Picasso, van Dongen si multi altii, cand de fapt se bucurau de indemanarea sa extraordinara. Arta nu consta numai in actul creatiei, ci in egala masura in cel al contemplarii. Daca toti erau convinsi ca au in fata tablouri valoroase, iar contemplarea lor era veritabila, de ce un fals n-ar fi arta? Ar fi un fals, dar daca nimeni nu stie asta sa zicem ca e doar o arta mincinoasa. Dar poate fatarnicia nu e numai la mincinos, la falsificator. Valoarea artistica a unui obiect e data de o suma de pareri. Acele pareri sunt date de cateva pareri avizate, parerile expertilor. Insa cand expertii se contrazic si-si pun la indoiala statutul de experti, asa cum se exemplifica in film, minciuna se instaleaza si in cealalta tabara. Cealalta idee se refera la minciunile din cinematografie, la modul in care se realizeaza un film si cum, aparent invariabil, orice film e o minciuna, o denaturare, o limitare, o forma de arta. Nu stiu daca mai mult tehnic decat ideatic sau invers, dar F for Fake e un film care trebuie vazut de cei care apreciaza cinematograful, si cu atat mai mult de cei care-l apreciaza pe Welles.

Din punctul meu de vedere nu e deloc pornografic. Sau e la fel de pornografic ca un tablou sau o fotografie care contin nuditate. E sexual, dar n-ar trebui sa fie nimic rau in asta, nu? Nu e putin ciudat ca de multe ori se intampla ca adolescenti sau tineri din ziua de azi sa priveasca filmele din anii 70 ca pornografie? Daca o evolutie ar fi trebuit sa aiba loc, n-ar trebui sa fie in directia opusa? Era epoca de aur a filmelor explicite sexual. Insa ele nu devin pornografie atata timp cat nu au mijloace sau scopuri pornografice. Despre Ultimul tango in Paris n-au zis ca e pornografie. Cand vine vorba de Lucia si sexul, in schimb, parerile sunt impartite. Nu sunt cel mai mare adept al filmelor artistice cu tente sexuale explicite, dar nici nu le exclud total.