Oanna

Dar stii ca, daca tot i-am luat eu plusurile, ii pot da la schimb niste "i-uri" sa puna la verbul a fi, ca vad ca-i plac numai de la doua-n sus, indiferent de mod si timp.

Am vazut filmul intr-un frig infernal, intr-o pestera denumita pe nedrept cinematograf. Cu mana pe inima recunosc ca mi s-a parut extrem de slab. Ori eram eu prea ocupata sa tremur, desi ma indoiesc, ori chiar sufera la capitolul constructie, personaje, desfasurare a actiunii. Deja traiam doua teste de rezistenta odata: frigul si lipsa de interes care ma cuprindea cu fiecare minut.

Nu numai ca mi s-a parut absolut ipocrita mestecarea la fiecare doua vorbe a lui Dumnezeu (de parca i-ar fi ajutat cu ceva chestia asta, in mizeria in care traiau), dar cu adevarat revoltator a fost motivul pe care l-a invocat tatal pustoaicei cand i-a interzis relatia cu Omar. Nu ca nu avea niciun viitor cu el, nu ca era un amarat de traficant de droguri wannabe, nu ca avea un job de toata jena si nu ar fi fost in stare sa-si intretina familia. Nimic din toate astea. Problema lui era ca nu aveau aceeasi religie - adevaratul mar al discordiei intre niste oameni care impart o bucata de pamant, tot cu doi ochi, un cap, o gura, doua maini si doua picioare, dar care isi trag singuri linii de separatie ca si cum aia ar conta cel mai mult pe pamant.

Am dat peste acest film intr-o noapte (ca ziua nu aveam cum) pe postul national de televiziune. Nu am stiut cum se numeste si nici de catre cine e regizat, astfel ca multa vreme dupa aceea am sapat internetul in aflarea titlului. Acum ma bucur ca l-am gasit si poate o revizionare nu ar strica pentru improspatarea ideilor. Impactul vizual la momentul ala a fost puternic. Desi este excesiv de sexual, nu mi s-a parut aproape deloc pornografic, poate pentru ca accentul cadea mai mult pe patologia celor doi, si nu pe actele sexuale in sine. Cum ar zice userul pe CinemaRx, filmul e "de vazut", in special finalul care e deosebit de "taios". In plus, are potential la provocat dezbateri de genul "film valoros vs pornografie ieftina".

De data asta un film care nu sta sub semnul fetisurilor lui Bunuel (decat foarte putin :) ) si al teoriei esecurilor, nici macar nu miroase a suprarealism. E mai degraba un film cu final optimist si "indragibil", cu aceeasi frumoasa Lucia Bose. Cu toate astea, Bunuel nu se dezminte si da de pereti cu catolicismul si ipocrizia upper class-ului, pentru ca, na, era pacat sa strice frumusete de pelicula fara sa includa si asta.

Fascinant la cei doi "personaji" principali e ca repeta aceleasi greseli pe care le-au facut in urma cu 7 ani si nici macar nu-si dau seama. In plus, jocul cald-rece din relatia lor ii conduce incet, dar sigur catre final. De data asta, am descoperit un Antonioni digerabil si mai putin fotografic, dar si o gagica misto (Lucia Bosé), din cauza careia am si sarit pe "Cela s'appelle l'aurore" al lui Bunuel.

Am dat peste La Religieuse - filmul cautand cu totul altceva pe google, semn ca denumirea asta mai are legatura si cu altceva decat cinematografia sau calugaria. Intamplarea a facut sa nu-mi para rau, filmul fiind o revelatie, la fel si interpretarea superba a Annei Karina. Din cauza temei care a starnit controverse la vremea la care pelicula a fost lansata, La Religieuse a fost interzisa in Franta, desi, aparent, nu era nici violenta, nu afisa nuditate, nici sexualitate, insa cu siguranta le sugera pe toate. Si puterea sugestiei e mai tare decat toate, mai ales cand loveste in institutia bisericii, chiar si in cea din secolul al 18-lea. Nu spun cum se va sfarsi filmul, desi cei care au citit cartea sau care s-au documentat inainte stiu deja, insa nu pot sa nu admit faptul ca senzatia de neputinta si de claustrare este prezenta pana la final.

Filmul nu prea are nimic in comun cu romanul. In afara numelor personajelor, titlului si contextului spatio-temporal. Atat. Nu stiu motivele pentru care titlul este "Insuportabila usurinta de a fi" si nu "Insuportabila usuratate a fiintei", poate pentru ca e tradus direct din engleza si asta distorsioneaza mesajul. Ideea e ca traducerea nu este neaparat gresita pentru ca, pana la coada, filmul exact asta reflecta. Indepartandu-se de roman, scenariul filmului s-a axat pe "usurinta de a fi a lui Tomas", cum spunea si Tereza, si nu pe "usuratatea fiintei" tipica romanului, si anume caracterul neinsemnat al vietii si trasatura pasagera a iubirii si a sexului. Alta branza in alta traista, doar ca traistele seamana. Filmul are un ceva aparte, poate dat si de actori si de aerul lejer si spontan al personajelor. Insa nu pot sa nu ma distrez in continuare cand aud engleza cu accent pe post de orice altceva, in cazul nostru ceha :))

Nu am nici cea mai mica indoiala ca, daca mai traia, Bunuel se distra in continuare luand la misto burghezia. Si, ce-mi place mie cel mai tare, a facut-o si ar fi putut sa o faca in continuare fara sa se repete cu absurdul si sarcasmul. Ingerul Exterminator e absolut genial si nu spun asta la fiecare doua filme. Imi da senzatia ca si-a ascutit in timp sarcasmul, pana a ajuns sa atinga perfectiunea si culmea incisivitatii odata cu pelicula asta. Superb, de varf!

Stiti visele alea in care alergi catre ceva anume si te napadeste frustrarea pentru ca nu mai ajungi niciodata? Exact asta e senzatia pe care o ai la sfarsitul filmului. Banuiesc ca asta a si fost scopul lui Bunuel, prin urmare nu e nicio surpriza ca m-am simtit asa. Ador felul in care Bunuel a reusit, prin alaturarea unor elemente pline de absurd si suprarealism, sa reduca burghezia la platitudine, nimicnicie, superficialitate, la un "ceva" mediocru ca o dunga, fara un scop si o tinta cu vreo insemnatate deosebita, asta dupa ce ii dezbraca de toate curtoaziile si politeturile de salon. Practic, nici sa ia masa nu-s in stare.

Nu e un film lung. E exact asa cum trebuie sa fie. Toti sunt exact asa cum trebuie. L-am savurat cu 7 perechi de ochi si am simtit ca a durat exact cat am clipit de doua ori. E un film superb si asta nu e o surpriza, pentru ca Inarritu nu se dezminte niciodata.

Ce le mai place americanilor sa faca filme ca pentru ei... Asa, usor la limita retardului. Si sa iroseasca subiecte si actori. L-am vazut azi la cinematograf, intr-o sala miiiiiica cu foarte putini spectatori. Am asteptat cu oaresce nerabdare sa fie lansat pentru ca de ceva vreme incoace imi place Pattinson cand chiar joaca roluri. Insa pe langa filmuletu' asta, Remember Me e de o mie de ori mai bun. De Little Ashes nici nu mai vorbesc. Acum astept sa le vina mintea la cap alora de-au facut Bel Ami si sa-l si lanseze candva in holocenul asta.

Unii ar putea sa zica ca-s la cura de Robert Pattinson. Nimic mai fals, am doar o prietena foarte insistenta si cu o buna putere de convingere. Dupa ce am vazut Remember Me, apoi la scurt timp Little Ashes, a trebuit sa ma adun de pe jos la propriu, cu farasul. Pattinson cu interpretarea lui m-a pus la pamant. Desi e un film independent si poate ar fi fost bine sa lucreze putin mai mult la drama interioara a personajelor, nu am foarte multe de reprosat. Avem un Salvador Dali complex, cu patologiile si deviatiile lui, avem un Federico Garcia Lorca sensibil si un Bunuel irascibil si genial care as fi dorit sa fie exploatat puuutin mai mult. Cu ocazia asta avem si o potentiala explicatie pentru titlul scurtmetrajului "Cainele Andaluz". Una peste alta, sunt cu adevarat incantata si afirm cu oaresce hotarare ca abia astept sa se lanseze Bel Ami. Posibil ca pana la lansare sa renunt la "oaresce".

Am o prietena, Râia e al doilea nume al ei si nu intamplator, pentru ca s-a tinut de mine intocmai si la fel ca boala mai sus mentionata ca sa vad filmul cu pricina. Ca-i bun, ca e Robert Pattinson in forma de cozonac, ca arata a barbat, nu a Luceafarul autentic nemuritor si rece, ca pe alocuri joaca ok, in sfarsit, am cedat, asta e important. Cred ca e pentru prima data cand dau credit gusturilor ei cinematografice pentru ca, in general, ele nu depasesc nivelul "William Levy e hot". Pe de alta parte, mi se confirma opinia personala cum ca rumegatorii de clisee care-l confunda pe Pattinson cu Edward Cullen si atat sunt... eh... doar niste rumegatori de clisee. Lasand la o parte cele cateva momente moarte, filmul e chiar ok, are un dialog surprinzator de bun iar la sfarsit iti taie rasuflarea. Trebuie sa marturisesc ca pe tot parcursul filmului pluteste sentimentul ala ca se va intampla ce se va intampla, nu zic ca stric farmecul, insa nu ma asteptam ca pelicula sa se sfarseasca in felul ala, putin cam ca nuca in perete (-le turnurilor gemene). E de vazut, si nu ca sa ai un fundal pe care sa calci rufele.

Am ales sa-l vizionez pentru Angela Molina si Geraldine Chaplin. Desi un film reusit, daca-l vezi dupa oricare alta pelicula de gen a lui Bunuel, ramai usor dezamagit. Nodul din stomac e inlocuit de un simplu zambet in coltul gurii. Cred ca o sa revin la Belle de Jour cat de curand.

O cinematografie de-a dreptul frumoasa, inedita prin faptul ca lumea e vazuta, adesea, prin ochii copiilor. Complet diferit de La Vita e Bella dar cumva tangential, Jeux Interdits aduce in lumina realitatea trista in care jocul si joaca pentru niste copii capata alte dimensiuni. Ludicul devine produsul mediului in care traiesc, presarat cu moarte la tot pasul.

Ca orice alt film al lui Bunuel, la final ridica intrebari si nu ofera raspunsuri. Filmul evidentiaza si satirizeaza burghezia de la tara (din Franta inceputului de secol 20) cu fetisurile si dilemele ei sexuale iar Celestine, care parea a se situa undeva deasupra acestor moravuri, cade in capcana lor. Iar cunoscutul fetis pe care Bunuel il manifesta pentru picioare apare inclusiv in pelicula asta. Pe final am ramas cu niste dileme care o sa ma macine ceva vreme, in stilul caracteristic al regizorului si, pe cale de consecinta, evit sa dau o nota filmului.

Vazand filmul asta, mi-am adus aminte instantaneu de Cidade de Deus al lui Fernando Meirelles. Fie ca e vorba de rau famatele favelas braziliene la nivelul anilor '60, fie de suburbiile din Ciudad de Mexico anilor '50, saracia lucie si lipsa educatiei au exact aceleasi consecinte. Bunuel a lasat deoparte psihologia si erotismul si a abordat o alta tema intr-o maniera realista, cu cateva note suprarealiste. Nu pot sa nu compar cele doua pelicule dar mai ales nu pot sa nu inclin balanta in favoarea lui Bunuel, care reuseste in 1950, cu mijloacele cinematografice de atunci, sa dea nastere unui produs perfect valabil in contextul cinematografiei de astazi.

Of, sfinte cuc, ce ai fost si ce ai ajuns... Dintr-un serial de referinta, original si model pentru atatea si atatea alte productii de tot felul, te-ai transformat intr-un kitsch trist doar pentru ca regizorul, scenaristul si deopotriva producatorul tau nu a stiut sa se opreasca naibii la timp. Boala grea a Hollywood-ului, de altfel, incontinenta asta... In sfarsit, asta e, probabil ca va mai fi si un SATC 3, 4, 5 samd pentru ca, la naiba, cifre sunt o gramada, lumea e mare, actritele mai au pana sa mearga in carje. Si pentru ca tot m-am deranjat pana la cinematograf (unde am facut si rezervari) si te-am vizionat intr-o sala pliiiiiina de femei si 3 barbati confuzi (si slabi), trebuie sa recunosc ca macar am ras pana am picat sub scaun. Iti lipsesc multe, draga filmoid, dar umor ai din plin. Facil, la prima mana, dar e acolo. Astea fiind spuse, adio Sex And The City, welcome Porn And The Village si scuzati adresarea la persoana a II-a.

L-am vazut ieri seara la cinematograf, insa am iesit cu o durere de ochi. Desi e spectaculos 3D, imaginea e intunecata, stilul de filmare parkinson-ian, tremura camera si ochii mei odata cu ea. In plus, mi se pare redundanta focalizarea in conditiile in care ideea 3D este ca cel care vizioneaza sa-si aleaga punctul de focalizare, fiind inutila inducerea ei prin camera de filmare (artificiu specific 2D). Ca scenariu, e slabut si cliseic, practic nu e nicio diferenta de constructie intre personajul principal de aici si cel din Transformers. Aceleasi metehne in alte haine. Ralph Fiennes si Liam Neeson probabil ca au avut motivele lor pentru care au aparut in filmul asta, ei doi fiind si motivul pentru care m-am hotarat sa-l vizionez.